ICCJ. Decizia nr. 2950/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2950/2011
Dosar nr. 4571/83/2009
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 231/LC din 20 mai 2010, Tribunalul Satu Mare a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă:
A respins acţiunea reclamantei SC S.L. SA, cu sediul în Satu Mare, judeţul Satu Mare, formulată împotriva pârâţilor P.V. şi P.G.R., domiciliat în Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, având ca obiect acordarea de despăgubiri civile pentru lipsa de folosinţă pe ultimii 7 ani, precum şi plata sumei de 25 % din preţul reactualizat, reprezentând contravaloarea foloaselor trase din stricăciunile lucrului cumpărat.
Totodată, s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii având ca obiect obligarea pârâţilor la plata contravalorii materialelor rezultate din demolarea clădirilor, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâţilor 2000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este întemeiată.
Astfel, în conformitate cu acţiunea introductivă, nemodificată pe parcursul procedurii de judecată cu privire la fundamentul său de drept, temeiul legal al pretenţiilor reclamantei îl constituie disp. art. 1343 C. civ., text în conformitate cu care, dacă cumpărătorul a tras foloase din stricăciunile ce a făcut lucrului, vânzătorul are dreptul de a opri din preţ o sumă egală cu acele foloase.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Dreptul reclamantei la acţiunea fundamentată pe prevederile art. 1343 C. civ. s-a născut la data la care i-a fost comunicată acţiunea promovată de către SC R.V. SRL Negreşti Oaş pentru antrenarea răspunderii vânzătorului în caz de evicţiune, în temeiul art. 1341 C. civ., fapt întâmplat la data de 3 aprilie 2006, fiindcă de la acest moment s-a născut în patrimoniul reclamantei din procedura de faţă acţiunea pe baza căreia să obţină încuviinţarea opririi unei părţi din preţul vânzării.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripţiei este de 3 ani, iar dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Întrucât prescripţia a început să curgă în 3 aprilie 2006 şi întrucât acţiunea a fost înregistrată de către reclamanta SC S.L. SA la data de 9 noiembrie 2009, tribunalul a constatat că cererea de chemare în judecată a fost înaintată după împlinirea termenului general de prescripţie de 3 ani.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel apelanta reclamantă SC S.L. SA Satu Mare, solicitând desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, conform prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
A susţinut că instanţa trebuia să respingă excepţia dreptului la acţiune, întrucât termenul de prescripţie curge de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, iar apelanta a luat cunoştinţă de paguba suferită abia la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti menţionate.
Prin Decizia nr. 7/C din 25 ianuarie 2011 Curtea de Apel Oradea, a admis apelul formulat şi a desfiinţat hotărârea dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Satu Mare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în analiza excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, trebuia pornit de la prevederile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, or, în speţa de faţă, dreptul la acţiune a început să curgă, în privinţa reclamantei, de la data soluţionării acţiunii în evicţiune formulată împotriva sa de către pârâta din prezenta cauză. Nu se poate afirma că începutul termenului de prescripţie pentru prezenta acţiune ar fi dat de momentul introducerii acţiunii în evicţiune, întrucât, chiar dacă SC S.L. SA avea cunoştinţă despre exercitarea unei atare acţiuni împotriva sa, depunerea unei acţiuni reconvenţionale nu era obligatorie, câtă vreme reclamanta putea să hotărască ulterior, în funcţie de rezultatul acţiunii în evicţiune, dacă are dreptul şi interesul de a declanşa o acţiune în despăgubiri împotriva cumpărătoarei SC R.V. SRL.
Este evident că, în ipoteza în care acţiunea în evicţiune ar fi fost respinsă, dreptul la acţiune al reclamantei în exercitarea prezentei acţiuni nu s-ar fi născut. Simpla exercitare a acţiunii în evicţiune nu determină naşterea dreptului material la acţiune al reclamantei, ci acest drept se naşte sau nu doar la momentul soluţionării irevocabile a acţiunii în evicţiune, în funcţie de soluţia pronunţată de instanţa de judecată asupra acţiunii în evicţiune.
Astfel, s-a reţinut că faţă de data soluţionării irevocabile a acţiunii în evicţiune – 30 iunie 2009 (prin Decizia civilă nr. 230 pronunţată de Tribunalul Satu Mare), acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, înregistrată la data de 9 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Satu Mare, este formulată în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Pârâţii au formulat, în termenul legal, recurs pe care l-au întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea acestuia şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă, ca nefondat.
Au motivat, după expunerea situaţiei de fapt, că dreptul la acţiune al reclamantei întemeiat pe dispoziţiile art. 1343 C. civ., s-a născut în momentul în care reclamanta a fost acţionată în judecată în temeiul art. 1341 pct. 1 şi 3 C. civ. pentru restituirea preţului pentru evicţiune şi a cheltuielilor de judecată şi execuţie, dată de la care a început să curgă şi termenul de prescripţie de 3 ani.
Această interpretare a aplicării dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 este impusă de însăşi finalitatea instituţiei prescripţiei extinctive în sensul mobilizării titularilor drepturilor subiective de a-şi valorifica drepturile lor într-un termen cât mai scurt.
Astfel, reclamanta nu a fost împiedicată cu nimic să formuleze pretenţiile de faţă sub forma unei cereri reconvenţionale sau printr-o acţiune separată, în dosarele depuse pentru restituirea preţului şi daune, cu atât mai mult cu cât aceste pretenţii sunt strâns legate de temeiul legal al pretenţiilor formulate în temeiul art. 1341 C. civ.
Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Rezultă că, abia din momentul în care dreptului subiectiv i se aduce o atingere, titularul acestui drept poate să ceară restabilirea dreptului său făcând apel la justiţie şi acest termen, în cauză, este data când a cunoscut că vânzarea a fost desfiinţată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, iar creanţa derivată din consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară este, astfel, certă.
Aşa fiind, în mod legal, cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor susmenţionate, instanţa de apel a constatat că, în cauză, nu a operat prescripţia, termenul de prescripţie începând să curgă după pronunţarea hotărârilor privind antrenarea răspunderii pentru evicţiune a intimatei – reclamante şi nu de la data introducerii cererii întemeiată pe această cauză de către recurentele – pârâte.
Văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, deci, ca nefondat, iar în baza art. 274 C. proc. civ. recurentele – pârâte aflate în culpă procesuală vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii P.V. şi P.G.R. împotriva deciziei nr. 7/C/2011-A din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentele – pârâte P.V. şi P.G.R. la plata sumei de 7.022 lei cheltuieli de judecată către intimata – reclamantă SC S.L. SA Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2957/2011. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2914/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
