ICCJ. Decizia nr. 2967/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2967/2011
Dosar nr.48158/3/2008
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 538 din 10 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea formulată de contestatoarea P.M.E., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei şi Finanţelor, a anulat Ordinul nr. 61 din 08 decembrie 2008 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a obligat intimatul să emită un nou ordin de acordare a măsurilor reparatorii, pentru acţiunile deţinute de către autorii contestatoarei la SC C.U. SAR.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că petenta P.M.E. a solicitat instanţei anularea Ordinului nr. 61 din 08 decembrie 2008 emis de Ministerul Finanţelor Publice, în urma soluţionării notificării nr. 3824 din 20 septembrie 2001, depusă prin BEJ Asociaţii B., R. şi B., prin care se solicitau acordarea de despăgubiri pentru acţiunile deţinute de către autorii contestatoarei la C.U. SAR.
Tribunalul a considerat că s-a făcut dovada existenţei în patrimoniul autorilor contestatoarei, şi anume al lui N.P., P.G. (G.) şi P.T., a unui număr de acţiuni deţinute la societatea sus menţionată, iar N.P. a fost chiar membru fondator al acestei societăţi.
Împrejurarea că ultimul bilanţ contabil este cel din 31 decembrie 1947, rezultă şi din adresa emisă de către Mişcarea Capitalurilor şi a Creditului privat, la data de 11 iunie 1948, deci, la momentul intrării în vigoare a Decretului de naţionalizare şi prin care se face cunoscut că la 08 iunie 1948, Comisia pentru aplicarea legii privind recalcularea patrimoniului societăţii anonime, prin Decizia executorie nr. 2271/1948, a decis că se va proceda pentru acoperirea diferenţei rezultate din recalcularea patrimoniului, potrivit art. 8 din Legea nr. 303/1947 (legea de naţionalizare).
Tribunalul a constatat că s-au adus dovezi în sensul celor prevăzute de art. 31.1 - 31.6.1 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HGR. nr. 250/2007.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis contestaţia, a anulat ordinul sus menţionat şi a obligat intimatul să emită un nou ordin, prin care să acorde măsuri reparatorii pentru acţiunile deţinute de către autorii contestatoarei la C.U. SAR.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Ministerul Finanţelor Publice, arătând că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că s-a făcut dovada că în patrimoniul autorilor contestatoarei a existat un număr de acţiuni deţinute la persoana juridică naţionalizată, căci, prin actul constitutiv al societăţii doar autorul N.P. a avut un număr de 4.500 acţiuni. Contestatoarea nu s-a conformat dispoziţiilor art. 31.6.8 din HG nr. 250/2007 şi nu a depus înscrisurile doveditoare cerute de legiuitor pentru a dovedi că autorii ei au deţinut acţiuni la societatea comercială naţionalizată. Structura acţionariatului s-a modificat, fapt ce rezultă din procesul - verbal al adunării generale ordinare ţinută la data de 10 martie 1948. Instanţa de fond a acordat valoare probatorie absolută unui act care nici măcar nu este enumerat de legiuitor ca făcând parte din categoria celor care pot dovedi calitatea de acţionat la o persoană juridică naţionalizată, ignorând cu desăvârşire reglementările prevăzute la pct. 31.2 şi 31.6.8 din HG nr. 250/2007. Greşit instanţa de fond a reţinut că bilanţul contabil din 1947 este ultimul încheiat înaintea naţionalizării. Notificarea nu putea beneficia de acordarea unor măsuri reparatorii, întrucât activul net al societăţii era unul negativ, ceea ce făcea ca, în speţă, să devină incidente dispoziţiile pct. 31.6.6 din HG nr. 250/2007.
Prin Decizia civilă nr. 198 A din 17 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Autoritatea pentru valorificarea activelor statului, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins contestaţia reclamantei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această decizie, Instanţa de apel a reţinut că, din întregul material probator administrat rezultă cu certitudine că autorul P.N. a fost membru fondator al societăţii juridice naţionalizate având un număr de 4.500 acţiuni, iar P.G. şi P.T. au devenit ulterior acţionari (aşa cum rezultă din Procesul - verbal al Adunării Generale ordinare a SC C.U. din 10 martie 1948), fără însă a exista la dosar dovada numărului de acţiuni pe care aceştia din urmă ar fi avut-o, iar reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 31.6.8 din HG nr. 250/2007, în sensul că nu a depus înscrisuri din care să rezulte care a fost numărul de acţiuni pe care cei doi autori P.G. şi P.T. l-au deţinut la societatea comercială naţionalizată.
Instanţa de apel a găsit întemeiat ultimul motiv de apel fundamentat pe dispoziţiile art. 31.6.6. din HG nr. 250/2007, potrivit cu care „în situaţia obţinerii în urma calculelor unui activ net în valoare negativă cuantumul măsurilor reparatorii este nul şi va fi menţionat în Decizia de respingere a notificării de către instituţia implicată în privatizare sau, după caz, în Ordinul Ministerului Finanţelor Publice".
Ministerul Finanţelor Publice prin Comisiunea pentru aplicarea legii pentru recalcularea patrimoniului societăţilor anonime prin Decizia executorie nr. 2271/1948 a decis că SC C.U. SAR are sold debitor la contul „diferenţă rezultată din recalcularea patrimoniului", iar pentru acoperirea acestuia se va proceda conform art. 8 din Legea nr. 303/1947. Această măsură a fost comunicată societăţii naţionalizate prin adresa nr. 142493 din 18 iunie 1948, iar valoarea totală a debitului calculată la acea vreme de Ministerul Finanţelor Publice a fost de 243.830 lei.
Ca urmare a existentei acestui debit, SC C.U. îşi reduce capitalul social de la 250.000 lei la 100.000 lei prin Hotărârea Adunării Generale din 10 martie 1948. Se arată în acest proces - verbal şi în memoriile adresate de societate Ministerului Finanţelor Publice că societatea avea numai activitate sezonieră şi că pe anul 1947 nu a avut nici un fel de activitate. Ministerul Industriei încuviinţează reducerea de capital cu 150.000 lei şi solicită societăţii să comunice cum va acoperi diferenţa de debit de 93.830 lei, iar pentru această diferenţă de debit reclamanta nu a administrat nicio probă prin care să dovedească acoperirea ei.
Ca atare, nefăcându-se dovada că la data naţionalizării societatea C.U. avea un activ net în valoare pozitivă, instanţa de apel a considerat că sunt îndeplinite cerinţele art. 31.6.6. din HG nr. 250/2007.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, pe care l-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că instanţa a pronunţat Decizia atacată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, Instanţa a interpretat greşit dispoziţiile legale, neţinând seama că, pentru a se emite Titlul de despăgubire, este necesar ca A.V.A.S., în calitate de unitate deţinătoare, să emită dispoziţia de acordare a despăgubirilor, urmând ca aceasta, împreună cu dosarul să fie trimise Comisiei Centrale pentru acordarea despăgubirilor.
Un alt motiv de nelegalitate invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, motivează recurenta, Instanţa de apel a reţinut că s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, drept moştenitoare a persoanelor ce au deţinut acţiuni, însă apreciază că nu s-a făcut dovada numărului de acţiuni deţinute de autorii reclamantei. Instanţa de apel a apreciat că, datorită existenţei, la data naţionalizării, al unui activ net de valoare negativă, reclamanta nu este îndreptăţită să primească despăgubiri. Arată că există o diferenţă între activul net negativ şi bilanţ, întrucât activul net este negativ în raport de capitalul social, iar la dosarul cauzei nu există nicio dovadă referitoare la această diferenţă.
Analizând recursul, din prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru motivele ce succed:
Prin Ordinul nr. 61/2008 emis de Ministerul Finanţelor Publice a fost respinsă notificarea nr. 3824/2001, prin care reclamanta solicita despăgubiri în temeiul legii speciale, pentru acţiunile deţinute de antecesorii săi la SC C.U. SAR. Pentru a emite acest ordin, pârâtul a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi nici nu a probat că bilanţul contabil din 31 decembrie 1947 este ultimul bilanţ al societăţii.
Reclamanta a contestat acest ordin, învederând instanţei că a depus toate actele care atestă dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, situaţie în care cu încălcarea legii, notificarea a fost respinsă.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Bucureşti, în mod corect a admis contestaţia şi a dispus anularea deciziei atacate, reţinând în esenţă că persoana îndreptăţită a făcut dovada depunerii ultimului bilanţ contabil al societăţii, unde autorii săi au deţinut acţiunile, situaţie în care intimatei îi revenea obligaţia cuantificării valorii acestor acţiuni, prin una din cele două metode înscrise în pct. 32.5 din Normele metodologice aprobate HG nr. 498 din 18 aprilie 2003.
În conformitate cu pct. 31.2 din HG nr. 250/2007, pentru dovedirea calităţii de acţionar la persoana juridica naţionalizată se vor prezenta acte eliberate de societatea însăşi, din care rezultă structura acționariatului la momentul preluării, ori de autorităţile statului, împreună cu acţiunile în exemplare originale/copii legalizate în conformitate cu pct. 31.2 din HG nr. 250/2007.
Dispoziţiile pct. 31.2 invocate mai sus, trebuie coroborate cu dispoziţiile legale prevăzute de pct. 31.6.8. în conformitate cu care „Pentru stabilirea numărului acţiunilor, persoana îndreptăţită va prezenta documente doveditoare în acest sens (copie de pe Monitorul Oficial în care au fost publicate hotărârile adunării generale a acţionarilor de aprobare a ultimului bilanţ contabil, dacă acesta cuprinde şi structura acţionarilor de aprobare a ultimului bilanţ contabil, dacă acesta cuprinde şi structura acționariatului, fişa C.A.F.I.N. eliberată de Direcţia Generala de Investiţii, Achiziţii Publice şi Servicii Interne din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau orice alte documente publice, după caz)".
Contestatoarea, în speţă, a înţeles să facă dovada structurii acționariatului cu actul constitutiv al societăţii încheiat în septembrie 1945, precizând faptul că nu au existat alte acte adiţionale care să modifice actul constitutiv.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 31 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată urmarea modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţineau imobile şi alte active în proprietate, la data preluării acestora în mod abuziv, au dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Recalcularea valorii acţiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Naţională a României, a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia.
Totodată, alin. (4), aduce precizări semnificative în ceea ce priveşte metodologia de recalculare a valorii acţiunilor, de către instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate, textul făcând în teza finală trimitere expresă la Legea nr. 303/1947, pentru situaţia când bilanţul prezentat este anterior acesteia.
În speţă, este de necontestat că reclamanta este moştenitoarea autorilor săi, fapt reţinut, de altfel, şi de Instanţa de apel, antecesori care au deţinut calitatea de acţionari la fosta S.C. Construcţia Universală S.A.R. În raport de valoarea unei acţiuni nominative, conform actului constitutiv al societăţii, precum şi faţă de chitanţele ce confirmă depunerea capitalului de către autorii reclamantei, chitanţe ce au fost anexate la notificarea formulată de aceasta în temeiul legii speciale, nu se poate confirma reţinerea instanţei de apel, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada numărului de acţiuni pe care autorii săi le-au deţinut. Mai mult, este de observat că în anul 1947 întregul capital al societăţii a fost depus la Banca Ilfov, sumele fiind trecute într-un cont blocat.
Instanţa de apel face o confuzie între acţiunile capitalului social şi activele patrimoniului societăţii, punând un semn de egalitate între acestea.
Până la începutul secolului XX, valoarea patrimonială a constituit un parametru esenţial de evaluare a întreprinderii. De fapt, evaluarea prin metoda patrimonială, numită şi evaluarea prin active, consta în a estima o întreprindere în mod static, bilanţul fiind clişeul la un moment dat, care nu reflecta mişcările viitoare. Valoarea patrimonială se recomanda a fi folosită, în special, pentru evaluarea întreprinderii în lichidare, care nu mai desfăşura nicio activitate.
Or, patrimoniul =activ net = valoarea activelor deţinute – datorii contractate. Conform acestei definiţii, patrimoniul, echivalent cu activul net contabil, are în vedere exclusiv elementele reflectate în bilanţ, fie că participă sau nu la procesul de exploatare. Prin urmare, acţiunile deţinute ca aport la capitalul social nu trebuie confundate cu activele societăţii.
Datorită evidenţierii unui debit de 93.830 lei la data naţionalizării, Instanţa de apel a considerat că reclamanta nu este îndreptăţită la acordarea despăgubirilor.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 303/1947 privind recalcularea patrimoniului pe acţiuni, în cazul când contul diferenţă rezultată din recalcularea patrimoniului va arăta sold debitor, consiliul de administraţie este obligat să convoace adunarea generală, care va putea hotărî fie acoperirea pierderilor constatate prin facerea unor noi vărsăminte de către acţionari, fie prin reducerea capitalului, cu aprobarea comisiunii prevăzută la art. 12 din prezenta lege.
Prin Hotărârea Adunării Generale din 10 martie 1948, SC C.U. şi-a redus capitalul social de la 250.000 lei la 100.000 lei, iar la 3 septembrie 1948 a fost aprobată, prin rezoluţie, reducerea capitalului social, urmând ca societatea să comunice modul în care va fi acoperită diferenţa de 93.830 lei.
Dispoziţiile Legii nr. 303/1947 impun o serie de sancţiuni, de la desfiinţarea de drept a societăţilor şi lichidarea lor, până la pedeapsa cu închisoarea a membrilor consiliilor de administraţie, art. 12 al acestui act normativ prevăzând că, în caz de neconformare, comisiunea va sesiza Ministerul Public. Cum la dosarul cauzei nu există dovada vrunei asemenea sancţiuni, respectiv a unui fapt negativ, se poate prezuma că societatea a făcut dovada modului de acoperire a diferenţei de 93.830 lei, rezultată în urma aprobării reducerii capitalului social.
Prin urmare, reţinerea instanţei de apel în sensul că nu s-a făcut dovada modului în care a fost acoperită diferenţa debitului, nu poate fi imputabilă reclamantei, care a adus dovezi în sensul celor prevăzute de art. 31.1 - 31.6.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, mai ales că cererea introductivă de instanţă viza anularea ordinului prin care s-a respins notificarea, cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi a ultimului bilanţ încheiat de societate anterior naţionalizării, şi nicidecum pentru raţiunea că ar nu fi existat un activ net în valoare pozitivă.
Mai mult, la fila 41 dosar fond se află declaraţia autentificată a reclamantei, în sensul că nu a primit nici un fel de despăgubiri din capitalul investit de autorii săi la fosta societate C.U.
Nu trebuie omis nici faptul că, esenţa naţionalizării societăţii, prin Legea nr. 119/1948, publicată în M.O. nr. 133 bis din 11 iunie 1948, a fost trecerea în proprietatea statului a societăţii, cu fondul de comerţ şi cu toate obligaţiunile sale.
Aşadar, se constată că, prin respingerea, de plano a acţiunii, astfel cum a procedat Instanţa de apel, s-ar produce o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta fiind lipsită de proprietate, combinată cu absenţa unei despăgubiri adecvate.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a obligat pârâta la emiterea unei dispoziţii de acordare a despăgubirilor, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001, urmând ca, în temeiul art. 5 lit. d) din Legea nr. 247/2005, în baza dispoziţiei, Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor să emită titlul de despăgubire.
Faţă de cele ce succed, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamantă, va casa Decizia atacată şi va menţine sentinţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.M.E. împotriva deciziei civile nr. 198 A din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa civilă nr. 538 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2971/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2966/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
