ICCJ. Decizia nr. 2178/2011. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2178/2011
Dosar nr.17503/299/2006
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 397 din 19 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti; a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulate reclamanţii M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A. şi I.S., în contradictoriu cu pârâta C.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la data de 31 iunie 2006, sub nr. 17503/299/2006, reclamanţii M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A. şi I.S. au chemat în judecată pe pârâta C.L., şi au solicitat instanţei să dispună obligarea acesteia să le restituie în deplină proprietate şi posesie, imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din vestibul, cameră, coridor, camera, bucătărie, baie, camera, baie, două terase, boxă, în suprafaţă utilă de 84,91 mp. Reclamanţii au mai solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului lor, I.M. şi a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950. Pârâta deţine acest imobil în baza unui contract de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
În drept, reclamanţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile prevăzute de art. 480 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 4758 din 10 aprilie 2008, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A. şi I.S., în contradictoriu cu pârâta C.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu este mai mare de 500.000 lei, în cauză fiind astfel aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 2 pct. b C. proc. civ. A avut în vedere concluziile raportului de expertiza efectuat în cauză şi depus la dosar la data de 12 martie 2008.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 19764/3/2008, la data de 24 mai 2008, iar la termenul de judecată din 26 iunie 2008, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice construcţii pentru stabilirea valorii de circulaţie pe care o avea imobilul în litigiu la data de 30 iunie 2006, dată la care reclamanţii au investit Judecătoria sectorului 1 Bucureşti cu soluţionarea acţiunii în revendicare. Acest raport de expertiză a fost efectuat de expert C.C. şi a fost depus la dosar la data de 12 decembrie 2008. Pârâta a formulat obiecţiuni, ce au fost încuviinţate de tribunal, iar răspunsul la acestea a fost depus la dosarul cauzei la data de 18 februarie 2009.
Conform concluziilor raportului de expertiză, la data de 30 iunie 2006, data sesizării instanţei de către reclamanţi cu soluţionarea cererii de constituie obiectul acestui dosar, imobilul în litigiu avea o valoare de circulaţie de 181.385 lei/RON.
Pentru acest motiv, la termenul de judecată din data de 19 martie 2009, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, excepţie pe care o a admis-o, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., „tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materia civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei".
În temeiul dispoziţiilor legale menţionate, tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi în favoare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 20 şi urm. C. proc. civ., a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 42 F din 27 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii M.H.N., C.V.S., M.E.A., I.A. şi I.S., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinând, în esenţă, cu privire la conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, că, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care conflictul s-a născut între o judecătorie şi un tribunal, competentă este curtea de apel respectivă, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoria judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile în afara celor date prin lege în competenţa altor instanţe, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalul judecă procesele şi cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Or, în speţă, valoarea obiectului cererii supuse analizei, care a fost calculată la data sesizării instanţei de judecată, faţă de care instanţa trebuie să-şi verifice competenţa materială, este de 181.385 lei, aşa cum reiese din concluziile raportului de expertiză efectuat, astfel că Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.L., criticând-o pentru nelegalitate, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele:
Hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanţa nu a analizat modalităţile în care s-a dispus asupra probatoriului de către Tribunalul Bucureşti, in condiţiile in care pârâta solicitase acordarea unui termen pentru lipsa de apărare, în temeiul art. 156 C. proc. civ., cerere dovedită prin imposibilitatea de prezentare a avocatului ales. Mai mult, astfel cum rezulta din încheierea de şedinţa de la acel termen, instanţa nici măcar nu s-a pronunţat motivat in sensul admiterii sau respingerii cererii respective.
Instanţa a dat prevalenţă celei de-a doua expertize, administrată tot în faza fondului, dar de către o alta instanţa, care a dispus efectuarea acesteia in condiţiile in care acesta proba fusese deja administrata, fără a dispune vreo măsura cu privire la cea dintâi expertiza, cu încălcarea evidenta a prevederilor art. 160 C. proc. civ., astfel că în dosarul cauzei exista două expertize, administrate în aceeaşi fază procesuală (fond), cu concluzii diferite, instanţa dând preferabilitate celei de-a doua expertize, în afara oricărui temei legal. Or, refacerea raportului de expertiza se putea face numai pentru motive temeinice, motive care evident nu există si nici nu au fost avute în vedere de către instanţă.
Instanţa fondului nu a avut in vedere nici că prin prima expertiza se ajunsese deja la o concluzie, iar orice dezbatere cu privire la eventualele obiecţiuni ale părţii adverse trebuia sa aibă loc in condiţii de contradictorialitate şi în faţa unei instanţe a cărei competenţă materială să fie stabilită în mod definitiv şi irevocabil.
S-a mai arătat, că instanţa nu a avut în vedere împrejurarea că Judecătoria sectorului 1 se pronunţase deja cu privire la obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de reclamanţi privind valoarea imobilului, astfel că Tribunalului Bucureşti nu putea încuviinţa o nouă expertiză ca urmare a aceloraşi obiecţiuni.
Calea pe care reclamanţii o aveau în ipoteza în care erau nemulţumiţi de soluţia pronunţata de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti era cea a recursului împotriva sentinţei de declinare si nu de a solicita tribunalului să repună in discuţia părţilor obiecţiunile la raportul de expertiza.
În condiţiile in care tribunalul nu a anulat, în baza vreun temei de drept procesual, toate actele de procedură si dovezile administrate d.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, atât instanţa, cât şi părţile sunt ţinute de dispoziţiile instanţei necompetente, dezlegările date de aceasta intrând sub puterea lucrului judecat, dacă nu au fost contestate prin căile de atac aflate la îndemâna părţilor.
În raport de modalitatea de derulare a procesului, Tribunalul Bucureşti a acţionat ca o veritabilă instanţă de apel, întrucât, în loc să continue procesul început la Judecătoria Sectorului 1 din punctul in care rămăsese la data declinării, a nesocotit măsurile deja dispuse, acţionând ca o veritabilă instanţă de control judiciar, refăcând probatoriile deja administrate.
S-a conchis, că instanţa, în analizarea conflictului negativ de competenţă, trebuia să analizeze în primul rând legalitatea mijloacelor prin care s-a ajuns la acest conflict şi, mai mult decât atât, avea obligaţia de a verifica temeinicia conţinutului celor două rapoarte de expertiză, prin raportare la obiecţiunile la expertiza întocmită în cauză. De aceea, în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a dat prevalenţă celui de-al doilea raport de expertiză, în condiţiile în care nici măcar nu a analizat conţinutul de fond al acestuia, criteriile de preferinţă ale celui din urmă fiind aleatorii şi dincolo de posibilitatea de cenzură a instanţei de control.
Examinând sentinţa în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentului litigiu îl constituie acţiunea în revendicare, cerere cu caracter patrimonial, privind imobilul situat în Bucureşti, sector 1, formulată de intimaţii-reclamanţi în contradictoriu cu recurenta-pârâtă.
Prin Decizia recurată s-a soluţionat conflictul negativ de competenţă, potrivit art. 22 alin. (2 ) C. proc. civ., ivit între Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti.
Acţiunea reclamanţilor a fost promovată la 31 iunie 2006, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, iar această instanţă, având în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză pentru anul 2008, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, pentru soluţionarea excepţiei necompetentei materiale în soluţionarea cauzei, invocată, din oficiu, la termenul din 26 iunie 2006, a dispus efectuarea unei expertize care să identifice imobilul şi să stabilească valoarea exactă a acestuia la momentul introducerii acţiunii, la 30 iunie 2006, iar din concluziile acestuia rezultă că la momentul respectiv valoarea obiectului litigiului era de 181.385 RON.
Potrivit art. 181 C. proc. civ. „instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoare a obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect".
Prin urmare, potrivit acestei dispoziţii legale, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, instanţa învestită trebuia să aibă în vedere valoarea obiectului litigiului de la data introducerii acţiunii, ce a fost stabilită numai prin cel de-al doilea raport de expertiză, aşa cum corect a procedat tribunalul şi nu valoarea stabilită, prin expertiză tehnică, la peste doi ani de la data învestirii instanţei, chiar dacă ulterior învestirii au intervenit modificări în ceea ce priveşte cuantumul acesteia.
De aceea, cu respectarea dispoziţiilor art. 181 C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, legal, faţă de valoarea obiectului litigiului la data investirii instanţei de 181.385 lei RON, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Celelalte critici formulate de recurenta - pârâtă privind eventuale greşeli de judecată în dosarul în care Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 397 din 19 martie 2009, nu pot fi primite şi analizate pe calea prezentului recurs, deoarece această hotărâre este irevocabilă, pe de o parte, iar, pe de altă parte, pârâta a avut deschisă calea de atac a recursului împotriva acestei sentinţe, pe care, de altfel, a şi exercitat-o, şi în care a formulat critici pe acest aspect, recurs ce a fost soluţionat prin Decizia nr. 1377 din 22 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.L. împotriva sentinţei nr. 42F din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2214/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2160/2011. Civil → |
|---|
