ICCJ. Decizia nr. 2373/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2373/2011
Dosar nr. 1875/117/2007
Şedinţa publică din 16 martie 2011
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin notificarea nr. 1168 din 13 august 2001 a B.E.J. C.M., K.G., B.G. şi B.C.Z. au cerut restituirea în natură a imobilul - construcţie cu 2 etaje şi teren curte şi grădină în suprafaţă de 130 m -, situat în Municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, imobil ce se identifica iniţial sub nr. top 9057/5 sau, în situaţia imposibilităţii restituirii în natură, să li se facă ofertă de restituire în echivalent, susţinând că a fost preluat de stat în mod abuziv din patrimoniul autoarei lor def. văd. doctor K.G., născută F.E., în aplicarea Legii nr. 228/1949.
Prin dispoziţia nr. 4133 din 5 martie 2007, Primarul municipiului Cluj Napoca a respins notificarea, reţinând că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie 2007, reclamanţii K.G., B.G. şi B.C.Z. au cerut anularea dispoziţiei, şi obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură şi, după caz, de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat la adresa menţionată, susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 290 din 23 mai 2008, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis în parte cererea, a anulat dispoziţia şi a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor a următoarelor apartamente din imobilul situat în Municipiul Cluj Napoca, înscrise în C.F. Cluj Napoca astfel: apartamentul nr. X - la parter, înscris sub nr. top 9057/1/1/1 şi 9057/5/1/1: compus din dispensar pediatrie, anexe, WC, cu suprafaţă utilă de 90,91 mp, cu p.i.c. în cotă de 13,71%; apartamentul nr. X - la parter, înscris sub nr. top 9057/1/1 /III şi nr. 9057/5/1/III, cu o suprafaţă utilă de 57,92 mp, cu p.i.c. în cotă de 8,73; apartamentul X la etajul 2, înscris sub nr. top 9057/1/1/VI şi nr. 9057/5/1/VI, în suprafaţă de 77,91 mp, cu p.i.c. în cotă de 10,99%; apartamentul nr. X la etaj 2, înscris sub nr. top 9057/1/1/VII/2 şi 9057/5/1/VII/2, în suprafaţă utilă de 57,06 mp, cu p.i.c. în cotă de 8,81% şi apartamentul nr. 8 la parter înscris sub nr. top 9057/1/1/VIII şi 9057/5/1/VIII, în suprafaţă utilă de 18,60 mp, cu p.i.c. în cotă de 2,80%, cu instituirea unui drept de folosinţă specială asupra cotelor părţi colective din terenul aferent apartamentelor descrise, în suprafaţă totală de 297 m.p., înscris în C.F. 129498 Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/1 şi 9057/5/1, precum şi asupra terenului în suprafaţă de 152 mp, înscris în C.F.Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/2 şi 9057/5/2.
Prin aceeaşi sentinţă s-au acordat reclamanţilor despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 - pentru apartamentele nr. X din imobil şi s-a menţinut actuala afectaţiune dată apartamentului nr. X din imobil -dispensar de pediatrie pentru o perioadă de 3 ani.
Totodată, instanţa a respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziţii şi cel având ca obiect instituirea unui drept special de folosinţă asupra întregului teren - în suprafaţă de 189 mp - înscris în C.F. Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/2 şi 9057/5/2.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod efectiv de stat după data de 6 martie 1945, preluarea fiind abuzivă în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În argumentarea concluziei mai sus enunţate, instanţa a reţinut că prin dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 91 din 9 februarie 1945, lege prin care s-a înfiinţat Casa de administrare şi supraveghere a bunurilor inamice (pe viitor, C.A.S.B.I.) s-a statuat că această persoană juridică de drept public, care funcţiona sub autoritatea M.F., avea doar un drept de administrate şi nu un drept de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanelor prevăzute de art. 8 din Convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, prin care România a fost obligată să conserve bunurile tuturor supuşilor inamici germani şi unguri, precum şi ale tuturor persoanelor de altă naţionalitate şi chiar români care s-ar fi găsit fie în Germania, fie în Ungaria sau în teritoriile ocupate de aceste puteri.
Instanţa a mai reţinut că prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 228/4 septembrie 1948 s-a dispus desfiinţarea C.A.S.B.I., atribuţiile sale fiind preluate de Comisia de lichidare a C.A.S.B.I., ce a funcţionat pe lângă M.F., imobilul în litigiu fiind preluat de stat în cadrul procedurii legale instituită prin acest decret, sens în care a fost emisă Decizia M.F. nr. 58578/1949.
Instanţa a statuat, totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 10 din Decretul nr. 228/1948, persoanele îndreptăţite puteau solicita şi la acea dată retrocedarea imobilelor preluate în administrare de C.A.S.B.I., dar că astfel de cereri putea fi formulate numai în condiţiile în care aceste persoane deţineau un act de preluare în administrare, act care nu s-a dovedit că ar fi fost întocmit şi cu privire la imobilul în litigiu.
În raport de concluziile raportului de expertiză întocmit de ing. C.R., instanţa a reţinut că apartamentele nr. X din clădire se află în proprietatea Statului Român şi sunt libere, în sensul legii de reparaţie, în timp ce restul apartamentelor au fost vândute chiriaşilor în baza Legii nr. 112/1995.
În atare condiţii, instanţa a dispus retrocedarea către reclamanţi a apartamentelor libere, mai sus arătate, cu instituirea unui drept de folosinţă specială asupra cotelor părţi indivize din terenul aferent clădirii, corespunzătoare acestor apartamente, precum şi asupra curţii interioare, mai puţin cu privire la suprafaţa de teren care este afectată accesului la apartamentele nerestituite şi, respectiv, acordarea de despăgubiri pentru părţile din imobil care nu mai pot fi restituite în natură.
Având în vedere că apartamentul nr. X are destinaţia de dispensar pediatrie şi se află în folosinţa Spitalului clinic Cluj Napoca, tribunalul a apreciat că se impune, în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi ale Anexei nr. 2 lit. a) pct. 2 a legii, a se menţine actuala afectaţiune dată acestui apartament pentru o perioadă de 3 ani.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâtul Primarul municipiului Cluj - Napoca.
În motivarea apelului reclamanţii au susţinut că în mod greşit prima instanţă le-a recunoscut un drept de folosinţă specială doar pentru suprafaţa de 152 mp teren, ce se identifică în C.F. Cluj Napoca, sub nr. top 9057/1/2 şi 9057/5/2, menţinând o suprafaţă de 37 mp în proprietatea statului, în considerarea necesităţii asigurării accesului la două apartamente.
Reclamanţii au arătat că stabilirea suprafeţelor de teren necesar a fi afectate unei servituti de trecere nu se realizează în cadrul procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 ci pe calea dreptului comun, cu precizarea ca, în speţă, stabilirea unei căi de acces se impune doar pentru apartamentul nr. X, întrucât apartamentul nr. X le-a fost restituit lor, motiv pentru care nu se justifică menţinea unei curţi interioare de 37 mp în proprietatea statului cu un asemenea scop.
În motivarea apelul, pârâtul a susţinut că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a realizat ca efect al aplicării dispoziţiilor Legii nr. 91/1945, act normativ ce a intrat în vigoare anterior datei de 6 martie 1945, caz în care raportului juridic dedus judecăţii nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 237 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj Napoca, secţia civilă de muncă şi de asigurări sociale, pentru minori şi familie a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a dispus acordarea de despăgubiri reclamanţilor, în condiţiile Tidului VII din Legea nr. 247/2005 şi pentru terenul în suprafaţă de 37 mp, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj - Napoca, ca nefondat.
Referitor la apelul declarat de reclamanţi, instanţa a reţinut că suprafaţa de 37 mp din terenul cu destinaţia de curte interioară asigură accesul la apartamentele nr. X din imobil, caz în care, nefiind un teren liber în accepţiunea legii, nu poate fi restituit în natură, astfel cum s-a stabilit şi prin raportul de expertiză judiciară întocmit la judecata în primă instanţă, concluzii care nu au fost combătute de reclamanţi.
Aşa fiind, instanţa de apel a statuat că pentru acest teren, de 37 mp se impune acordarea de despăgubiri reclamanţilor, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, sens în care urmează a fi modificată hotărârea primei instanţe care nu cuprinde nicio dispoziţie referitoare la reparaţia cuvenită reclamanţilor pentru această suprafaţă de teren care nu le poate fi restituită în natură.
Referitor la apelul declarat de pârât, instanţa a reţinut că în mod corect prima instanţă a statuat că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului, mai exact în proprietatea Comunei urbane Cluj, în baza Deciziei M.F. nr. 58578/1949, emisă în aplicarea Decretului nr. 298/1948, astfel cum se atestă prin menţiunile trecute sub B3 în C.F. Cluj Napoca, adică după data de 6 martie 1945.
Instanţa de apel a statuat că nu poate fi primită apărarea reiterată de pârât, în sensul că imobilul în litigiu ar fi intrat în proprietatea statului ca efect al Legii nr. 61/1945, întrucât rezultă cu evidenţă că adoptarea acestui act a avut ca scop asigurarea conservării şi administrării bunurilor aparţinând unor categorii de persoane şi nu pe acela de preluare a acestor bunuri în patrimoniului statului, cu menţiunea că accesul părţilor la procedura Legii nr. 10/2001 nu este condiţionat de faptul ca autoarea reclamanţilor să fi urmat procedura prevăzută de art. 10 din Decretul nr. 228/1948, cum eronat se invocă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi pârâtul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanţii reiterează cererea de a le fi recunoscut un drept de folosinţă specială asupra întregului teren în suprafaţă de 189 mp, ce se identifică în C.F. Cluj Napoca sub nr. top 9057/1/2 şi 9057/5/2, în care se include suprafaţă de 37 mp pentru care li s-au acordat despăgubiri în considerarea necesităţii asigurării accesului la apartamentele nr. X.
Reclamanţii susţin că nu aveau interes să conteste concluziile expertizei efectuate la judecata în primă instanţă, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză rezultă fără echivoc faptul că pentru „necesitatea asigurării acceselor s-a stabilit că suprafaţa de teren liberă de construcţii care se poate restitui în natură este conform schiţei din anexa 1 - plan parter S - teren liber = 152 mp" şi că suprafaţa de 37 mp s-a impus a fi menţinută în proprietatea statului pentru servitutea de trecere.
Reclamanţii susţin că în interpretarea legii de reparaţie reprezintă terenuri libere acele terenuri care nu sunt ocupate de construcţii, cum este cazul suprafeţei de 37 mp teren în litigiu, motiv pentru care se impunea constituirea unui drept special de folosinţă în favoarea lor şi pentru acest teren, stabilirea servitutilor necesar a fi constituite urmând a se realiza pe calea dreptului comun.
Reclamanţii reiterează, totodată, apărarea potrivit căreia apartamentul nr. X le-a fost restituit lor în natură, motiv pentru care în discuţie este doar problema accesului la apartamentului nr. X, pentru care, în opinia lor nu se justifică menţinerea unei „curţi interioare în suprafaţă de 37 mp".
În motivarea recursului, pârâtul reiterează apărarea potrivit căreia imobilul în litigiu nu cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, cum greşit au reţinut instanţele de fond.
Pârâtul susţine că deşi imobilul în litigiu, potrivit menţiunilor de carte funciară a fost preluat de stat prin Decizia M.F. nr. 58578/1949 emisă în aplicarea Decretului Lege nr. 228/1948, preluarea s-a realizat ca efect al aplicării dispoziţiilor Legii nr. 92/1945 pentru înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice - C.A.S.B.I.
Ca atare, pârâtul afirmă că preluarea s-a realizat la momentul adoptării acestui din urmă act normativ - 10 februarie 1945, adică anterior datei de 6 martie 1945, caz în care raportului juridic dedus judecăţii nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu menţiunea că atunci când legiuitorul a vrut să includă în sfera de aplicare a acestei legi de reparaţie şi acte normative adoptate anterioar datei de 6 martie 1945 le-a prevăzut în mod expres, de exemplu: Legea nr. 139/1940.
Pârâtul susţine, totodată, că această concluzie se impune motivat şi de faptul că autoarea reclamanţilor nu a făcut dovada formulării unei cereri de restituire a imobilului din patrimoniul C.A.S.B.I., posibilitate prevăzută de art. 10 din Decretul nr. 228/1948.
Analizând recursurile, în limita susţinerilor care jac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.
Restituirea în natură a terenurilor către persoanele îndreptăţite este condiţionată, potrivit dispoziţiilor art. 10 din lege, de împrejurarea ca acestea să fie terenuri libere la data intrării în vigoare a legii de reparaţie, adică să nu fie ocupate cu construcţii ori afectate unor servituti legale ori altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane, în aceste din urmă cazuri, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.
Rezultă că în toate cazurile, mai înainte de a dispune măsurile reparatorii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluţionarea notificării sau, după caz, instanţa de judecată au obligaţia de a stabili momentul preluării de către stat a imobilului, caracterul abuziv al acestei măsuri şi, relativ la terenuri, obligaţia de a le identifica şi de a stabili, în raport de probatoriile administrate de părţi şi destinaţia lor actuală, dacă sunt sau nu terenuri libere, cu consecinţa retrocedării lor către persoana îndreptăţită sau, dimpotrivă, a acordării măsuri reparatorii prin echivalent.
Este de observat şi că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din OUG nr. 184/2002, cetăţenii străini şi apatrizii care au calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităţilor, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special care conferă titularului drepturile şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie.
În speţa supusă analizei, se constată că imobilul în litigiu - teren şi o clădire cu mai multe etaje, - potrivit menţiunilor din cartea funciară, necontestate de pârât a fost preluat de Comuna Urbană Cluj în baza „Legii nr. 228/1948 şi a Deciziei M.F. nr. 58578/1949", adică după 6 martie 1945.
Anterior preluării imobilului în modalitatea mai sus arătate, acesta a fost deţinut în administrare de Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 91 din 10 februarie 1945 prin care această instituţie a fost înfiinţată.
Decretul nr. 228/1948 pentru desfiinţarea Comisiei ministeriale pentru executarea Tratatului de pace, pentru desfiinţarea C.A.S.B.I. şi pentru reglementarea conservării, administrării şi lichidării bunurilor administrate de această Casă a statuat cu privire la preluarea atribuţiilor C.A.S.B.I., prevăzute de Legea nr. 91/1945, de către Comisiunea de lichidare ce s-a înfiinţat pe lângă M.F., precum şi cu privire la „constatarea trecerii de drept în patrimoniul Statului a bunurilor rămase nerestituite" în cadrul procedurii prevăzute de art. 10 din decret.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, rezultă că preluarea de către stat a bunurilor proprietatea persoanelor prevăzute de Legea nr. 91/1945, ce se aflau în administrarea C.A.S.B.I. s-a realizat în cadrul procedurii prevăzute de Decretul nr. 228/1948, adică ulterior datei de 6 martie 1945, astfel cum corect au statuat instanţele de fond, caz în care nu fi primită critica formulată de pârât referitoare la acest aspect, al stabilirii greşite a momentului preluării imobilului de către stat.
Concluzia se impune, în raport de limitele critici de nelegalitate formulate de pârât, chiar dacă autoarea reclamanţilor nu a formulat o cerere de retrocedare a imobilului în litigiu şi în cadrul procedurii prevăzută de dispoziţiile art. 10 din Decretul nr. 228/1948, cu ocazia lichidării C.A.S.B.I., cât timp prin acest act normativ s-a statuat expres că bunurile aflate în administrarea Casei trec în „patrimoniul statului sau a comunelor, sau vânzare, după cum se va stabili prin Decizia M.F., dată pe baza avidului Comisiei de lichidare a C.A.S.B.I."(art. 10), sens în care, de altminteri, cu privire la imobilul în litigiu a fost emisă Decizia de preluare nr. 58578/1949 de M.F. menţionată în cartea funciară.
Referitor la terenul aferent clădirii preluate de stat din patrimoniul autoarei reclamanţilor, clădire care, parţial le-a fost restituită în natură, se constată că la judecata în primă instanţă s-a administrat proba cu expertiză tehnică pentru a se stabili destinaţia sa actuală.
Potrivit concluziilor expertului C.R., necontestate de reclamanţi, terenul are o suprafaţă totală de 468 mp, din care 279 mp teren este ocupat de construcţie iar 189 mp teren are destinaţia de curte. Expertul a concluzionat, totodată, că doar suprafaţa de 152 mp este teren liber şi poate fi restituită în natură, restul de până la 468 mp teren fiind ocupat de construcţie şi, respectiv, afectat căii de acces la construcţie.
În atare condiţii, în mod corect instanţa de apel a statuat că se impune constituirea în favoarea reclamanţilor - cetăţeni străini a unui drept folosinţă special, conform prevederilor OUG nr. 184/2002, doar pentru suprafaţa de teren liberă în accepţiunea Legii nr. 10/2001, anume pentru suprafaţa de 152 mp teren curte şi pentru cotele părţi indivize din terenul aferent clădirii de 279 mp - corespunzătoare apartamentelor restituite, în timp ce pentru terenul care nu este liber, ca urmare a înstrăinării către cumpărătorii unora dintre apartamente ori ca urmare a afectării căii de acces în clădire (37 mp), li s-a făcut ofertă de despăgubire în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În acest context al analizei este de menţionat şi că aprecierea probatoriilor administrate de părţi este atributul instanţele de fond şi această apreciere nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs, ca urmare a abrogării motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin OUG nr. 138 din 14 septembrie 2000, caz în care criticile formulate de reclamanţi sub acest aspect, al greşitei aprecieri de către instanţele de fond a concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul C.R. nu pot fi primite.
Totodată, se constată că deşi invocă incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., relative la nemotivarea hotărârii recurate şi denaturarea de către instanţele de fond a actului dedus judecăţii, reclamanţii nu dezvoltă nicio critică de nelegalitate care să se încadreze în ipotezele enunţate de textele de lege menţionate.
Aşa fiind, pentru considerentele de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursurile deduse judecăţii se dovedesc nefondate şi, în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., a le respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii K.G. (în prezent decedat, moştenitoare fiind K.G.), B.G. şi B.C.Z. şi de pârâtul Primarul municipiului Cluj - Napoca împotriva Deciziei nr. 237/ A din 24 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2478/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2369/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
