ICCJ. Decizia nr. 2774/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2774/2011
Dosar nr. 14102/3/2008
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele.
Prin acţiunea introdusă pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 19 ianuarie 2006, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâţii G.S., S.A.R. şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării solicitând instanţei obligarea pârâţilor la plata daunelor materiale în cuantum de 10.000.000 RON şi a daunelor morale în cuantum de 3.500 000 euro.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în raport de valoarea obiectului litigiului de 126.010.000,000 RON.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi la data de 15 iunie 2006 reclamantul a depus o cerere precizatoare sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că înţelege să se judece cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu U.O. din Constanţa, şi al pretenţiilor, arătând că acestea sunt de 1.000 RON - daune materiale şi de 12.600.000 RON - daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 217 din 16 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Demersul procesual iniţiat de reclamant îmbracă forma răspunderii civile delictuale, reglementată de prevederile art. 889 şi 999 C. civ.
Pentru angajarea acestei răspunderi este necesar a se dovedi întrunirea tuturor cerinţelor acestei răspunderi, respectiv, fapta ilicită a pârâţilor şi vinovăţia acestora, prejudiciul suferit de reclamant şi legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită şi prejudiciu.
Faptul că profesorul coordonator a acordat reclamantului la lucrarea de licenţă, nota 6 nu înseamnă că s-a încălcat vreo normă legală în legătură cu examinarea şi notarea acesteia, de natură a reţine fapta ilicită şi vinovăţia pârâţilor.
În privinţa prejudiciului material, s-a reţinut că apelantul reclamant a dovedit că suferă de afecţiuni psihiatrice, însă nu a dovedit imposibilitatea de a se angaja în funcţia de jurist, ca o consecinţă a notei mici obţinute la examenul de licenţă.
Cum din probele administrate (biletul de ieşire din spital) rezultă că debutul bolii psihice a avut loc anterior susţinerii examenului de licenţă nu s-a putut reţine existenţa unei legături de cauzalitate între modul de examinare şi notare a apelantului-reclamant şi boala psihică de care suferă acesta, nefiind probată deteriorarea stării psihice ulterior examenului de licenţă.
Prin Decizia civilă nr. 257 din 13 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reţinut că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, deoarece în cauză nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale.
Astfel, din probele administrate nu se poate reţine existenţa unei legături de cauzalitate între modul de examinare şi notare a apelantului reclamant la lucrarea de licenţă şi boala psihică de care suferă acesta.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul prin mandatar, solicitând casarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărâri.
În motivarea cererii recurentul arată că hotărârea este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa de apel nu a dat o interpretare corectă probelor administrate în cauză, probe care dovedesc fapta ilicită a intimaţilor şi vinovăţia lor.
Intimaţii au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta este nulă, pentru următoarele considerente:
Recurentul nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei, respectiv de ce instanţele anterioare nu au procedat legal atunci când au considerat că dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ. nu pot fi aplicabile speţei.
Simpla afirmaţie că toate probele sunt concludente şi dovedesc caracterul ilicit al faptei nu reprezintă o critică de nelegalitate care să se circumscrie art. 304 C. proc. civ., iar netemeinicia hotărârii instanţei de apel nu poate fi invocată în recurs.
Casarea sau modificarea unei hotărâri în calea de atac a recursului se poate cere numai pentru unul din motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care reprezintă motive de nelegalitate a hotărârii atacate.
Întrucât recurentul nu a invocat prin cererea de recurs vreo critică posibil de încadrat în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. sau vreun motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) şi 306 alin. (1) C. proc. civ., să constate nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 257 A din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2773/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2772/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
