ICCJ. Decizia nr. 2914/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2914/2011
Dosar nr. 2877/1/2011
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul R.D., în contradictoriu cu pârâţii SC AUTO – GLASS EXPRES ROMANIA SERVICE (A.G.E.R. SERVICE SRL) şi B.A., a solicitat instanţei să oblige pârâţii la plata sumei de 8.000.000.000 lei reprezentând contravaloarea a 49% din părţile sociale, precum şi dividendele pe ultimii trei ani, ca urmare a retragerii reclamantului din societate, cu cheltuieli de judecată aferente.
În motivarea demersului său judiciar, reclamantul a arătat în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 11977 din 4 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a luat act definitiv şi irevocabil de retragerea sa din societatea pârâtă, la care a deţinut părţi sociale reprezentând 49 % din capitalul social, restul părţilor sociale aparţinând pârâtului B.A., că, în ciuda demersurilor pe care le-a întreprins, nu a putut ajunge la o înţelegere cu coasociatul B.A. privind drepturile cuvenite în urma retragerii din societate, motiv pentru care a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.
Reclamantul şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 221, raportat la art. 219 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată.
La termenul din 26 noiembrie 2003, faţă de poziţia exprimată de reclamant în şedinţă publică, tribunalul a luat act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul B.A.
La 24 decembrie 2003, pârâta SC A.G.E.R. SERVICE SRL a invocat nulitatea procedurii de conciliere directă, iar prin încheierea de şedinţă de la 28 ianuarie 2004 tribunalul a respins excepţia prematurităţii acţiunii introductive.
La 24 martie 2004, reclamantul a precizat că suma de 8.000.000.000 lei solicitată prin cererea introductivă de instanţă se compune din 4.900.000 lei contribuţie la capitalul social, 900.000.000 lei – dividende pe anul 2000, 240.000.000 lei dividende pe anul 2001, 1.800.000.000 lei – valoarea iniţială a terenului din Bucureşti, şi 4.000.000.000 lei – valoarea imobilului edificată pe acest teren, toate sumele calculate la cota de aport de 49%. În ceea ce priveşte mijloacele fixe , a precizat la 1.00.000.000 lei dreptul cuvenit aceleiaşi cote de aport.
Prin sentinţa comercială nr. 13155 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea precizată a reclamantului. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului contravaloarea a 49% din părţile sociale şi dividende, în cuantum de 2.769.610.880 lei vechi (ROL) şi la plata contravalorii a 49% din valoarea patrimoniului societăţii la momentul retragerii, în sumă de 13.095.551.561 lei vechi (ROL). A obligat-o pe pârâtă şi la plata cheltuielilor de judecată de 19.051 lei noi (ROL) reprezentând taxă judiciară de timbru, de 6.185 lei noi (RON) reprezentând onorarii expertize şi de 5.720 lei noi (RON)- onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că drepturile asociatului retras pentru părţile sale sociale se stabilesc, conform art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia, iar în caz de neînţelegere, de către tribunal, că dreptul la dividende reprezintă principalul drept patrimonial al asociaţilor, decurgând din calitatea de asociat şi că drepturile asociatului retras se stabilesc în funcţie de valoarea patrimoniului la momentul retragerii, fiind irelevant că ulterior acestui moment unele bunuri au ieşit din patrimoniu.
În ce priveşte data retragerii reclamantului din societate, instanţa a reţinut data de 13 ianuarie 2003, când sentinţa comercială nr. 11977 din 4 octombrie 2002 a rămas definitivă şi irevocabilă şi a avut în vedere concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, precum şi acţiunea precizată a reclamantului, făcând totodată şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apeluri ambele părţi litigante.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 644 din 21 decembrie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant R.D., a admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC A.G.E.R. SERVICE SRL, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis cererea reclamantului şi obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 800.000 RON reprezentând drepturi cuvenite ca urmare a retragerii din societate, a compensat cheltuielile de judecată din fond şi apel.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut ca nefondate criticile apelantului iar, cu privire la apelul pârâtei a reţinut ca fondată cea de-a cincea critică, potrivit căreia instanţa de fond a acordat reclamantului o sumă mai mare decât cea solicitată prin acţiune în condiţiile în care reclamantul nu şi-a majorat câtimea pretenţiilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Recurentul – reclamant R.D. îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul – reclamant precizează că instanţa de prim control judiciar a pronunţat o hotărâre fără temei legal, nemotivată corespunzător, acordând ceea ce nu s-a cerut, făcând o aplicare greşita a legii, schimbând în mod vădit natura şi înţelesul actelor juridice deduse judecaţii pe care de altfel le-a interpretat greşit, punctând asupra următoarelor aspecte:
- hotărârea fondului a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. şi a prevederilor art. 129 alin. ultim C. proc. civ.;
- în mod eronat, instanţa de apel a considerat precizarea de la termenul din data de 24 martie 2004, ca fiind hotărâtoare pentru pronunţarea hotărârii fondului şi că până la închiderea dezbaterilor nu s-ar fi majorat câtimea pretenţiilor;
- faţă de faptul că solicitarea reclamantului a fost constanta, respectiv „obligarea paraţilor la plata contravalorii a 49 % din părţile sociale, patrimoniul societăţii si dividendele pe ultimii 3 ani ca urmare a retragerii din calitatea de asociat al societăţii". acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 221 din Legea nr. 31/1990 modificata şi completată;
- instanţa de apel nu a ţinut cont nici de dispoziţiile prevăzute de art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care prevăd expres ca „drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale se stabilesc ... în caz de neînţelegere, de tribunal", interpretând în mod greşit aceste dispoziţii, făcând o aplicare total greşită a acestora în condiţiile în care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor ce i se cuvin în cuantum de 49 % din părţile sociale, dividende şi patrimoniu.
- instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile prevăzute de art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi atunci când a statuat că părţile ar fi stabilit prin acordul asociaţiilor că drepturile ce i se cuvin asociatului retras, acord ce ar fi fost exprimat prin intermediul persoanei juridice, apreciere a instanţei de prim control judiciar total greşită şi în neconcordanţă cu dispoziţiile articolului mai sus citat, datorită faptului că acordul nu a fost exprimat expres de asociaţi, ci doar a fost făcută o propunere unilaterală de stingere a litigiului de către pârâta SC A.G.E.R.S. SRL, propunere neacceptată de către reclamant;
- instanţa de prim control judiciar nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezulta fără putinţă de tăgada ca reclamantul are dreptul legal la contravaloarea a 49 % din părţile sociale, patrimoniu si dividende.
Arată recurentul – reclamant că instanţa de apel fără o verificare minuţioasă a actelor, probelor administrate în dosarul cauzei şi fără a intra în cercetarea fondului cauzei a hotărât că reclamantului i se cuvine doar suma la care a achiesat şi pârâtul, neţinând cont de dispoziţiile legale ce statuează ca instanţa de judecată trebuie să stabilească care sunt drepturile asociatului retras.
Recurentul-reclamant conchide în sensul că solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate şi menţinerea ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
Recurenta - pârâtă SC A.G.E.R.S. SRL BUCUREŞTI îşi circumscrie criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte:
- instanţa de judecată a considerat în mod eronat că apărarea pârâtei prin care aceasta a solicitat în subsidiar obligarea societăţii la plata sumei de 800.000 lei, drept o recunoaştere a pretenţiilor reclamantului, o mărturisire judiciară;
- instanţa de apel a procedat în mod greşit atunci când nu a mai analizat argumentele ce vizau invalidarea raportului de expertiză tehnică construcţii întocmit în cauză de expert P.S., precum şi pentru aceleaşi considerente validarea coraportului întocmit de expert parte C.G., dacă s-ar fi analizat aceste argumenta drepturile cuvenite reclamantului ar fi fost mult mai mici decât cele stabilite la valoarea pretenţiilor, neputându-se afirma că apelanta pârâtă şi-a exprimat implicit acordul de a achita suma de 800.000 ron, întrucât acest fapt ar fi echivalat cu o recunoaştere a pretenţiilor, fapt ce nu s-a întâmplat pe parcursul procesului;
- poziţia procesuală exprimată ca o apărare subsidiară nu are natura juridică de mărturisire judiciară, astfel cum reţine instanţa de judecată, ci doar o apărare exprimată pe fondul cererii de chemare în judecată, o sugestie pentru instanţă.
Recurenta - pârâtă conchide în sensul că solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, obligarea societăţii pârâte să achite reclamantului suma de 378.386 lei, drepturi cuvenite asociatului retras din societate în varianta a–II-a raportului de evaluare realizat de expertul contabil F.E. şi validarea opiniei separate realizată de expert parte C.G.
Înalta Curte, examinând cererile de recurs din perspectiva criticilor invocate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept indicate de părţi, reţine nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurentul – reclamant îşi circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art. 304 punctele 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., raportându-se atât la hotărârea instanţei de fond (prima critică) cât şi la cea pronunţată de instanţa de control judiciar. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurentul – reclamant face referire la dispoziţiile art. 132 pct. 2 C. proc. civ., art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susţină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.
Recursul pârâtei se înscrie, sub aspectul motivării în drept, în aceleaşi coordonate ca şi recursul reclamantului.
Astfel, deşi îşi subsumează criticile dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizează atitudinea procesuală a reclamantului, administrarea probatoriului, respectiv proba cu expertiza, fără a fi susţinute în drept prin indicarea normelor de drept încălcate sau greşit aplicate.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenţi, reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica ambelor cereri sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant R.D. împotriva deciziei nr. 644 din 21 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Constată nulitatea cererii de recurs formulate de pârâta SC AUTO GLASS EXPRES REPLACEMENT SERVICE (A.G.E.R. SERVICE) S.R.L. BUCUREŞTI împotriva aceleiaşi decizii în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2950/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2913/2011. Civil → |
|---|
