ICCJ. Decizia nr. 2216/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2216/2011
Dosar nr. 1134/89/2008
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2008 pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul B.S. a contestat dispoziţia nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Bârlad în aplicarea Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 326 din 18 martie 2009, a respins contestaţia, reţinând că în domeniul privat al Municipiului Bârlad nu există terenuri care pot fi acordate în compensare.
Referitor la cererea reclamantului de majorare a cuantumului despăgubirilor acordate prin dispoziţia contestată, prima instanţă a reţinut că stabilirea acestora cade în competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.S., iar prin Decizia nr. 55 din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis contestaţia, a anulat art. 2 din dispoziţia nr. 674 din 3 septembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Bârlad şi a obligat Primarul Municipiului Bârlad la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Bârlad, constând în despăgubiri în cuantum de 116.465 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Calitatea de persoană îndreptăţită, întinderea dreptului, cât şi preluarea abuzivă a imobilului prin expropriere nu sunt contestate în cauză, fiind incidente dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin HG nr. 614/2001 (modificate prin HG nr. 498/2003) şi respectiv HG nr. 250/2007.
Investirea instanţei are ca obiect natura măsurilor reparatorii.
Prin dispoziţia nr. 674 din 3 septembrie 2004, Primarul Municipiului Bârlad a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 442,90 mp şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 151.477,817 ROL.
Din probatoriul administrat în apel rezultă că terenul situat în Bârlad, în suprafaţă de 443 mp este afectat în totalitate de detalii de sistematizare, aşa cum s-a constatat prin raportul de expertiză tehnică şi anexele 1-4 efectuate de expertul tehnic C.V. (teren ocupat de bloc, trotuar, spaţiu de joacă pentru copii cale de acces şi parcare, spaţiu verde).
Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Bârlad nu deţine terenuri aparţinând domeniului privat pentru efectuarea de compensări în sensul art. 2 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001.
În cauză, este făcută dovada certă că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului preluat abuziv, potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi în aplicarea Deciziei LII (52) din 4 iunie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost administrată proba cu expertiză de evaluare prin care s-a stabilit că valoarea totală a imobilului este de 116.465 lei (12283 lei casa de locuit şi 102.182 lei valoarea terenului 1443 mp).
Dispoziţia contestată fiind emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanţa de judecată are competenţa de a stabili întinderea despăgubirilor oferite ca măsuri reparatorii, în baza principiului reparaţiei integrale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamantul B.S.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează următoarele critici de nelegalitate:
Terenul în litigiu poate fi restituit în natură deoarece nu este afectat de utilităţi publice. În plus, nu s-a făcut dovada când s-au efectuat lucrările care afectează terenul, respectiv dacă ele au fost demarate după declanşarea prezentului litigiu.
Se mai susţine că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că pârâtul intimat nu dispune de bunuri pe care să le acorde în compensare, în condiţiile în care s-a depus la dosar hotărârea Consiliului Local Bârlad prin care s-a făcut dovada că, în timpul judecaţii, suprafeţe de teren au fost trecute la dispoziţia Comisiei de Aplicare a Legii 10/2001, în vederea soluţionării cererilor de compensare. Nu există la dosar dovada că aceste suprafeţe de teren au fost deja atribuite, în totalitate, unor alte persoane.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reţine următoarele.
Este necontestată în cauză calitatea reclamantului B.S. de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu şi împrejurarea că regimul juridic al măsurilor reparatorii ce i se pot acorda este cel reglementat de Legea 10/2001, obiectul litigiului purtând asupra naturii acestor măsuri.
Prin dispoziţia contestată, intimatul Primarul Municipiului Bârlad a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 442,90 mp şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 151.477,817 ROL.
Instanţa de apel, prin hotărârea recurată, a confirmat soluţia de respingere a cererii de restituire în natură a terenului şi construcţiei situate în str. M. nr. 4 cu motivarea că „lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au fost executate în totalitate, având regimul juridic al proprietăţii publice", iar construcţia a fost demolată.
S-a considerat că nici cererea de acordare a unor bunuri în compensare nu poate fi admisă deoarece „s-a făcut dovada certă că nu pot fi acordate bunuri în compensare", singura modalitate în care măsurile reparatorii pot fi acordate fiind aceea a despăgubirilor pe care instanţa le-a fixat la un cuantum de 116.465 lei.
Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 din Legea 10/2001 imobilele al căror regim juridic este reglementat de acest act normativ se restituie în natură, iar potrivit art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Din cuprinsul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ca şi din conţinutul dispoziţiilor art. 1 din Legea 10/2001, rezultă că entitatea notificată are obligaţia să dispună restituirea în natură a imobilului notificat, ori de câte ori această restituire este posibilă şi să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare, alte bunuri sau servicii, ori de câte ori există bunuri disponibile ori servicii care pot fi acordate în compensare. Numai în situaţiile în care măsura restituirii în natură şi cea a compensării nu sunt posibile, entitatea investită propune acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului în litigiu, instanţa de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză din care a rezultat că întregul teren este afectat de detalii de sistematizare care împiedică soluţionarea notificării în această modalitate.
Reclamantul a susţinut însă că lucrările apreciate ca fiind de utilitate publică au fost efectuat după formularea notificării şi după declanşarea prezentului litigiu, iar instanţa de apel nu a lămurit cauza sub aceste aspecte.
Astfel, deşi a solicitat intimatului furnizarea datelor necesare verificării susţinerilor reclamantului, curtea de apel a soluţionat litigiu în lipsa acestora, fără a putea, în aceste condiţii, să cenzureze respectarea prevederilor art. 9 şi art. 21 alin. (5) din Legea 10/2001.
Tot astfel, sub aspectul celei de-a doua modalităţi de acordare a măsurilor reparatorii - atribuirea altor bunuri sau servicii în compensare, instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt.
Nu s-a arătat, prin hotărârea recurată, care sunt motivele pentru care, curtea de apel şi-a întemeiat în mod exclusiv soluţia pe răspunsul intimatului cuprins într-o adresă înaintată instanţei în care se afirmă că Municipiul Bârlad nu dispune de teren pentru a fi acordat în compensare, în condiţiile în care reclamantul a depus la dosar hotărârea Consiliului Local Bârlad nr. 290 din 30 septembrie 2009 prin care se aprobă constituirea unei rezerve de terenuri aparţinând domeniului privat al Municipiului Bârlad pentru efectuarea de compensări şi tabelul anexă la această hotărâre.
Or, prioritatea măsurii reparatorii constând în atribuirea altor bunuri sau servicii în compensare, în cazul în care imobilul nu poate fi restituit în natură, este prevăzută de legiuitor prin norma cuprinsă în art. 26 alin. (1) din Legea 10/2001, acordarea de despăgubiri, ca măsură reparatorie, având un caracter subsidiar.
Prin urmare, Înalta Curte constată că situaţia de fapt sub posibilităţii acordării măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură şi în cea a atribuirii în compensare a altor bunuri nu a fost pe deplin lămurită de instanţa de apel, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva deciziei nr. 55 din 07 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2222/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2215/2011. Civil → |
|---|
