ICCJ. Decizia nr. 2912/2011. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2912/2011
Dosar nr. 119/118/2008
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5106/COM/28 septembrie 2010, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea principală formulată de reclamanta SC B.T.T. SA BUCUREŞTI şi a dispus evacuarea pârâtei SC R.B. SRL COSTINEŞTI din imobilele proprietatea reclamantei, obligând pârâta să-i predea reclamantei activul – mijloace fixe şi obiecte de inventar – care au făcut obiectul contractului de asociere în participaţiune nr. 242 din 14 mai 1999 Anexa I la contract. Totodată, tribunalul a respins cererea reconvenţională ca nefondată, obligând pârâta la plata sumei de 12.045,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că părţile au încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 242 din 14 mai 1999, al cărui termen de valabilitate a fost prelungit până la 23 august 2007, prin mai multe acte adiţionale, contract ce a avut ca obiect exploatarea în comun a unor căsuţe de piatră cu profil cazare.
Aportul reclamantei, conform contractului, l-a reprezentat folosinţa căsuţelor de piatră, a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar cuprinse în anexa I la contract, iar aportul pârâtei a fost reprezentat de obligaţia realizării unor investiţii pentru modernizarea activului.
Prima instanţă de fond a mai reţinut că, pârâta a încercat să prelungească, pe cale judecătorească, contractul de asociere în participaţiune, acţiunea acesteia fiind respinsă irevocabil.
Ca atare, tribunalul a apreciat că în cauză se aplică art. 7 lit. m) din contract raportat la art. 254 C. com., în sensul obligării pârâtei la restituirea bunurilor aduse ca aport de către reclamantă, astfel cum acestea au fost modernizate prin investiţii, prima instanţă reţinând că părţile nu au prevăzut nimic, în contractul încheiat, cu privire la restituirea către pârâtă a investiţiilor aduse prin aportul său financiar. Ca atare, pârâta are la dispoziţie calea lichidării asocierii în condiţiile dreptului comun, respectiv, ale art. 1530 C. civ., astfel încât cererea sa reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantei la plata contravalorii investiţiilor efectuate şi instituirea unui drept de retenţie în acest sens, este nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, pârâta criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 11/COM din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de apelanta – pârâtă ca nefondat şi a obligat pârâta la plata sumei de 6820 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 969 C. civ. şi ale art. 255 C. com., apreciind că, faţă de conţinutul clauzei inserată de părţile contractante în art. 7 lit. m) din contractul de asociere, clauză ce trebuie raportată la art. 10.2 din acelaşi contract, părţile au prevăzut, la încetarea asocierii, doar restituirea bunurilor aportate de reclamantă, neprevăzând nimic în convenţia lor cu privire la contravaloarea îmbunătăţirilor constând în aportul financiar al apelantei – pârâte. Ca atare, a reţinut instanţa de apel, prima instanţă de fond a făcut în mod corect trimitere la posibilitatea apelantei - pârâte de a solicita lichidarea asocierii conform art. 1530 C. civ., neputând solicita obligarea intimatei – reclamante la restituirea investiţiilor ca urmare a încetării contractului de asociere în participaţiune, pe calea cererii reconvenţionale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta criticând hotărârea atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate formulate, recurenta – pârâtă a arătat că instanţele de fond au reţinut greşit aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 254 C. com., care prevede posibilitatea restituirii în natură a bunurilor aportate de părţi, posibilitate prevăzută în contractul de asociere în participaţiune, prin raportare la forma iniţială a contractului de asociere în participaţiune. Astfel, recurenta – pârâtă a arătat că instanţele de fond nu au ţinut cont de modificarea art. 7 lit. m) din contractul de asociere prin actul adiţional nr. 7/595 din 23 august 2000, în sensul că, la încetarea asocierii, construcţiile şi bunurile achiziţionate din investiţiile făcute de recurenta – pârâtă, se cuvin acesteia, în natură.
Ca atare, a arătat recurenta – pârâtă, în cauză se aplică dispoziţiile art. 255 şi ale art. 242 C. com., în sensul că părţile au prevăzut expres în convenţia încheiată, restituirea în natură a bunurilor aportate de cele două părţi contractante, conform art. 4.2 alin. (3) din actul adiţional menţionat, convenţie ignorată de instanţele de fond, ceea ce atrage incidenţa în speţă a art. 304 pct. 8 C. proc. civ., privind interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii.
Datorită greşitei interpretări a contractului dedus judecăţii, a arătat recurenta – pârâtă, instanţele de fond au făcut o greşită aplicare a legii în ceea ce priveşte instituirea dreptului de retenţie solicitat de către pârâta – reclamantă, deşi, în cauză, recurenta – pârâtă avea o creanţă în legătură cu imobilul a cărui restituire s-a solicitat de către intimata – reclamantă.
Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat.
Examinând motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente.
Actul juridic dedus judecăţii în prezenta speţă este contractul de asociere în participaţiune nr. 242 din 14 mai 1999, astfel cum a fost modificat prin mai multe acte adiţionale succesive aflate la dosarul de fond, filele 15 – 23. Ca atare, analiza de către instanţă a drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţile contractuale prin acest act juridic, trebuie să ţină cont de modificarea succesivă a clauzelor contractului de asociere prin acordul părţilor materializat în actele adiţionale arătate.
Înalta Curte reţine că nu toate cele trei acte adiţionale prevăd doar prorogarea duratei contractului de asociere în participaţiune, astfel cum au reţinut instanţele de fond, ci, prin actul adiţional nr. 595 din 23 august 2008 (filele 15 – 20 din dosarul de fond) părţile au convenit o modificare de substanţă a clauzelor contractuale invocate, prevăzând modificarea întregului contract nr. 242 din 14 mai 1999.
Esenţială pentru dezlegarea pricinii de faţă este modificarea art. 7.2 relativă la obligaţiile recurentei – pârâte, în calitate de asociat – administrator, obligaţii care nu mai includ şi obligaţia de restituire a activelor intimatei – reclamante astfel cum au fost modernizate în timpul asocierii, la încetarea acesteia – obligaţie prevăzută de art. 7.2 lit. m) din varianta iniţială a contractului de asociere în participaţiune şi pe care s-a fundamentat soluţia instanţelor de fond. În schimb, prin modificarea acordului lor de voinţă, la data de 23 august 2000, părţile au inclus art. 4.2 alin. (3) teza I şi II, articol ce prevede expresis verbis, restituirea, la încetarea asocierii, atât a bunurilor şi terenurilor aduse ca aport în natură de intimata – reclamantă reluând, practic, clauza din art. 7.2 lit. m) din contractul iniţial, cât şi a construcţiilor executate şi a bunurilor achiziţionate în timpul asocierii din investiţiile recurentei – pârâte.
Înalta Curte reţine însă că atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională s-au fundamentat pe clauzele contractului de asociere în forma iniţială, respectiv pe art. 7.2 alin. (1) lit. m), clauză pe care părţile în proces au înţeles să-şi fundamenteze susţinerile şi apărările, inclusiv în faţa instanţei de apel, recurenta – pârâtă invocând actul adiţional modificator doar în faţa instanţei de recurs.
Totodată, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu se poate reţine greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 252 şi art. 254 C. com. de către instanţele de fond, întrucât, prin actul modificator părţile nu au prevăzut o convenţie privind plata contravalorii investiţiilor efectuate de asociatul administrator, în speţă, recurenta – pârâtă, la încetarea asocierii.
Se reţine, astfel, că prin cererea reconvenţională cu care recurenta – pârâtă a investit instanţa de fond, aceasta a înţeles să solicite obligarea intimatei – reclamante la plata contravalorii investiţiilor şi instituirea unui drept de retenţie, iar prin clauza inclusă în art. 4.2 alin. (3) din actul adiţional modificator, părţile au precizat restituirea în natură către recurenta – pârâtă a construcţiilor ridicate şi a bunurilor achiziţionate din investiţiile efectuate cerere cu care instanţa de judecată nu a fost investită.
În plus, Înalta Curte, reţine că, în chiar cuprinsul art. 4.2 din contractul de asociere modificat, părţile au făcut trimitere expresă la lichidarea asocierii conform cotelor de participare, astfel încât soluţia instanţelor de fond în dezlegarea problemelor de drept din cererea reconvenţională, este corectă, singura cale de recuperare a aportului financiar al recurentei – pârâte, cu excepţia bunurilor achiziţionate şi a construcţiilor edificate, care pot fi restituite în natură, la încetarea asocierii – fiind lichidarea asocierii conform art. 153 C. civ.
Cât priveşte solicitarea de restituire a bunurilor aduse ca aport de către intimata – reclamantă, Înalta Curte reţine că, practic, prin modificarea adusă contractului de asociere în participaţiune, părţile au reluat clauza iniţială din art. 72 lit. m), convenind asupra restituirii în natură la încetarea asocierii a bunurilor aduse ca aport de către intimata – reclamantă – părţile reluând, de fapt, regula aplicabilă în materie de asociere în participaţiune. Pe de altă parte, această soluţie a instanţelor de fond se bucură de autoritate de lucru judecat, soluţia dată în cererea principală, nefiind criticată nici în faţa instanţei de apel, nici în faţa instanţei de recurs.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă SC R.B. SRL COSTINEŞTI împotriva deciziei nr. 11/COM din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2913/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2469/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
