ICCJ. Decizia nr. 2211/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2211/2011
Dosar nr. 637/59/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 10 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 3 iunie 2010, reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând suspendarea executării Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010 privind încetarea numirii sale în funcţia de director al Liceului Teoretic „Traian Vuia" Făget, judeţul Timiş, până la pronunţarea instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 342 din 6 iulie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în prezenta cauză, reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care s-a dispus încetarea contractului de management educaţional încheiat de reclamant, în calitate de director la Liceul Teoretic „Traian Vuia" Făget, cu inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, dispunându-se cu aceeaşi dată şi eliberarea reclamantului din funcţia de director al respectivului liceu, urmare a încetării contractului de management educaţional.
S-a reţinut că art. 31 din Legea nr. 128/1997, modificată, prevede că eliberarea din funcţiile de conducere, prevăzute la art. 20 şi din funcţiile de îndrumare şi de control, prevăzute la art. 25, se face de către cei care au dispus numirea, în condiţiile legii.
Prin funcţia de director al liceului „Traian Vuia" din Făget, reclamantul cade sub incidenţa prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, fiind numit în funcţie prin O.M.E.C.T. nr. 3864/2008, aşa cum rezultă din ordinul atacat în cauză.
Capitolul 2 al Legii nr. 128/1997 privitor la „Funcţiile de conducere, de îndrumare şi de control", în care sunt cuprinse art. 20 alin. (1) şi art. 31 sus - menţionate şi care privesc numirea, respectiv eliberarea din funcţia de director al unei unităţi de învăţământ, nu conţine nici o dispoziţie legală privitoare la instanţa de judecată competentă material în soluţionarea acţiunilor legate de aplicarea acestor prevederi legale, însă art. 146 din Legea nr. 128/1997 modificată, cuprins în Titlul VIII al legii referitor la „Dispoziţii tranzitorii şi finale", dispune că, în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziţii din legislaţia muncii.
În consecinţă, s-a apreciat că, în lipsa unei prevederi legale derogatorii de la legislaţia muncii, litigiile privitoare la eliberarea din funcţia de director al unei unităţi de învăţământ, sunt de competenţa materială a instanţei de dreptul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 2471/PI din 4 octombrie 2010, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
În motivarea sentinţei, s-a arătat că, potrivit art. 281 C. muncii, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
S-a reţinut că obiectul acţiunii nu se încadrează în această definiţie, astfel că nu este incidentă competenţa prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
În consecinţă, s-a constatat că instanţa competentă pentru anularea actului atacat este Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pe rolul căreia se află dosarul nr. 638/59/2010, ce are ca obiect anularea Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce succed:
Cauza de faţă are ca obiect cererea de suspendare a executării Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010, formulată de reclamantul B.V. în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. (…) Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond".
În speţă, reclamantul a formulat separat cererea de suspendare a executării actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond, deoarece acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, având ca obiect anularea Ordinului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010, a făcut obiectul dosarului nr. 638/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Se constată că dispoziţiile acestui text de lege sunt aplicabile în cauză, întrucât nu s-a stabilit o altă competenţă în materie printr-o lege organică specială.
Cum acţiunea principală având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010, este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, se constată că şi soluţionarea cererii de suspendare a executării ordinului este de competenţa aceleiaşi instanţe.
Aşa fiind, faţă de cele menţionate, se constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2218/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2180/2011. Civil. Excepţie de... → |
|---|
