ICCJ. Decizia nr. 1988/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1988/2011

Dosar nr. 2669/87/2008

Şedinţa publică din 4 martie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2882 din 28 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ fiscal, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind pe reclamantul O.P. pentru sărbătoarea de Paşti 2004, Crăciun 2004, Paşti 2005 şi pentru reclamantul B.A. pentru sărbătoarea de Paşti 2005; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O.P. şi B.A. împotriva pârâtei SC P. SA Bucureşti.; a obligat pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paşti şi Crăciun astfel: O.P. - Crăciun 2005 - 917 lei, Paşti 2006 - 1.047 lei, Crăciun 2006 - 1.160 lei, paşte 2007 - 1.260 lei şi Crăciun 2007 - 1.387 lei, în total suma de 5.781 lei, sumă ce va fi reactualizată cu indicaţii de inflaţie la data plăţii efective; a respins acţiunea formulată de reclamant pentru suplimentarea salarială a sărbătorilor de Paşti 2004, Crăciun 2004 şi Paşti 2005 pentru reclamantul O.P. şi pentru sărbătoarea de Paşti 2005 pentru reclamantul B.A. fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.N.P. P. SA Bucureşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

La termenul din 3 iunie 2009, recurenta-pârât SC P. SA a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, raportat la art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. e) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA - Membru OMV Grup.

Prin încheierea de şedinţă din data de 18 decembrie 2009, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a suspendat judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părţi şi că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 05 ianuarie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.

Analizând această excepţie, înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 18 decembrie 2009, părţile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 05 ianuarie 2011, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA - Membru OMV Grup împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1988/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs