ICCJ. Decizia nr. 2913/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2913/2011
Dosar nr. 1/2/200.
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 225 din 25 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 205/2008 tribunalul arbitral constituit în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins ca fiind prescrisă acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâta SC R. SA.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că părţile au încheiat procesul-verbal de punctaj din 05 iunie 2007 prin care AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI recunoaşte că, „în cazul în care se va dispune operarea calamităţilor naturale, arendaşul va figura cu un credit de 184.044,05 lei". Or operarea calamităţilor naturale revine chiar reclamantei, conform art. 9.2 din contractul de arendă încheiat de părţi, că în executarea celor stabilite prin procesul-verbal menţionat Agenţia Domeniilor Statului a restituit arendaşului, cu OP nr. 938 din 07 iunie 2007 suma de 417.588,73 lei cu menţiunea „c/v restituire arendă achitată cu OP 411 din 21 august 2006".
A conchis tribunalul arbitral că prin încheierea procesului-verbal de punctaj şi prin restituirea sumei de către AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, aceasta ar recunoscut implicit că plata efectuată de arendaş cu OP nr. 411 a fost o plată nevalabilă. Restituirea sumei efectuată de AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI cu OP nr. 938 din 07 iunie 2007 are ca efect anularea primei plăţi efectuată de arendaş ca fiind o plată nedatorată.
Ca urmare, a reţinut tribunalul arbitral că prescripţia începută la data de 03 iunie 2004 – data rezilierii contractului, sau 27 decembrie 2004 – data ultimei tranşe contractuale, a curs fără să fie întreruptă şi s-a sfârşit după împlinirea a 3 ani cel mai târziu la 27 decembrie 2007, Acţiunea a fost introdusă la 30 iunie 2008, deci după împlinirea termenului de prescripţie.
Împotriva sentinţei arbitrale nr. 225 din 25 noiembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 205/2008 a formulat acţiune în anulare reclamanta AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI, acţiune ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 1/2/2009 la 05 ianuarie 2009.
În motivarea acţiunii în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., petenta critică sentinţa pentru nelegalitate arătând că au fost încălcate dispoziţiile imperative ale legii, relativ la instituţia prescripţiei şi pe cale de consecinţă, drepturile sale la recuperarea creanţei întrucât cursul prescripţiei a fost întrerupt prin plata efectuată de intimată cu OP 411 din 10 august 2006. Reclamanta precizează că în cauză prin plata făcută la data de 10 august 2006 a operat întreruperea termenului general de prescripţie prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, astfel că în mod greşit Tribunalul Arbitral a reţinut că există o plată voluntară şi că a intervenit întreruperea prescripţiei extinctive.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 54 din 1 aprilie 2009 a admis acţiunea în anulare şi a anulat sentinţa arbitrală, fixând termen pentru judecarea fondului la 1 aprilie 2009.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa de anulare a reţinut că tribunalul arbitral a aplicat greşit dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 fără a ţine cont de efectele întreruperii prescripţiei intervenite ca urmare a efectuării plăţii parţiale făcută la 18 august 2006, coroborat cu recunoaşterea datoriei de către pârâtă în cuantum de 143.919,98 lei reprezentând contravaloare arendă, sumă ce nu a fost restituită de A.D.S.
În rejudecarea fondului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 17 din 27 ianuarie 2011 a admis acţiunea reclamantei A.D.S. BUCUREȘTI, a obligat pârâta SC R. SA VASLUI să plătească reclamantei suma de 876.686,22 lei cu titlu de contravaloare arendă (417.588,7 lei) aferentă perioadei 2002 – 2003 - 2004 şi penalităţi de întârziere (459.097,49 lei) pentru perioada 11 august 2003 – 4 februarie 2008, cu cheltuieli de judecată în sumă de 42.171,93 lei în sarcina reclamantei.
În fundamentarea acestei soluţii prima instanţă a reţinut că nu pot fi primite susţinerile pârâtei în sensul că prin procesul verbal încheiat la data de 5 iunie 2007 reclamanta a recunoscut faptul că valoarea sumei datorate este de 143.919,98 lei, recunoaşterea nefiind neechivocă şi expresă, că expertul numit în cauză a confirmat modul de calcul al debitului principal precum şi al penalităţilor, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile exonerării pârâtei de la plata arendei.
Împotriva ambelor sentinţe a declarat recurs pârâta SC R. SA solicitând în principal, admiterea recursului declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 54 din 01 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi a modificării acesteia în sensul respingerii acţiunii în anulare formulată de ADS împotriva sentinţei arbitrale nr. 225 din 25 noiembrie 2008 şi cu consecinţa admiterii recursului şi împotriva sentinţei nr. 17 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a desfiinţării acesteia şi a menţinerii sentinţei arbitrale nr. 225 din 25 noiembrie 2008;
În subsidiar recurenta solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 17 din 27 ianuarie 2011 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi modificarea sentinţei comerciale nr. 17 din 27 ianuarie 2011 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul respingerii acţiunii formulată de ADS.
Într-un al doilea subsidiar, se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 17/2011 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti pentru completarea probatoriului în vederea stabilirii unei corecte situaţii de fapt şi a pronunţării de către instanţa acţiunii în anulare a unei hotărâri întemeiată pe probe complete.
I. Cu privire la nelegalitatea sentinţei comerciale nr. 54 din 01 aprilie 2009 prin care s-a admis acţiunea în anulare, recurenta-pârâtă invocă următoarele critici:
- acţiunea în anulare pentru motivul invocat de reclamanta intimată ADS, acela al încălcării unei norme imperative, întemeiată în drept pe art. 364 lit. i) C. proc. civ., este inadmisibilă întrucât motivul invocat nu se circumscrie nici celui în care a fost încadrat şi nici altui motiv din cele limitativ prevăzute în art. 364 C. proc. civ.
- sentinţa comercială nr. 54/2009 a Curţii de Apel Bucureşti este greşită şi pentru că instanţa acţiunii în anulare a reţinut că întreruperea cursului prescripţiei s-ar fi realizat printr-un act de recunoaştere voluntară, dat fiind faptul că recurenta-pârâtă a fost în realitate constrânsă să facă această plată pentru a preveni blocarea activităţii societăţii, urmare a unei executări silite abuziv începută în contra sa.
Precizează recurenta – pârâtă că în speţă nu poate fi vorba de o recunoaştere de datorie întrucât în speţă nu sunt îndeplinite cele patru condiţii.
Recurenta conchide în sensul că a contestat şi încă contestă cuantumul arendei, astfel că plata făcută nu este îndoielnică, fiind făcută sub rezerva că nu datorează suma solicitată de către ADS şi că plata nu reprezintă o recunoaştere, aceasta fiind fost făcută exclusiv pentru a preîntâmpina blocarea conturilor societăţii şi a activităţii sale.
II. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 17 din 27 ianuarie 2011, recurenta – pârâtă invocă următoarele critici:
- Subsumat motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta – pârâtă precizează că în raport de art. 9 din contract ar fi fost obligatorie recalcularea redevenţei prin diminuarea acesteia dată fiind starea de calamitate necontestată de instanţă.
În continuarea aceleiaşi critici recurenta – precizează că aplicarea prevederilor contractuale este obligatorie pentru părţi, astfel că, atâta timp cât în contract s-a prevăzut că în caz de calamităţi naturale cuantumul arendei se renegociază, atâta timp cât pârâta a dovedit producerea calamităţilor naturale, o eventuală renegociere a arendei nu era favorabilă reclamantei astfel că aceasta a refuzat să aplice în tocmai prevederile contractuale.
- Subsumat motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 3041 C. proc. civ. recurenta – pârâtă arată că sentinţa comercială este netemeinică şi nelegală şi pentru că se întemeiază pe o expertiză ale cărei concluzii sunt greşite fundamental, pe care a criticat-o şi a cărei refacere a cerut-o, dat fiind că:
- se impune completarea raportului de expertiză în sensul ca expertul să calculeze arenda pretins datorată pentru anul agricol 2002-2003 în conformitate cu art. 9 alin. (2) din contract, relative la calamităţile naturale, dovedite prin hotărâre judecătorească şi prin două acte normative;
- la calculul arendei, conform contractului, trebuie avut în vedere preţul unui kg de grâu astfel cum este cotat la Bursa de Tranzacţii Financiare Futures şi cu Opţiuni -„LIFFE", de la Londra, la data scadenţei fiecărei rate, iar nu preţul grâului ce i-a fost furnizat de către ADS;
- experta a calculat penalităţi de întârziere pentru alte perioade decât cele încuviinţate de instanţă prin încheierea din data de 13 ianuarie 2010, expertiza fiind sub acest aspect fundamental greşită.
Înalta Curte examinând sentinţele recurate din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Întreaga reglementare cuprinsă în Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă are caracter imperativ, cuprinzând norme care ocrotesc un interes public a căror finalitate constă în asigurarea securităţii circuitului civil.
Din această raţiune motivul invocat de către reclamanta ADS în acţiunea în anulare - încălcarea dispoziţiilor imperative referitoare la instituţia prescripţiei extinctive – se încadrează în cauzele de anulare a unei hotărâri arbitrale întemeiate pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., atunci când sentinţa arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile legii.
În ceea ce priveşte critica privind nesotirea art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 aceasta va fi respinsă ca nefondată întrucât instanţa de anulare a făcut o evaluare corectă a condiţiilor de întrerupere a prescripţiei raportându-se la procesul – verbal de punctaj încheiat de părţi la 5 iunie 2007 de unde reiese fără echivoc faptul că recurenta – pârâtă îşi exprimă disponibilitatea de a-şi achita obligaţiile de intimată – reclamantă după stabilirea corectă a creanţei de către instanţă.
Aşadar recunoaşterea creanţei este neîndoielnică, cuantumul acesteia constituind obiectul disputei dintre părţi.
Pentru aceste motive criticile aduse primei sentinţe atacate vor fi respinse ca nefondate.
În ceea ce priveşte cea de-a doua sentinţă recurată, se constată că nici aceasta nu poate fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, dată fiind insuficienta susţinere în drept a acestora.
Astfel, recurenta – pârâtă deşi invocă drept motiv de nelegalitate art. 304 pct. 8 C. proc. civ., face trimitere la art. 6 şi art. 9 pct. 2 din contract, le redă conţinutul şi îşi exprimă nemulţumirea pentru faptul că reclamanta nu a procedat la renegocierea arendei dată fiind situaţia de calamitate, fără a arăta ce reproşează instanţei sub aspectul interpretării actului juridic dedus judecăţii, al schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Următoarele critici vizează exclusiv modul în care a fost administrată expertiza şi exprimă totodată nemulţumirea recurentei cu privire la concluziile acesteia, împrejurare ce le situează în sfera de analiză a temeiniciei unei hotărâri şi care excede controlul de legalitate în această fază procesuală în raport de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SA VASLUI împotriva sentinţei nr. 54 din 1 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi a sentinţei nr. 17 din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2914/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2912/2011. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
