ICCJ. Decizia nr. 1984/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1984/2011
Dosar nr. 15317/211/2007
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7533 din 13 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca - secţia civilă, s-a respins acţiunea reclamantului M.A.S., reţinând, în esenţă, că reclamantul nu este îndreptăţit să cumpere apartamentul nr. 6 situat în municipiul Cluj-Napoca, pe care îl deţine în baza contractului de închiriere din 14 septembrie 2000, deoarece, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, acesta nu a avut calitatea de chiriaş anterior intrării în vigoare a acestei legi, ci a dobândit această calitate ulterior acestei date. În prezent, conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 10/2001, chiriaşii au doar un drept de preemţiune, nemaiexistând în sarcina deţinătorilor locuinţelor obligaţia de a le vinde chiriaşilor, aceasta fiind doar o facultate.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul M.A.S. a declarat apel, solicitând modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul desfiinţării acesteia şi, reţinând cauza spre rejudecare, să i se admită acţiunea astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 533/A din 22 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.A.S.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs apelantul-reclamant M.A.S.
În cursul soluţionării recursului, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 42 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, reţinut ca temei juridic pentru respingerea acţiunii de instanţele de fond raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Prin încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins, ca inadmisibilă, cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie formulată de reclamantul M.A.S.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamantul M.A.S., în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2), (3), (5) din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea de şedinţă din data de 18 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală a suspendat judecata recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva încheierii din 2 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 05 ianuarie 2011 , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 18 decembrie 2009, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 05 ianuarie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamantul M.A.S. împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1983/2011. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1988/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
