ICCJ. Decizia nr. 2949/2011. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr.2949/2011
Dosar nr. 2275/90/2009
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2009, pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. 2275/90/2009, reclamanta SC SPV I.I. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Rm. Vâlcea, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a hotărârii AGA nr. 2 din 20 iunie 2009.
Având în vedere că reclamanta era administrator social actual al pârâtei, instanţa a desemnat în cauză, la termenul din data de 23 noiembrie 2009, ca reprezentat al pârâtei SC M. SA pe acţionarul I.A., până la desemnarea unui alt reprezentant de către AGA.
Prin cererea înregistrată pe rolul aceluiaşi tribunal sub nr. 2727/90/1990, la data de 11 august 2009, reclamantul I.A. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a hotărârii AGA nr. 1 din 20 iunie 2009 şi a hotărârilor AGEA nr. 1 şi 2 din 20 iunie 2009, pentru cauză ilicită şi încălcarea unor norme legale de interes general.
La data de 08 martie 2010, cauza nr. 2727/90/2009 a fost conexată la cauza nr. 2275/90/2009.
Prin sentinţa nr. 894 din 10 mai 2010 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC SPV I.I. SA şi a fost constatată nulitatea absolută a hotărârii AGA nr. 2 din 20 iunie 2009. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului I.A. pentru constatarea nulităţii hotărârilor AGA nr. 1 şi AGEA nr. 1 şi 2 din aceeaşi dată.
În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut că hotărârea AGA nr. 2 referitoare la angajarea răspunderii administratorului social T.G.A., a fost adoptată prin vot deschis, contrar dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1991 care impune vot secret pentru revocarea administratorului şi pentru angajarea răspunderii lui.
În ceea ce priveşte hotărârile AGA nr. 1 din 20 iunie 2009 şi AGEA nr. 1 şi 2 din 20 iunie 2009, instanţa de fond a constatat că acestea sunt legale.
Prin hotărârea AGA nr. 1 din 20 iunie 2009 a fost ales un nou administrator social, SC SPV I.I. SA, în locul administratorului T.G.A.
Prin hotărârea AGEA nr. 1 din 20 iunie 2009, s-a dispus modificarea actului constitutiv al SC M. SA, ca urmare a alegerii noului administrator social.
Prin hotărârea AGEA nr. 2 din 20 iunie 2009, s-a aprobat promovarea unei acţiuni penale împotriva acţionarului I.A.
S-a constatat că reclamantul I.A. a fost prezent şi nu a făcut nicio obiecţie în privinţa locului de desfăşurare a adunărilor generale convocate la Bucureşti, având în vedere că sediul societăţii pârâte era în Rm. Vâlcea.
Prima instanţă a reţinut că regula cuprinsă în art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este prevăzută sub sancţiunea nulităţii relative, iar reclamantul o putea contesta în justiţie în termen de 15 zile de la publicarea hotărârii în M. Of. S-a arătat că încălcarea acestei normei nu este sancţionată cu nulitatea absolută, pentru a fi invocată oricând, aşa cum a făcut reclamantul, care a introdus acţiunea de faţă peste termenul de 15 zile sus arătat.
Deşi a invocat că valoarea capitalului social şi structura acţionariatului nu au fost cele corecte, reclamantul I.A., nu a dovedit care ar fi fost valorile respective corecte la momentul adunărilor generale din 20 iunie 2009.
În privinţa faptului că în convocator şi în hotărâre nu sunt prevăzute faptele penale imputate reclamantului, s-a constatat că în convocare s-a propus formularea de plângeri penale, iar în hotărâre s-a arătat că aceste plângeri vizează faptele săvârşite de reclamant în legătură cu şedinţa AGA din 09 mai 2009.
În privinţa hotărârii AGA nr. 1, tribunalul a reţinut ca fiind reală susţinerea în sensul că noul administrator social al pârâtei – SC SPV I.I. SA - este reprezentat de cel care a deţinut anterior funcţia de administrator al pârâtei, T.G., arătând, totodată, că acest aspect nu presupune că acesta din urmă a fost menţinut în funcţia de administrator social al pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul I.A. a formulat apel.
La data de 20 octombrie 2010, reprezentantul convenţional al apelantului reclamant I.A.- avocat B.M., din Baroul Bucureşti - a depus la dosar o completare a motivelor de apel, însă Curtea a decis că acestea sunt tardiv depuse, de vreme ce motivele iniţiale, au fost înaintate la dosar la prima zi de înfăţişare. Astfel, termenul următor nu mai poate fi considerat o nouă „prima zi de înfăţişare” pentru apelant, zi în care să depună noi motive de apel.
Prin Decizia nr. 87/A-C din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul I.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:
1. Argumentele de nelegalitate invocate de apelantul-reclamant nu susţin „cauza ilicită” şi „frauda la lege” pe care le-a invocat.
În raport de dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 cu referire la art. 11.8 din actul constitutiv al SC M. SA, instanţa de control judiciar a constatat că, în speţă au fost respectate dispoziţiile legale, întrucât convocarea a indicat şi localul ţinerii şedinţelor, aşa încât nu a existat nici un dubiu vizând locaţia.
În acelaşi context, s-a constatat, că apelantul nu a detaliat şi nu a dovedit în ce constă cauza ilicită a convocării într-un alt loc decât sediul social.
2. Referitor la cvorumul cu care au fost adoptate hotărârile, s-a apreciat că apelantul nu şi-a dovedit susţinerile, vizând faptul că, la data de referinţă 12 iunie 2009, acţionarii SC M. SA deţineau legal un număr diferit de acţiuni în raport cu data şedinţelor.
3. Cu privire la convocator, s-a constatat că acesta cuprinde întocmai menţiunile prevăzute de art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, inclusiv în privinţa faptului că datele despre administratorii propuşi sunt la dispoziţia acţionarilor.
S-a arătat că apelantul-reclamant nu a indicat în mod concret lipsurile convocatorului, mulţumindu-se să redea textul de lege privind conţinutul acestuia.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului referitoare la faptul că în convocator nu s-au prevăzut faptele ilicite şi prejudiciul suferit de pârâtă, că ordinea de zi a fost evazivă, lacunară, insuficient detaliată, Curtea a constatat că în convocator s-a făcut referire la împrejurările în care apelantul a încălcat legea, respectiv adunarea generală din 09 mai 2009. Indicarea prejudiciului nu se poate imputa ori socoti ca o lipsă însemnată pentru prezentarea problemelor incluse pe ordinea de zi, acesta fiind un aspect subsecvent stabilirii răspunderii penale şi deci, cu atât mai mult ulterior formulării plângerii penale.
Chiar dacă în societate s-ar fi conturat existenţa unui prejudiciu, s-a apreciat că indicarea acestuia în convocator este de prisos, ordinea de zi fiind completă din punctul de vedere al informării acţionarilor doar prin arătarea împrejurărilor în care s-au săvârşit fapte pretins ilicite.
4. În ce priveşte lipsa cvorumului legal apelantul nu a dovedit susţinerile despre lipsa cvorumului pentru hotărârile atacate.
5. Referitor la faptul că administratorul social SC SPV I.I. SA este reprezentat de T.G., cel care a fost administrator social al SC M. SA anterior, Curtea a constat, că funcţia de administrator social nu este exercitată în aceste condiţii tot de T.G. Schimbarea administratorului nu a fost realizată doar formal, ci şi în conţinut, având în vedere că noul administrator social este o societate comercială pe acţiuni. În plus, faptul că a fost stabilită măsura angajării răspunderii fostului administrator social nu mai poate fi privit nici de apelant ca un motiv de nelegalitate al hotărârii AGA nr. 1, de vreme ce hotărârea AGA nr. 2 (prin care s-a decis antrenarea răspunderii lui T.) a fost desfiinţată de Tribunalul Vâlcea în cauza de faţă, iar dispoziţia respectivă nu a fost apelată.
Motivul privind cauza de nelegalitate a hotărârilor AGA şi AGEA constând în convocarea nelegală făcută de o persoană ce nu era administrator social, a fost apreciat ca nefondat, având în vedere că din actele aflate la dosar nu rezultă cu certitudine faptul că Decizia privind convocarea adunărilor generale a fost luată de T.G. după revocarea sa din funcţia de administrator social.
Deşi în procesele-verbale de şedinţă ale adunărilor generale din data din 20 iunie 2009 se arată că revocarea administratorului T. s-a produs la data de 9 mai 2009, din procesul verbal al şedinţei AGA din 9 mai 2009 (Dosar nr. 2727/90/2009) rezultă că la data respectivă adunarea nu s-a putut ţine din lipsa acţionarilor care să asigure cvorumul necesar pentru luarea deciziilor. Astfel, adunarea a fost întrunită la cea de-a doua convocare, în data de 16 mai 2009, deci cu două zile înainte de publicarea în M. Of. la 18 mai 2009 - a convocatorului pentru şedinţele din 20 iunie 2009.
În aceste condiţii, s-a arătat că nu se poate prezuma în mod valabil faptul că Decizia de întrunire a adunărilor generale pentru data de 20 iunie 2009 a fost luată de T. după data de 16 mai 2009 când a fost revocat şi nu înainte de această dată, când mandatul său de administrator era valabil.
Totodată, s-a reţinut că de la dosar lipseşte, hotărârea adoptată de AGA în data de 16 mai 2009 pentru a se constata încetarea mandatului administratorului social T. ca urmare a revocării lui din funcţia respectivă.
În termen legal, împotriva acestei decizii reclamantul I.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii apelului împotriva sentinţei nr. 894 din 10 mai 2010 a Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul critică Decizia atacată pentru nelegalitate din următoarele considerente:
1. Instanţa a pronunţat Decizia recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 287 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora motivele apelului pot fi depuse până la prima zi de înfăţişare, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul arată că la termenul de judecată din data de 20 octombrie 2010, a depus completare la motivele de apel, considerând că din punct de vedere procedural se află la prima zi de înfăţişare, întrucât la termenul de judecată anterior, respectiv 22 septembrie 2010, acest moment procedural nu fusese atins, deoarece părţile nu puteau pune concluzii pe nici un aspect, faţă de faptul că motivele de apel nu fuseseră comunicate către intimate.
În raport de această împrejurare, apreciază că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
2. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susţine că din maniera în care sunt detaliate considerentele rezultă faptul că instanţa nu a procedat la analizarea efectivă a criticilor prezentate de acesta în cadrul apelului.
În opinia sa, instanţa de apel nu a răspuns în mod concret, ci a îmbrăţişat motivarea instanţei a cărei hotărâre o cerceta în apel, iar motivarea sumară şi insuficientă echivalează cu o nemotivare în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
3. Reiterând motivele din apel, recurentul apreciază că hotărârea este nelegală sub aspectul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât aceasta a fost pronunţată cu încălcarea legii.
În ceea ce priveşte desfăşurarea Adunării într-o altă localitate decât cea a sediului societăţii recurentul consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora acestea se vor ţine la sediul societăţii.
De asemenea, în opinia recurentului, interpretând şi dispoziţiile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dreptul de a convoca adunarea generală este legal exercitat atâta timp cât locul ales pentru ţinerea adunării este în localitatea unde se află sediul societăţii şi prin urmare, nelegală este şi aprecierea instanţei în sensul că „nu există nicio înfrângere a unei dispoziţii legale imperative”.
Referitor la cvorumul cu care au fost adoptate hotărârile, în opinia recurentului, instanţa de apel a reţinut în mod greşit ca acesta nu a făcut dovezi în sensul celor susţinute şi că nu a dovedit ca la data de 12 iunie 2009 acţionarii deţineau un număr diferit de acţiuni in raport cu data şedinţelor.
Hotărârile sunt nelegale şi pentru că încalcă dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, susţine recurentul, nici în convocarea AGA, nici în hotărârea AGA nu s-au menţionat faptele penale pentru care se propunea formularea unor plângeri penale, precum şi care este prejudiciul încercat de societatea pârâtă.
Recurentul critică reţinerea instanţei vizând împrejurarea că nu se verifică motivul de nulitate privind frauda la lege constând în faptul că SC SPV I.I. SA este administrată tot de fostul administrator al SC M. SA, în persoana dlui. T.G.
Intimata-pârâtă SC D.M. SA Brăila a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii sale de folosinţă a SC M. SA solicitând respingerea recursului ca fiind introdus împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 8 iunie 2011, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor excepţia lisei capacităţii sale de folosinţă a SC M. SA invocată de intimată prin întâmpinare şi în temeiul dispoziţiilor art. 151 C. proc. civ., a repus cauza pe rol dispunând introducerea în cauză a SC D. SA Brăila.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Criticile recurentului sub aspectul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite.
Potrivit art. 134 C. proc. civ., este socotită prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii, condiţii îndeplinite, în cauză, la termenul de judecată din data de 22 septembrie 2010, astfel cum rezultă din încheierea de la acea dată, cum corect a apreciat instanţa de apel, aşa încât nu se poate reţine încălcarea menţionatelor prevederi legale şi nici a celor ale art. 132 C. proc. civ. privind prima zi de înfăţişare.
În consecinţă, instanţa de apel, în raport de dispoziţiile art. 287 alin. (3) C. proc. civ., care stabilesc că motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul pot fi formulate şi depuse până cel târziu la prima zi de înfăţişare, a reţinut în mod judicios că limitele învestirii sale sunt constituite de motivele de apel depuse la data de 22 septembrie 2010, nu şi de cele depuse la data de 20 octombrie 2010, după prima zi de înfăţişare, astfel cum este definită de art. 134 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum şi motivarea contradictorie, dar Decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
De altfel, hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă răspunsuri detaliate la toate susţinerile părţilor, astfel cum pretinde recurentul, câtă vreme din analiza conţinutului de idei ale acesteia rezultă cu claritate considerentele ce au dus la soluţia respectivă, astfel încât să poată permite exercitarea controlului judiciar.
Faptul că instanţa de control judiciar nu şi-a însuşit argumentele aduse de recurent, nu poate conduce la concluzia că în speţă ar fi incidente dispoziţiile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel este perfect legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.
Nici motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă, întrucât instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 110 alin. (2), respectiv ale art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a invocat recurentul.
Potrivit dispoziţiilor art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 adunările generale, „când actul constitutiv nu dispune altfel, se vor ţine la sediul societăţii şi în localul ce se va indica în convocare”.
Actul constitutiv al intimatei SC M. SA prevede în art. 11.8 că adunarea generală se întruneşte la sediul societăţii comerciale sau în alt loc indicat în convocare.
Este adevărat că locul convocării a fost altul decât sediul social ori localitatea unde se află sediul societăţii, dar este de necontestat că în cuprinsul convocării a fost indicat locul de desfăşurare a adunărilor generale, precum şi localul ţinerii şedinţelor, aşa încât, în prezenta speţă, în acord cu prevederile art. 110 din Legea nr. 31/1990 şi art. 11.8 din actul constitutiv, convocarea a fost perfect valabilă, iar hotărârile AGA nr. 1 şi AGEA nr. 1 şi 2 din 20 iunie 2001 nesusceptibile de anulare, aspecte ce au fost în mod corect reţinute de ambele instanţe.
De altfel, reclamantul a luat cunoştinţă de convocare, s-a prezentat la locul indicat, a participat la adunările din data de 20 iunie 2009 şi şi-a exercitat dreptul de vot, fără a face vreo obiecţie în privinţa locului de desfăşurare.
Astfel, cum au reţinut ambele instanţe, norma cuprinsă de art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este o normă dispozitivă, prevăzută sub sancţiunea nulităţii relative, reclamantul putând contesta în justiţie în termen de 15 zile de la publicarea hotărârii în M. Of., ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât acesta a înţeles să introducă acţiunea după împlinirea termenului de 15 zile anterior menţionat.
Prin urmare, în mod judicios instanţa de apel a reţinut că în cauză "nu există nicio înfrângere a unei dispoziţii legale imperative”, criticile recurentului sub acest aspect fiind lipsite de fundament juridic.
Nu pot fi primite nici criticile recurentului cu privire la cvorumul cu care au fost adoptate hotărârile, întrucât nu-i poate fi imputată instanţei lipsa de diligenţă a părţii de a-şi proba susţinerile şi de a depune la dosarul cauzei înscrisurile de care înţelegea să se folosească în sensul art. 1169 C. civ.
Deşi, recurentul se prevalează de sentinţa comercială nr. 590 C din 23 aprilie 2009, prin care s-a dispus suspendarea deciziei administratorului unic nr. 2 din 20 august 2008 de majorare a capitalului social al SC M. SA, în cauză, nu s-a făcut dovada unui capital social, altul decât cel înregistrat în evidenţele registrului comerţului la data de referinţă a AGA, respectiv AGEA din data de 20 iunie 2009, aspect reţinut corect de instanţa de control judiciar.
Potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 „convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării”.
Lipsa menţionării faptelor prevăzute de legea penală, a faptei ilicite şi a prejudiciului cauzat societăţii, invocată de recurent, nu poate echivala cu o omisiune sau greşeală în a emite un convocator legal şi complet în sensul dispoziţiilor anterior evocate.
Sunt nefondate criticile recurentului vizând „frauda la lege”, întrucât din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă cu certitudine că Decizia privind convocarea adunărilor generale AGA şi AGEA a fost luată de T.G. după revocarea sa din funcţia de administrator social.
Astfel cum în mod judicios a constatat şi instanţa de apel, în speţă, nu se poate prezuma în mod valabil că Decizia de întrunire a adunărilor generale pentru data de 20 iunie 2009 a fost luată de numitul T. după data de 16 mai 2009 când a fost revocat şi nu înainte de această dată, când mandatul său de administrator era valabil, cu atât mai mult cu cât de la dosar lipseşte, hotărârea adoptată de AGA la data de 16 mai 2009 pentru a se constata încetarea mandatului administratorului social T. ca urmare a revocării lui din funcţia respectivă.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a invocat încălcarea dreptul la apărare prevăzut de dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Este unanim recunoscut că art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
În soluţionarea cauzei, instanţa a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
În cauză au fost respectate drepturile procesuale ale recurentului prevăzute atât în legislaţia naţională, cât şi în convenţiile la care România este parte, acestea fiind însă analizate din perspectiva exercitării lor cu bună credinţă, principiu consacrat de art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Faţă de considerentele anterior evocate, Înalta Curte constată că Decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul reclamantului este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca legală.
Reţinând culpa procesuală a recurentului, în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte, va obliga recurentul-reclamant I.A. la plata sumei de 4.340 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC D.M. SA Brăila, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 87/A-C din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant I.A. la plata sumei de 4.340 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC D.M. SA Brăila.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2953/2011. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 2947/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
