ICCJ. Decizia nr. 2671/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2671/2011
Dosar nr. 2019/96/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2009, reclamantul B.J. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Finanţelor Publice Harghita pentru a se constata caracterul politic al condamnării penale dispuse prin sentinţa penală nr. 156 din 6 septembrie 1983 pronunţată de Tribunalul Cluj, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 Euro (echivalentul în lei) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executare în detenţie pe o durată de 1 an.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că infracţiunea pentru care a fost condamnat are un vădit caracter politic întrucât condamnarea la care a fost supus este o consecinţă a faptului că face parte din cultul religios „Martorii lui Iehova" iar convingerea sa religioasă l-a împiedicat să pună mâna pe armă, acest lucru fiind în contradicţie totală cu convingerile sale religioase.
A învederat că aspectul politico-religios al refuzului său de a satisface stagiul militar, rezultă atât din modul în care atât el cât şi celelalte persoane aflate în situaţia lui au fost trataţi pe durata cercetării penale şi a executării pedepsei, fiind în permanenţă supravegheaţi şi cercetaţi de organele de securitate, practică continuată şi după executarea pedepsei. A arătat că, spre deosebire de infractorii de drept comun, nu au beneficiat de instituţia liberării condiţionate, executând pedepsele aproape integral, dar şi că după eliberare au fost privaţi de exerciţiul tuturor drepturilor civile, inclusiv cele constituţionale, cu referire specială la libertatea de religie şi conştiinţă.
Din acest motiv, în mod constant comisia constituită în cadrul Ministerului Justiţiei în baza OG 214/1999 privind acordarea calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă a stabilit caracterul politic al condamnărilor penale atât pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare, prevăzută şi pedepsită de art. 354 C. pen., cât şi pentru săvârşirea infracţiunii de insubordonare prevăzută şi sancţionată de art. 503 din Codul Justiţiei Militar de către adepţii cultului religios „Martorii lui Iehova".
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 138 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Harghita, a admis acţiunea reclamantului B.J., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, constatând caracterul politic al condamnării penale a reclamantului, dispusă prin sentinţa penală nr. 156 din 6 septembrie 1983, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. 1146/1978, prin care reclamantul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare.
Prin aceeaşi hotărâre pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului suma de 30.000 Euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, precum şi la plata sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare, iar în contextul existent în acel moment, prin sentinţa de condamnare s-a încălcat libertatea la gândire şi conştiinţă a reclamantului, de apartenenţă la un cult religios neinterzis de lege, fiind astfel încălcat un drept fundamental al reclamantului, reglementat şi de art. 9 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi care nu poate forma obiectul unor restrângeri în afara situaţiilor prevăzute de lege.
Infracţiunea pentru care reclamantul a fost condamnat dobândeşte natura unei infracţiuni politice, deoarece, i s-a limitat libertatea de gândire şi de conştiinţă religioasă, cu menţiunea că asemenea condamnări au fost posibile doar din cauza regimului politic instaurat de dictatura comunistă în acea perioadă în România.
Astfel, infracţiunea a devenit politică deoarece în vechiul regim nu exista posibilitatea executării serviciului militar alternativ, astfel încât persoanele care, prin apartenenţa la un anume cult religios sau din alte motive de conştiinţă refuzau executarea serviciului militar obligatoriu, erau nevoite să suporte rigorile legii penale, rezultate din acest refuz.
Potrivit art. 2 alin. (1), lit. d) din OUG nr. 214/1999, constituie infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale.
Reclamantul, prin neprezentare la încorporare, a urmărit să i se respecte unul din drepturile sale civile fundamentale şi anume libertatea de gândire, conştiinţă şi religie şi implicit dorinţa de a i se respecta dreptul de a aparţine unui cult religios.
Instanţa a reţinut că, ţinând cont de durata detenţiei, modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale şi a executării pedepsei, precum şi de starea de nesiguranţă şi tensiune la care a fost supus reclamantul, se justifică obligarea Statului Român la plata sumei de 30.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare şi executarea pedepsei.
Prin Decizia nr. 55 A din 4 mai 2010, Curtea de Apel Tg. Mureş a admis apelul pârâtului împotriva sentinţei tribunalului care a fost schimbată în sensul respingerii acţiunii.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în această perioadă, pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală (decât cele de la alin. (2), dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Art. 2 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 214/1999 prevede că sunt infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop respectarea drepturilor şi libertăţile fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale.
Instanţa a constatat că textul legal menţionat nu este incident în cauză, întrucât condamnarea pentru infracţiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare nu poate fi înţeleasă ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale deoarece, în perioada la care ne referim, Constituţia garanta libertatea conştiinţei (art. 30), dar în acelaşi timp, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40) pentru toţi cetăţenii fără nicio discriminare pe criterii religioase.
Condamnarea reclamantului pentru refuzul la încorporare nu a fost dispusă pentru că acesta ar fi luptat pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ci pentru că a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia ce-i revenea în calitate de cetăţean al statului român, aceea de a efectua stagiul militar. Această obligaţie nu avea la bază raţionamente care să ţină de valorile comuniste, nu ţinea de regimul dictatorial, ci era o îndatorire care revenea tuturor cetăţenilor români apţi să efectueze serviciul militar, fără nici un fel de discriminare.
Scopul Legii nr. 221/2009 este de a repara prejudiciile cauzate persoanelor care au suferit condamnări în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru săvârşirea unor fapte care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar. Astfel, în situaţia analizării caracterului politic al unei condamnări, în sensul actului normativ menţionat, trebuie să se aibă în vedere existenţa unei legături între condamnare şi săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, care să aibă ca scop împotrivirea la regimul comunist.
Aşadar, în înţelesul Legii nr. 221/2009, nu orice faptă care avea ca obiect apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale putea să atragă o condamnare cu caracter politic, ci numai dacă prin săvârşirea acesteia se urmărea împotrivirea la regimul comunist.
Prin urmare, condamnarea reclamantului pentru infracţiunea de nesupunere la încorporare nu a fost dispusă nici pentru că reclamantul s-ar fi împotrivit regimului totalitar, nici pentru apartenenţa la un cult religios, ci pentru săvârşirea unei fapte prevăzută de normele penale, care privesc organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Astfel, s-a conchis că nu se poate considera că scopul instituirii obligaţiei de efectuare a serviciului militar a fost determinat de raţiuni politice specifice regimului comunist, întrucât ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.
În absenţa unui asemenea scop al incriminării ori al săvârşirii faptei, nu se pune problema existenţei unei infracţiuni, respectiv a unei condamnări cu caracter politic.
Restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist.
Din această perspectivă, instanţa a constatat că infracţiunea pentru care reclamantul intimat a fost condamnat nu constituie o condamnare cu caracter politic în sensul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, acţiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a Legii nr. 221/2009, întrucât însăşi legea specială menţionată face trimitere la OUG nr. 214/1999. Potrivit temeiului de drept invocat în cerere, caracterul politic al unei condamnări este condiţionat nu de natura infracţiunii, ci de scopul urmărit prin săvârşirea ei, scop expres definit de legiuitor prin dispoziţiile OUG nr. 214/1999.
Este lipsit de relevanţă dacă dispoziţiile constituţionale stabileau ca obligaţie efectuarea stagiului militar, dacă legislaţia comunistă sau postcomunistă sancţiona penal săvârşirea unor astfel de fapte, întrucât legiuitorul a avut în vedere doar scopul urmărit prin săvârşirea faptei, cu referire expresă la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Cu alte cuvinte, în aprecierea caracterului politic al condamnării instanţa nu trebuie să analizeze conţinutul infracţiunii prin raportare la obligaţiile constituţionale sau legislaţiei în vigoare, ci scopul urmărit prin săvârşirea ei. Această concluzie se desprinde neechivoc din redactarea textului „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală dacă prin săvârşirea acestora, s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999".
De asemenea, prin dispoziţiile legale cuprinse în art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 221/2009 sfera condamnărilor cu caracter politic şi a vocaţiei la măsuri reparatorii a fost extinsă prin raportare la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 condiţionând măsurile reparatorii prevăzute de aceste acte normative de natura faptelor care trebuie să vizeze strict opoziţia politică faţă de regimul comunist.
Intenţia legiuitorului de a lărgi sfera persoanelor, beneficiare ale drepturilor ce izvorăsc din această lege rezultă şi din expunerea de motive a actului normativ de reparaţie, potrivit căreia „există o serie de persoane ale căror condamnări de natură politică îşi produc în continuare efectele dat fiind că faptele care au constituit obiectul condamnărilor sunt şi astăzi prevăzute de legea penală şi nu sunt întrunite condiţiile pentru reabilitare de drept". În această categorie, susţine recurentul au fost incluse persoanele care nu au beneficiat de o minimă reparaţie, precum cele care au săvârşit fapte comise cu predilecţie pentru a reprima opozanţii regimului totalitar comunist, categorie în care se încadrează şi reclamantul.
A mai fost invocat ca argument de text şi dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 214/1999 potrivit căruia „constituie infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop (…) d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale". Or, infracţiunea reţinută a fi săvârşită şi pentru care reclamantul a fost condamnat, a vizat afirmarea, respectiv recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental garantat de Constituţie, acela de a-şi exercita liber cultul religios, astfel încât, în realitate, fapta penală imputată nu reprezintă altceva decât o reprimare mascată a libertăţii religioase.
Prin împiedicarea cetăţenilor, care datorită convingerilor religioase nu doresc şi nu pot să presteze serviciul militar prin încorporare în unităţi militare, la alternativa de a presta acest serviciu în alte forme şi prin aplicarea faţă de aceştia a unor sancţiuni penale, s-a dat în fapt expresie politicii regimului comunist de a nu accepta decât doctrina atee a partidului comunist. Iar refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase a echivalat cu o oponenţă neechivocă faţă de principiile statului comunist totalitar, astfel încât condamnările suportate de credincioşi ai diverselor culte religioase în împrejurările menţionate au un vădit caracter politic, necesar a fi constatat de instanţă, cu consecinţa reparării prejudiciului produs prin condamnarea dispusă în condiţiile menţionate.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de apel a procedat la calificarea faptei imputată reclamantului (refuzul de încorporare pe motive de conştiinţă religioasă determinat de apartenenţa la Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova) în condiţiile în care, la fel ca şi în situaţia Decretului-lege nr. 118/1990, noul act normativ (respectiv, Legea nr. 221/2009) nu conţinea o definire a acestei fapte ca fiind infracţiune de natură politică.
Refuzul satisfacerii stagiului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a ţării, indiferent de natura regimului politic, neputându-se considera ca o manifestare de protest sau ca act de rezistenţă faţă de orânduirea de la acea vreme.
Faptul că obligaţia de satisfacere a serviciului militar funcţiona faţă de toţi cetăţenii apţi să îl efectueze, fără nicio discriminare pe motive de ordin religios, regăsindu-se şi în legislaţia altor state, reprezintă un argument în plus că refuzul de îndeplinire a unei astfel de obligaţii nu avea legătură strictă cu regimul dictatorial.
Dimpotrivă, aşa cum a reţinut şi curtea de apel, prestarea unui asemenea serviciu viza cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, care a subzistat regimului anterior, până la momentul reglementării serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist.
În aceste condiţii nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice specifice orânduirii comuniste, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.
Or, în absenţa unui asemenea scop al incriminării, inexistent şi în cauza dedusă judecăţii, nu se poate pune problema existenţei unei infracţiuni cu caracter politic şi, pe cale de consecinţă, a unei condamnări având un astfel de caracter.
Condamnarea pentru infracţiunile de insubordonare ori de neprezentare la încorporare sau concentrare nu poate fi înţeleasă nici ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori ca nerespectare a drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale deoarece, în perioada vizată, Constituţia garanta libertatea conştiinţei (art. 30), dar în acelaşi timp, aşa cum s-a menţionat, prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40).
Prin urmare, condamnările dispuse în acea perioadă pentru cele două infracţiuni analizate nu au fost dispuse pentru apartenenţa la un cult religios, astfel cum eronat susţine recurentul, ci pentru săvârşirea unor fapte prevăzute de normele penale care vizează organizarea şi legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
În acest context, legal curtea de apel a reţinut, raportat şi la probaţiunea administrată (inclusiv hotărârea de condamnare) că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 214/1999 nu sunt incidente în cauză, condamnarea reclamantului dispunându-se nu pentru că ar fi luptat pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ori a celor civile, politice etc., cum stipulează textul citat, ci pentru refuzul de a îndeplini o obligaţie legală ce-i revenea în calitate de cetăţean al ţării, de a efectua stagiul militar.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.J. împotriva deciziei nr. 55A din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2674/2011. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2667/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
