ICCJ. Decizia nr. 2807/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2807/2011
Dosar nr. 1729/97/2008
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra cauzei civile de faţă;
Prin Decizia civilă nr. 77/A din 6 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta SC P.E.E.- H. SA împotriva sentinţei civile nr. 333 din 02 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara; s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a înlăturat obligaţia pârâtei de a plăti suma de 174.508,16 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa folosului agricol pe perioada 2002-2009 inclusiv; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi s-a respins apelul declarat de reclamantul B.I. împotriva aceleiaşi sentinţe, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 1729/97/2008, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâţii Comisia privind soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere de pe lângă Primăria Comunei S.O. şi SC H. SA solicitând obligarea acestora la plata sumei de 15 euro/m.p. pentru terenul intravilan expropriat şi a sumei de 12 euro/m.p. pentru terenul extravilan expropriat cu titlu de despăgubiri, precum şi la despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă a terenurilor şi contravaloarea pagubelor suferite începând cu data preluării efective a terenurilor şi până în prezent.
Prin sentinţa civilă nr. 333/2009, Tribunalul Hunedoara
- a respins excepţia de prematuritate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta SC H. SA,
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei privind soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere de pe lângă Primăria Comunei S.O.,
- a admis în parte acţiunea civilă precizată şi în consecinţă; s-a luat act că reclamantul în calitate de persoană expropriată a consimţit că pentru cauza de utilitate publică declarată prin HG nr. 392/2002 să fie preluate prin expropriere de către pârâtă terenurile în echivalent arabil în suprafaţă de 38.620 m.p. intravilan şi extravilan pe raza comunei S.O., astfel cum au fost identificate şi evaluate prin expertiza efectuată în cauză; pârâta SC H. SA, pentru Statul Român, în calitate de expropriator, a fost obligată să achite reclamantului în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii suma de 1.256.393 RON reprezentând valoarea terenului expropriat şi suma de 174.508,16 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa folosului agricol pe perioada 2002-2009 inclusiv.
- a fost respinsă în rest acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:
Prin hotărârea nr. 392/2002 Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional a lucrării „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria" desemnând, la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator Statul Român prin SC P.E.E. „H." SA, în subordinea MIR.
În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin HG nr. 392/2001 prin hotărârea nr. 969/2004 s-a constituit la nivelul Primăriei S.O., Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.
Prin intermediul acestei comisii, expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate, întrucât s-au preluat, încă din anul 1990, mai multe suprafeţe de teren, între care şi terenurile în litigiu, proprietate personală a reclamantului.
Deşi s-a declarat de acord cu această preluare şi respectiv, cu transferul proprietăţii sale către expropriator, reclamantul nu a acceptat oferta de despăgubiri la preţul de 2,04 euro/m.p. pentru terenul arabil şi de 1,47 euro/m.p. pentru fânaţ ori păşune.
Întrucât părţile - expropriator şi expropriat - nu au ajuns la un acord de voinţă cu privire la cuantumul despăgubirilor pentru teren, instanţa a desemnat o comisie de evaluare a acestora în condiţiile prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Potrivit textului de lege, despăgubirile cuvenite persoanelor expropriate se compun din valoarea reală a imobilului şi din valoarea prejudiciului creat proprietarilor ori altor persoane îndreptăţite, la calculul cărora atât experţii cât şi instanţele urmând să ţină seama de preţul la care se vând, în mod obişnuit, în zonă imobile de acelaşi fel, astfel că despăgubirea ce se acordă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Comisia a identificat terenurile expropriate reclamantului stabilind suprafaţa reală a acestora la 38.620 m.p. şi valoarea de 1.242.727 RON pentru terenul intravilan şi de 13.666 RON pentru terenul extravilan. Abordând metoda comparaţiei prin bonitare, s-a evaluat la 8,28 euro/m.p. terenul intravilan şi echivalând suprafeţele agricole (arabil, fânaţ şi livadă) prin metoda determinării valorii pe bază de profit, a evaluat la 4,78 RON/m.p. terenul extravilan.
A fost stabilită o valoare de 1.256.393 RON pentru terenul expropriat abordând metoda comparaţiei prin limitare pentru terenul intravilan şi prin echivalarea suprafeţelor arabil cu fâneţe şi livezi, metoda determinării valorii pe bază de profit.
Pentru despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, pe suprafaţa de 22.620 m.p. arabil - agricol, păşuni, fânaţ, experţii au stabilit o valoarea producţiei la 18.949 RON/ha, reţinând faptul că suprafaţa de 14.426 m.p. este neproductivă.
Ca urmare, instanţa a admis că valoarea stabilită de Comisia de evaluare desemnată în cauză la suma de 8,3 euro/m.p. teren, precum şi valoarea folosului de tras după acesta – arabil, fânaţ şi păşune – de 8.520 RON/an, pentru perioada 2002-2008 inclusiv, reprezintă o despăgubire echitabilă.
Luând în considerare criteriile de echivalare a terenurilor, metodele de lucru abordate de experţi, situaţia actuală a tranzacţiilor imobiliare, fluctuaţiile pe piaţa valutară precum şi faptul că în zonă nu se practică culturi de legume şi zarzavaturi pe arii extinse, culturile de bază fiind porumbul şi cartoful, instanţa a apreciat că raportat la toate acestea, valoarea despăgubirilor reprezentând folosul agricol nevalorificat de reclamant pe suprafaţa de 2,26 ha teren, este de 9.652 RON/ha.
Pentru a determina acest cuantum al despăgubirilor, instanţa a avut în vedere devizele pentru culturile de cartofi şi porumb boabe la hectar-stabilite de experţi din care a exclus cheltuielile de producţie, ceea ce înseamnă o valoare anuală a producţiei agricole de: (25.000+6000)-(17262+4086) x 2,26 ha=21813,52 RON/ha.
Cu privire la perioada pentru care instanţa a acordat despăgubiri vizând contravaloarea prejudiciului creat prin nevalorificarea potenţialului agricol al terenului preluat, instanţa a avut în vedere că prin hotărârea nr. 392/2002 Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional a lucrării „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei, pe sectorul Subcetate-Simeria", act ce constituie condiţia sine-qua-non pentru demararea procedurilor de expropriere.
Ca urmare valoarea despăgubirilor reprezentând folosul agricol de tras pe suprafaţa de 2,26 ha teren expropriat pe perioada 2002-2009 inclusiv, este de 21813,52 RON x 8 ani = 174.508,16 RON.
Pârâta în cauză, SC H. SA Bucureşti, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive şi excepţia de prematuritate a acţiunii reclamanţilor.
Or, potrivit art. 12 din Legea nr. 33/1994, în toate cazurile de expropriere pentru cauză de utilitate publică de interes naţional, calitatea de expropriator o are Statul Român prin organismele desemnate de Guvern.
În speţă, această calitate de expropriator o are în mod oficial, declarat prin însăşi HG nr. 392/2002, Statul Român reprezentat prin SC H. SA, în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor.
Ca urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC H. SA nu poate fi primită.
În ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii, s-a constatat că, potrivit Legii nr. 33/1994, în situaţia în care părţile - expropriaţi şi expropriator - nu cad de acord cu privire la elementele esenţiale ale exproprierii, tribunalul este instanţa care dispune atât cu privire la imobile cât şi cu privire la despăgubirile cuvenite.
În speţă, expropriatorul a preluat, fără despăgubiri, pentru cauză de utilitate publică, imobilele aparţinând reclamanţilor, încă din anul 1990 şi această situaţie a trenat 19 ani, fără ca, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 33/1994, expropriatorul prin reprezentatul său desemnat, să sesizeze tribunalul, perpetuând în această manieră o situaţie creată abuziv.
Având în vedere scopul special al constituirii Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere de pe lângă Consiliul comunei S.O. precum şi atribuţiunile exprese ale acestei comisii în realizarea obiectivului de interes public declarat prin HG nr. 392/2002 în faza prealabilă exproprierii şi pentru negocierea despăgubirilor cuvenite proprietarilor şi altor categorii de persoane îndreptăţite, raportat şi la prevederile Legii nr. 33/1994, instanţa a apreciat că în cauză această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel a dispus în sensul arătat, pentru următoarele motive:
1. Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului. Alin. 2 al art. menţionează că la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
În noţiunea de prejudiciu/daună adusă proprietarului se cuprinde, conform practicii judiciare constante şi lipsa de folosinţă a terenului. De altfel, reclamantul prin acţiune a solicitat şi această lipsă de folosinţă constând în folosul agricol nerealizat.
Pentru a i se acorda acest folos, reclamantul era dator să prezinte dovezi, în acest sens fiind prevederea expresă a art. 26 alin. (2). Aceste dispoziţii sunt transpunerea în dreptul special a dispoziţiilor art. 1169 C. civ., potrivit cărora cel care face o susţinere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Rezultă astfel că reclamantului îi revenea sarcina să dovedească atât prejudiciul suferit cât şi întinderea acestuia.
Paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere. Prin urmare, reclamantul trebuia să facă dovada că a ocupat aceste terenuri cu culturi agricole, care erau acele culturi agricole şi că datorită preluării terenurilor nu a mai obţinut folosul agricol. Nu este suficient sub aspect probator să se susţină că în zonă terenurile sunt pretabile culturilor agricole sau că în zonă se practică agricultura ci trebuie ca în concret cu privire la fiecare parcelă de teren reclamantul să dovedească că a lucrat acel teren anterior preluării faptice sau prin hotărâre de expropriere.
Nicio probă nu a fost administrată în dosar cu privire la aceste aspecte, în condiţiile în care acordarea despăgubirilor sub forma folosului agricol a fost contestată de către pârâtă prin apel, iar dovedirea faptului pozitiv revenea reclamantului, ceea ce nu a înţeles să facă.
Prin urmare, nu are nicio relevanţă faptul că prin lucrarea de expertiză s-a stabilit o valoare a prejudiciului cauzat prin lipsirea de folosinţă a terenurilor cât timp reclamantul nu a dovedit că anterior preluării terenurilor le-a lucrat, astfel că după preluarea lor nu a mai putut obţine foloase agricole.
Acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă în absenţa acestor dovezi ar echivala cu o îmbogăţire fără just temei al reclamantului, care ar obţine unele beneficii pe care, dacă terenurile i-ar fi rămas în proprietate, nu le-ar fi obţinut.
Pentru cele arătate se impune modificarea sentinţei, prin înlăturarea obligaţiei pârâtei de a plăti suma de 174.508,16 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa folosului agricol pe perioada 2002-2009 inclusiv.
Corelativ se impune respingerea apelului formulat de către reclamant, deoarece în condiţiile în care nu se acordă deloc folosul agricol, evident că reclamantul nu este îndreptăţit nici la plata acestuia pe perioada anterioară anului 2002.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune se constată că aceasta nu se mai impune a fi analizată faţă de netemeinicia pretenţiilor sub acest aspect, excepţia având eficienţă juridică numai în situaţia în care pretenţiile supuse prescripţiei sunt întemeiate şi ar trebui acordate pe perioada termenului de prescripţie. Faţă de cele menţionate, instanţa a apreciat că nu se mai impune a fi cercetată şi această excepţie invocată din oficiu de instanţă.
2. Soluţia pronunţată de prima instanţă este temeinică şi legală în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii stabilită pentru terenul expropriat, experţii desemnaţi în cauză răspunzând obiectivelor stabilite de instanţă. Pe de altă parte, s-a observat că valoarea stabilită de alţi experţi în alte cauze pentru terenuri situate în aceeaşi zonă este sensibil egală cu cea stabilită în prezenta cauză, astfel că nu a reieşit în cauză necesitatea efectuării unui alt raport de expertiză pentru a se stabili cuantumul despăgubirii acordate pentru terenuri.
3. În ceea ce priveşte primul motiv din apelul declarat de către pârâtă, s-a reţinut că nu este reală susţinerea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra celor invocate prin concluziile scrise, în condiţiile în care chiar prin dispozitivul sentinţei instanţa răspunde excepţiilor invocate.
Referitor la faptul că reclamantul nu justifică chemarea în judecată a pârâtei SC H. SA, care nu ar avea calitate procesuală pasivă, calitate care ar reveni Statului Român, iar reclamantul nu are calitate procesuală activă, calitate pe care numai expropriatorul o poate avea, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În susţinerea faptului că numai expropriatorul are calitate procesuală activă în astfel de cauze, pârâta invocă prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Însă aceste dispoziţii vizează situaţia în care instanţa trebuie să se pronunţe asupra exproprierii; prin urmare, numai în astfel de cazuri expropriatorul este singurul în măsură să se adreseze instanţei. În cazul în care se contestă valoarea despăgubirilor stabilite prin hotărâre este evident că numai cel expropriat are interes şi calitate să atace hotărârea, astfel că susţinerea apelantei pârâte nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC H. SA, prima instanţă în mod corect a reţinut că acesta este persoana juridică obligată în raportul juridic obligaţional ţinând cont de faptul că Statul, ca persoană juridică, nu stă în nume propriu în judecată ci totdeauna prin reprezentant, reprezentant care în funcţie de natura litigiului este Ministerul Finanţelor, Consiliile Locale sau Judeţene, alte persoane juridice sau instituţii publice expres indicate prin acte normative.
În cazul exproprierii, potrivit art. 12, expropriator este Statul prin organismele desemnate de guvern pentru lucrările de interes naţional. Lucrarea a fost declarată de interes naţional prin HG nr. 392/2002 care a stabilit reprezentantul Statului Român, respectiv SC H. SA.
Prin urmare acesta este persoana juridică care va suporta costul exproprierii, sub acest aspect soluţia pronunţată de către prima instanţă fiind corectă şi legală.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs ambele părţi.
1. Reclamantul B.I. a criticat Decizia de apel pentru următoarele motive, care vizează modul de soluţionare a cererii vizând lipsa de folosinţă aferentă perioadei 1992-2009.
1. Terenurile au fost preluate şi ocupate de către expropriator încă din anul 1990, fiind folosite potrivit destinaţiei pentru care s-a dispus exproprierea, cu 12 ani înainte de declararea utilităţii publice.
Echivalentul lipsei de folosinţă face parte dintr-o despăgubire unică, împreună cu valoarea terenurilor, iar dreptul la acţiune se naşte numai în condiţiile reglementate de Legea nr. 33/1994, după parcurgerea etapelor prevăzute de acest act normativ.
S-au acordat despăgubiri numai începând cu anul 2002 deşi prejudiciul s-a născut din anul 1990, cu prilejul ocupării terenului. Numai dreptul la acţiune s-a născut, în legătură cu diferite etape ale exproprierii, după declararea utilităţii publice.
2. În ceea ce priveşte motivarea în sensul că nu s-a făcut dovada prejudiciului.
Pe lângă faptul că nu avea cum să dovedească concret existenţa fiecărei culturi, trecând 20 de ani de la deposedare, chiar dacă o astfel de dovadă nu s-ar fi făcut, obligaţia de despăgubire era impusă de dispoziţiile art. 480 C. civ., atât timp cât a fost lipsit de atribuţiile esenţiale ale dreptului de proprietate. Putea obţine venituri nu numai din exploatarea directă ci şi prin arendarea terenurilor.
2. Pârâta SC H. SA a criticat Decizia pentru următoarele motive:
2.a. Cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiilor invocate.
- Dispoziţiile imperative ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt în sensul că tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile art. 18-20.
Cu alte cuvinte, deţinătorul calităţii procesual active în cadrul unui proces de expropriere poate fi doar expropriatorul, ceea ce înseamnă că acţiunea a fost introdusă de o persoană lipsită de calitatea procesual activă, cerută imperativ de lege prin articolul anterior citat.
- Nejustificat instanţa de apel a menţionat în cuprinsul considerentelor deciziei atacate faptul că primul motiv de apel din apelul declarat de către pârâtă nu este real, în sensul că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra celor invocate prin concluziile scrise, în condiţiile în care chiar prin dispozitivul sentinţei instanţa răspunde excepţiilor invocate.
Aceasta întrucât tribunalul s-a pronunţat doar cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi la excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi nicidecum şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantului în cauză, raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
- Instanţa de apel a reţinut spre soluţionare cele două excepţii, respingându-le însă cu o vădită aplicare greşită a legii. În ceea ce priveşte respingerea excepţiei calităţii procesual active a reclamantului în cauză, raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa a interpretat prevederile acestui articol, în sensul că ele ar viza strict situaţia în care instanţa trebuie să se pronunţe asupra exproprierii. La o analiză atentă a dosarului, ar fi putut observa că reclamantul însuşi, prin cererea de chemare în judecată, face referire la cheltuieli de judecată efectuate de acesta pentru realizarea procedurilor de expropriere, cheltuieli a căror acoperire o solicită, precum şi la procese intentate împotriva Comisiei privind soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere de pe lângă Primăria S.O., ultimul din el nesoluţionat, astfel încât apare evident nefinalizată faza prealabilă procedurilor de expropriere, aceştia fiind motivul pentru care SC H. fost devansată în acţiunea de sesizare a Tribunalului.
Instanţa de apel, în interpretarea prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, distinge acolo unde legiuitorul nu a avut intenţia să o facă. Legiuitorul nu a reglementat distinct situaţiile în care expropriatorul se adresează tribunalului cu o cerere vizând exproprierea când părţile consimt la aceasta şi la cuantumul despăgubirilor, distinct faţă de cea în care se adresează Tribunalului cu o cerere vizând exproprierea consimţită dar cu neînţelegeri asupra cuantumului şi întinderilor despăgubirilor. Vin în susţinerea celor afirmate dispoziţiile art. 24 şi urm. din Legea nr. 33/1994.
Referitor la excepţia calităţii procesual pasive în ceea ce priveşte obligarea la plata despăgubirilor urmare a exproprierii, s-a arătat în faţa instanţei de apel faptul ca HG nr. 392 din 18 aprilie 2002 prin care s-a declarat de utilitate publică de interes naţional lucrarea Amenajarea hidroenergeticii a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria a stabilit că exproprierea este făcută de Statul Român prin SC H. SA. Aşa după cum în însuşi corpul hotărârii se reţine, expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este declarat de interes naţional.
În aceste condiţii, Statul, ca unic beneficiar al investiţiei respective, prin Ministerul Finanţelor Publice, este cel care trebuie să suporte costurile acesteia, în speţă plata despăgubirilor datorate proprietarilor expropriaţi.
Mai mult, nu poate avea o societate comercială de drept privat calitatea de beneficiar al unor lucrări de interes naţional.
2.b. S-a omologat un raport de expertiză care nesocoteşte dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Art. 26 alin. (2) din lege impune ca la stabilirea despăgubirilor să se ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Instanţa nu a ţinut cont de criticile aduse raportului de expertiză referitoare la metoda folosită de comisia de experţi în aprecierea valorii terenului expropriat, respectiv metoda comparaţiei prin bonitare, deşi comisia era obligată prin legea aplicabilă speţei să se raporteze la metoda valorii de piaţă a imobilului expropriat.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:
1. Cu privire la recursul formulat de reclamant.
Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că la cuantumul despăgubirilor se ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Fără a contesta includerea lipsei de folosinţă a terenului în daunele aduse proprietarului, instanţa de apel i-a imputat acestuia că nu a prezentat dovezi, în sensul art. 26 alin. (1) din lege.
Aceste dispoziţii legale au fost aplicate greşit de instanţa de apel, limitând probatoriul în sarcina reclamantului, în sensul reţinut.
Norma legală nu limitează probatoriul la dovezile prezentate de proprietar ci se referă „şi" la acestea, pe lângă cele care pot fi propuse în cauză de oricare dintre părţi, inclusiv de instanţă şi care nu sunt „prezentate", cum ar fi, de exemplu, expertiza tehnică de specialitate întocmită de experţi, persoane de specialitate, care dispun de suficiente elemente în cuantificarea prejudiciului, ţinând cont şi de particularităţile fiecărei zone.
Trimiterea făcută de norma legală îşi are justificarea în neomiterea la stabilirea cuantumului despăgubirilor a probelor prezentate de proprietar, în cadrul ansamblului probator de care dispun atât experţii cât şi instanţa.
Având în vedere că instanţa de apel a eliminat nejustificat raportul de expertiză efectuat în cauză şi că nu a fost soluţionată astfel critica de apel formulată de către pârât referitoare la culturile de tradiţii din zonă, în raport de care s-a solicitat fie eliminarea, fie cenzurarea despăgubirilor, se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, cu aplicarea art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
În egală măsură, datorită modului de aplicare a dispoziţiilor legale, sancţionat prin prezenta decizie, instanţa de apel nu a cercetat motivele de apel formulate de către reclamant, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului în condiţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, criticile formulate în acelaşi sens prin recurs de către reclamant nu pot fi analizate pentru prima dată de această instanţă – s-ar încălca astfel un grad de jurisdicţie şi dreptul la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 parag. 1 C.E.D.O.
2. Cu privire la recursul formulat de pârâtă.
2.a. În ceea ce priveşte excepţiile soluţionate de instanţă.
Prin concluziile scrise depuse în faţa primei instanţe, pentru termenul din 4 noiembrie 2009, pârâta a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, cu trimitere la dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Deşi în dispozitivul hotărârii primei instanţe nu se menţionează în mod expres soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, aceasta a fost soluţionată implicit prin modul de rezolvare a excepţiei prematurităţii acţiunii, cu trimitere şi la dispoziţiile art. 21 din lege.
Ca excepţie absolută, lipsa calităţii procesuale active putea fi invocată în orice fază procesuală, iar instanţa de apel a analizat-o în mod explicit şi corect.
Art. 21 din lege abilitează expropriatorul de a sesiza tribunalul pentru a se pronunţa cu privire la expropriere, nu şi atunci când se contestă valoarea despăgubirilor, când în mod evident, nu acesta se adresează instanţei. Prin acţiunea formulată s-au solicitat de către reclamant despăgubiri pentru teren, cu indicarea cuantumului acestora, pe lângă cheltuielile la care face referire pârâta-recurentă.
Distincţia făcută în mod corect de instanţă între expropriator şi proprietar, în lumina art. 21 alin. (2) din lege, este pe deplin justificată faţă de conţinutul acestui text legal.
S-a făcut o corectă soluţionare şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtă.
Potrivit HG nr. 392/2002, care vizează exproprierea în cauză, expropriator este Statul Român, prin SC H. SA, aflată sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor.
Statul nu poate sta în faţa instanţei în procedura de expropriere decât prin instituţia indicată în mod expres în actul de expropriere, prin care s-a şi făcut exproprierea şi căreia îi revin, în numele Statului, toate drepturile şi obligaţiile aferente procedurii de expropriere.
Apărările pârâtei referitoare la interesul naţional al lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea şi la faptul că ar fi o societate comercială de drept privat nu prezintă relevanţă în cauză faţă de dispoziţiile HG nr. 392/2002.
2.b. Prin cererea de apel pârâta a criticat modul de aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, subliniind faptul că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se ţine cont de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, criticând totodată modul în care comisia de experţi a răspuns la obiecţiunea formulată cu privire la acest aspect. S-a mai susţinut totodată că prima instanţă nu a ţinut cont de criticile aduse raportului de expertiză deşi acestea erau pertinente şi surprindeau aspecte esenţiale în economia cauzei, respingând cererea de efectuare a unei contraexpertize în cauză.
Instanţa de apel a reţinut că soluţia pronunţată este temeinică şi legală în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii stabilită pentru terenul expropriat, experţii desemnaţi în cauză răspunzând obiectivelor stabilite de instanţă. Pe de altă parte, s-a observat că valoarea stabilită de alţi experţi în alte cauze pentru terenuri situate în aceeaşi zonă este sensibil egală cu cea stabilită în prezenta cauză, astfel că nu a reieşit în cauză necesitatea efectuării unui alt raport de expertiză pentru a se stabili cuantumul despăgubirii acordate pentru terenuri.
Instanţa de apel nu a cenzurat motivele de apel, astfel cum acestea au fost formulate, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, atrăgând incidenţa în cauză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi determinând trimiterea cauzei pentru rejudecare.
În considerarea celor reţinute mai sus în analiza ambelor recursuri, Înalta Curte constată că se impune admiterea acestora, casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de B.I. şi de pârâta SC P.E.E. - H. SA împotriva deciziei nr. 77/A din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2809/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2778/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
