ICCJ. Decizia nr. 2879/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2879/2011
Dosar nr.6172/30/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 22 octombrie 2010, reclamanţii P.S. şi P.V. au solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - să dispună obligarea pârâtului, în temeiul Legii nr. 221 din 2 iunie 2009, la plata unor despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor sechestrate în baza procesului verbal de sechestru nr. 25 din 3 septembrie 1952, ce au aparţinut bunicului său P.S.(F.) zis Ţ., domiciliat în judeţul Timiş, decedat ulterior la 9 noiembrie 1960.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că măsura administrativă nelegală a fost luată ca urmare a refuzului bunicului lor patern de a se înscrie în Gospodăria Agricolă Colectivă.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 561 din 2 martie 2010 a respins acţiunea reţinând în esenţă că autorii cererii de chemare în judecată nu se pot prevala în speţa dedusă judecăţii de prevederile Legii nr. 221/2009 acţiunea acestora fiind inadmisibilă întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada că împotriva persoanei decedate la data de 9 noiembrie 1960, s-ar fi luat vreo măsură administrativă cu caracter politic având drept consecinţă confiscarea bunurilor, măsură prevăzută de art. 3 din lege, iar pe de altă parte, reclamanţii nu au fost în măsură să probeze nici faptul că, măsura confiscării are la bază o hotărâre de condamnare a defunctului S.P.
Din actele cauzei, mai reţine instanţa fondului, rezultă că cererea reclamanţilor vizează repararea prejudiciului produs prin confiscarea unor bunuri mobile, ce au aparţinut bunicului lor, în sensul acordării de despăgubiri echivalente cu valoarea acestor bunuri.
Or, chiar dacă s-ar fi dovedit că măsura a avut caracter politic, dovadă pe care reclamanţii nu au fost în măsură să o producă, cererea nu este admisibilă atâta vreme cât art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, se referă doar la bunurile imobile, aspect ce rezultă, conchide prima instanţă, din interpretarea logică a legii, întrucât partea finală a textului face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, inaplicabilă în cazul bunurilor mobile.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 193/A din 7 iunie 2010, în esenţă cu aceeaşi motivare, a respins ca neîntemeiat apelul formulat de reclamanţi.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, reclamanţii P.S. şi P.V. care, fără a indica temeiul de drept, critică hotărârile pronunţate, pe considerentul greşitei interpretări şi aplicări a Legii nr. 221/2009, în condiţiile în care, se arată, din probele administrate rezultă cu evidenţă caracterul politic al măsurii luată de fostele organe comuniste la 3 septembrie 1952, împotriva autorului lor.
Astfel, prin procesul verbal de sechestru nr. 25 din 3 septembrie 1952 au fost sechestrate, bunurile cuprinse în actul intitulat „Inventarul bunurilor sechestrate" în valoare totală de 8.195 lei, proprietatea bunicului lor S.P. iar din materialele de construcţii confiscate (cărămidă, ţiglă,lemn construcţie, etc.) s-a construit grajdul C.A.P. din localitate, folosit ca atare până la desfiinţarea C.A.P.-urilor, în anul 1989.
Bunurile au fost confiscate, mai arată recurenţii pentru o pretinsă datorie de 19.125 lei, din care 9.125 lei reprezentând valoarea cotelor neachitate şi 10.000 lei amendă civilă.
Criticile pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate în consecinţă.
Recursul se priveşte ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 al Legii nr. 221 din 2 iunie 2009 „privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989", constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea unui loc de muncă obligatoriu, în situaţia când s-au întemeiat pe unul sau mai multe din actele normative enumerate de textul mai sus citat.
Art. 4 alin. (2) al aceluiaşi act normativ, dispune că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot deasemenea solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător.
Or, aceste din urmă dispoziţii circumscriu atât condamnarea cu caracter politic, cât şi măsura administrativă abuzivă, unor împrejurări concrete care atestă calitatea titularului cererii sau autorului său, în gradul permis de lege, de luptător în rezistenţa anticomunistă, sau condamnat pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoană care a participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, ori de persoană împotriva căreia a fost dispusă, din motive politice, o măsură administrativă abuzivă.
În speţă, aşa cum corect au reţinut instanţele, caracterul politic al confiscării bunurilor mobile aparţinând autorului reclamanţilor, nu a fost dovedit.
De altfel, afirmaţiile referitoare la reţinerea greşită de către autorităţile vremii a „datoriei" de 19.125 lei pe care o avea bunicul reclamanţilor precum şi la destinaţia bunurilor mobile confiscate (materiale de construcţii) care ar fi servit la edificarea grajdului fostului C.A.P., sunt superflue, în contextul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 potrivit căruia pot fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite (în natură sau prin echivalent) persoanei îndreptăţite, în condiţiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Or, actele normative la care textul mai sus citat face trimitere, se referă exclusiv la categoria bunurilor imobile.
În consecinţă, corect s-a apreciat că, chiar dacă reclamanţii ar fi reuşit să facă dovada caracterului politic al măsurii confiscării (probe pe care însă nu le-au produs instanţei) acţiunea nu putea fi admisă, în condiţiile în care textul invocat ca temei al cererii - art. 4 alin. (2) - nu poate fi interpretat decât în corelaţie cu celelalte prevederi ale Legii nr. 221/2009, din ansamblul cărora rezultă că actul normativ se referă exclusiv la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor imobile confiscate iar nu şi cel al bunurilor mobile.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.S. şi P.V. împotriva deciziei nr. 193/A din 07 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2815/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2811/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
