ICCJ. Decizia nr. 2869/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2869/2011
Dosar nr. 3256/1/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Primarul comunei S., judeţul Gorj a emis dispoziţia din 17 februarie 2006, prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost dispusă restituirea în natură petentei B.A. a terenului în suprafaţă de 3.429 m.p., situat în intravilanul satului S. şi a fost propusă acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 3.090 m.p., ocupat de clădirile Şcolii Generale şi Căminului Cultural, precum şi pentru suprafaţa de teren de 1.162 m.p. ocupat de clădirile F. (magazin sătesc şi bufet).
Prin sentinţa nr. 382 din 19 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, a fost respinsă contestaţia formulată de petentă, sentinţa desfiinţată urmare admiterii apelului contestatoarei, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond, prin Decizia nr. 120 din 20 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Fiind astfel reînvestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a pronunţat sentinţa nr. 172 din 7 iulie 2009, prin care a fost respinsă contestaţia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că terenurile în suprafaţă de 1.162 m.p. şi 1.500 m.p., care fac parte din terenul în suprafaţă de 3.090 m.p. sunt ocupate de construcţii şi a făcut aplicaţiunea prevederilor art. 10 pct. 2 şi 6 din Legea nr. 10/2001, stabilind că în acest caz pot fi acordate măsuri reparatorii în echivalent.
Apelul declarat de contestatoare şi continuat de moştenitoarea acesteia, D.A., a fost admis, prin Decizia nr. 79 din 11 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost schimbată, în tot, sentinţa tribunalului, a fost admisă contestaţia, a fost anulată, în parte, dispoziţia emisă de primar, în sensul că a fost dispusă restituirea în natură apelantei a suprafeţei de 3.998 m.p., teren intravilan, situat în satul S., identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert T.I., cu vecinătăţile menţionate în dispozitivul deciziei, a fost dispusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 3.683 m.p., teren intravilan şi a fost obligată intimata să-i plătească apelantei suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Schimbând soluţia primei instanţe, instanţa de apel a reţinut că prin hotărârea anterioară a Curţii de Apel, care nu a fost contestată de părţi, s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi că terenul în suprafaţă totală de 7.681 m.p. este împărţit în trei parcele, două fiind ocupate de construcţii, iar cea de 3.998 m.p. este teren liber, conform expertizei tehnice efectuată în cauză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta D.A. şi pârâta Primăria comunei S., prin primar.
Reclamanta şi-a încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că Decizia Curţii de Apel conţine motive contradictorii, în sensul că, deşi a reţinut corect că pe terenul ce aparţine primăriei au fost edificate construcţii neautorizate, a stabilit greşit că terenul este liber şi că respingându-i-se cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 1.162 m.p. au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 10 alin. (2) şi art. 14 din Legea nr. 10/2001, prin care a fost instituit principiul restituirii în natură a imobilelor care fac obiectul acestei legi, precum şi dispoziţiile art. 10 alin. (5) şi art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege.
Prin recursul său, pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 6 din C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa a acordat ceea ce nu s-a solicitat şi anume, terenul în suprafaţă de 569 m.p., reprezentând diferenţa dintre suprafeţele de 3.429 m.p. şi 3.998 m.p., că expertiza efectuată nu este concludentă, că terenul menţionat la pct. 2 al dispoziţiei emisă de primar nu poate fi restituit, fiind ocupat de clădiri (şcoală, cămin cultural şi clădirea aparţinând F.) şi făcând parte din domeniul public şi că nu a fost formulată plângere împotriva hotărârii Comisiei judeţene Gorj, nr. 3058/2002, prin care a fost trecută la despăgubiri.
Ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.
Este adevărat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv de către stat se restituie în natură, aceasta constituind regula, dar prin alin. (2) al aceluiaşi articol, a fost instituită şi excepţia, în sensul că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent în cazul în care pe terenurile preluate abuziv se află construcţii noi autorizate sau sunt afectate servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, text de lege ce a fost corect aplicat de instanţa de apel.
În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu s-a făcut dovada faptului că imobilele (construcţii) aflate pe terenul ce formează obiectul litigiului nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare.
Art. 14 din aceeaşi lege se referă la situaţia în care imobilul a fost restituit prin proceduri administrative sau prin hotărâre judecătorească, deci la faza ulterioară a restituirii irevocabile a unui imobil preluat abuziv de către stat.
Prin art 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este reglementată modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, text de lege pe care instanţa de apel nu l-a încălcat, deoarece reclamanta nu a solicitat acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii.
În atare situaţie, instanţa a aplicat corect această dispoziţie legală dispunând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 3.683 m.p.
Decizia Curţii de Apel nu conţine motive contradictorii şi este în concordanţă cu dispozitivul acesteia.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul T.I. s-a stabilit că pe terenul în suprafaţă de 1.162 m.p., a cărui restituire în natură a fost solicitată se află un magazin sătesc, care este o construcţie de utilitate publică, astfel că nu este posibilă decât acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Pe baza aceleiaşi probe, Curtea de Apel a stabilit corect că nu poate fi restituită în natură nici parcela în suprafaţă de 3.090 m.p., ocupată de şcoală şi de căminul cultural.
Susţinerea recurentei pârâte, în sensul că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a solicitat, respectiv terenul în suprafaţă de 569 m.p. este eronată, întrucât această suprafaţă de teren face parte din suprafaţa totală de 7.681 m.p. teren ce formează obiectul litigiului.
Critica referitoare la neconcludenţa expertizei tehnice nu poate fi analizată, deoarece vizează netemeinicia hotărârii atacate şi nu se încadrează în motivele de casare sau modificare menţionate în art. 304 din C. proc. civ.
Cum instanţa de apel nu a dispus restituirea în natură a suprafeţelor de teren ocupate de construcţii este lipsită de relevanţă şi critica formulată de recurenta-pârâtă vizând acest aspect.
În soluţionarea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei emisă de primar nu trebuia examinată lipsa plângerii formulate împotriva hotărârii prin care recurenta pârâtă a susţinut că pentru reclamantă au fost propuse despăgubiri.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a fi respinse ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta D.A. şi pârâta Primăria comunei S., prin primar împotriva deciziei nr. 79 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2871/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2868/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
