ICCJ. Decizia nr. 2767/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2767/2011
Dosar nr. 11409/3/2008
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Analizând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 11409/3/2008, la data de 20 martie 2008, contestatoarea E.L.M.J., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, anularea dispoziţiilor nr. AA şi nr. BB din 07 noiembrie 2007 emise de pârât.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 contestatoarea a arătat că a formulat notificare prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în natură asupra imobilului situat în Bucureşti, Şoseaua O.
Prin dispoziţia nr. AA/2007, contestatoarei i s-a restituit în proprietate construcţia compusă din apartamentele nr. 6, 8, 9 şi 10, ocupate cu contracte de închiriere, precum şi spaţiile cu altă destinaţie şi terenul în suprafaţă de 949,08 m.p. din suprafaţa totală de 1.100 m.p.
Pentru apartamentele înstrăinate s-a emis dispoziţia nr. BB din 07 noiembrie 2007 prin care s-a dispus măsuri reparatorii pentru cinci apartamente înstrăinate şi un teren în suprafaţă de 42 m.p. afectat de elemente de sistematizare.
Deciziile emise nu sunt legale deoarece nu i-au fost restituite şi părţile comune ale imobilului şi s-a omis a se dispune cu privire la crama aflată la subsolul imobilului şi la spaţiile cu altă destinaţie, care nu sunt ocupate conform fişei de calcul şi care sunt folosite de SC A. Berceni.
Pe parcursul procesului la data de 06 ianuarie 2009 contestatoarea a depus la dosar o precizare a cererii, arătând că prin spaţiile cu altă destinaţie înţelege şi podul înalt, precum şi construcţiile anexă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1420 din 27 noiembrie 2009 a admis contestaţia, astfel cum a fost precizată şi a dispus restituirea în natură către reclamantă şi a următoarelor spaţii situate în Bucureşti, Şoseaua O.:
- spaţiile de la subsol (mai puţin 39,75 m.p. prevăzuţi ca boxe pentru patru apartamente vândute);
- spaţiile cu altă destinaţie, în suprafaţă totală de 102,89 m.p. de la parterul imobilului;
- cota indiviză de 40,19% din spaţiile de folosinţă comune aferente apartamentelor retrocedate;
- podul înalt; construcţiile anexe, independente, amplasate în spatele curţii, astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză tehnică judiciară şi completarea la raportul de expertiză efectuate de expert tehnic F.T.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că: La data de 08 august 2001 contestatoarea a adresat Primăriei Municipiului Bucureşti o notificare prin care a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, Şoseaua O., menţionând că imobilul este compus din teren în suprafaţă de 1.100 m.p. şi trei construcţii, conform autorizaţiei de construire din data de 13 iulie 1940, fiind naţionalizat de la autorul său, în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin dispoziţia nr. AA din 07 noiembrie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea contestatoarei a imobilului situat în Bucureşti, Şoseaua O., compus din construcţie: apartamentele nr. 6, 8, 9 şi 10 ocupate cu contracte de închiriere, spaţiile cu altă destinaţie ocupate cu fişa de calcul şi teren în suprafaţă de 948,08 m.p. din suprafaţa totală de 1.100 m.p., cu excepţia apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentele nr. 5, 7,11, 4 şi 12.
Prin dispoziţia nr. BB din 07 noiembrie 2007 s-a respins cererea privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 42 m.p., afectat de elemente de sistematizare şi a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Având în vedere faptul că, spaţiul de la parter identificat în raportul de expertiză, efectuat în cauză nu apare evidenţiat în patrimoniul SC A. Berceni, din actele depuse la dosar rezultând că un spaţiu în suprafaţa de 71,08 m.p. a fost dat în administrarea acestei societăţi şi întrucât acest spaţiu nu a fost înstrăinat de unitatea deţinătoare se impune restituirea în natură, în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Aceleaşi dispoziţii legale sunt incidente şi în privinţa construcţiilor anexe, independente, amplasate în spatele curţii, care au fost identificate în raportul de expertiză ca fiind construcţii provizorii, libere, în care nu se mai desfăşoară nici o activitate şi se află într-o stare avansată de degradare.
De asemenea, o soluţionare legală a notificării, conform dispoziţiilor legale enunţate, impunea restituirea în natură şi a spaţiilor libere de la subsol (mai puţin 39,75 m.p. prevăzuţi ca boxe pentru 4 apartamente vândute), precum şi a podului înalt liber, identificate ca atare în completarea la raportul de expertiză şi a cotei de 40,19% din părţile de folosinţă comune.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General care prin Decizia nr. 391 A din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Din raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond şi din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, deşi prin dispoziţia ce a făcut obiectul contestaţiei de faţă s-a restituit în natură contestatoarei o parte din imobil, în realitate, în proprietatea unităţii deţinătoare s-au regăsit şi alte spaţii, care nu au fost înstrăinate, respectiv: spaţiile cu altă destinaţie, în suprafaţă de 102,89 m.p. de la parterul imobilului şi construcţiile anexe, independente, amplasate în spatele curţii; spaţiile de la subsol (mai puţin 39,75 m.p. prevăzuţi ca boxe pentru cele patru apartamente vândute) şi podul înalt liber.
Astfel că, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (9) din Legea nr. 10/2001, admiţând cererea contestatoarei şi dispunând restituirea în natură şi a acestor spaţii, precum şi a terenului aferent.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, prin care, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea cererii, recurentul arată că, în raport de Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, contestatoarea nu a depus în termenul prevăzut de lege, actele necesare dovedirii dreptul său de proprietate şi calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, situaţie în care instanţa trebuia să analizeze legalitatea şi temeinicia dispoziţiei emise doar în raport de actele prezentate la momentul emiterii dispoziţiei nu în funcţie de actele obţinute sau depuse ulterior în timpul derulării pricinii.
A mai arătat că în dosar nu se regăseşte situaţia juridică şi locativă la zi a imobilului, furnizată de ICRAL şi Administraţia Fondului Imobiliar şi că dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirilor primite şi valoarea terenului sau a construcţiei demolate, calculată în documentaţia de stabilire a despăgubirilor şi actualizată cu coeficientul de actualizare, conform legislaţiei în vigoare.
Intimata-contestatoare a depus la dosar concluzii scrise prin care arată că motivele invocate nu se pot încadra în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi solicită respingerea recursului.
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta este nulă, pentru următoarele considerente:
Deşi invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei, respectiv care sunt textele de lege ignorate, încălcate ori greşit aplicate de instanţa de apel.
Prin motivele de recurs, recurentul critică nedepunerea de către contestatoare, în termenul legal a actelor doveditoare cu privire la calitatea sa de persoană îndreptăţită, la dreptul său de proprietate şi la neîncasarea despăgubirilor la momentul preluării de către stat a terenului.
Or, aceste critici nu au legătură cu hotărârea pronunţată în apel, deoarece nu problema calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii asupra imobilului din Bucureşti, Şoseaua O., a fost dedusă judecăţii ci corecta identificare a imobilului astfel cum este deţinut de pârât.
Celelalte critici sunt în realitate afirmaţii cu caracter personal astfel că, niciuna din criticile formulate nu poate fi încadrată formal în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi în temeiul art. 3021 C. proc. civ. şi 306 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 391 A din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2769/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2765/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
