ICCJ. Decizia nr. 2664/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2664/2011
Dosar nr.4145/95/2009
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2003 reclamanta C.V. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Oraşului Tg. - Cărbuneşti, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată pârâta în principal să emită dispoziţie la notificarea adresată prin executorul judecătoresc R.V., iar în subsidiar, să fie obligată pârâta în calitate de unitate deţinătoare a imobilului teren în suprafaţă de 4000 mp preluat abuziv de stat, să facă ofertă de restituire corespunzătoare valorii imobilului.
În motivarea cererii a arătat că a procedat la notificarea pârâtei potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 10/2001, depunând în acest sens actele doveditoare privind provenienţa terenului dobândit prin moştenire şi că pârâta nu s-a conformat, neemiţând până la data sesizării instanţei decizie sau dispoziţie, după caz.
Prin sentinţa nr. 324 din 18 noiembrie 2003, Tribunalul Gorj a admis acţiunea reclamantei.
S-a reţinut că reclamanta, în calitate de succesoare a lui S.N., în condiţiile prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/1991 este persoană îndreptăţită cu vocaţie la restituire în natură pro parte, respectiv pentru terenurile ce nu sunt ocupate de construcţii, iar pentru terenurile libere şi cele care fac parte din domeniul public, este îndreptăţită la măsuri reparatorii.
S-a mai reţinut de prima instanţă că refuzul pârâtei de a emite dispoziţia prevăzută de lege nu poate constitui un impediment pentru instanţa de judecată în judecarea cererii, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sens în care a dispus restituirea în natură a suprafeţei totale de 2820 mp compusă din mai multe parcele, constatându-se în acelaşi timp că are dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 1335 mp, teren ce nu poate fi restituit în natură a cărui valoare este de 102.349.110 lei.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 2012 din 24 iunie 2004 pronunţată în dosarul nr. 2321/2004, a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a obligat primăria să emită dispoziţie de restituire prin echivalent sub forma plăţii de despăgubiri pentru suprafaţa de 4000 mp situat în Tg.-Cărbuneşti.
Pentru a pronunţa Decizia în cauză, instanţa de apel a reţinut că terenul solicitat de reclamanta intimată nu poate fi restituit în natură şi că aceasta în conformitate cu disp. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6984 din 24 octombrie 2007 a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
S-a reţinut că în mod greşit instanţa de apel a concluzionat că apelanta pârâtă urma a emite dispoziţie privind restituirea prin echivalent sub forma plăţii de despăgubiri pentru suprafaţa de 4000 mp, teren din Tg.-Cărbuneşti, atâta vreme cât reclamanta intimată prin acţiunea precizată a pretins obligarea apelantei pârâte la restituirea în natură a terenului liber de 2820 mp cât şi echivalent bănesc pentru diferenţa de 1335 mp.
A mai reţinut instanţa de recurs că prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că terenul în litigiu are suprafaţa de 4155 mp din care 2235 mp sunt incluşi în domeniul public de interes local.
De asemenea, s-a reţinut că în cauză nu s-au administrat dovezi din care să rezulte apartenenţa terenului în discuţie la domeniul public, iar instanţele nu au verificat prin efectuarea unui supliment de expertiză dacă detaliile de sistematizare evidenţiate au fost autorizate şi serveau unei utilităţi publice în sensul art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, spre a decide în cunoştinţă cauză dacă este posibilă sau nu restituirea în natură.
La Curtea de Apel Craiova cauza a fost reînregistrată sub 4402.3/54/2004, instanţă care prin Decizia civilă nr. 58 din 23 februarie 2009 a admis apelul declarat de Primăria Tg.-Cărbuneşti împotriva sentinţei civile nr. 324/2003 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2248/2003, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a introdus în cauză instituţia publică ce a făcut privatizarea şi că nu a cercetat fondul cauzei, nelămurind aspectele legate de cauză în mod judicios.
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 18 februarie 2010, Tribunalul Gorj a admis acţiunea cu precizările ulterioare formulată de reclamanta C.V., împotriva pârâtei Primăria Oraşului Tg. Cărbuneşti.
A dispus restituirea în natură a suprafeţei de 766 mp teren format din două trupuri, respectiv 334 mp folosit ca parcare, teren regăsit în raportul de expertiză la punctul 4,6 lit. a), respectiv terenul în suprafaţă de 432 mp pe care funcţionează târgul de produse second hand, ce se regăseşte în raportul de expertiză la punctul 4,6. lit. e).
S-a constatat că pentru restul suprafeţei de 3221 mp reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii, deoarece nu poate fi restituit în natură.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că din raportul de expertiză a rezultat că suprafaţa de 3321 mp este ocupată de piaţa oraşului, construcţia G. CFR Tg.-Cărbuneşti şi alţi proprietari, fiind libere în sensul legii, suprafeţele de 334 mp, respectiv 432 mp.
S-a apreciat că nu se impune introducerea în cauză a societăţii implicate în privatizarea SC R. SA, întrucât această societate nu mai fiinţează prezent, fiind lichidată judiciar, o parte din activul acesteia fiind cumpărat de SC B.C.V.I.I. SRL, care a fost cumpărător de bună credinţă.
S-a apreciat că reclamanta a făcut dovada proprietăţii şi a calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi se poate dispune restituirea în natură a suprafeţelor de teren stabilite ca fiind libere, prin raportul de expertiză.
Prin Decizia nr. 155 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Craiova a admis apelul pârâtei şi a constatat că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respingând cererea de restituire în natură.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001, pentru terenurile preluate abuziv şi pe care s-au edificat construcţii autorizate, se va dispune restituirea în natură a părţii din teren rămase libere, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată de servituţi legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
În cauză, s-a constatat că suprafaţa de 432 mp (pct. 6-7-10-11) este încorporată unui drum public (Strada G.), aparţine domeniului public al localităţii, astfel că în mod greşit s-a apreciat că este teren liber, în sensul legii, şi s-a dispus restituirea în natură.
Cu privire la suprafaţa de 334 mp., folosită ca parcare pentru deservirea construcţiei ce reprezintă sediul Pieţei Centrale a oraşului Tg. Cărbuneşti, de asemenea şi această suprafaţă nu poate fi apreciată ca fiind liberă, reprezentând o amenajare de utilitate publică pentru deservirea unui serviciu public şi pentru o construcţie realizată cu autorizaţie înainte de anul 1990.
Raportat la aceste considerente, s-a apreciat că în mod nelegal s-a dispus restituirea în natură a celor două suprafeţe de teren.
Întrucât reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren solicitată, s-a constatat că aceasta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Tg. Cărbuneşti, reprezentând teren în suprafaţă de 4155 mp şi a fost respinsă cererea privind restituirea acestuia în natură.
Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că terenul de 432 mp este încorporat unui domeniu public (str. G.) şi ar aparţine domeniului public. În realitate, terenul menţionat nu face parte din domeniul public al localităţii, nu serveşte nici unui interes public obştesc, ci pe acesta se află amplasat un târg de haine second hand, amenajare neautorizată.
A susţinut că în acest fel au fost încălcate dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care dispun restituirea bunurilor, obiect al legii speciale, în natură, excepţiile de la această regulă (amenajările de utilitate publică, astfel cum sunt definite de legea specială) neexistând în cauză.
Cât priveşte terenul de 334 mp (pct. 1 – 2 – 3 – 14 din raportul de expertiză) s-a susţinut că, de asemenea, soluţia instanţei de apel este greşită, întrucât deşi este real că terenul menţionat este folosit ca parcare, nu este însă amenajat (marcaje sau alte elemente) de aşa natură care să indice această destinaţie, iar piaţa localităţii este deservită şi de alte spaţii cu destinaţia de parcare.
Reclamanta a susţinut că, în opinia sa, terenul este liber, motiv pentru care, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea sa în natură.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Ipoteza restituirii în natură a terenului liber sau parţial liber are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafeţe de terenuri care nu sunt ocupate de noi construcţii ori nu sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale. În cazul în care terenul are una din afectaţiunile prescrise de norma legală, restituirea în natură se converteşte în măsurile reparatorii în echivalent strict determinate la alin. (10) al art. 10 din lege.
Iar potrivit pct. 10.3 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, respectiv căi de comunicaţii, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor, pieţe pietonale, etc., enumerare ce nu se constituie în una exhaustivă, ci subsumată unui anume destinaţii, respectiv afectarea imobilului unei amenajări de utilitate publică.
Numai în această ipoteză, corect reţinută a fi incidentă în speţă, dispoziţia legală evocată instituie un impediment la restituirea în natură reglementată cu valoare de principiu de legea specială.
Or, în speţă, suprafeţele pretinse a fi restituite în natură constituie suprafaţa de 432 mp parte din str. G. şi respectiv suprafaţa de 334 mp – parcare aferentă pieţii centrale a localităţii, spaţii necesare a deservi nevoile comunităţii şi deci afectate unei amenajări de utilitate publică.
Nu are relevanţă împrejurarea că terenul (parte din str. G.) este folosit, în fapt, ca târg de haine second hand şi nici aceea că piaţa din localitate ar putea fi deservită ori este deservită şi de alte spaţii cu asemenea destinaţie, întrucât, ceea ce interesează este afectarea, prin destinaţia dată de autoritatea publică locală, unei amenajări de utilitate publică, exercitată ca atare, pentru deservirea nevoilor comunităţii locale, cerinţă care, legal, s-a constatat a fi îndeplinită în cauză.
Ca urmare, faţă de cele c e preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.V. împotriva deciziei nr. 155 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2667/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2661/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
