ICCJ. Decizia nr. 2770/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2770/2011
Dosar nr. 1476/33/2009
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 63/ F din 14 februarie 2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în Dosar nr. 2269/112/2007, s-a respins cererea pârâţilor Municipiul Bistriţa prin Primarul şi Primarul municipiului Bistriţa, de declarare a nulităţii acţiunii introductive; s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta N.M., astfel cum a fost extinsă, prin mandatar G.G., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bistriţa, prin primar şi Primarul municipiului Bistriţa, având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 1561 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului Bistriţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că prin Dispoziţia nr. 1561 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului Bistriţa, s-a constatat faptul că pentru imobilul teren înscris în CF nr. 1904 Bistriţa, solicitat spre restituire de către petenta N.M., cetăţean american, cererea a fost soluţionată în temeiul art. V din Legea nr. 10/2001, republicată, de către comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa; s-a stabilit calitatea de persoană îndreptăţită la restituire a numitei N.M. pentru imobilele construcţii înscrise în aceeaşi carte funciară; s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007, petentei N.M., pentru imobilul descris la art. 2, care nu poate fi restituit în natură, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare.
În fundamentarea dispoziţiei, s-a statuat că prin notificarea formulată prin executor judecătoresc E.M.I., înregistrată la Primăria municipiului Bistriţa din 5 septembrie 2001, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, N.M., cetăţean american, a solicitat restituirea proprietăţii situate în zona de hotar Schullerwald, înscrisă în CF nr. 1904 Bistriţa.
Petenta a formulat cererea de restituire a imobilului susmenţionat în calitate de moştenitoare a foştilor proprietari tabulari N.I. şi soţia I., născută Z., cererea îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată în baza art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005.
Potrivit colii evolutive de carte funciară asupra imobilelor de sub A+l-5, constând din casă de piatră, înscrisă sub A+4, şi teren în suprafaţă totală de 16 jug. 2775 stj., au devenit proprietari cu titlu de cumpărare, în părţi egale, antecesorii petentei, în anul 1932, potrivit menţiunilor de sub B 1-2.
În anul 1976, în baza Deciziei nr. 127/1976, în temeiul Decretului nr. 223/1974, au fost preluate construcţiile în întregime şi cota de 1563/73263 părţi teren în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri de 9.345 lei. Preluarea a fost notată în CF sub B 3-4.
Ulterior, în anul 1984, s-a notat în CF, sub B 5, radierea construcţiilor preluate ca şi preluarea diferenţei de teren în baza Decretelor prezidenţiale nr. 218/1960 şi nr. 712/1966.
Ulterior preluării, construcţiile au fost demolate, iar pe terenul pe care acestea au fost edificate a fost construită fazaneria Oraşului Bistriţa, în baza proiectului tehnic întocmit în februarie 1985, în aplicarea Decretului Prezidenţial nr. 282 din 26 decembrie 1975.
Pentru imobilul teren, notificarea a fost înaintată Comisiei municipale în temeiul art. 5 alin. (2) la Legea nr. 10/2001 şi a fost soluţionată prin înscrierea pe Tabelul nr. 6 Bistriţa, poziţia 129, soluţie care a fost adusă la cunoştinţa petentei prin adresa din 30 ianuarie 2006.
Cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute a acţiunii introductive, formulată de pârâţi, tribunalul a constatat că nu este fondată, reţinând că sancţiunea nulităţii, în cazurile prevăzute de art. 133 alin. (1) C. proc. civ., operează doar în cazul lipsei totale a unuia dintre elementele esenţiale ale cererii de chemare în judecată.
Or, în speţa de faţă, s-a constatat că acţiunea poartă o semnătură ce nu aparţ, însă, s-a constatat că acţiunea a fost formulată şi expediată la instanţă, pentru şi în numele reclamantei, de către Cabinet Individual de Avocatură "Q.P.", cu sediul în Bucureşti, Aleea T., aşa cum rezultă din menţiunile de pe plicul poştal de la fila 8.
În această situaţie, prima instanţă a apreciat că excepţia invocată se impune a fi calificată drept excepţia lipsei calităţii de reprezentant, întemeiată pe prevederile art. 161 din acelaşi Cod, de vreme ce la acţiune nu s-a ataşat şi o dovadă a împuternicirii corespunzătoare, cum impune art. 83. Însă, în derularea procesului, a intervenit o ratificare expresă a actului făcut de o persoană fără delegaţie de reprezentare emisă în temeiul Legii nr. 51/1995, reclamanta a învederând că nu are un reprezentant, dar îşi însuşeşte acţiunea şi continuă să-şi susţină calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea unor măsuri reparatorii, ca moştenitoare după părinţii decedaţi. Faţă de cele reţinute, s-a concluzionat că actul procedural respectă prevederile legale şi, prin urmare, este apt să învestească instanţa.
Pe fondul contestaţiei, instanţa de fond a reţinut că unitatea deţinătoare a bunurilor căreia i s-a adresat notificarea prevăzută de art. 22, prin comisia internă de analizare şi efectuare a propunerilor de soluţionare a notificărilor, constituită în acest scop, a constatat, în urma verificării situaţiei juridice şi de fapt a imobilelor, că imobilele construcţii ce au constituit proprietatea tabulară a antecesorilor solicitantei, au fost preluate de Statul Român în anul 1976, în baza Deciziei nr. 127/1976 şi a Decretului nr. 223/1974, că au fost demolate după schimbarea formei de proprietate şi, în consecinţă, după ce a conchis că reclamanta îndeplineşte cerinţa de la art. 4 alin. (2), a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sens în care a emis Dispoziţia nr. 1561/2008.
Din acest punct de vedere, prin actul de sesizare al instanţei, dispoziţia nu s-a atacat, întrucât în motivarea în fapt susţinută de reclamantă nu s-au subliniat cauze de nelegalitate sau netemeinicie a actului de restituire, decât cu referire la soluţia adoptată asupra terenului, iar prin concluziile scrise nu se poate completa cadrul procesual sub raport obiectiv.
Tribunalul a apreciat că unitatea notificată a tranşat regimul juridic al terenului în acord cu prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Terenul în litigiu, la data preluării abuzive, era situat în extravilanul municipiului Bistriţa, iar soarta sa este supusă legilor fondului funciar.
Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 8.1, 8.2 din normele metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007 menţionează că nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile din extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele ale căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1999, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000, în cazul acestora notificările urmând să fie înaintate comisiilor de fond funciar în temeiul art. 5 alin. (2) din Titlul 1 din Legea nr. 247/2005 (art. 5 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată). Regulile legale au fost întocmai respectate, considerent în virtutea căruia tribunalul a stabilit că în mod întemeiat prin dispoziţia contestată, emitentul nu a dispus şi cu privire la teren.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că soluţia dată de comisia municipală de fond funciar nu poate fi cenzurată în litigiul de faţă.
Au fost înlăturate ca neîntemeiate susţinerile reclamantei din concluziile scrise cu privire la necesitatea întrunirii cumulative a două condiţii pentru aplicabilitatea art. 8, respectiv, ca terenul să fie localizat în extravilanul localităţii şi statutul său să cadă sub dispoziţiile legii fondului funciar, întrucât acestea sunt în contradicţie cu textele mai înainte reproduse.
Împătrim acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, redammta N.M., solicitând instanţei, în principal, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, pentru a se pronunţa pentru construcţii şi teren, iar în subsidiar, schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei, astfel cum a fost susţinută prin concluziile scrise, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 160/ A din 23 iunie 2008, pronunţată în Dosar nr. 2269/112/2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub. nr. 2.269/112 din 15 decembrie 2007 la Tribunalul Bistriţa Năsăud, reclamanta N.M. a contestat dispoziţia nr. 1.561 din 14 august 2007 a Primarului municipiului Bistriţa, solicitând în mod expres desfiinţarea acesteia şi recunoaşterea dreptului ei de proprietate şi în ceea ce priveşte terenul înscris în CF. 1.904 Bistriţa.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că notificarea nr. 20.316 din 5 septembrie 2001 nu i-a fost soluţionată în ceea ce priveşte imobilul teren, cu toate că i-a fost recunoscut dreptul de persoană îndreptăţită la restituire.
Mai mult decât atât, niciodată nu i-a fost adusă la cunoştinţă, într-o formă legală, vreo măsură luată cu privire la solicitarea reclamantei în ceea ce priveşte terenul ce a aparţinut părinţilor ei, necomunicându-i-se vreo decizie sau dispoziţie în acest sens, conform Legii nr. 10/2001.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea civilă pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
La data de 12 februarie 2008, reclamanta a depus concluzii scrise prin care a solicitat instanţei să admită contestaţia, să desfiinţeze dispoziţia nr. 1.561 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului Bistriţa, cu obligarea la restituirea în natură a terenului, iar pentru construcţii, în principal, oferirea unor bunuri şi servicii în compensare, iar în subsidiar, despăgubiri la valoarea reală.
Introducerea cererii de chemare în judecată are drept efect sesizarea sau învestirea instanţei de judecată cu soluţionarea litigiului şi delimitează cadrul procesual în care se va desfăşura judecata (părţile, obiectul şi cauza litigiului) astfel încât, obiectul acţiunii fiind deja precizat, acesta nu poate fi schimbat decât prin modificarea cererii introductive, în condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a depune noi dovezi.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit prima instanţă doar în privinţa desfiinţării dispoziţiei nr. 1.561/2007 cu privire la restituirea în natură a terenului înscris în C.F., astfel încât potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorul hotărăşte numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Instanţa de apel a apreciat că solicitarea reclamantei formulată prin concluziile scrise, depuse după încheierea dezbaterilor judiciare, privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele construcţii, în principal, prin oferirea unor bunuri şi servicii în compensare, iar în subsidiar, despăgubiri la valoarea reală, reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, prin care sunt aduse în atenţia instanţei de fond, elemente de fapt şi de drept noi, care nu au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii, modificare care nu a fost făcută cu respectarea art. 132 alin. (1) şi art. 134 C. proc. civ. astfel încât, această modificare a obiectului cererii este nelegală şi nu mai poate fi supusă controlului judecătoresc, fiind corect înlăturată de tribunal, motiv pentru care primul motiv de apel referitor la desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru a se pronunţa asupra măsurilor reparatorii aferente construcţiilor a fost găsit neîntemeiat, nefiind îndeplinite cerinţele art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Cel de al doilea motiv de apel, privitor la respingerea cererii privind restituirea în natură a terenului înscris în CF nr. 1.904 Bistriţa a fost apreciat ca nefondat de instanţa de apel.
Contrar afirmaţiilor reclamantei, aceasta a înregistrat sub nr. 5.814, la data de 21 august 2001, pe rolul Judecătoriei Bistriţa, o plângere împotriva Hotărârii nr. 815 din 20 noiembrie 2000 a Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa Năsăud prin care i s-a respins contestaţia nr. 14.885 din 14 august 2000, cerere soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2.968 din 10 octombrie 2005 a Judecătoriei Bistriţa, pronunţată în Dosarul nr. 5.814/2001, prin care s-a constatat perimată acţiunea civilă a reclamantei.
Prin adresa din 30 ianuarie 2006, Comisia Municipală Bistriţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor i-a comunicat reclamantei, ca urmare a notificării nr. 6.189/2001 depusă prin Birou Executor Judecătoresc E.I., că în temeiul art. 5 alin. (2) din nota la Legea nr. 10/2001 republicată, notificarea a fost înregistrată la această comisie care, după ce a analizat-o în şedinţa din 16 ianuarie 2006, a propus respingerea acesteia, motivat pe faptul că nu a făcut dovada cetăţeniei române, astfel încât, reclamanta a fost înscrisă în tabelul 6 poziţia 129.
De altfel, prin cererea de apel reclamanta a recunoscut că a depus o astfel de contestaţie la data de 14 februarie 2006, însă nu cunoaşte modul de soluţionare a acesteia.
Critica apelantei privind modul de soluţionare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, vizând Hotărârea din 16 ianuarie 2006 a Comisiei Municipale de fond funciar Bistriţa, în mod corect nu a fost analizată în prezenta cauză, a apreciat şi instanţa de apel, deoarece, reclamanta a învestit tribunalul cu o plângere împotriva dispoziţiei nr. 1.561/2007 a Primarului municipiului Bistriţa, limitele cadrului procesual, fiind fixate de reclamantă, toate aspectele criticate putând fi cercetate doar în cadrul procedurii administrativ jurisdicţionale reglementate de art. 53 şi urm. din Legea nr. 18/1991.
S-a apreciat că apelanta încearcă să suplinească lipsa parcurgerii acestei proceduri prealabile în motivele de apel, astfel încât, nu poate susţine că, în realitate, cererea introductivă a avut o natură complexă, atât în baza Legii nr. 10/2001, cât şi în baza Legii nr. 18/1991, aceste proceduri administrativ jurisdicţionale, fiind distincte şi reglementate de dispoziţii legale diferite.
S-a mai constatat că instanţa de fond a analizat judicios faptul că, în mod legal unitatea deţinătoare a tranşat regimul juridic al terenului în acord cu prevederile art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 şi s-a desesizat de această cerere pe care a trimis-o Comisiei Municipale de fond funciar Bistriţa, competentă să soluţioneze cererea de restituire a imobilului teren în litigiu situat, la data preluării de Statul Român, în extravilanul municipiului Bistriţa.
Şi instanţa de apel a reţinut că în mod cert, terenul înscris în CF nr. 1.904 Bistriţa a fost teren agricol situat în extravilanul municipiului Bistriţa, împrejurare recunoscută de reclamantă prin plângerea înregistrată sub nr. 5.814 din 21 august 2002 la Judecătoria Bistriţa, prin care aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 10,32 ha teren agricol, situat în perimetrul cadastral al municipiului Bistriţa.
Prin urmare, în mod legal tribunalul a apreciat că Primarul municipiului Bistriţa a aplicat în mod corect prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 8.1, 8.2 din HG nr. 250/2007 raportat la art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, terenul în litigiu făcând obiectul Legii nr. 18/1991.
De asemenea, susţinerea apelantei referitoare la faptul că notificarea pe care a înregistrat-o a fost comună, atât la Legea nr. 10/2001, cât şi la Legea nr. 18/1991, nu a putut fi reţinută de Curte deoarece, aşa cum rezultă din notificarea nr. 1.342 din 30 august 2001 expediată prin Birou Executor Judecătoresc I.E. şi înregistrată sub nr. 20.316 din 5 septembrie 2001 la Primăria municipiului Bistriţa, reclamanta a solicitat redobândirea proprietăţii situată în partea de hotar numită Schullerwald, pe perimetrul cadastral al municipiului Bistriţa, cuprinsă în CF din Bistriţa, în conformitate cu Legea nr. 10/2001.
Criticile apelantei înserate în înscrisul intitulat „Precizări" privind încălcarea dreptului la un proces echitabil şi încălcarea dreptului de proprietate, drepturi garantate de art. 6 şi art. 1 Protocolul 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, au fost, de asemenea, înlăturate ca neîntemeiate.
Aceasta, deoarece afirmaţia apelantei privitoare la încălcarea liberului acces la justiţie pe motivul că au rămas nesoluţionate contestaţiile formulate împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene Bistriţa Năsăud de aplicare a legilor fondului funciar din 20 noiembrie 2000 şi a Hotărârii Comisiei Municipale Bistriţa din 16 ianuarie 2006, nu corespunde realităţii întrucât, aşa cum s-a reţinut, reclamanta a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 815 din 20 noiembrie 2000 a Comisiei Judeţene Bistriţa Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, acţiune civilă care a fost perimată prin Sentinţa civilă nr. 2.968 din 10 octombrie 2005 a Judecătoriei Bistriţa, pronunţată în Dosarul nr. 5.814/2001, iar împotriva Hotărârii Comisiei Municipale de fond funciar Bistriţa din 16 ianuarie 2006, reclamanta are posibilitatea de a urma procedura administrativ jurisdicţională, prevăzută de art. 53 şi urm. din Legea nr. 18/1991.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei în privinţa imobilelor construcţii din litigiu, instanţa de apel a apreciat că şi această susţinere este nefondată, deoarece Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordarea a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, tocmai pentru ca Fondul Proprietatea să devină operaţional în cel mai scurt timp, redefinindu-se instrumentele prin care urmează a se acorda despăgubirile, astfel încât, s-a apreciat că în temeiul acestui act normativ, reclamanta este îndreptăţită la acordarea unor despăgubiri efective constând în valoarea de circulaţie a imobilului.
În temeiul art. 296 C. proc. civ. a fost respins ca nefondat apelul reclamantei N.M. şi, în consecinţă, s-a menţinut ca sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta N.M.
Prin Decizia civilă nr. 2905 din 11 martie 2000 pronunţata în Dosar nr. 2269/112/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat în întregime Decizia recurată şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, pentru administrarea întregului probatoriu necesar stabilirii depline a situaţiei de fapt, în raport de care să se facă aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, stabilindu-se în Decizia de casare îndrumarea, pentru instanţa de rejudecare, de efectuare a unei expertize topografice şi de analizare a cererii reclamantei şi cu privire la construcţii.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 1476/33/2009.
Procedând la rejudecarea apelului conform îndrumărilor din Decizia de casare, instanţa de rejudecare a dispus efectuarea unei expertize tehnice-judiciare topografice în cauză, cu stabilirea unor obiective precise.
Prin Decizia civilă nr. 187/ A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Instanţa de apel a apreciat că în ceea ce priveşte situaţia de fapt a cauzei, aceasta a fost exhaustiv evidenţiată în primul ciclu procesual, atât prin sentinţa primei instanţe, cât şi prin Decizia instanţei de apel, motiv pentru care nu s-a revenit asupra acesteia.
În raport de îndrumările deciziei de casare, instanţa de rejudecare trebuia să rejudece cauza sub două aspecte:
- Pe de o parte, sub aspectul necesităţii lămuririi pe deplin a situaţiei de fapt a terenurilor solicitate, respectiv, asupra aprecierii dacă aceste terenuri pot sau nu să facă obiect al cererii de retrocedare, în condiţiile pretinse de reclamantă.
- Pe de altă parte, sub aspectul construcţiilor ce au făcut obiectul notificării, instanţa de casare reţinând în considerentele deciziei de casare faptul că în dispoziţia emisă de Primarul municipiului Bistriţa în baza Legii nr. 10/2001, în privinţa acestora, s-a făcut doar menţiunea că reclamantei i se recunoaşte calitatea de persoană îndreptăţită la restituire însă, practic a rămas nerezolvată cererea de restituire a acestor construcţii.
Referitor la prezumţia construcţiilor, s-a reţinut:
Nu s-a contestat în speţă împrejurarea de fapt evidenţiată prin înscrierile operate în C.F. Bistriţa, conform cărora construcţiile de sub A + 1 - A + 5, şi asupra cărora iniţial au fost proprietari tabulari, sub B 1 şi B 2, antecesorii reclamantei apelante, N.I. şi soţia, născută Z.I., au trecut în proprietatea Statului Roman, în administrarea întreprinderii Judeţene de Gospodărire Comunală şi Locativă Bistriţa Năsăud, în anul 1976, în baza Decretului nr. 223/1974, Statul Roman întabulându-şi dreptul de proprietate asupra acestor construcţii, precum şi asupra cotei de 1563/73263 părţi din teren - preluarea terenului fiind făcută în baza art. 13 din Legea nr. 59/1974, sub B 3 în CF nr. 1904 Bistriţa, la data de 14 mai 1976, potrivit încheierii de CF nr. 249.
Concret, prin Decizia nr. 127 din 12 aprilie 1976, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliul Popular al judeţului Bistriţa Năsăud, în baza Decretului nr. 223/1974, imobilele construcţii, înscrise în CF nr. 1904 Bistriţa, aferente nr. ser. A + 1 - A + 5, au fost trecute în proprietatea Statului Român, cu plata unor despăgubiri în sumă de 9.345 lei, în favoarea proprietarilor tabulari de la care au fost preluate construcţiile, N.I. şi N.I.A., născută Z.
Din menţiunile înscrise sub B 5 în CF nr. 1904 Bistriţa, rezultă cu evidenţă faptul că, la data de 3 august 1984, în baza adresei din 1984 şi a adeverinţei cu acelaşi număr, ambele date de Consiliul Popular al municipiului Bistriţa, s-a notat în cartea funciară menţiunea că toate aceste construcţii au fost radiate din CF, iar asupra terenului aferent acestor construcţii s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român, în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966.
Nu s-a contestat niciun moment de către reclamantă faptul că aceste construcţii au fost demolate, însuşi reprezentantul reclamantei apelante învederând instanţei la termenul de judecată din data de 8 octombrie 2009 că toate construcţiile antecesorilor reclamantei apelante au fost demolate, iar pe terenul respectiv s-a construit Fazaneria oraşului Bistriţa.
Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1342 din 30 august 2001, reclamanta a solicitat „redobândirea proprietăţii din România, în partea de hotar numită Schullerwald, cuprinsă în cartea funduară a municipiului Bistriţa cu nr. 1904, nr. de ordine A + 1, 2, 3, 4, 5".
Prin dispoziţia nr. 1561 din 14 august 2007, emisă de Primarul municipiului Bistriţa - şi atacată prin plângerea ce formează obiectul prezentei cauze -, s-a constatat, prin art. 1 din dispoziţie, că pentru teren cererea reclamantei a fost soluţionată în sensul prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de către Comisia Municipală Bistriţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin art. 2 al dispoziţiei s-a stabilit calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la restituire pentru construcţiile din CF nr. 1904 Bistriţa, iar la art. 3 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire, acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în favoarea reclamantei, pentru imobilul „descris la art. 1 care nu poate fi restituit în natură, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare".
Deşi este posibilă concluzia că notificarea reclamantei, cu privire la construcţii a rămas nesoluţionată, totuşi, prin coroborarea dispozitivului acestei Dispoziţii cu Raportul nr. 54056 din 2 august 2007, întocmit de Comisia Bistriţa de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a constatat că, în realitate, măsurile reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, au fost stabilite pentru construcţii, iar nu pentru terenul pretins de reclamantă prin notificare.
Practic, în Dispoziţia nr. 1561 din 14 august 2007 s-a strecurat o eroare materială, în sensul că, în dispozitivul acestei dispoziţii a fost reprodusă textual propunerea de dispozitiv întocmită în raportul încheiat de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Bistriţa.
Astfel, prin acest raport, s-a propus, la art. 1, stabilirea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită pentru imobilele construcţii înscrise în CF Bistriţa nr. 1904, iar în art. 2 al raportului s-a propus formularea unei propuneri de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilele menţionate la art. 1 din raport, care nu pot fi restituite în natură, în lipsa unor bunuri care să poată fi oferite în compensare.
În art. 3 din acest raport s-a constatat că în ceea ce priveşte terenul aferent aceloraşi numere topografice, din aceeaşi carte funciară, respectiv, cererea de restituire a acestui teren, a fost soluţionată în temeiul art. 5 din alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de către Comisia Municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa.
Comparând acest raport care a stat la baza emiterii dispoziţiei nr. 1561 din 14 august 2007 şi coroborându-l, totodată, cu această dispoziţie, s-a constatat că în dispozitivul dispoziţiei a fost reprodus fidel „propunerea" din Raport, respectiv, art. 2 şi 3 din dispoziţie ce reprezintă reproducerea fidelă a art. 1 şi 2 din raport, în timp ce art. 1 din dispoziţie reprezintă reproducerea art. 3 din raport.
În consecinţă, din coroborarea raportul cu dispoziţia nr. 1561/2007 rezultă cu evidenţă faptul că s-a stabilit calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită cu privire la construcţii şi că, de fapt, măsurile reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 au fost stabilite pentru construcţii, nicidecum pentru teren, însă, eroarea materială a provenit din reproducerea textuală a art. 1 şi 2 din Raport, în dispozitivul Deciziei sub o numerotare diferită, respectiv, art. 2 şi 3.
Că este aşa, a mai reţinut instanţa de apel, o dovedeşte cu prisosinţă emiterea Dispoziţiei nr. 1622 din 2 noiembrie 2009 a Primarului municipiului Bistriţa, Dispoziţie prin care s-a îndreptat eroarea materială din art. 3 alin. (1) al Dispoziţiei nr. 1561 din 14 august 2007, în sensul că propunerea de acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este făcută pentru construcţiile descrise la art. 2 din Dispoziţie, care nu pot fi restituite în natură petentei N.M., în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, la baza emiterii Dispoziţiei nr. 1622 din 2 noiembrie 2009, stând Referatul nr. 66336 din 22 octombrie 2009.
Prin urmare, curtea de apel a constatat că notificarea reclamantei cu privire la construcţiile preluate de Statul Român de la antecesorii săi a fost soluţionată, prin propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII a Legii nr. 247/2005, cu respectarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată, text legal care prevede că în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru construcţiile demolate şi pentru terenurile ocupate.
Art. 10.1 din HG nr. 250/2007 prevede că regula instituită prin textul art. 10 din Legea nr. 10/2001 are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafeţe de teren care nu sunt ocupate de noi construcţii ori nu sunt afectate servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, pentru aceste construcţii demolate şi pentru terenurile ocupate de noi construcţii, ori afectate servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, restituirea urmând să fie convertită în măsuri reparatorii în echivalent.
Raportat la starea de fapt a cauzei, neconstatată de către reclamantă, şi recunoscută de către aceasta, prin reprezentantul său, la termenul de judecată din 8 octombrie 2009, stare de fapt care relevă împrejurarea demolării construcţiilor preluate de stat de la antecesorii reclamantei, respectiv, a edificării pe acest teren a Fazaneriei oraşului Bistriţa, instanţa de apel a constatat că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, respectiv, în mod legal, prin dispoziţia atacată, s-au stabilit în favoarea reclamantei, pentru construcţii, măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Pe cale de consecinţă, curtea a constatat constată că atât Dispoziţia Primarului municipiului Bistriţa, prin care s-au stabilit în favoarea reclamantei, pentru construcţii, măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VIII al Legii nr. 247/2005, cât şi soluţia primei instanţe, prin care a fost menţinută Dispoziţia Primarului, sub acest aspect, sunt legaleastfel că au fost menţinute ca atare.
Instanţa de apel, din coroborarea art. 1 alin. (1) cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a reţinut că pentru a face obiectul Legii 10/2001 este necesar ca respectivul teren să fie situat în intravilan, atât la data preluării abuzive, cât şi la data notificării, să nu fi fost restituit până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi să nu facă obiectul legilor fondului funciar.
Or, terenul litigios, aşa cum a rezultat din expertiza întocmită în cauză de expert P.V., coroborat cu recunoaşterea reclamantei în acest sens, făcută, atât prin cererea nr. 1311 din 3 aprilie 1998, cât şi prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa sub nr. 5814/2001 (dosar ataşat la prezenta cauză) - recunoaştere conform căreia la data preluării terenului de 10,32 ha de către Statul Român, acesta era teren agricol situat în extravilan, este situat în extravilanul localităţii Bistriţa şi a făcut obiectul legilor fondului funciar, împrejurări în funcţie de care, în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin Dispoziţia atacată s-a statuat în sensul că notificarea reclamantei cu privire la teren, se impune a fi soluţionată de Comisia Municipală Bistriţa de aplicare a Legii fondului funciar.
Documentaţia de fond funciar depusă la dosarul de rejudecare, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, relevă faptul că aceasta a formulat pentru terenul din CF nr. 1904, în temeiul Legii fondului funciar, două cereri, una cu nr. 20316 din 18 iunie 2002 şi una cu nr. 31179 din 21 decembrie 2005, prevalându-se de calitatea sa de moştenitoare a defunctului N.I., ambele cereri fiind respinse pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada cetăţeniei române.
Aceeaşi reclamantă a înţeles să formuleze plângere împotriva Hotărârii nr. 460 din 26 iunie 2001, înregistrată sub nr. 5814/2001 pe rolul Judecătoriei Bistriţa, plângere soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2968 din 10 octombrie 2005, în sensul constatării perimării acesteia.
Totodată, s-a constatat că a fost emisă şi Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 815 din 20 noiembrie 2000, prin care a fost respinsă cererea reclamantei pe motiv că nu şi-a dovedit cetăţenia română, hotărâre contestată, de asemenea de către reclamantă, direct la Prefectura judeţului Bistriţa Năsăud, sub nr. 240/2001.
Din considerentele şi concluziile raportului de expertiză tehnică-topografică întocmită de expert P.V. în rejudecarea apelului a rezultat faptul că acest teren, aferent nr. topografice iniţiale din CF Bistriţa, este extravilan, a fost supus unor dezmembrări succesive de-a lungul timpului, nr. topografice noi rezultate în urma dezmembrărilor fiind transcrise în cărţi funciare noi în favoarea unor terţe persoane fizice sau juridice (f. 49-51 dosar apel - pag. 5-7 din raportul iniţial de expertiză), şi că asupra acestuia au fost eliberate mai multe titluri de proprietate, în favoarea mai multor persoane fizice şi juridice.
Expertul a arătat, totodată, că pentru diferenţele de suprafaţă de teren sunt formulate de către diferite persoane fizice cereri în baza legilor fondului funciar, urmând ca acestora să li se emită titluri de proprietate, şi că mai multe suprafeţe de teren cu nr. topografice distincte, dezmembrate din nr. top iniţial 7201/4, au destinaţia de drum de exploatare.
Asupra numărului top. nou, înscris în prezent în CF Bistriţa, cu suprafaţa de 24.490 mp., proprietar este Statul Român, iar asupra aceluiaşi teren este intabulat un drept de superficie în favoarea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bistriţa Năsăud, care este şi proprietar asupra construcţiilor amplasate pe acest teren, construcţii înscrise în CF Bistriţa.
Nr. top. x în suprafaţă de 6.453 mp. este ocupat de Staţia de transformare de 110 kw şi de spaţiul de protecţie aparţinând RENEL Bistriţa Năsăud, expertul concluzionând în sensul că pe terenurile revendicate de reclamantă şi care au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor menţionate în considerentele raportului de expertiză, terenuri cu care aceste persoane au fost puse în posesie, sunt edificate şi multe case de locuit.
Susţinerile expertului, în sensul că aceste terenuri au făcut obiectul Legii fondului funciar, sunt confirmate de titlurile de proprietate depuse la filele 75-82 dosar apel, precum şi de adeverinţa nr. 6755 din 18 februarie 2008 eliberată de Primăria municipiului Bistriţa.
Prin completarea la raportul de expertiză (f. 215-220 dosar apel), expertul a arătat că singura suprafaţă de teren care ar putea fi considerată ca fiind liberă în accepţiunea Legii nr. 10/2001 este suprafaţa de 25.895 mp., din care suprafaţa de 24.490 mp. face parte din titlul de proprietate din 20 noiembrie 2000, eliberat în favoarea Municipiului Bistriţa, teren care, în întregul său, este în extravilanul municipiului Bistriţa.
Drept urmare, fiind vorba despre un teren extravilan, este evident că acesta, prin prisma art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci afăcut deja obiectul legilor fondului funciar.
Pe cale de consecinţă, în mod legal s-a constatat că notificarea reclamantei, cu privire la acest teren, urmează să fie soluţionată în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora acestea sunt incidente şi pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În temeiul considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul ca nefondat.
În termen legal împotriva acestei decizii, condamnata a promovat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă, prin cererea de recurs, face un istoric detaliat al cauzei, susţinând, în esenţă, cu titlu de motive de recurs, cele ce urmează.
Astfel, se arată că prin Decizia de casare, Înalta Curte a stabilit că instanţa de apel avea obligaţia de a lămuri situaţia juridică a terenului din litigiu prin identificarea suprafeţei de teren solicitate, în baza unei expertize tehnice de specialitate.
De asemenea, s-a statuat ea se impunea lămurirea şi în raport de contestaţiile reclamantei făcute împotriva hotărârilor comisiilor judeţene şi locale de aplicare a legilor fondului funciar, reţinându-se totodată, că cererea pentru restituirea construcţiilor a rămas nerezolvata în rap.de art. 3 din Dispoziţia contestată.
Cu ocazia rejudecării apelului, în cauza s-a ordonat efectuarea unei expertize topo pentru lămurirea situaţiei juridice a terenului şi, deşi s-a solicitat şi expertiza pentru construcţii, proba a fost respinsă.
S-a mai învederat că după administrarea probei cu expertiză, la rejudecare, s-a respins apelul, motivarea deciziei recurate fiind aproape identica cu cea a primei decizii a Curţii de Apel Cluj.
În mod cert în lumina dispoziţiilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie prin Decizia de casare nr. 2905/2009, se impunea lămurirea deplină a stării de fapt, prin administrarea probelor necesare, analizarea documentaţiei şi aspectelor de fond funciar şi apoi procedat la aplicarea dispoziţiilor legale incidente.
În ce priveşte construcţiile, la data dechiderii procedurii în temeiul Legii 10/2001, expertul a constatat că ele se localizau pe terenul cu nr. top. x.
Din modul de descriere a construcţiilor, recurenta susţine că acestea sunt aceleaşi cu cele preluate de către stat dar la care s-au făcut unele reamenajări (reparaţii), sens în care chiar expertul opinează.
Or, tocmai pentru a se lămuri dacă este vorba despre aceleaşi contrucţii, recurenta a solicitat în mod expres realizarea unei expertize în specialitatea construcţii, proba respinsă, după ce iniţial, instanţa a admis acest obiectiv la termenul din 21 ianuarie 2010, solicitând expertului P.V. să verifice şi această susţinere (dacă pe teren se regăsesc aceleaşi contrucţii cu cele preluate de la autorii săi), pentru ca la termenul din 17 iunie 2010, să revină asupra acestei dispoziţii.
Astfel, după ce instanţa a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză în sensul celor menţionate, expertul a răspuns că un atare obiectiv nu intră în competenţa sa, ci a unui expert constructor, iar apoi instanţa de apel a respins cererea de expertiză construcţii.
Recurenta mai susţine cu privire la acest aspect că este real că la un moment dat se menţionează radierea construcţiilor sub B.5 în baza adresei din 1984 emisă de Primăria Bistriţa, însă nu există autorizaţie de demolare, nu există proces verbal de demolare, pentru a susţine concluzia că vechile construcţii ar fi fost demolate, după cum nu există nici autorizaţie de construire a altora noi.
În consecinţă, în raport de starea de fapt nelămurită, de faptul că a fost tratată superficial judecata apelului, administrarea probelor şi nu s-a respectat Decizia civila nr. 2905 din 11 martie 2009, recurenta susţine că se impune casarea cu trimitere pentru finalizarea administrării probelor şi lămurirea situaţiei de fapt.
În cepriwşte terenul în suprafaţa înscrisă în CF 1904 Bistriţa de 10 ha şi 2.071 mp, ea este identică cu cea măsurată de către expert; nr. top. iniţiale au fost dezmembrate şi s-au făcut, acolo unde a fost cazul, notări în favoarea noilor proprietari.
Prin raportul de expertiză efectuat de către expertul P.V. s-a constatat ca la data efectuării notarii în anul 2001, din suprafaţa de 10 ha şi 2.071 mp, o parte era intravilan şi o parte extravilan.
Or, din această suprafaţă în raport de data notificării, s-ar fi putut restitui în natură o suprafaţă de 25.895 mp de sub nr. top. y transcrisă în CF Bistriţa, suprafaţa din care 24.490 mp reprezintă teren pentru care Primăria Mun. Bistriţa şi-a emis titlul de proprietate ca fiind fond forestier. În realitate, expertul a menţionat că acesta nu este cu vegetaţie forestieră şi nu a fost niciodată, apoi s-a emis titlul de proprietate în anul 2002 lui K. şi lui U.Ş., după notificare (rudele fostului primar şi care nu au avut teren acolo).
Cu privire la aceste suprafeţe, parte intravilan şi parte extravilan, se poate observa că deşi exista cerere de restituire în natură, comisia a emis titlul de proprietate în anul 2002. Mai este de observat, de asemenea, ca Primăria Mun. Bistriţa şi-a atribuit sieşi titlul de proprietate pentru o suprafaţa substanţială de 24.490 mp, menţionându-se în mod nereal că este fond forestier, după care s-a transmis Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor sportivi, fiind preferat a se face o liberalitate cu terenul recurentei, deşi era formulată cerere de restituire.
Recurenta mai învederează că, astfel cum şi expertul menţionează, că suprafaţa de 6.453 mp de sub nr. top. x este intabulată pe numele autorilor săi, dar este ocupată de Staţia de transformare de 110 kw şi spaţiul de protecţie, deci, i se poate restitui recurentei acest teren grevat de această sarcină.
Totodată, se mai poate restitui şi suprafaţa de 3.905 mp de sub nr. top. y intravilan ocupată de două unităţi persoane juridice fără forme legale; la fel se poate proceda şi cu suprafaţa de 4.368 mp de sub nr. top. y; identică este situaţia şi pentru suprafaţa de teren pentru care s-a emis titlul de proprietate după data notificării, respectiv, după anul 2001.
Recurenta critică Decizia instanţei de apel şi pentru greşita concluzie că ar fi atacat cu prezenta contestaţie doar partea di dispoziţie referitoare la teren, iar nu şi pe cea referitoare la construcţii, ceea ce nu corespunde motivelor contestaţiei, precizate la 5 octombrie 2007 în Dosarul iniţial nr. 2269/112/2007.
În consecinţă, limitele învstirii instanţei au inclus atât soluţia din dispoziţia contestată cu privire la terenuri, dar şi cea referitoare la construcţii.
Recurenta mai arată că şi-a modificat cererea introductivă chiar şi după ce cauza a rămas în pronunţare şi ca potrivit dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., modificarea se poate face până la primul termen de judecata.
În realitate însă, ceea ce recurenta reclamantă a solicitat prin plângerea iniţială şi precizările ulterioare din 5 octombrie 2007, a solicitat şi prin concluziile scrise.
Totodată, modificarea acţiunii se poate face şi ulterior cu încuvintarea celorlalte părţi şi a dacă instanţa fondului ar fi constatat că prin concluziile scrise se modifica acţiunea, avea obligaţia procedurală să redeschidă dezbaterile şi să o supună dezbaterii pârâţilor, oricum, nulitatea fiind una relativă.
Cată vreme nu s-a procedat în consecinţă, concluzia este contrară.
Recurenta susţine că în mod nelagal instanţa de apel a constatat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 8 din Legea 10/2001, a art. 8.1 şi 8.2 din HG 250/2007, raportat la art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii 247/2005 întrucât terenu ar face obiectul Legii 18/1991.
În plus, mai arată recurenta, fără o soluţionare a fondului cauzei i se încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial, în sensul judecării pe fond a drepturilor sale cu caracter civil, drept garantat de art. 6, paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În concluzie, recurenta a atacat întreaga dispoziţie nr. 1561/2007 atât pentru teren cât şi pentru construcţii.
Pe fond, solicită instanţei de recurs să constate că pentru teren, aşa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, există posibilitatea restituirii în natură pentru suprafeţele libere, până la data notificării, anume, pentru partea de terenuri intravilane.
În ceea ce priveşte construcţiile, este necesară o expertiză de specialitate pentru a se stabili situaţia lor la data notificării, întrucât aşa cum rezultă şi din expertiză şi din lipsa documentelor specifice (autorizaţie demolare, etc), se pare ca sunt aceleaşi cu cele de la dala preluării în mod abuziv, construcţii la care s-au făcut unele reparaţii şi reabilitări.
Recursul formulat este rvefondat
Analizând materialul probator administrat în cauză, verificând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele presupuse de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin criticile formulate, se afirmă greşita aplicare a legii atât cu privire la cererea de restituire a terenurilor, cât şi cu referire la construcţii.
Referitor la construcţii, recurenta reia susţineri care au fost dezlegate cu puterea lucrului judecat prin Decizia civila nr. 2905 din 11 martie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anterior pronunţată în recurs prin care a fost casată Decizia recurată, iar cauza trimisă spre rejudecare.
Astfel, pentru că în primul ciclu procesual instanţele de fond au reţinut că limitele învestirii prin contestaţia promovată de recurentă au privit doar soluţia dată cererii de restituire a terenurilor prin dispoziţia nr. 1561 din 14 august 2007 emisă de Primarul municipiului Bistriţa, nu şi legalitatea şi temenicia cererii de restituire a construcţiilor, s-a stabilit ca, în rejudecare, să se analizeze contestaţia şi în ce priveşte construcţiile, reţinându-se că reclamanta a învestit legal instanţa şi cu privire la acest aspect.
Ca atare, la acest moment, intrate fiind în puterea lucrului judecat, şi, mai mult decât atât fiind chestiuni tranşate în mod irevocabil în favoarea recurentei, criticile enunţate sunt fără obiect şi, prin urmare nu pot fi analizate.
Înalta Curte apreciază că şi dezlegarea dată de instanţa de apel în această parte a contestaţiei este legală, constatându-se că măsura reparatorie a fost corect identificată în raport de situaţia de fapt reţinută în speţă, astfel că, în aplicarea prevederilor art. 32 din Legea 10/2001 (construcţiile fiind în prezent demolate), pârâtul în mod legal a făcut propunerea de acordare a despăgubirilor în condiţiile legii speciale, respectiv, Titlul VII din Legea 247/2005 (sens în care dispoziţia contestată a fost rectificată prin cea cu nr. 1622 din 2 noiembrie 2009 a Primarului municipiului Bistriţa).
Vor fi înlăturate susţinerile recurentei din motivele de recurs prin care tinde să schimbe situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond cu privire la această împrejurare (a inexistenţei fizice a construcţiilor), în condiţiile în care demolarea este atestată prin notare în cartea funciară, statul întabulându-şi dreptul de proprietate asupra construcţiei ulterior edificate, anume, Fazaneria oraşului Bistriţa; în plus, în cauza de faţă, nu era posibilă analiza unei asemenea susţineri, în absenţa învestirii instanţei cu o acţiune în rectificarea înscrierii în cartea funciară.
Nici din punct de vedere procedural criticile recurentei nu se verifică, întrucât, se constată că în mod nereal se susţine că deşi instanţa de apel la termenul din 21 ianuarie 2010 a încuviinţat obiecţiuni la raprtul de expertiză topo cu un atare obiect (pentru a se verifica dacă edificiile ce se regăsesc în parcela cu nr. top. 7201/4 sunt noi sau sunt cele preluate de la autorii săi care au suferit anumite îmbunătăţiri, reparaţii sau reamenajări), la termenul din 17 iunie 2010 a revenit asupra acestei dispoziţii, iar ulterior i-a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize construcţii, cu acelaşi obiectiv.
Verificând actele şi lucrările din dosarul de apel se constată că la temenul din 21 ianuarie 2010 cauza a fost amânată pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză topo, ca şi în vederea formulării eventualelor obiecţiuni; obiecţiunile au fost încuviinţate la termenul din 18 februarie 2010 şi s-a răspuns acestora la data de 26 aprilie 2010, expertul topo precizând că acest obiectiv excede competenţelor sale.
La termenul din 10 iunie 2010, reclamanta a precizat că nu mai are alte obiecţiuni la raportul de expertiză topo efectuat în cauză, dar a solicitat efectuarea unei expertize construcţii pentru lămurirea situaţiei acestora, instanţa respingându-le faţă de menţiunile din cartea funciară potrivit cărora, acestea au fost demolate în anul 1985, după preluarea construcţiilor şi terenului de către stat, dovada demolării fiind înscrisă în CF Bistriţa sub nr. B5; s-a precizat că această menţiune ce atesta că în baza adresei şi a adeverinţei nr. 8881/1984 emise de Consiliul Popular al Municipiului Bistriţa au fost radiate construcţiile; ulterior, pe teren a fost construită Fazaneria oraşului.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor procedurale privind administrarea probelor (art. 167 C. proc. civ.), dar şi a celor ce impun obligaţia lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei (art. 129 alin. (4) şi (5) şi art. 315 C. proc. civ.), sens în care s-a dispus şi prin Decizia de casare.
Referitor la terenuri, se constată că instanţa de apel în mod corect a confirmat soluţia primei instanţe, întrucât, dată fiind împrejurarea plasării acestora în extravilan, nu pot face obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, sens în care dispune art. 8 din legea specială, pretenţiile recurentei reclamante fiind susceptibile de valorificare în cadrul procedurilor presupuse de legile fondului funciar.
Atare calificare a fost realizată prin dispoziţia contestată, în mod legal constatându-se că cererea trebuie soluţionată în temeiul art. 5 alin. (2) din Titlul I al Legii 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, republicată, de către comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa, sens în care s-a dispus.
Concluziile raportului de expertiză topo au fost în acelaşi sens, respectiv, s-a confirmat faptul că acest teren, aferent nr. topografice iniţiale din CF Bistriţa, este extravilan, a fost supus unor dezmembrări succesive de-a lungul timpului, nr. topografice noi rezultate în urma dezmembrărilor fiind transcrise în căiţi funciare noi în favoarea unor terţe persoane fizice sau juridice şi că asupra acestuia au fost eliberate mai multe titluri de proprietate, în favoarea unor terţi.
Drept urmare, dacă terenul nu intră în domeniul de aplicare a Legii 10/2001, nu pot fi analizate şi aplicate la speţă criteriile proprii acestei legi speciale şi a condiţiilor în care este posibilă restituirea natură a terenurilor, măsurile reparatorii urmând a fi soluţionate în condiţiile legilor funciare cu regim propriu de reglementare, motiv pentru care sunt considerate neîntemeiate criticile recurentei cu privire la aplicarea art. 10 din Legea 10/2001 referitor la unele parcele de teren care, în opinia sa, ar putea fi restituite în natură.
Având în vedere cele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.M., împotriva deciziei nr. 187/ A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4391/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2468/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
