ICCJ. Decizia nr. 2952/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr.2952/2011
Dosar nr. 18623/212/2009
Şedinţa publică din 5 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa reclamanta SC M.V.K. SRL a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei SC M.L. SRL la restituirea sumei de 109.146 de RON – reprezentând preţ integral plătit în avans potrivit facturii fiscale din 27 iunie 2006 şi obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente debitului principal şi a cheltuielilor de judecată legate de proces.
Prin sentinţa civilă nr. 4714 din 17 septembrie 2010 instanţa a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut că pârâta SC M.L. SRL a emis factura din 27 iunie 2006 în care figurează drept cumpărător reclamanta SC M.V.K. SRL, consemnându-se un avans de 109.146 de RON şi o valoare a TVA de 20.737,74 RON, cu taxare inversă pentru staţia P.; prin ordinul de plată din 27 iunie 2006 reclamanta a efectuat plata prin virament bancar către pârâtă a sumei de 109.146 de RON, notificând – la 7 decembrie 2006 – societatea pârâtă să-i restituie suma întrucât nu a întocmit contractul de vânzare - cumpărare pentru staţia P.
S-a reţinut, în esenţă, că restituirea sumei solicitate de reclamantă se putea dispune doar după ce instanţa ar fi pronunţat rezoluţiunea actului încheiat de părţi, dar acest obiect nu a figurat în cererea supusă judecăţii.
Reclamanta nu a înţeles a învesti instanţa cu o cerere în acest sens, astfel încât să se poată verifica toate condiţiile de validitate ale actului şi modul în care părţile au înţeles să-şi reglementeze relaţiile dintre ele; stabilind limitele învestirii numai la cererea de restituire a unei sume, fără a se putea determina cu acurateţe calificarea juridică a voinţei reale a părţilor, bunul asupra căruia poartă această voinţă, dar şi efectele nerespectării unor obligaţii neclare în contextul probatoriu dat, instanţa de fond constatând că lipseşte premisa esenţială a desfiinţării actului, astfel încât să se poată dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea avansului.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC M.V.K. SRL Voluntari a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 177/COM din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin acţiunea sa, reclamanta nu a solicitat rezoluţiunea convenţiei încheiată între părţi, acţiunea fiind motivată în baza înţelegerii părţilor de vânzare-cumpărare a staţiei P., iar existenţa sau nu a acestei convenţii nu trebuie dovedită în speţă întrucât nu face obiectul acţiunii.
Referitor la criticile apelantei vizând calificarea cererii sau a capetelor de cerere, instanţa de control judiciar a reţinut că dispoziţiile art. 129 se aplică în situaţia în care judecătorul are nelămuriri cu privire la obiectul acţiunii, însă în speţă obiectul s-a apreciat ca fiind clar formulat de către un reprezentant avocat, reţinându-se că potrivit principiului disponibilităţii judecătorul de fond nu putea avea în vedere decât acest obiect şi motivarea sa, respectiv cauza litigiului.
S-a apreciat că îmbogăţirea fără justă cauză poate fi avută în vedere în situaţia în care nu există o cauză legitimă a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, or, în speţă, reclamanta a invocat tocmai înţelegerea părţilor pentru vânzarea unei staţii P.
În termen legal, împotriva deciziei anterior evocate, reclamanta SC M.V.K. SRL Voluntari a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
1. dintr-o eroare inexplicabilă a fost consemnată prezenţa avocatului reclamantei la termenul de judecată la care instanţa a rămas în pronunţare, acesta fiind în faţa Curţii de Apel Bucureşti la un alt termen de judecată;
2. la acelaşi termen de judecată au fost depuse cereri de amânare ale reprezentanţilor părţilor care puteau fi respinse şi eventual suspendată cauza;
3. instanţa a procedat la judecarea cauzei fără a se pronunţa asupra probelor propuse prin apelul declarat în termen;
4. nu a analizat motivele de apel, respingând apelul fără a intra în analiza actului juridic/operaţiunii juridice ce a avut loc între părţi, şi deşi judecătorul primei instanţe s-a arătat nelămurit cu privire la obiectul pricinii, instanţa de apel a considerat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. ca inaplicabile.
În temeiul dispoziţiilor art. 308 C. proc. civ., intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
La termenul din 8 iunie 2011, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ. a încuviinţat proba cu înscrisurile solicitate de recurentă, respectiv, încheierea Curţii de apel, declaraţiile colegilor mandatarei prin care se atestă că la data de 9 decembrie 2010 aceasta se afla la Bucureşti, precum şi actele depuse prin fax la Curtea de Apel Constanţa.
Apreciind ca fiind întemeiată solicitarea recurentei, la termenul de astăzi, Înalta Curte a încuviinţat proba cu înscrisul solicitat, respectiv copia extrasului din caietul grefierului din şedinţa de la 9 decembrie 2010 a instanţei de apel.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Sunt nefondate alegaţiile recurentei vizând absenţa apărătorului ales de la judecata pricinii, instanţa de control judiciar reţinând în practicaua încheierii de amânare a pronunţării hotărârii recurate prezenţa şi susţinerile reprezentantei acesteia.
În cazul în care ar fi considerat că s-a strecurat o eroare materială în încheierea de amânare a pronunţării prin care s-a consemnat prezenţa apărătorului reclamantei, apelanta-reclamantă ar fi putut să ceară rectificarea erorii materiale în condiţiile art. 281 C. proc. civ. Cererea trebuia făcută în scris, iar partea trebuia să aibă posibilitatea legală de a ataca cu recurs o eventuală încheiere de îndreptare a erorii materiale.
Recurenta-reclamantă nu a înţeles să formuleze cerere de îndreptare materială în sensul prevederilor art. 281 C. proc. civ. - singurul mijloc procesual pus la dispoziţie de legiuitor într-o atare situaţie - aspect ce a fost precizat de reprezentanta recurentei la termenul din 8 iunie 2011 şi consemnat în încheierea de la acea dată, împrejurare ce echivalează cu o achiesare a reclamantei asupra celor consemnate în încheierea de amânare a pronunţării hotărârii recurate, iar probele cu înscrisuri în recurs nu sunt concludente în sensul celor susţinute de recurentă.
În consecinţă, vor fi înlăturate criticile recurentei sub aspectul suspendării judecării cauzei conform art. 242 alin. (1) C. proc. civ. pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Câtă vreme reprezentanta apelantei-reclamante, a fost prezentă la dezbateri, a beneficiat de apărare calificată şi efectivă - astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de amânare a pronunţării de la acea dată - punând concluzii pe fondul apelului şi având posibilitatea solicitării probelor, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar în mod corect a reţinut cauza spre soluţionare, neputând fi imputată instanţei lipsa de diligenţă a părţii de a-şi proba susţinerile şi de a depune la dosarul pricinii înscrisurile de care înţelegea să se folosească în sensul art. 1169 C. civ.
Referitor la criticile recurentei vizând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să le respingă, întrucât ambele instanţe au analizat pricina din perspectiva învestirii lor prin cererea de chemare în judecată, examinând cauza în virtutea rolului activ.
Este de necontestat că reclamanta SC M.V.K. SRL a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei SC M.L. SRL la restituirea sumei de 109.146 de RON – reprezentând preţ integral plătit în avans potrivit facturii fiscale din 27 iunie 2006 şi obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente debitului principal.
Reclamanta a definit cauza litigiului şi a conturat un anumit raport juridic, instanţa de apel apreciind în mod judicios că, în cauză, nu se poate imputa judecătorului fondului faptul că nu a cerut lămuriri asupra obiectului acţiunii, câtă vreme obiectul pricinii a fost clar formulat.
Prin urmare, nu se poate reţine că a fost încălcat principiul rolului activ al instanţei, în cauză fiind respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, a fost depusă la dosar întâmpinare, a fost acordat termen pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul acesteia, precum şi al motivelor de apel, au fost puse concluzii în susţinerea apelului, a fost amânată pronunţarea pentru a da posibilitatea intimatei de a depune concluzii scrise.
Este de reţinut că acelaşi cadru legal, instituie, însă, părţilor îndatorirea ca, în condiţiile legii să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările, în condiţiile art. 1169 C. civ., instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor.
Faţă de considerentele anterior evocate, Înalta Curte constată că Decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul reclamantei este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.V.K. SRL Voluntari împotriva deciziei civile nr. 177/COM din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2954/2011. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 2953/2011. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
