ICCJ. Decizia nr. 2222/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2222/2011
Dosar nr. 16114/3/2008
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01 noiembrie 2007 pe rolul Judecătoriei sector 6 Bucureşti şi precizată ulterior, reclamanta U.P. Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC A.B.D.T. & S. SRL şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 323, 25 mp situat în Bucureşti, sector 6 şi să oblige pârâta să aducă terenul la starea iniţială, respectiv: să desfiinţeze construcţia ridicată pe teren, să reconstruiască gardul universităţii pe care l-a demolat, să desfiinţeze baraca de lemn construită pe terenul universităţii, să planteze arborii tăiaţi, să niveleze terenul, aşa cum se afla înaintea începerii construcţiei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului menţionat, titlul său de proprietate fiind reprezentat de dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Legea învăţământului nr. 64/1995. În baza dispoziţiilor legale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a emis Ordinul nr. 4262/2002, care atestă dreptul de proprietate al universităţii asupra imobilului. Dreptul de proprietate al universităţii a fost înscris în Cartea Funciară prin încheierea nr. 9786 din 28 iulie 2004 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în suprafaţa totală de 130.202 mp fiind inclusă şi suprafaţa revendicată, ocupată de pârâtă.
La data de 22 noiembrie 2007 pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională împotriva reclamantei-pârâte şi a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin care a solicitat instanţei să constate că statul a efectuat o preluare fără titlu valabil a imobilului în cauză şi, pe cale de consecinţă, titlul pârâtei-reclamante este preferabil celui al reclamantei-pârâte. În motivarea cererii, pârâta-reclamantă a arătat că terenul nu face parte din patrimoniul reclamantei-pârâte, întrucât acesta intrase în patrimoniul pârâtei-reclamante în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat s nr. 1928/15.20.2006 1928/15.20.2006 la BNP C.C.A., de la S.N.V., care, la rândul său, l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza dispoziţiei nr. 6055 din 19 iunie 2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti, emisă în baza Legii 10/2001 şi intabulată în cartea funciară prin încheierea nr. 27992.
Odată cu întâmpinarea, pârâta-reclamantă a formulat şi cerere de chemare în garanţie împotriva lui S.N.V. şi a Primăriei Municipiului Bucureşti, arătând că terenul a intrat în patrimoniul său în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1928/15.20.2006 la BNP C.C.A., de la S.N.V., care, la rândul său, l-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza dispoziţiei nr. 6055 din 19 iunie 2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti, intabulată în cartea funciară prin încheierea nr. 27992.
Prin sentinţa civilă nr. 2028 din 25 martie 2008, Judecătoria Sector 6 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Învestit cu soluţionarea litigiului, prin sentinţa civilă nr. 322 din 09 martie 2009, Tribunalul Bucureşti a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, şi cererea de chemare în garanţie.
Împotriva acestei decizii, a declarat apel reclamanta Bucureşti, iar prin încheierea de la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecarea apelului, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Terenul în litigiu a fost cumpărat de pârâtă de la chematul în garanţie S.N.V., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1928 din 15 decembrie 2006.
La rândul său, potrivit menţiunilor din respectivul contract de vânzare-cumpărare, chematul în garanţie S.N.V. a dobândit acest teren în baza Legii 10/2001, prin dispoziţia administrativă nr. 6055/2006, emisă de către Primarul General.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, ea invocă drept titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, Ordinul nr. 4262/2002 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării emis în baza Legii 84/1995.
Acţiunea in revendicare este acţiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar.
Pentru atenuarea dificultăţilor legate de proba dreptului de proprietate, s-au stabilit câteva reguli de care se ţine seama în rezolvarea diferitelor litigii de revendicare.
Astfel, în ipoteza în care părţile opun titluri ce provin de la autori diferiţi, se compară între ele drepturile autorilor de la care provin cele două titluri şi se acordă eficacitate titlului dobândit de la un autor al cărui drept este preferabil.
Aşadar, în acţiunea de comparare evocată, trebuie analizat dreptul autorului S.N.V., drept dobândit în baza Legii nr. 10/2001, prin dispoziţia administrativă nr. 6055/2006, emisă de către Primarul General.
Din acest punct de vedere, firesc, toate părţile din cauză au formulat aprecieri asupra legalităţii dispoziţiei administrative menţionate, emise în baza Legii 10/2001, iar Tribunalul a administrat ca probă în prezenta cauză, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii dispoziţiei administrative emise în baza Legii 10/2001.
Mai mult, motivele de apel sunt circumscrise într-o măsură apreciabilă, tocmai nelegalităţii dispoziţiei administrative respective, intimata-pârâtă SC A.B.D.T. & S. SRL Bucureşti răspunzând acestora, prin întâmpinare, ca şi chematul în garanţie S.N.V.
Or, verificarea legalităţii dispoziţiei nr. 6055/2006, emise în baza Legii nr. 10/2001 prin prisma chiar a motivelor de nulitate invocate în prezenta cauză dedusă judecăţii, constituie obiectul distinct al dosarului nr. 29675/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
De altfel, şi tribunalul în cuprinsul sentinţei pronunţate, a dat câştig de cauză, pârâtei SC A.B.D.T. & S. SRL Bucureşti, prin referire şi la delimitarea imobilului conform conţinutului actului de vânzare-cumpărare, act derivat din dreptul de proprietate atestat de dispoziţia administrativă contestată.
Nu mai puţin, împrejurarea că unul dintre considerentele instanţei de fond, a fost acela că reclamanta nu şi-ar fi dovedit dreptul de proprietate (apelanta criticând însă, acest considerent reţinut, invocând în apărarea sa, constatarea expertului în sensul că scriptic, formal, „dreptul de proprietate al ambelor părţi, este extins asupra terenului în litigiu"), reprezintă doar unul dintre aspectele deduse judecăţii în apel, iar potrivit caracterului devolutiv al acestei căi de atac, instanţa de apel este datoare să verifice toate aspectele invocate prin motivele de apel.
De asemenea, incidenţa în ceea ce o priveşte pe pârâta SC A.B.D.T. & S. SRL Bucureşti, a principiului error comunis facit jus, în cazul constatării nelegalităţii dispoziţiei administrative, urmează să fie evaluată ulterior unei asemenea constatări, neputându-se invoca incidenţa sa, de plano, anterior constatării nulităţii dispoziţiei, pentru a determina inutilitatea aşteptării soluţionării celuilalt litigiu.
În consecinţă, întrucât dreptul autorului pârâtei este conferit de dispoziţia administrativă a cărei legalitate se contestă în celălalt dosar, iar o eventuală admitere a acţiunii în nulitatea dispoziţiei, are înrâurire în soluţionarea cauzei prezente, prin constatarea lipsei unui element al operaţiunii de comparare a drepturilor autorilor, menţionată anterior, curtea de apel a apreciat că în cauză sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dezlegarea pricinii atârnând de existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate dedus din dispoziţia care face obiectul celeilalte judecăţi.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâta SC A.B.D.T. & S. SRL.
Prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 3041 C. proc. civ. se arată că în dosarul 29675/3/2008, Universitatea Politehnică solicită constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 6055/2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti în baza Legii nr. 10/2001, ce a constituit titlu de proprietate al autorului recurentei, S.N.V.
În acea cauză nu se solicită şi constatarea nulităţii actului subsecvent prin care S.N.V. vinde către recurentă suprafaţa de teren, şi anume contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1928 din 15 decembrie 2006.
Prin urmare, titlul de proprietate al recurentei rămâne perfect valabil, indiferent de soluţia care s-ar pronunţa în dosarul 29675/3/2008 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Se solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti în vederea continuării judecaţii.
Înalta Curte urmează a respinge, ce nefondat, recursul declarat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Pentru a dispune suspendarea judecăţii în acest temei, instanţa trebuie să verifice îndeplinirea a două condiţii cumulative şi anume: soluţia în litigiul cu care a fost sesizată să depindă de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale ce face obiectul unui alt dosar, iar procesul în care acea chestiune prejudicială urmează a fi rezolvată să fie în curs de judecată.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale în cauză.
Astfel, în prezentul litigiu, instanţele au fost învestite cu o acţiune în revendicare a cărei soluţionare obligă instanţa la compararea titlurilor de proprietate ce se opun.
Titlurile opuse de părţile în litigiu provin de la autori diferiţi: reclamanta pretinde că titlul său de proprietate îl reprezintă Ordinul nr. 4262/2002 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării emis în baza Legii 84/1995, iar pârâta invocă contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1928 din 15 decembrie 2006 încheiat cu chematul în garanţie, S.N.V., care, la rândul său a dobândit terenul în litigiu în baza Legii 10/2001, prin dispoziţia administrativă nr. 6055/2006, emisă de către Primarul General.
În dosarul care a atras suspendarea prezentului litigiu, instanţa de judecată este învestită cu o cerere în constatarea nulităţii absolute a acestei dispoziţii administrative.
În mod corect instanţa de apel a apreciat că dezlegarea dată asupra legalităţii dispoziţiei administrative are înrâurire în soluţionarea prezentului litigiu. Această dispoziţie constituie titlul în temeiul căruia autorul pârâtei a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1928 din 15 decembrie 2006, exhibat de pârâtă ca fiind titlul ce-i conferă dreptul de proprietatea asupra bunului în litigiu.
În operaţiunea de comparare a titlurilor ce se opun, pentru a stabili care dintre acesta este mai caracterizat, instanţa are în vedere şi titlurile de proprietate ale autorilor părţilor, astfel încât cenzurarea legalităţii titlului autorului pârâtei, efectuată în litigiul care a determinat suspendarea cauzei, are efecte asupra determinării titlului preferabil în prezenta acţiune în revendicare.
De altfel, ambele părţi au formulat susţineri legate de legalitatea ori nelegalitatea respectivei decizii administrative, apreciind implicit că valabilitatea acestui act influenţează soluţionarea cauzei de faţă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a apreciat că obiectul litigiului care a determinat suspendarea judecării apelului cu care a fost învestită reprezintă o chestiune prejudicială de a cărei rezolvare depinde soluţionarea prezentei cauze, astfel încât, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.B.D.T. & S. SRL împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2376/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2216/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
