ICCJ. Decizia nr. 2287/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2287/2011
Dosar nr. 38779/3/2009
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 457 din 24 martie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâtul a fost returnat pe teritoriul României de către autorităţile franceze la data de 01 iulie 2009, acesta fiind depistat că a furat din magazinul C., conform declaraţiei acestuia ataşate la dosar.
În drept, instanţa a reţinut că, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005 poate fi dispusă „restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români pentru o perioadă de cel mult 3 ani în cazul persoanelor care au fost returnate dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat".
Instanţa a apreciat că măsura reglementată de dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, care este de natură a restrânge libertatea de circulaţie a pârâtului în Franţa, trebuie aplicată numai în măsura în care comportamentul pârâtului în cauză poate aduce atingere ordinii publice sau siguranţei publice.
Într-adevăr, pentru a fi justificate măsurile luate din motive de ordine publică sau de siguranţă publică trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate justificări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală. Măsura restrictivă trebuie adoptată în lumina unor consideraţii care ţin de protecţia ordinii publice sau a siguranţei publice a statului membru care adoptă măsura respectivă. Aşadar, aceasta nu s-ar putea întemeia exclusiv pe motive invocate de un alt stat membru în scopul de a justifica o decizie de expulzare a unui resortisant comunitar de pe teritoriul acestui din urmă stat. Totuşi, această consideraţie nu exclude posibilitatea ca astfel de motive să fie luate în considerare în cadrul aprecierii efectuate de către autorităţile naţionale competente să adopte măsura de restrângere a liberei circulaţii.
Aplicând aceste principii generale în cauza de faţă, instanţa a constatat că, în sine, comportamentul pârâtului C.Q.D. din Franţa nu justifică luarea măsurii restrângerii dreptului acestuia la libera circulaţie în acest stat.
Astfel, instanţa a constatat că în cauză Direcţia Generală de Paşapoarte nu a produs nici o probă din care să rezulte un comportament al pârâtului de natură a aduce atingere ordinii publice sau siguranţei publice. Reclamanta a solicitat luarea măsurii reglementate de art. 38 din Legea nr. 248/2005 întemeindu-se exclusiv pe măsura returnării la frontieră luată de autorităţile franceze.
Insă returnarea la frontieră, deşi un element care este luat în considerare în analiza privind utilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulaţie, nu este suficient prin el însuşi pentru a justifica luarea măsurii. Astfel, măsura returnării la frontieră a pârâtului pentru că a fost depistat ca a furat dintr-un supermarket nu poate constitui temei al restrângerii dreptului la liberă circulaţie în Franţa pentru pârât.
În aceste condiţii, comportamentul pârâtului nu este de natură a aduce atingere ordinii publice sau siguranţei publice. Măsura administrativă de returnare la frontieră care are caracter de prevenţie generală nu va fi reţinută în cauză ca temei pentru restrângerea libertăţii de circulaţie a pârâtului pe teritoriul statului francez.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti iar prin Decizia civilă nr. 353 din 07 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti s-a respins apelul, reţinându-se următoarele considerente:
Măsurile dispuse din motive de ordine publică sau siguranţă publică ar trebui să respecte principiul proporţionalităţii, însă, în cauză, se întemeiază exclusiv pe conduita intimatului; această conduită trebuie să constituie, însă, o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, măsura neputând fi justificată de motivări care nu prezintă legătură efectivă cu cazul în sine sau sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.
Simpla şedere a pârâtului pe teritoriul Franţei şi returnarea sa nu exprimă un grad de pericol social real al acesteia pentru ordinea şi securitatea statului respectiv, nu poate fi circumscrisă excepţiilor care ar conduce la admiterea acţiunii, cu atât mai mult cu cât Directiva nr. 2004/38/CE prevede că nici condamnările penale anterioare nu ar putea justifica în sine restrângerea libertăţii de circulaţie.
Obligaţia asumată de România, prin acordul încheiat cu statul francez, a fost aceea de a readmite pe cetăţenii săi care au fost expulzaţi în scopul combaterii imigraţiei ilegale, dar această obligaţie de ordin general şi de prevenţie generală nu poate justifica, în raport de circumstanţele particulare ale speţei, limitarea dreptului la liberă circulaţie a intimatului-pârât C.Q.D., pe teritoriul Franţei pe o perioadă de maxim trei ani.
De asemenea, susţinerile apelantei în sensul că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie nu încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene întrucât măsura se raportează la propriul resortisant, şi nu la cei ai altor state membre, sunt neîntemeiate. Dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Directivă, referitoare la criteriile în funcţie de care statele membre ale Uniunii Europene pot restrânge libertatea circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi membrilor lor de familie nu fac distincţie în ceea ce priveşte aplicarea criteriilor din text în raport de teritoriul statului sau de cetăţenie, dimpotrivă, norma prevede expres că aceasta este aplicabilă cetăţenilor Uniunii indiferent de cetăţenie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de starea de fapt conturată prin probele existente la dosar.
Recurenta învederează că aplicarea măsurii restrângerii exerciţiului dreptului la liberă circulaţie în străinătate a unui cetăţean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiţionată de returnarea acelui cetăţean dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Or, aceste aspecte sunt pe deplin dovedite, iar respingerea cererii de restrângere a exerciţiului dreptului la libera circulaţie a pârâtului, nu este justificată faţă de circumstanţele concrete ale cauzei.
Or, susţine recurenta faţă de situaţia concretă a pârâtului care a încălcat deja pe teritoriul unui stat membru al Uniunii, dispoziţiile legale privind regimul juridic al străinilor, se impune concluzia că măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie pe teritoriul Franţei, are un scop legitim respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice.
Din perspectiva acestor aspecte recurenta solicită admiterea recursului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii şi restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Franţa, a pârâtului pe o perioadă de 3 ani.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Legea nr. 248/2005 a fost modificată la 17 noiembrie 2010 prin Legea nr. 206/2010 şi a fost abrogat art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Astfel potrivit art. II din Legea nr. 206/2010 la data intrării în vigoare a legii încetează de drept toate măsurile de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, dispuse până la acea dată de instanţele competente în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
Art. II lit. c) din actul normativ sus evocat prevede că încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfăşurare şi pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Or, reclamanta a solicitat restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie a pârâtului în temeiul dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, dispoziţii care însă au fost abrogate în mod expres prin Legea nr. 206/2010.
Astfel în cauză sunt incidente dispoziţiile art. II lit. a) şi c) din Legea nr. 206/2010 motiv pentru care în temeiul acestor dispoziţii urmează a se dispune încetarea de drept a procedurii judiciare îndreptate împotriva pârâtului privind restrângerea dreptului la liberă circulaţie prevăzut de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Faţă de cele expuse, de incidenţa dispoziţiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 urmează a se admite recursul, a se casa Decizia recurată precum şi hotărârea instanţei de fond şi pe cale de consecinţă a se înceta de drept procedurile judiciare vizând restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 353 A din 07 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi în consecinţă:
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 457 din 24 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
În temeiul art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 încetează de drept toate procedurile judiciare îndreptate împotriva pârâtului C.D. privind restrângerea dreptului la liberă circulaţie prevăzut de dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2288/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2286/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
