ICCJ. Decizia nr. 2810/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2810/2011
Dosar nr. 5126/35/2004
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1000 din 8 octombrie 2009 Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei SC C.L.C.L. SRL şi a obligat pârâţii SC M. SA, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local Constanţa să restituie în natură apartamentele – garsoniere nr. 9 – 11, în prezent camerele 404 şi 405, camera de serviciu situată la etajul IV al Hotelului A. şi cota indiviză de teren corespunzătoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta SC C.L.C.L. SRL a dobândit imobilul în litigiu de la vânzătorul G.D. care, la rândul său, dobândise acest imobil prin transmisiune succesorală de la defuncta G.F., proprietară alături de soţul său în baza actelor de vânzare şi a convenţiei de construire nr. 31372/1936 şi nr. 17729/1937.
Reclamanta a solicitat prin notificarea din noiembrie 2001 restituirea acestui imobil, în temeiul Legii nr. 10/2001, fără ca până la data introducerii acţiunii să primească un răspuns, absenţa răspunsului fiind interpretată de instanţă ca un refuz de restituire.
Instanţa de fond a mai reţinut că imobilul a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950 şi că sunt întrunite cerinţele Legii nr. 10/2001 pentru restituire. Apartamentul se află în posesia SC M. SA care nu a opus nici un impediment la restituire iar terenul aferent hotelului A. constituie domeniu privat al unităţii administrativ teritoriale, conform HCLM nr. 420 din 26 noiembrie 2001, aceste pârâte fiind obligate la restituirea în natură a imobilului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii SC M. SA şi Municipiul Constanţa prin primar şi Consiliul Local Constanţa, iar prin Decizia civilă nr. 46 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa s-a respins apelul formulat de SC M. SA şi s-a admis apelul Municipiului Constanţa şi Consiliul local Constanţa, s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul că pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul local Constanţa vor restitui reclamantei cota indiviză de 2,60% şi cota indiviză de 0,10% din terenul aferent în suprafaţă de 989 mp.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Chestiunea legalităţii titlului statului este însă o falsă problemă discutată de apelanta pârâtă SC M. SA câtă vreme procedura iniţiată de reclamantă prin notificare urmează regulile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestui act normativ sunt supuse restituirii toate imobilele preluate în mod abuziv, respectiv atât imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, dar şi imobilele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără nici un temei legal, prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Naţionalizarea prin Decretul nr. 92/1950 a fost inclusă chiar de legiuitor în categoria actelor abuzive de preluare, astfel că distincţia preluării „in rem" sau „in personam" a imobilului nu prezintă relevanţă în privinţa stabilirii măsurilor reparatorii ce trebuie acordate pentru apartamentele solicitate în speţă, în condiţiile în care, necontestat, imobilul a făcut obiectul naţionalizării prin acest decret. S-a mai reţinut că, nu este relevantă pentru stabilirea dreptului reclamantei la restituire nici inventarierea imobilului în anexa la Ordinul Ministrului Turismului nr. 154/1991, dobândirea de către pârâtă a unui drept de proprietate în baza Legii nr. 15/1990 şi individualizarea lui prin Ordinul nr. 154/1991 nefiind un motiv considerat de legiuitor ca temei de excludere a bunului din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În aceeaşi idee s-a mai apreciat că nu poate fi reţinută nici critica privind greşita restituire a imobilului ca urmare a transformării lui într-un imobil nou în raport cu cel preluat.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, se acordă măsuri reparatorii în echivalent în situaţia imobilelor construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
Expertiza extrajudiciară efectuată de dl. expert S.O., necontestată de pârâta SC M. SA, atestă împrejurarea că, în timp, apartamentele contractate de autorul reclamantei au suferit o modificare de compartimentare, păstrându-se însă configuraţia, dimensiunile şi elementele constructive. Prin urmare, se constată că lucrările de recompartimentare nu se încadrează în ipotezele avute în vedere prin art. 19 şi imobilul nu poate fi calificat ca fiind un imobil nou. De asemenea, imobilul nu poate fi considerai un imobil nou în raport cu cel preluat nici faţă de modificarea destinaţiei iniţiale - din spaţii de locuit în camere de hotel - schimbarea destinaţiei imobilului nefiind, de asemenea, prevăzută de Legea nr. 10/2001 ca temei pentru restituire în echivalent. S-a mai stabilit că este nefondată şi critica privind lipsa dovezilor asupra dreptului de proprietate în condiţiile în care, potrivit adresei nr. 169 din 20 noiembrie 2002 emisă de SC C.L.C.L. SRL, înregistrată la SC M. SA sub nr. 4723 din 20 noiembrie 2002 (fila 45 dosar fond), la solicitarea unităţii deţinătoare, s-au depus în copie legalizată, potrivit pct. 23.2 din Normele metodologice, toate înscrisurile ce au însoţit notificarea. Existenţa acestor înscrisuri în posesia pârâtei nu a fost contestată, singura critică adusă de pârâtă fiind aceea a lipsei unei verificări suplimentare din partea instanţei.
Este real că prin convenţia încheiată între G.D.A. prin mandatar S.D.C. şi SC C.L.C.L.SRL şi autentificată sub nr. 1688 din 4 septembrie 2001 la BNP S.C.G., a fost transmis către cumpărător dreptul de proprietate asupra imobilului notificat în prezentul litigiu, dar faptul că la data convenţiei vânzătorul nu redobândise încă dreptul de proprietate asupra imobilului vândut nu are relevanţă în ceea ce priveşte verificarea condiţiilor cerute de Legea nr. 10/2001. Obiectul convenţiei, respectiv existenţa lui în patrimoniul vânzătorului la momentul încheierii convenţiei ori ulterior, după redobândirea prin procedura legii speciale, este o chestiune care interesează exclusiv părţile din convenţie, în acest caz numai cumpărătorul fiind cel care ar putea fi prejudiciat prin cumpărarea unui bun cert dar care nu se afla încă în patrimoniul vânzătorului la data încheierii convenţiei. Faptul că părţile convenţiei au stipulat că se vinde dreptul de proprietate asupra unui bun iar nu asupra unui bun viitor, ori că se încheie o convenţie de vânzare de drepturi litigioase nu poate fi privită ca un motiv de respingere a notificării câtă vreme, în procedura de verificare a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, se verifică existenţa dreptului de proprietate în persoana celui de la care statul a preluat bunul precum şi eventualele transmisiuni prin succesiune/convenţie care s-au realizat de la fostul proprietar la cel care formulează notificarea. în speţă, o asemenea transmisiune, iniţial succesorală - de la G.D., decedat la 1 septembrie 1948, la soţia sa, G.F. şi apoi, după decesul său la 30 ianuarie 1959, la G.D.A. - şi apoi convenţională - de la G.D.A. la SC C.L.C.L. SRL - a avut loc astfel că societatea reclamantă justifică calitatea sa de persoană îndreptăţită.
În privinţa imobilului dobândit de reclamantă, instanţa de apel a reţinut că prin convenţia autentificată sub nr. 1688 din 04 septembrie 2001 vânzătorul a transmis cumpărătorului dreptul de proprietate „conform actului de vânzare autentificat prin proces verbal nr. 31372 din 30 septembrie 1936 de Tribunalul Ilfov Secţia notariat şi transcris la nr. 7072/1936 de grefa Tribunalului Constanţa şi a actului de vânzare cumpărare autentificat prin procesul verbal nr. 17729 din 14 mai 1937 de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat, transcris la nr. 7065/1937 de grefa Tribunalului Constanţa". Această menţiune cu privire la obiectul material al convenţiei de vânzare este suficientă pentru a se constata că ceea ce s-a transmis prin convenţia din 2001 a fost atât construcţia cât şi terenul aferent în cotă indiviză de 2,60%, respectiv de 0,10% din lotul 39b, careul 40 în suprafaţă totală de 989 mp, menţiunile cu privire la terenul aferent fiind stipulate în mod expres în actele de vânzare din 1937 şi 1937, identificate în convenţia de vânzare. Prin urmare, aceste critici ale pârâţilor nu pot fi primite, nefiind întemeiate.
Instanţa de apel a reţinut însă că este întemeiat motivul de apel referitor la ambiguitatea dispoziţiei instanţei privind mărimea cotei indivize de teren ce se restituie. într-adevăr, deşi potrivit actelor de vânzare din 1936 şi 1937 autorul reclamantei a dobândit un drept de proprietate asupra unor cote indivize de 2,60%, respectiv de 0,10% din lotul 39b, careul 40 în suprafaţă totală de 989 mp, instanţa de fond a menţionat că se restituie „o cotă indiviză de teren corespunzătoare", fapt ce poate crea confuzii, cu atât mai mult cu cât hotărârea de restituire constituie titlul de proprietate al reclamantei. Constatând, prin urmare, că dreptul reclamantei în privinţa terenului se limitează la cotele indivize menţionate prin actele de vânzare din 1936 şi 1937 instanţa va admite apelul autorităţilor locale şi va schimba în parte sentinţa primei instanţe, în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC M. SA solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă a se dispune respingerea cererii reclamantei privind restituirea în natură a apartamentului nr. 9 - 11 actualmente notat camera 404 şi 405, şi a camerei de serviciu, situate la etajul IV al Hotelului A. (fost bloc E.) în staţiunea Mamaia.
În subsidiar recurenta a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare instanţei de fond în vederea admiterii pârâtei cu expertiza tehnică judiciară.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, prin interpretarea greşită a convenţiei, întrucât în realitate de efectele juridice născute prin convenţie depindea îndeplinirea în persoana reclamantei a însăşi condiţiilor cerute de Legea nr. 10/2001 pentru a se putea dispune în mod legal restituirea în natură a camerelor solicitate.
Prin prisma acestui aspect, susţine recurenta reclamantă, nu se putea legitima ca titulară a dreptului de proprietate asupra imobilelor, pentru simplul motiv că cel de la care a dobândit acest drept, nu îl deţinea la acea dată în propriul său patrimoniu.
Or, susţine recurenta, reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită la restituirea în natură în condiţiile în care nu a făcut nici măcar dovada dreptului său de proprietate asupra spaţiilor, cum greşit au reţinut instanţele anterioare.
O altă critică vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 8 lit. c) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în condiţiile în care imobilul din 1950 a suportat mai multe transformări.
Se mai susţine că s-a încălcat şi principiul rolului activ al instanţei în condiţiile în care trebuia pusă în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să determine existenţa unor lucrări de natură a transforma imobilul într-unul nou, în raport de cel preluat.
O altă critică vizează faptul că expertiza extrajudiciară nu a fost pusă în discuţie nici în fond şi nici în apel.
În drept au fost invocate dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa de apel a examinat apelul pârâtei SC M. SA prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum, şi a faptului că naţionalizarea prin Decretul nr. 92/1950 a fost inclusă chiar de legiuitor în noţiunea de preluare abuzivă a imobilelor.
Faţă de situaţia imobilului instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform cărora se acordă măsuri reparatorii în echivalent în situaţia imobilelor construcţii ce face obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la Capitolul III şi cărora le-au fost adăugate pe orizontală sau/şi pe verticală în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
Este nefondată critica recurentei legată de lipsa rolului activ al instanţei de apel, în ce priveşte necesitatea efectuării unei expertize în condiţiile în care nu a fost solicitată o astfel de expertiză nici la fond şi nici măcar prin motivele de apel.
De altfel este de reţinut că instanţa de apel a examinat cauza şi prin prisma dispoziţiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi a faptului că prin actele existente la dosar, rezultă calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile art. 3 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Acţiunea reclamantei a fost determinată de tergiversarea soluţionării notificării nr. 3162 din 9 noiembrie 2001 (fila 42 dosarul instanţei de fond) astfel că instanţa de apel şi cea de fond au dat eficienţă şi aplicabilitate şi dispoziţiilor obligatorii ale Deciziei nr. XX/2007 dată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Din perspectiva celor expuse nici unul din motivele invocate de recurentă nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul fiind nefondat urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. SA împotriva deciziei nr. 46C din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2811/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2751/2011. Civil → |
|---|
