ICCJ. Decizia nr. 2027/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2027/2011
Dosar nr. 1205/90/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
La data de 8 aprilie 2009, reclamanţii L.A., L.N.N.N., L.O., T.A., L.V., în calitate de moştenitori ai autorului L.N.N., au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a terenului de 1.050 mp., iar pentru construcţia ce a existat pe acest teren şi demolată anterior anului 1989, obligarea Primarului să emită o nouă dispoziţie cu propuneri de restituire prin echivalent-despăgubiri civile.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că sunt moştenitorii autorului L.N.N., decedat la data de 9 decembrie 1959 fostul proprietar al imobilelor: casă de locuit, compusă din trei camere şi dependinţe şi teren în suprafaţă de 1.050 mp., dobândite prin Contractul de vânzare –cumpărare autentificat la Tribunalul Vâlcea la data de 26 septembrie 1938.
Aceste imobile au fost preluate de stat abuziv, fără titlu şi date în folosinţă fostei Fabrici de Tăbăcărie Rm. Vâlcea, actualmente SC V. SA, societate aflată în faliment.
Construcţia a fost demolată, iar terenul se află în patrimoniul SC V. SA Rm. Vâlcea, condiţii în care, sunt îndreptăţiţi la restituirea imobilelor în natură pentru teren şi prin echivalent pentru construcţie.
Au mai susţinut că au transmis notificarea, însoţită de acte justificative în termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (prorogat prin O.U.G. nr. 109/2001 şi nr. 145/2001) atât Prefecturii Judeţului Vâlcea, cât şi persoanei juridice deţinătoare a imobilelor, respectiv SC V. SA, dar aceasta a fost direcţionată spre rezolvare Primăriei Rm. Vâlcea care, a emis Dispoziţia nr. 3108 din 31 iulie 2008, prin care a respins-o cu motivarea că municipiul Rm. Vâlcea nu este deţinătorul imobilului în cauză.
Imobilele au fost restituite moştenitorilor familiei S. prin Decizia nr. 1 din 24 martie 2006, emisă de SC V. SA, decizie necontestată şi rămasă definitivă şi irevocabilă (art. 2 din dispoziţia emisă de Primar).
În art. 4 din Dispoziţia nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, se menţionează că întreg dosarul constituit în baza notificării transmise se va înainta Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin intermediul Instituţiei Prefectului, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Ulterior, prin adresa nr. 1891 din 6 martie 2009, Prefectura Judeţului Vâlcea transmite reclamanţilor că art. 4 din dispoziţia Primarului este eronat şi recomandă efectuarea corecţiei necesare.
Prin urmare, Decizia nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primar, privită în ansamblul conţinutului ei, este de respingere în totalitate a notificării reclamanţilor, aceştia aflându-se în situaţia reglementată de art. 24 alin. (31) din Legea nr. 10/2001, varianta reactualizată, ce le conferă dreptul de a contesta la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al autorităţii învestite cu soluţionarea ei.
Prin întâmpinarea formulată Primarul Municipiului Rm. Vâlcea a invocat, în principal, excepţia tardivităţii contestaţiei, motivând că nu a fost introdusă în termenul de 30 de zile prev. de art. 24 alin. (31) din Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, este şi neîntemeiată pentru că notificarea lor a găsit rezolvare prin Dispoziţia nr. 1 din 24 martie 2006, emisă de Consiliul de Administraţie al SC V. SA, comunicată în termen şi necontestată.
Ulterior, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză şi a SC V. SA, societate în faliment reprezentată prin SP E. IPURL.
Prin sentinţa civilă nr. 993 din 8 decembrie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secţia civilă a admis excepţia invocată de intimata SC V. SA Rm. Vâlcea, privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, a respins excepţia tardivităţii ridicată de această intimată şi de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, precum şi cea a autorităţii de lucru judecat.
A fost admisă contestaţia introdusă de petenţi,s-a anulat Dispoziţia nr. 3108 din 31 iulie 2008 şi a fost obligat Primarul Municipiului Rm. Vâlcea să emită o nouă dispoziţie cu ofertă de restituire prin echivalent, pentru imobilul construcţie, casă de locuit cu trei camere şi dependinţe, la valoarea estimată în raportul de expertiza tehnică, întocmită de expert tehnic constructor M.M. – la 121.688 lei.
A fost respinsă contestaţia cu privire la restituirea terenului în suprafaţă de 1.050 mp.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, potrivit art. 24 alin. (32) din Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziţia motivată de soluţionare a cererii de restituire în natură este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită, entitatea care a emis dispoziţia va adopta o poziţie procesuală raportată la aceasta.
În acest cadru procesual se desfăşoară litigiul şi în atare situaţie, instanţa a constatat că SC V. SA nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecăţii.
Celelalte excepţii invocate autoritatea de lucru judecat, tardivitate, nu au mai fost examinate în condiţiile în care s-a constatat că SC V. SA nu are calitate procesuală pasivă.
Excepţia tardivităţii contestaţiei a fost analizată în context cu raportul juridic procesual născut între persoana îndreptăţită şi entitatea care a emis dispoziţia, respectiv Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, fiind respinsă ca neîntemeiată.
Reclamanţii au depus notificarea însoţită de acte justificative la Prefectura Judeţului Vâlcea, în termen, iar disfuncţionalitatea de ordin administrativ intervenită în soluţionare nu le este imputabilă, mai ales că prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, procedura de soluţionare a cererilor de restituire a imobilelor prin echivalent a suferit modificări majore şi cu sincope în rezolvare.
Printr-o jurisprudenţă notificată prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, s-a recunoscut capacitatea instanţelor de judecată de a soluţiona pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care – a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi notificarea persoanei pretins îndreptăţită, în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În consecinţă, persoana îndreptăţită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, fiind asigurat pe deplin accesul la justiţie.
Sintetizând argumentele expuse, instanţa a constatat că reclamanţii au contestat în termen legal dispoziţia emisă de primar, astfel că excepţia tardivităţii a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că, reclamanţii au solicitat prin notificarea transmisă în anul 2002, restituirea imobilelor preluate abuziv de stat de la autorul lor L.N.N. - prin echivalent, motivând că imobilul a fost demolat, iar terenul este ocupat în prezent de Fabrica de Încălţăminte V. SA
Ulterior, au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.050 mp. şi despăgubiri băneşti pentru clădirea demolată anterior anului 1989.
S-a reţinut că sunt două proceduri distinct de restituire, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Cu privire la teren, SC V. SA Rm. Vâlcea a emis Dispoziţia nr. 2 din 15 mai 2002, prin care a respins notificarea reclamanţilor şi prin care solicitau măsuri reparatorii prin echivalent, cu îndrumarea de a se adresa instituţiei publice implicate în procesul de privatizare (A.V.A.S.) ori Prefecturii Vâlcea, în raza căreia se află imobilul. Această dispoziţie a fost comunicată reclamanţilor şi nu a fost contestată.
S-a reţinut pe baza expertizei tehnice - expert C.T. că nu se poate identifica cu precizie terenul autorului reclamanţilor cumpărat în anul 1938, expertul arătând că terenul ar putea fi poziţionat în afara teritoriului ocupat de fabrica familiei S.
S-a apreciat că întrucât, decizia emisă de SC V. SA nu a fost contestată de reclamanţi, a intrat în puterea lucrului judecat sub aspectul argumentelor expuse, obiectul analizei cauzei fiind contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei nr. 3108 din 31 iulie 2008, emisă de Primarul Municipiului Rm. Vâlcea.
Cu privire la imobilul construcţie compusă din trei camere, bucătărie, anexe, acoperit cu tablă, ce a fost demolat anterior anului 1989, s-a făcut evaluarea la valoarea de 121.688 lei, prin expertiza tehnică specialitatea construcţii.
S-a mai reţinut că imobilele-construcţia şi terenul în suprafaţă de 1.050 mp., au fost preluate abuziv de stat în anii 1949 - 1950, fără titlu valabil, iar reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la restituire prin echivalent, în sensul definit de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, au fost în administrarea Fabricii de Încălţăminte şi Tăbăcărie Rm. Vâlcea, ulterior intrată în procesul de privatizare SC V. SA, actualmente societate în stare de faliment, iar construcţia a fost demolată, terenul fiind trecut în patrimoniul SC V. SA, în urma privatizării.
Prin decizia nr. 53/A din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie s-au respins ca nefondate apelul contestatorilor şi cererea de aderare la apel formulată de Municipiul Rm. Vâlcea pentru următoarele considerente:
Terenul revendicat de contestatori este înscris în patrimoniul SC V. SA, astfel încât această societate are calitatea de unitate deţinătoare în sensul legii, şi nu Municipiul Rm. Vâlcea prin Primar, entitatea care a emis dispoziţia contestată prin acţiunea principală.
SC V. SA a emis Dispoziţia nr. 2 din 10 mai 2002 prin care a fost respinsă, notificarea contestatorilor, dispoziţie pe care aceştia nu a atacat-o însă cu contestaţie în instanţă.
Astfel, în mod corect tribunalul a respins contestaţia împotriva Dispoziţiei Primarului cu privire la restituirea ternului în suprafaţă de 1050 m.p., în condiţiile în care iniţial notificarea cu privire la acest teren a fost adresată unităţii deţinătoare, SC V. SA care a soluţionat-o printr-o dispoziţie necontestată de către apelanţi.
În ceea ce priveşte construcţia, s-a reţinut că entitatea competentă cu soluţionarea notificării era Primăria, care trebuie să emită dispoziţia cu oferta de restituire în echivalent, aşa cum în mod corect a dispus tribunalul prin sentinţa pronunţată, dispoziţia acesta nefiind atacată prin motivele de apel.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, contestatorii au formulat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivare recurenţii au susţinut că soluţia pronunţată nu este legală deoarece în mod greşit terenul revendicat a fost restituit unei persoane neîndreptăţite, că din actele depuse rezultă fără tăgadă că adevăraţii proprietari erau recurenţii contestatori şi au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului lor iar pe fond schimbarea în parte a sentinţei, în sensul obligării la restituirea în natură a terenului revendicat.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin notificarea înregistrată la 21 ianuarie 2002, petenţii L.A., L.N.N.N., L.O., T.A. şi L.V. au solicitat acordarea de despăgubiri băneşti sau de măsuri reparatorii pentru imobilul, alcătuit din teren în suprafaţă de 1.050 mp., şi construcţia aflată pe acest teren, în prezent demolată.
SC V. SA în patrimoniul căreia este înscris terenul revendicat, în calitate de unitate deţinătoare a emis Decizia nr. 2 din 10 mai 2001 prin care a respins notificarea petenţilor îndrumându-i să se adreseze fie FPS-APAPS Vâlcea, fie Prefecturii Vâlcea ca urmare a faptului că imobilul este evidenţiat în patrimoniul societăţii cu capital privat.
Petenţii însă nu au contestat decizia emisă de unitatea deţinătoare în patrimoniul căreia era evidenţiat imobilul revendicat şi s-au adresat cu notificare Prefecturii Vâlcea care a înaintat-o Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Ulterior la 26 februarie 2008 petenţii au depus o precizare Primăriei Râmnicu Vâlcea, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului.
Prin contestaţia introdusă pe rolul Tribunalului Vâlcea la 8 aprilie 2009 contestatorii au solicitat anularea Dispoziţiei nr. 3108 din 31 iulie 2008 prin care le-a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor pentru imobilul revendicat, motivat de faptul că Municipiul Râmnicu Vâlcea nu este deţinătorul imobilului revendicat.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a bunului. Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 definesc unitatea deţinătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice alta instituţie publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste);
Potrivit aceloraşi Norme, entitate învestită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).
Unitatea deţinătoare SC V. SA prin decizia emisă recunoaşte că imobilul se află în patrimonial său, că este evidenţiat în capitalul societăţii privatizate şi îndrumă petenţii să se adreseze instituţiei implicate în procesul de privatizare.
Această decizie nu a fost contestată de petenţi, obiectul prezentei cauze constituindu-l anularea deciziei prin care Municipiul Râmnicu Vâlcea a respins cererea petenţilor pentru că nu este deţinătoarea imobilului.
Or, câtă vreme s-a stabilit prin probele administrate în cauză că SC V. SA deţine terenul revendicat, aceasta are calitate de unitate deţinătoare în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 astfel că, în mod corect instanţa de apel a reţinut că Municipiul Râmnicu Vâlcea nu avea această calitate cu privire la cererea de restituire în natură a suprafeţei de teren.
Pentru aceste motive, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de contestatori ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii L.A., L.N.N.N., L.O., T.A. şi L.V. împotriva deciziei nr. 53/A din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2018/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2036/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
