ICCJ. Decizia nr. 2709/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2709/2011
Dosar nr. 4753/117/2007
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 388 din 11 iunie 2009, Tribunalul Cluj a admis acţiunea formulată si modificată de reclamantul A.I. împotriva pârâţilor Primarul municipiului Cluj Napoca şi Statul Român, prin Consiliul Local Cluj-Napoca, şi, în consecinţă, a dispus anularea parţială a Dispoziţiei nr. 8393 din 26 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Cluj Napoca şi restituirea în natură în favoarea reclamantului a terenului în suprafaţă de 989 mp , parte din terenul înscris iniţial în C.F. 17983 Cluj, cu nr.top. 11975, transcris în C.F. 101.378 Cluj cu nr.top. 23590/1, 23591/1, 23592/1, 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1 , 23595/1/2/1, identificat prin raportul iniţial de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. F.E.; a dispus atribuirea prin compensare în favoarea reclamantului a terenului în suprafaţă de 920 mp, parte din terenul înscris iniţial în C.F. 18400 Cluj, cu nr.top. 11974, transcris în C.F. 101.378 Cluj, cu nr.top 23590/1, 23591/1, 23592/1, 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1, identificat prin completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. F.E.; a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului pentru terenul în suprafaţă de 6838 mp parte din terenul înscris iniţial în C.F. 17983 Cluj, cu nr.topo. 11975, transcris în C.F. 101.378 Cluj cu nr. topo. 23590/1, 23591/1, 23592/1,23593/1,23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1.
Pârâţii au fost obligaţi să achite reclamantului suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit copiei C.F. 17983 Cluj, imobilul cu nr. top. 11975, casă şi teren în suprafaţa de 1 jugh si 831 stj.p., s-a aflat în proprietatea tabulară a numiţilor A.T. a lui P., A.P.P. si A.I.P.
Prin încheierea C.F. nr. 5879/1980, în baza Decretului nr. 424/1978, imobilul a fost transcris în C.F. 101378 Cluj.
Din copia C.F. 101378 Cluj, rezultă că terenul a fost comasat cu alte parcele, primind noi numere topografice, în prezent figurând ca parte din terenul cu număr topo 23590, 23591, 23592, 23593, 23594, 23595/1/1 , 23595/1/2, alei şi spatii verzi, în suprafaţă de 32.099 mp, proprietatea Statului Român.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 1808 din 24 octombrie 2001 la Biroul executorului judecătoresc C.M., reclamantul A.I. a solicit acordarea de masuri reparatorii pentru terenul cu nr. top. 11975.
Prin dispoziţia nr. 8393 din 26 septembrie 2007, Primarul municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de despăgubiri având în vedere despăgubirile primite la expropriere pentru terenul în suprafaţă de 2280 mp şi pentru construcţia în suprafaţă de 277,50 mp, situate în Cluj-Napoca.
Reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în calitate de moştenitor al foştilor proprietari tabulari, iar prin Decretul de expropriere nr. 424/1978, s-a preluat terenul în suprafaţă de 2280 mp şi construcţiile aferente, restul terenului fiind colectivizat.
Conform anexei Decretului de expropriere nr. 424/ 1978 , de la numiţii A.I., A.M. si A.P., s-a expropriat suprafaţa de 2280 mp şi construcţia de pe acest teren.
Raportat la cele menţionate mai sus, instanţa a considerat întemeiate afirmaţiile reclamantului, în sensul că întregul teren cu nr.top. 11975 în suprafaţă de 8747 mp a fost preluat abuziv de către stat, în condiţiile în care în anexa menţionată s-a trecut doar suprafaţa de 2280 mp Prin încheiere C.F. nr. 5879/1980, în baza Decretului nr. 424/1978, tot imobilul a fost transcris în C.F. 101378 Cluj în favoarea statului, iar la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că o parte din teren s-a aflat în patrimoniul C.A.P.
Faptul că nu doar terenul în suprafaţă de 2280 mp a fost preluat de stat pentru construirea blocurilor rezultă şi din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de exp. F.E., în care se arată că din terenul cu nr.top. 11975 suprafaţa de 7758 mp este afectată de construcţii, spatii verzi, alei şi căi de acces.
Tribunalul a considerat că dacă pentru terenul în suprafaţă de 2280 mp este clar ca preluarea s-a făcut cu titlu de expropriere, în cazul diferenţei de suprafaţă sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
S-a conchis, că reclamantul este îndreptăţit să solicite măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de 8747 mp , teren cu nr.top. 11975.
Referitor la natura măsurilor reparatorii, s-a reţinut că din raportul iniţial de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert F.E. rezultă că din terenul cu nr. top. 11975, în prezent transcris în C.F. 101.378 Cluj cu nr. top. 23590/1, 23591/1, 23592/1, 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1, o suprafaţă de 989 mp este liberă de construcţii şi utilităţi, fiind loc viran neamenajat.
Faptul ca această suprafaţă este liberă rezultă şi din procesul verbal din 12 februarie 2003 încheiat de Comisia tehnică pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, în care se arată că o suprafaţă de cca. 950 mp, amplasată între aleea şi Biserica Ortodoxă Petru şi Pavel este teren viran neamenajat.
De asemenea, din completarea raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. F.E., rezultă că, lângă terenul descris mai sus şi având aceleaşi caracteristici cu acesta, există o suprafaţă de 920 mp teren, iar din schiţele depuse la dosar rezultă că aceasta a făcut parte din parcela înscrisă iniţial în C.F. 18400 Cluj, cu nr. topo. 11974, transcrisă în C.F. 101.378 Cluj, cu nr. top. 23590/1 , 23591/1, 23592/1 , 23593/1, 23594/1, 23595/1/1/1, 23595/1/2/1.
Conform copiei C.F. 18400 Cluj, imobilul cu nr. top. 11974 a constituit proprietatea Societăţii Principele Mircea pentru protecţia copiilor din România - Centrul Cluj şi a trecut în proprietatea Statului Roman în baza deciziei Consiliului de Miniştri nr. 1251/1948.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1), precum şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reţinut că pentru terenul în suprafaţă de 989 mp, parte din terenul înscris iniţial în C.F. 17983 Cluj, cu nr. top. 11975, măsura restituirii în natură este posibilă, întrucât acesta este liber, nefiind ocupat de construcţii noi, autorizate sau afectat servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică.
Totodată, s-a reţinut că, în cazul în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, unitatea deţinătoare are obligaţia de a acorda în compensare alte bunuri ori servicii, însă această măsură nu depinde doar de voinţa unităţii, ci şi de existenta în patrimoniul său a unor bunuri care să fie acordate în compensare.
În speţă, în condiţiile în care reclamantul a dovedit că terenul cu suprafaţa de 920 mp, parte din terenul înscris iniţial în C.F. 18400 Cluj, cu nr. top. 11974, având aceleaşi caracteristici ca şi cel în suprafaţă de 989 mp, se află în patrimoniul pârâtului, iar acesta nu a fost în măsură să facă dovada vreunui impediment pentru atribuirea lui, instanţa a considerat că această suprafaţă poate fi atribuită prin compensare în favoarea reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 29/A din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, reţinând, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte primul motiv de apel referitor la suprafaţa terenului preluat de către stat, prima instanţă a arătat că o porţiune de teren trecută în anexa decretului de expropriere, respectiv suprafaţa de 2280 mp, a fost preluată de stat abuziv în baza Decretului de expropriere nr. 424/1978, iar diferenţa de teren de până la 8747 mp a fost preluată doar în fapt, fiind vorba de o preluare abuzivă, fără titlu valabil, potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. Pârâtul apelant a susţinut că diferenţa de teren a fost preluată prin cooperativizare, deci nu ar constitui obiect al Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din lege, însă, nici în faţa primei instanţe, nici în apel, pârâtul nu a dovedit această împrejurare.
Referitor la al doilea motiv de apel, privind restituirea în natură a unei porţiuni de teren, s-a reţinut că împrejurarea că prin notificare reclamantul a solicitat despăgubiri pentru terenul expropriat nu înlătură obligaţia primarului de a dispune restituirea în natură a terenului liber, această măsură reparatorie prevalând celei prin echivalent, conform dispoziţiilor art. 7 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Terenul în suprafaţă de 989 mp, restituit în natură de prima instanţă nu se încadrează în dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, invocate de apelant, întrucât, aşa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în faţa primei instanţe, completat în apel şi din cercetarea la faţa locului, pe acest teren nu există nici un fel de amenajare, cu excepţia unei conducte de apă, pentru care, însă, conform avizului de amplasament nr. 1819 din 16 decembrie 2009 emis de SC C.A. Someş SA, există posibilitatea devierii pe baza unei documentaţii tehnice de execuţie, după obţinerea avizului de principiu, astfel că nu se impune diminuarea terenului restituit în natură de prima instanţă cu suprafaţa aferentă acestei conducte. Aceasta cu atât mai mult cu cât existenţa conductei subterane nu afectează folosinţa terenului la suprafaţă, servitutea legală a folosinţei subsolului rămânând în fiinţă, în măsura în care conducta nu va fi deviată pe cheltuiala fostului proprietar.
Cu privire la ultimul motiv de apel, privind posibilitatea instanţei de a acorda bunuri în compensare, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea administrativ teritorială are obligaţia să identifice imobilele libere ce pot fi oferite în compensare, iar îndeplinirea sau neîndeplinirea acestei obligaţii legale poate fi cenzurată de instanţa de judecată, nefiind vorba de obligaţii de mijloace, ci de rezultat. Oricum, indiferent de calificarea naturii acestei obligaţii, verificarea îndeplinirii sau neîndeplinirii ei constituie atributul instanţei de judecată, neputându-se susţine că rămâne la latitudinea unui organ al administraţiei publice locale să îndeplinească sau nu o obligaţie prevăzută de lege şi că inacţiunea acestuia nu poate fi cenzurată de instanţe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, care, deşi au declarat recurs separat, au formulat aceleaşi critici, iar în dezvoltarea acestora au arătat următoarele:
In ceea ce priveşte restituirea în natură în favoarea reclamantului a terenului in suprafaţa de 989 mp ( teren viran neamenajat), s-a arătat că prin Notificarea nr. 1808 din 24 octombrie 2001, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri ( şi nu restituirea în natură) pentru terenul şi construcţiile care au aparţinut antecesorilor acestuia, situate administrativ în municipiul Cluj-Napoca, nr. top. 11975.
Din imobilul revendicat in suprafaţa totala de 1 iug. 831stj.p, suprafaţa de 2280 mp si construcţiile in suprafaţa de 277,5 mp au trecut în proprietatea Statului Roman în baza Decretului de expropriere nr. 424/1978, cu plata despăgubirilor legale, iar diferenţa de teren a fost preluată la colectivizare, aspect menţionat chiar de către revendicator prin notificarea formulată. In prezent, terenul este situat in zona sistematizata, iar construcţia a fost demolată. Zona sistematizată nu cuprinde numai construirea de imobile si a drumurilor de acces, ci, în mod obligatoriu, şi spaţii de parcare, garaje, spaţii verzi, spaţii de joacă pentru copii, unităţi de învăţământ...etc, care practic, sunt necesare creării unui mediu ambiental acceptabil persoanelor care locuiesc în imobilele din vecinătatea acestor zone. Astfel, este evident faptul ca nu s-a putut si nici nu este posibil ca o suprafaţă de teren expropriată să fie ulterior integral ocupată numai cu clădiri definitive, pentru buna exploatare a acestora fiind absolut necesare toate celelalte elemente menţionate.
In acest sens, au invocat prevederile art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001, potrivit cărora „In cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru întregul imobil".
De asemenea, au mai arătat că acest teren, dacă se restituie în natură, se află sub incidenţa OUG nr. 114 din 17 octombrie 2007, ce aduce completare la legea mediului si care prevede ca terenurile cuprinse în documentaţiile de urbanism ca fiind ocupate cu spaţii verzi nu pot fi afectate de construcţii şi nu pot fi restrânse ca areal, fapt pentru care restituirea acestora către proprietar nu este benefică, întrucât nu sunt construibile şi deci nefructificabile.
In ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de a i se acorda in compensare o suprafaţă de teren de 920 mp situată în vecinătatea terenului pe care acesta l-a solicitat iniţial să îi fie restituit în natură, s-a arătat că măsura reparatorie a compensării este posibila doar daca unitatea investita cu soluţionarea notificării deţine in proprietate imobile disponibile.
Mai mult, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent nu este o măsura cu caracter obligatoriu, ci este o posibilitate pe care Legea nr. 10/2001, respectiv HG nr. 250/2007, o lasă la latitudinea entităţii investite cu soluţionarea notificării, alternativ cu acordarea de despăgubiri, potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu prevederile pct. 1.7 din HG nr. 250/2007.
Această măsură a compensării este posibilă dacă există bunuri şi servicii disponibile a fi acordate în compensare şi rămâne la latitudinea unităţii deţinătoare să decidă dacă are posibilitatea să facă o astfel de ofertă persoanei îndreptăţite, instanţa neputând cenzura susţinerile unităţii deţinătoare, care a arătat faptul că nu deţine terenuri pentru a fi acordate în compensare reclamantului pe teritoriul Municipiului Cluj-Napoca, cu atât mai mult cu cât terenurile aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca sunt insuficiente pentru realizarea unor investiţii necesare pentru dezvoltarea municipiului. De altfel, Legea nr. 10/2001 nu impune obligativitatea acordării celor îndreptăţiţi in compensare a altor bunuri.
Instanţa poate soluţiona pe fond cererea de revendicare însă nu se poate pronunţa în locul autorităţii asupra existenţei de bunuri disponibile. Ori, municipalitatea si-a exprimat clar poziţia in ceea ce priveşte inexistenta unor bunuri disponibile in sensul legii speciale, pentru a fi acordate în compensare.
S-a mai arătat, că, la sediul instituţiei, este afişat lunar un anunţ prin care cei interesaţi sunt înştiinţaţi că aceasta nu deţin bunuri sau servicii disponibile care să poată fi acordate în compensare revendicatorilor, care au depus cereri în baza Legii nr. 10/2001, potrivit art. 1 alin. (5) din acest act normativ.
De asemenea, s-a arătat că obligarea paratului Statul Roman să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra unui teren proprietatea acestuia, care potrivit dreptului comun se bucura de toate atributele dreptului de proprietate ca orice subiect de drept, încalcă în mod flagrant prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si Libertăţilor Fundamentale, care arata ca „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Deşi prin recursurile declarate, recurenţii-pârâţi nu au indicat unul din temeiurile de drept prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, ca fiind motivul de recurs căruia i se circumscriu criticile formulate, dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanţă, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimatul-reclamant, prin apărătorul ales, este neîntemeiată, instanţa urmând a dispune respingerea acesteia în consecinţă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de recurenţii-pârâţi întemeiat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Faptul că, prin Notificarea nr. 1808 din 24 octombrie 2001, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri şi nu restituirea în natură pentru imobilul, ce a aparţinut antecesorilor săi, situat administrativ în Municipiul Cluj-Napoca, nr. top 11975, trecut în proprietatea statului prin expropriere, nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârilor pronunţate în fond şi apel, deoarece acordarea măsurilor reparatorii persoanelor îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001 constă, în principal, în restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referinţă prevăzută de acest act normativ, iar, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, în acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, instanţele de judecată, în soluţionarea unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, trebuie să aprecieze asupra modalităţii de acordare a măsurilor reparatorii în ordinea prevăzută de acest act normativ.
Critica potrivit căreia Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţei de 980 mp teren, este, de asemenea, nefondată.
Astfel potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
Suprafaţa de teren de 989 mp a trecut în proprietatea statului prin expropriere şi a făcut parte din suprafaţa de 8747 mp teren, ai cărei proprietari tabulari au fost antecesorii reclamantului.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt a acestei suprafeţe de teren, s-a stabilit că aceasta nu a primit afectaţiunea pentru care s-a dispus exproprierea şi nu este afectată nici unei amenajări de utilitate publică, astfel cum susţin recurenţii, şi, prin urmare, legal, instanţa de fond, prin soluţia pronunţată, păstrată prin Decizia recurată, a dispus restituirea sa în natură către persoana îndreptăţită, potrivit art. 11.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
Potrivit Legii nr. 10/2001, art. 7, imobilul preluat în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie în natură, iar în cazul când restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, rezultă, în mod evident, din interpretarea acestor dispoziţii legale, prioritatea restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv de stat.
Şi critica potrivit căreia instanţele de fond şi apel au acordat, în compensare, reclamantului suprafaţa de teren de 920 mp, nelegal, întrucât această măsură este posibilă doar dacă unitatea investită cu soluţionarea notificării deţine în proprietate imobile disponibile, faţă de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, care instituie pentru unitatea deţinătoare o obligaţie de mijloace şi nu o obligaţie imperativă, este nefondată.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
Prin urmare, potrivit acestei dispoziţii legale, instanţele de judecată au competenţă, ca, în raport de circumstanţele cauzei, să stabilească natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite.
În speţă, instanţele de fond şi apel au făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în sensul că au constatat, în mod justificat, că în patrimoniul primăriei există terenuri libere de construcţii care pot fi acordate în compensare, conform prevederilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care explică înţelesul noţiunii de „măsuri reparatorii prin echivalent" şi anume „ compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării".
Prin urmare, instanţele de fond şi apel, în litigiul dedus judecăţii, au aplicat în mod corespunzător dispoziţiile incidente amintite, făcând o corectă interpretare a legii.
Şi critica potrivit căruia dreptul de proprietate privată al statului asupra terenului în litigiu, ca drept de proprietate al oricărui subiect de drept, este ocrotit de Constituţie şi de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., este nefondată, întrucât, în privinţa statului, câtă vreme terenul în litigiu a fost preluat abuziv, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin expropriere, acesta nu a dobândit un „bun actual", în sensul dispoziţiilor convenţionale, a cărui protecţie este reglementată prin dispoziţiile mai sus citate.
Celelalte critici formulate de recurenţi nu s-au constituit în critici de apel, fiind, astfel, exercitate omisso medio, iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursurilor, iar, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii-pârâţi.
Constatând culpa procesuală a recurenţilor-pârâţi, instanţa, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea acestora la plata sumei de 2.303 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii recursurilor.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 29/A din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă recurenţii la plata sumei de 2303 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant A.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2712/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2674/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
