ICCJ. Decizia nr. 2667/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2667/2011
Dosar nr. 9434/30/2008
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 noiembrie 2008, reclamantul B.O. în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună modificarea în parte a dispoziţiei nr. 736 din 10 martie 2008 emisă Primarul Municipiului Timişoara, în sensul retrocedării în natură a terenului în suprafaţă de 1082 mp şi individualizarea cu nr.top 17482 (grădină) din C.F. 8328 Timişoara.
În motivare, a arătat că i-au fost restituite în natură apartamentele nr. 2 şi nr. 5 imobil. Suprafaţa de teren solicitată este denumită „grădină" şi se află în spatele curţii. Nu se află pe ea nici o construcţie şi, prin retrocedare în natură, nu deranjează proprietarii de apartamente, în posesia cărora revine o suprafaţă de teren de 1847 mp (curte+terenul de sub construcţii), teren pe care reclamantul înţelege să nu îl revendice în natură.
De asemenea, menţionează că terenul revendicat are un număr topografic distinct, parcela fiind definită ca „grădină".
În drept, s-au invocat disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările şi completările ulterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 1006/PI din 24 martie 2009 Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de reclamantul B.O. împotriva pârâţilor Primăria şi Primarul municipiului Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că prin notificarea nr. 126 din 15 iunie 2001 emisă de BEJ S.T., reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, format din casă, curte şi grădină, înscris în C.F. nr. 8328 Timişoara, nr. topografic al parcelei 17482 şi 17483, care a fost trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 92/1950, cu titlu de naţionalizare, din proprietatea numitei S.C.
Prin Dispoziţia nr. 736 din 10 martie 2008, pârâtul Primarul Municipiului Timişoara a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. 2 cu 5,79% pc şi 171/2929 mp teren şi a apartamentului nr. 5 cu 6,06% şi 177/2929 mp teren din imobilul situat în Timişoara. Pentru apartamentele 1, 3, 4, 6+7, 8, 9+10, 11-14 care nu se pot restitui în natură, fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamantul a fost nemulţumit de dispoziţia emisă de pârât întrucât nu s-a dispus şi restituirea terenului liber, individualizat în cartea funciară ca grădină cu număr topo distinct.
Prima instanţă a apreciat că prezenta cerere nu poate fi admisă întrucât nr. top reprezentat de terenul menţionat a fost unificat cu nr. top. alăturat reprezentat iniţial de casă şi curte, în prezent construcţia fiind apartamentată, iar imobilele rezultate, cu excepţia celor două restituite, au fost înstrăinate.
Aceste aspecte se desprind din C.F. 8328 Timişoara (filele 8 -12). Chiar dacă s-ar admite că operaţiunea de unificare nu există, întrucât nu există o menţiune expresă în acest sens, reclamantului nu i se poate restitui în natură grădina ce a făcut parte din imobilul preluat de stat de la autorul său, întrucât s-ar încălca drepturile proprietarilor de apartamente înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995. Din partea a II a cărţii funciare, rezultă că aceste terţe persoane deţin un drept de folosinţă asupra cotei de teren ce corespunde imobilului cumpărat, cotă care este stabilită din întreg terenul, inclusiv din grădină.
Dacă s-ar admite cererea reclamantului, s-ar ajunge la situaţia în care proprietarii tabulari ai apartamentelor îşi vor vedea modificate drepturile, dar, mai ales, s-ar schimba părţile comune ale imobilului, fără ca ei să aibă posibilitatea de a formula apărări, întrucât nu figurează ca părţi în dosar.
Prin Decizia nr. 167 A din 25 mai 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul reclamantului şi a dispus restituirea terenului în suprafaţă de 1082 mp (grădină) situat în Timişoara.
Curtea a constatat, în raport de probatoriul administrat în cele două cicluri procesuale, că apelul este întemeiat, pentru considerentele:
Calitatea apelantului de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată, cu privire la imobilului în litigiu, situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. 8328 Timişoara, a fost în mod corect stabilită prin dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Timişoara, în soluţionarea notificării formulate de reclamant (f. 5 tribunal).
În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, art. 1 din actul normativ reparatoriu instituie principiul priorităţii restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de către Statul Român, cu excepţiile prevăzute expres de lege (art. 10 şi urm., art. 18 din lege).
Art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată instituie regula restituirii în natură a terenului liber de construcţii şi neafectat de utilităţi publice.
Din conţinutul C.F. nr. 8328 Timişoara, precum şi al raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă că există construcţii numai pe terenul aferent nr. top 17843, terenul în suprafaţă de 1082 mp aferent nr. top 17842, denumit grădină, este liber de construcţii şi de utilităţi publice (f. 40 şi urm. şi 51 dosar Curtea de Apel Timişoara).
În ceea ce priveşte operaţiunea de unificare a celor două nr. top, în ciuda demersurilor efectuate de către părţi ca şi de instanţa de apel, nu s-a putut stabili cine a solicitat această operaţiune la cartea funciară, şi nici nu a putut fi identificată documentaţia necesară efectuării acestei operaţiuni, în baza căreia a fost inclus întreg terenul, în părţile comune ale imobilului, proprietarul fiecărui apartament fiind evidenţiat ca titular al unui drept de folosinţă asupra unei cote-părţi din terenul aferent cotei de proprietate din construcţie.
În raport de această situaţie juridică şi de fapt a imobilului, s-a constatat că se impune a reţine că, în mod eronat, Primarul Municipiului Timişoara şi Tribunalul Timiş au apreciat că nu se poate dispune restituirea în natură a părţii din teren neafectat de construcţii sau utilităţi, contrar prevederilor art. 13 şi urm. din Legea nr. 10/2001 republicată.
Operaţiunea de unificare în C.F. a celor două nr. top nu poate impieta asupra restituirii în natură a nr. top 17482, care este un teren liber de construcţii, în condiţiile în care au fost înstrăinate doar apartamentele, nu şi terenul aferent imobilului, iar proprietarii apartamentelor vândute nu au dobândit decât un drept de folosinţă supra terenului.
Acest drept de folosinţă nu poate opri restituirea în natură a imobilului nr. top 17482, în acest sens fiind prev. art. 14 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora sunt menţinute contractele de locaţiune sau de concesiune încheiate anterior, noul proprietar urmând a se subroga în drepturile statului, cu posibilitatea renegocierii celorlalte clauze, dacă contractele au fost încheiate cu respectarea legii.
Prin restituirea în natură a terenului liber, nu se poate reţine că s-ar încălca drepturile proprietarilor de apartamente, faţă de subrogaţia reglementată de art. 14 suscitat, nefiind necesară nici împrocesarea lor în cauză în vederea apărării drepturilor lor de folosinţă, care urmează a fi respectate, în condiţiile contractelor de locaţiune încheiate.
Ca atare, având în vedere aceste considerente, precum şi dispoziţiile legale precitate, Curtea a constatat ca întemeiată contestaţia formulată de către reclamantul B.O., sens în care a apreciat că se impune, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, admiterea acesteia în sensul restituirii în natură a terenului în suprafaţă 1082 mp aferent nr. top 17482 din C.F. nr. 8328 Timişoara.
Împotriva susmenţionatei hotărâri au declarat recurs pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4, 6, 8 şi 9 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei curţii de apel în sensul respingerii apelului şi menţinerii hotărârii primei instanţe, ori, în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.
În dezvoltarea recursului pârâţii au susţinut că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală întrucât nu a ţinut seama de probatoriul administrat în cauză. Potrivit acestuia, instanţa putea să retrocedeze cel mult parte din terenul identificat sub nr. top 17482, respectiv suprafaţa ce nu este afectată de construcţii (anexe) amplasate pe terenul dispus a fi retrocedat. Deşi a formulat obiecţiuni în acest sens la lucrarea de expertiză administrată în cauză, instanţa nu a ţinut cont de cele dezvoltate în susţinerea acestora.
De asemenea, nu a fost marcat traseul servituţii de trecere propusă în raportul de expertiză şi nu au fost determinate elementele geometrice ce definesc servitutea de trecere.
Nu s-a stabilit dacă terenul restituit este sau nu afectat de reţele de utilităţi şi nu s-a făcut propunere de dezlipire a parcelelor şi de reîntabulare a acestora în cărţi funciare diferite, cu nesocotirea drepturilor proprietarilor apartamentelor ce compun construcţia amplasată pe terenul în litigiu şi care au o cotă parte din părţile de uz comun, inclusiv din terenul restituit.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv „imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi".
Regula restituirii în natură stipulată de textul legal enunţat este susţinută şi de alte dispoziţii legale din corpul legii (art. 7, art. 9 din Legea nr. 10/2001), fiind în acord cu principiul ce guvernează legea specială de reparaţie – restitutio in integrum.
Excepţiile de la regula enunţată sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis) neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii decât acelea expres reglementate de lege.
Or, în speţă, cum legal a reţinut curtea de apel, în lipsa impedimentelor legale la restituire, astfel cum acestea sunt prescrise de lege (art. 10, art. 11 din Legea nr. 10/2001) inexistente în cauză, corect s-a reţinut temeinicia pretenţiilor reclamantului de restituire în natură a bunului ce nu este afectat nici uneia dintre amenajările de utilitate publică indicate de lege ori alte impedimente ce ar face bunul litigios impropriu restituirii în natură.
Se reţine astfel că existenta unei magazii (construcţie prin însăşi natura sa nedefinitivă, demontabilă) nu se constituie într-un impediment la restituire din cele expres reglementate de legea specială.
Critica privind existenţa unor servituţi pe teren ca şi a unor reţele de utilitate publică (neindicate) în condiţiile în care instanţa de apel a făcut verificări sub aspectul evocat, constatând inexistenţa lor, este cu evidenţă nefondată şi în contextual menţionat, formală.
Nu are nici o relevanţă în soluţia adoptată, împrejurarea ca o parte din apartamentele ce compun construcţia preluată de stat, au fost înstrăinate chiriaşilor şi astfel aceştia ar avea un drept propriu asupra bunului litigios, întrucât cota parte cuvenită cumpărătorilor din părţile de uz comun ale apartamentelor înstrăinate în condiţiile Legii nr. 112/1995 se raportează la terenul aferent bunului (curtea imobilului-ce nu a fost afectat prin hotărârea pronunţată) şi nu asupra terenului litigios, distinct de cele menţionat ce are destinaţia de gradină (fila 44 - schiţa imobilului) şi asupra căruia au doar drept de folosinţă, ce nu poate împieta asupra restituirii bunului pretins în natură.
Ca urmare, în raport de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara prin Primar împotriva deciziei nr. 167A din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2671/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2664/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
