ICCJ. Decizia nr. 2286/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2286/2011
Dosar nr. 11339/63/2009
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 16 din 19 ianuarie 2010, Tribunalul Dolj a respins acţiunea reclamantei M.E. (fostă P. şi anterior l.), ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, cerere prin care reclamanta a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata de despăgubiri în cuantum de 1.000.000 euro, pentru repararea prejudiciilor morale şi suferinţelor cauzate prin condamnarea tatălui său l.V. la o pedeapsă de 20 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică, pentru infracţiunea prevăzută la acea vreme de art. 209 pct. 1 C. pen.
Pronunţându-se astfel, instanţa de fond a reţinut că este întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active, că potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 „orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic precum şi, după decesul acestei persoane soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare". Una din condiţiile pentru a fi parte în procesul civil, alături de interes, capacitate procesuală şi formularea unei pretenţii, este calitatea procesuală, care presupune existente unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titular al dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum şi persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală pasivă), fiind necesar ca reclamantul să justifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă.
Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, putând fi invocată din oficiu de instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (1) C. proc. civ.
S-a mai reţinut că, în cauză, reclamanta nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de persoane enumerate, nefiind persoana ce poate emite pretenţii, sub formă de daune morale, pentru condamnarea cu caracter politic suferită de tatăl său natural l.V., având în vedere că a fost înfiată în anul 1962 de P.G. şi P.M. cu efectele unei filiaţii fireşti (adeverinţa din 15 aprilie 1998 emisă de Consiliul Local A.), dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 prevăzând necesitatea dovedirii calităţii de descendent până la gradul al II-lea inclusiv, pentru a se putea solicita obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare de autor.
Prima instanţa a reţinut că prin adopţie se stabileşte atât filiaţia dintre adoptat şi cel care adoptă, precum şi legăturile de rudenie între adoptat şi rude adoptatorului, în momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia firească dinţi adoptat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestuia încetând (art. 50 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei) şi în consecinţă, atât drepturile cât îndatoririle izvorâte din filiaţie între cel adoptat şi părinţii fireşti şi rude acestora încetează.
Pentru cele de mai sus, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi în consecinţă a respins cererea ca fiind formulată de persoană fără calitate procesuală activă.
Prin Decizia civilă nr. 164 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamanta M.E. (fostă P. şi anterior I.), a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, a avut în vedere următoarele considerente:
În speţa dedusă judecăţii, faţă de conţinutul acţiunii introductive în instanţă s-a constatat că învestirea Tribunalului Dolj, ca instanţă de fond, s-a făcut de reclamantă cu două petite, unul vizând solicitarea sa de acordare de despăgubiri ca urmare a suferinţelor cauzate prin condamnarea tatălui său I.V., iar altul prin care reclamanta în nume propriu a solicitat acordarea de despăgubiri pentru persecuţiile politice cu caracter administrativ ce i s-au adus.
Or, faţă de această învestire, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. raportat la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa avea obligaţia de a hotărî asupra tuturor capetelor de acţiune, ceea ce în cauză nu s-a făcut.
S-a mai avut în vedere că această obligaţie a instanţei de judecată derivă atât din normele legale prevăzute în dreptul intern, precum şi din Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Burzo contra Românei din 4 martie 2008), având drept scop cercetarea pe deplin a fondului pretenţiilor deduse judecăţii şi implicit, asigurarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
Or, prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a analizat cererea reclamantei numai prin prisma primului capăt de acţiune, lăsând nesoluţionat al doilea petit asupra căruia nu s-a făcut o cercetare a fondului, pronunţând în acest mod o hotărâre nelegală.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Dolj, în temeiul dispoz. art. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., precizând, în cererea scrisă, că instanţa de apel în mod netemeinic şi nelegal a apreciat că, în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., a desfiinţat sentinţa civilă atacată a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond pe considerentul că aceasta a soluţionat greşit acţiunea pe excepţia inadmisibilităţii, fără a intra în cercetarea fondului.
La termenul de judecată din data de 14 martie 2011 reprezentanta recurentului a susţinut un motiv de casare de ordine publică, respectiv nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa de apel, întrucât la dezbateri nu a fost prezent procurorul, deşi participarea sa în astfel de litigii este obligatorie.
Analizând recursul formulat prin prisma motivului de recurs de ordine publică invocat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
În temeiul Legii nr. 221/2009 pot fi promovate două genuri de acţiuni distincte: acţiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, promovată potrivit art. 4; acţiunea în pretenţii reprezentând daune morale şi/sau materiale suferite de persoana condamnată politic sau faţă de care a fost luată o măsură administrativă cu acest caracter, reglementată de art. 5.
Pentru acţiunile în constatare a fost reglementată în mod expres competenţa în primă instanţă a Tribunalului, secţia civilă, şi participarea procurorului la judecarea acestor cereri.
Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009 participarea procurorului este obligatorie în cauzele privind cererile ce au ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, iar pronunţarea unei hotărâri fără participarea reprezentantului Parchetului constituie nulitate de ordine publică.
Se observă că norma sus-citată este imperativă, iar nerespectarea ei este de natură a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunţată.
Întrucât participarea procurorului era obligatorie şi la soluţionarea cauzei în apel, lipsa acestuia la dezbateri, atrage casarea deciziei deoarece instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.
Or, aşa cum rezultă din lucrările şi actele cauzei, soluţionarea litigiului la instanţa de apel s-a realizat în absenţa procurorului de la dezbateri, participarea procurorului în proces (inclusiv civil), de participant la judecată, desfăşurându-se în temeiul unei dispoziţii legale [art. 45 alin. (4) C. proc. civ. în speţă], iar participarea în litigii, de natura celui în speţă, fiind obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, text anterior menţionat.
Pentru aceste considerente ce fac inutilă examinarea celorlalte critici ale recurentului, Înalta Curte, constată că recursul este fondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa Decizia recurată, urmând a trimite cauza, spre rejudecare instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva deciziei nr. 164 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2287/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2285/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
