ICCJ. Decizia nr. 2816/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2816/2011
Dosar nr. 1814/1/2010
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi s-a stabilit dreptul reclamantului J.P. la măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 168.489 RON ipoteza A din expertiza tehnică imobiliară efectuată de G.V. pentru construcţie cu destinaţia de locuinţă ce a fost demolată şi care a fost situat în Bârlad, strada V., reţinându-se următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 5633 din 15 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul recurentului J.P. împotriva deciziei civile nr. 162 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, s-a casat această hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru determinarea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite reclamantului pentru construcţia demolată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
În rejudecare instanţa de apel suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a construcţiei demolate.
În rejudecarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (12) C. proc. civ., Curtea a pus în discuţia părţilor necesitatea suplimentării probatoriului administrat în Dosarul nr. 06963/89/2006 al Curţii de Apel Iaşi, în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 162/2008, cu efectuarea unei expertize tehnice de evaluare pentru construcţia demolată.
Prin precizările depuse la dosarul cauzei, reclamantul-apelant J.P. solicită ca în rejudecarea apelului său conform celor dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie avut în vedere raportul de expertiză tehnică imobiliară din 21 iulie 2009 întocmit de expert G.V., nefiind de acord cu efectuarea unei alte expertize, decât dacă va fi contestat şi plătită de ceilalţi pârâţi.
Potrivit raportului de expertiză tehnică ing. ec. G.V., rezultă că imobilul - construcţie din litigiu a fost demolat în anul 1978, fiind situat în zona mediană a Municipiului Bârlad, cartier G., în incinta Şcolii Generale nr. RR.
Arată expertul că reclamantul a plătit impozite pe clădire şi anexe în perioada 1960 - 1978 anul demolării construcţiilor. Valoarea actuală estimativă clădire de locuit P + M parţial cu anexe alipite ce s-au aflat pe suprafaţa de 130 m.p. conform variantei A din expertiza G.V. este de 168.489 RON.
Prin urmare, fiind menţinute prevederile art. 2, 3, 4 din dispoziţia din 1 octombrie 2002 a Primarului Municipiului Bârlad şi prin Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la teren, rejudecând apelul doar cu privire la construcţiile demolate, instanţa de apel a anulat prevederile art. 1 din dispoziţia nr. AA/2002 emisă de Primarul Municipiului Bârlad şi a stabilit dreptul reclamantului - apelant J.P. la măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data pronunţării dispoziţiei nr. AA/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul J.P. solicitând modificarea ei în sensul admiterii în totalitate a acţiunii potrivit celor solicitate prin notificarea din 17 februarie 2009.
Ca atare, susţine recurentul instanţa are obligaţia soluţionării notificării conform deciziei nr. XX/2007 dată în recurs în interesul legii de secţiile unite, cu atât mai mult cu cât pârâta nici până în prezent nu şi-a exercitat obligaţiile stabilite prin legea agricolă.
Se mai învederează că instanţele nu şi-au dovedit rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. şi nici nu au motivat corespunzător hotărârile nefiind arătat de ce a admis doar în parte probatoriile.
O altă critică vizează nerespectarea deciziei de casare dar şi a dispoziţiilor ce vizează preeminenţa dreptului consacrat în Preambulul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Recurentul solicită a se stabili varianta B din raportul de expertiză ce vizează despăgubiri de 479.269 RON pentru întregul imobil pentru respectarea principiului „restitutio in integrum".
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. invocate de recurent ca temei de drept, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia de casare nr. 5633 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost stabilite în mod clar şi obligatoriu limitele rejudecării cauzei în calea de atac a apelului.
Astfel, prin Decizia de casare sus evocată s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare numai pentru determinarea cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite reclamantului pentru construcţia din litigiu în prezent demolată, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei civile nr. 162 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.
În limitele acestei casări şi în respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel în rejudecare a dispus chiar în baza rolului activ şi pentru respectarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., suplimentarea probatoriului în sensul efectuării unei expertize de evaluare a construcţiei demolate.
Instanţa de apel a ţinut seama chiar de poziţia procesuală a reclamantului care nu a fost de acord cu efectuarea unei alte expertize decât dacă pârâţii vor achita noua expertiză, solicitând să fie avut în vedere raportul de expertiză efectuat de expertul G.V.
Ca atare, instanţa de apel s-a conformat solicitării reclamantului şi în acest context a ţinut seama de expertiza ing. G.V. care stabileşte valoarea actual estimativă a clădirii conform variantei A.
Prin Decizia de casare nr. 5633 din 15 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a stabilit ca efect obligatoriu pentru instanţa de rejudecare, că se vor stabili despăgubiri doar pentru construcţia demolată, avându-se în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Din această perspectivă şi a respectării dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., nu sunt fondate criticile reclamantului.
Nefondată este şi critica legată de motivarea necorespunzătoare a hotărârii, întrucât motivarea unei hotărâri este o problemă de esenţă, de conţinut şi nu de volum, astfel că hotărârea instanţei de apel se circumscrie atât dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cât şi ale art. 315 C. proc. civ.
Din perspectiva celor expuse, susţinerile reclamantului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul J.P. împotriva deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2814/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2813/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
