ICCJ. Decizia nr. 2814/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2814/2011
Dosar nr. 944/3/2009
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 81 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor I.C., C.I., I.N. şi I.V. având ca obiect anularea deciziei nr. 463 din 5 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S. Bucureşti, reţinându-se următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 460 din 5 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 în favoarea acestora pentru o suprafaţă de teren de 729 m.p. situat în Ploieşti, strada G.C. evidenţiat în patrimoniul SC N. SA Piteşti.
Instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada proprietăţii autorului reclamanţilor asupra suprafeţei de teren preluat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii iar prin Decizia civilă nr. 306 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti s-a admis apelul s-a schimbat în tot hotărârea instanţei de fond în sensul admiterii contestaţiei, anulării în parte a deciziei nr. 463 din 5 decembrie 2008 a A.V.A.S. în sensul că măsurile reparatorii se vor acorda pentru suprafaţa de 2.600 m.p. situat în Piteşti, str. G.C. şi pentru construcţia ce a existat pe acest teren.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
La termenul de la 28 aprilie 2010 s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri noi şi anume raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expertul M.C., din care rezultă că autorul apelanţilor reclamanţi R.G. figurează în Registrul agricol al anilor 1959-1962 cu suprafaţa de 3.000 m.p.
De asemenea, rezultă din acelaşi raport de expertiză că terenul în litigiu este ocupat de clădiri, căi de acces, porţiuni mici de spaţii verzi, utilităţi.
Apelanţii reclamanţi au depus la dosarul cauzei certificatul emis de către Primăria Municipiului Piteşti - Serviciu Constatare Impunere Persoane Fizice din care rezultă că în perioada 1955-1957 a figurat I.T. cu 2.400 m.p. teren pe str. G.C., iar pe acest teren exista şi o clădire.
Apelanţii reclamanţi au depus la dosarul cauzei şi declaraţia autentică a numitului R.A.P. din care rezultă că I.T. şi I.F. au deţinut în proprietate un imobil compus din casă de locuit şi teren în suprafaţă de 2.400 m.p. în Municipiul Piteşti strada G.C., judeţul Argeş până în anul 1966 când au fost expropriaţi în baza Decretului nr. 449.
Astfel instanţa de apel a reţinut că suprafaţa de teren expropriată pentru care apelanţii reclamanţi au făcut dovada că a fost deţinută în proprietate de către autorii lor era de 2.400 m.p. şi nu cum în mod greşit s-a stabilit prin Decizia nr. 463 din 05 decembrie 2008 a A.V.A.S. de 724 m.p., situaţie în care A.V.A.S. a stabilit în mod greşit că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru restul suprafeţei de teren până la 2.400 m.p., deoarece potrivit înscrisurilor completatoare depuse în apel emise de către Primăria Municipiului Piteşti, rezultă că terenul de 2.400 m.p. se află în incinta SC N. Piteşti (fostă T. Piteşti) şi este afectată de construcţii ale acestei unităţi deţinătoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.V.A.S. solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanţa de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine astfel că depunerea unor acte doveditoare privind imobilul din litigiu, doar în faţa instanţei nu poate avea relevanţă, întrucât legalitatea deciziei A.V.A.S. poate fi verificată în raport cu actele anexate notificării.
O altă critică vizează greşita apreciere a suprafeţei de teren, care este doar de 724 m.p. iar instanţa de apel în mod greşit a apreciat că certificatul fiscal pe anii 1955 - 1957, nu are valoarea unui document de natură a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în dovedirea dreptului de proprietate ale autorului persoanelor îndreptăţite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Ca urmare, rezultă că în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, această dovadă urmează să se facă potrivit dreptului comun, aşa încât sunt admisibile şi alte mijloace de dovadă.
Sintagma acte doveditoare ale dreptului de proprietate are prin urmare, în accepţiunea legii de reparaţie (asemenea celorlalte acte normative cu caracter asemănător) un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, (asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparaţie), în spiritul şi finalitatea acestei legi. Stabilirea unei obligaţii pentru instanţă de a soluţiona o contestaţie la Legea nr. 10/2001 doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative, ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie recunoscut prin art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin acelaşi art. din Constituţie şi recunoscut părţilor prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părţilor implicate într-un proces, iar accesul la justiţie nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanţa ci şi prin dreptul recunoscut părţilor de a propune probe, dovezi în susţinerea pretenţiilor formulate, precum şi prin dreptul instanţei de a cenzura pertinenţa, concludentă şi utilitatea lor, de a încuviinţa administrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului obiectiv, stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi de a-şi întemeia soluţia pe probele administrate. Nefondată este şi critica legată de suprafaţa de teren reţinută de instanţa de apel în condiţiile în care în apel, s-au completat probele din care rezultă, fără posibilitate de echivoc, atât întinderea terenului cât şi situaţia lui actuală.
Astfel din perspectiva celor expuse, susţinerile şi criticile recurentei sunt nefondate, motiv pentru care nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
Din perspectiva celor expuse şi a dispoziţiilor legale sus evocate instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii, în condiţiile în care din actele de la dosar rezultă fără posibilitate de echivoc atât dreptul de proprietate a antecesorului reclamanţilor cât şi întinderea acestuia asupra terenului de 2.400 m.p. şi a construcţiei existente pe acest teren.
Ca atare, susţinerile recurentei sunt nefondate şi nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 306A din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2818/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2816/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
