ICCJ. Decizia nr. 2704/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2704/2011
Dosar nr. 22804/3/2010
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 23 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1458/105/2009 la Tribunalul Prahova, reclamanta V.R. a chemat în judecată pe pârâtul Secretarul General al Guvernului şi a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună anularea Ordinului din 17 februarie 2009 emis de Secretarul General al Guvernului, prin care în mod abuziv s-a dispus încetarea raporturilor de muncă între cele două părţi, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului de concediere, prin reintegrarea pe postul deţinut anterior concedierii, să fie obligat pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii până la data reintegrării efective, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 80.000 euro şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 250 din 19 februarie 2010, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a sa şi a declinat competenţa soluţionării cererii formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 7132 din 13 octombrie 2010, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta V.R. în favoarea Tribunalului Prahova şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 28 decembrie 2010.
Examinând cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
Prin cererea cu care reclamanta V.R. a învestit instanţa a solicitat anularea ordinului Secretarului General al Guvernului din 17 februarie 2009 prin care s-a dispus încetarea raporturilor sale de muncă, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii ordinului de concediere, prin reintegrarea contestatoarei în muncă pe postul deţinut anterior concedierii, obligarea intimatului la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, cât şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la data reintegrării efective în funcţie, la plata sumei de 80.000 euro, sumă ce reprezintă despăgubiri morale pentru prejudiciile suferite ca urmare a concedierii şi la plata cheltuielilor de judecată.
La data introducerii cererii de chemare în judecată, 26 martie 2009, reclamanta domicilia în localitatea Băicoi, strada R., judeţ Prahova şi, ulterior, pe parcursul procesului şi-a schimbat domiciliul în Bucureşti, strada V.C., sector 6.
Competenţa instanţei de a soluţiona cererea se stabileşte în raport de elementele precizate prin acţiunea iniţială şi nu ca urmare a întregirii sau a modificării cererii de chemare în judecată.
Este adevărat că reclamanta şi-a schimbat domiciliul pe parcursul derulării procesului în Municipiul Bucureşti, dar acest aspect nu are relevanţă în cauză, instanţa având obligaţia să ţină seamă de domiciliul stabilit la data învestirii instanţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, cererile privind conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantul.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că reclamanta, la data sesizării instanţei, aşa cum s-a arătat anterior, îşi avea domiciliul în localitatea Băicoi, strada R., judeţ Prahova, situaţie în care competent din punct de vedere teritorial să soluţioneze acţiunea este Tribunalul Prahova şi nicidecum Tribunalul Bucureşti.
Reclamanta şi-a schimbat domiciliul în Bucureşti pe parcursul derulării procesului, aspect ce nu influenţează competenţa teritorială a cauzei.
Mai mult decât atât, normele C. muncii, care reglementează competenţa teritorială, au un caracter absolut de la care părţile nu pot deroga.
Prevederile potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al acestuia.
În raport de cele expuse mai sus, constatând că între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Prahova s-a ivit un conflict negativ de competenţă, în sensul reglementat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Prahova competenţa soluţionării cererii formulată de reclamanta V.R.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2707/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2678/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
