ICCJ. Decizia nr. 8700/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 8700/2011
Dosar nr.2091/117/2007
Şedinţa din 16 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 796 din 9 decembrie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Parohia Reformată Dej împotriva pârâţilor Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Dej, S.C. A.C. SRL şi C.E.C. SA Sucursala Cluj-Napoca şi în consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 11 octombrie 2006 de B.N.P. M.V., având ca obiect vânzarea-cumpărarea apartamentului nr. 9 situat în Dej, P.B., înscris în C.F. nr. A Dej, ap. nr. 19, compus din 2 spaţii comerciale şi 2 depozite cu suprafaţa de 80,35 şi suprafaţa construită de 54,61 mp, cu cota de 7,89/100 parte din părţile indivize comune şi 89,44/1133 parte din terenul înscris în C.F. nr. C Dej. S-a constatat nulitatea actelor juridice subsecvente, constând din contractul de ipotecă nr. A din 11 octombrie 2006 încheiat între pârâţii S.C. A.C. SRL Dej şi C.E.C. SA Sucursala Cluj-Napoca Agenţia de Rang 1 Dej, autentificat din 11 octombrie 2006 de B.N.P. V.M., pentru suma de 85.000 RON şi a contractului de ipotecă nr. C din 11 octombrie 2006 încheiat între pârâţii S.C. A.C. SRL Dej şi C.E.C. SA Sucursala Cluj-Napoca Agenţia de Rang 1 Dej, autentificat din 11 octombrie 2006 de B.N.P. V.M., pentru suma de 49.000 RON.
S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei S.C. A.C. SRL Dej de sub B1 din C.F. nr. A şi reînscrierea asupra acestui imobil a dreptului de proprietate al Statului Român în C.F. nr. B Dej şi C.F. nr. C Dej şi radierea sarcinilor înscrise sub C1-4 din C.F. nr. A Dej.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că asupra imobilului înscris în C.F. nr. D Dej, casă cu etaj cu 18 camere şi curte în suprafaţă de 1.133 mp, a fost proprietară tabulară Eparhia Reformată din Ardeal. Acest imobil a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 176/1948.
Ulterior preluării de către stat, imobilul a fost transcris în C.F. nr. E Dej sub A+1, în proprietatea Statului Român şi în folosinţa Ministerului Învăţământului Public.
În baza documentaţiei tehnice eliberate de R.A.L. Dej, cu Încheierea nr. 3462 din 11 decembrie 1998, imobilul din C.F. nr. E a fost dezmembrat în 18 apartamente, fiind transcris în C.F. nr. C şi C.F. nr. B în favoarea Statului Român. Apoi, a fost refăcută dezmembrarea iniţială a imobilului, în 19 apartamente.
Apartamentul nr. 19 a fost înscris în C.F. nr. B Dej, compus din 2 spaţii comerciale şi 2 depozite cu suprafaţa utilă de 80,35 mp şi suprafaţa construită de 54,61 mp, cu cota de 7,89/100 parte din părţile indivize comune înscrise în C.F. nr. C Dej.
Reclamanta s-a adresat cu cererea din 28 ianuarie 2003 Comisiei Speciale de Retrocedare, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Dej, P.B., compus din casă cu etaj cu 18 spaţii de locuit, curte în suprafaţă de stj.p. înscris în C.F. nr. D Dej, transcris în C.F. nr. E Dej şi grădină.
La data de 6 decembrie 2002, reclamanta a notificat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Dej, arătând că a formulat cerere de retrocedare a imobilului situat în Dej, str. B. şi solicitând ca spaţiile comerciale situate în acest imobil şi oricare alte spaţii ce au aparţinut Bisericii Reformate Dej, să nu fie înstrăinate.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. A din 11 octombrie 2006, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Dej, a vândut pârâtei SC A.C. SRL Dej apartamentul nr. 19, după care cumpărătoarea şi-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. nr. A Dej. Asupra aceluiaşi imobil cu Încheierea nr. 33573 din 11 octombrie 2006, s-a înscris sub C1 dreptul de ipotecă de rangul I pentru suma de 85.000 RON, până la achitarea integrală a creditului în favoarea C.E.C. SA Sucursala Cluj - Agenţia de Rang I Dej, acordat prin contractul de ipotecă nr. B din 11 octombrie 2006, iar sub C2 interdicţia de înstrăinare şi grevare în favoarea beneficiarului dreptului de ipotecă. Ulterior, cu Încheierea nr. 33574 din 11 octombrie 2006, în baza contractului de ipotecă nr. A din 11 octombrie 2006 încheiat cu C.E.C. SA Sucursala Cluj - Agenţia de Rang I Dej, s-a intabulat sub C3 ipoteca de rang II pentru suma de 49.000 RON iar sub C4 interdicţia de înstrăinare şi grevare în favoarea titularului dreptului de ipotecă.
În raportul de expertiză efectuat de expertul M.M.T., s-a concluzionat că imobilul în litigiu, după toate indiciile, este amplasat pe una dintre parcelele cu nr. top A sau B şi nu pe parcela cu nr. top C, deoarece spaţiul care face obiectul expertizei aparţine unei clădiri având regimul de înălţime parter+etaj, clădirea are înălţimea la coamă mai mică decât a clădirilor cu care se învecinează, având aspectul unei plombe care s-a executat între două clădiri existente; pereţii portanţi ai imobilului în litigiu sunt din zidărie de cărămidă, spre deosebire de pereţii clădirilor învecinate care sunt zidiţi din piatră; învelitoarea clădirii este din plăci de eternit, spre deosebire de învelitoarea clădirilor vecine care este din tablă.
Expertul topografic M.A. a contrazis concluziile expertului constructor, arătând că spaţiul face parte din clădirea edificată pe parcela C, mai exact din corpul II de clădire, apreciind ca mai apropiată de realitate varianta care confirmă faptul că imobilul care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. A din 11 octombrie 2006 Dej, încheiat între Statul Român şi S.C. A.C. SRL Dej, face parte din parcela cu nr. top C, înscris în C.F. nr. D Dej.
La pronunţarea sentinţei, prima instanţă a reţinut expertiza efectuată de expertul M.M.T., pe considerentul că este mai lămuritoare, iar argumentele aduse în sprijinul concluziei formulate sunt extinse şi pertinente, mai cu seamă cele referitoare la împrejurarea că apartamentul situat deasupra spaţiului cu altă destinaţie în litigiu, este inclus în parcela cu nr. top C, aspect necontestat de părţi, iar accesul la acest apartament se face pe casa scărilor situată pe parcela cu nr. top D, argumente care exclud apartenenţa corpului de clădire nr. II la parcela cu nr. top A. În concluzie, apartamentul nr. 19 face parte din clădirea înscrisă pe parcela cu nr. top C.
Apărarea pârâtei potrivit căreia cererea de retrocedare formulată de reclamantă nu se referă şi la spaţiul în litigiu, a fost înlăturată cu motivarea că cererea a fost formulată pentru restituirea în natură a întregului imobil teren şi construcţie compus din casă cu etaj cu 18 spaţii de locuit şi curte în suprafaţă de 315 stj.p. înscris în C.F. nr. D Dej, cu nr. top C.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei, invocate de pârâta C.E.C. SA Sucursala Cluj-Napoca, a fost respinsă, întrucât nulitatea prevăzută de art. 7 din OUG nr. 94/2000 este absolută, astfel că poate fi invocată de orice persoană interesată.
Întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat, deşi reclamanta a adus la cunoştinţa pârâtului că a formulat cerere de retrocedare pentru spaţiul în litigiu, convenţia încheiată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din OUG nr. 94/2000, este lovită de nulitate absolută, aceeaşi soartă având-o şi contractele de ipotecă.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel pârâţii Consiliul Local al Municipiului Dej, S.C. A.C. SRL Dej şi C.E.C. SA Sucursala Cluj.
Prin Decizia nr. 79/A din 2 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, a admis apelurile, a dispus anularea sentinţei tribunalului şi a trimis cauza spre judecare în primă instanţă Tribunalului Comercial Cluj, obligând apelanta SC A.C. SRL Dej să plătească expertului M.M.T. suma de 400 RON cu titlu de onorariu de expert.
În motivarea soluţiei sale, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată din 28 ianuarie 2003 la Comisia Specială de Retrocedare, Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat restituirea imobilului situat în localitatea Dej, P.B. compus din casă cu etaj cu 18 spaţii de locuit, curte în suprafaţă de 315 stj.p., înscris în C.F. nr. D, nr. top C, transcris în C.F. nr. E. În C.F. nr. E, nr. top C, la data formulării notificării, nu era înscris imobilul în litigiu cu nr. top D.
Reclamanta a recunoscut că în notificarea adresată Consiliului Local al Municipiului Dej, prin care a solicitat să nu înstrăineze spaţiile solicitate a-i fi restituite, nu a fost enumerat expres spaţiul în litigiu cu nr. top. D, dar că a cerut să nu procedeze la înstrăinarea oricăror spaţii care au aparţinut Bisericii Reformate din Dej.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. A din 11 octombrie 2006 încheiat între Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Dej şi pârâta SC A.C. SRL Dej, cu privire la spaţiul comercial situat în Dej, P.B., ap. 19, înscris în C.F. nr. A Dej, cu nr. top D, precum şi a contractelor de ipotecă.
Asupra imobilului cu nr. top C, casă cu etaj având 18 camere şi teren în suprafaţă de 315 stj.p., din C.F. nr. D Dej, s-a intabulat dreptul de proprietate al Eparhiei Reformate din Ardeal, cu Încheierea nr. B4 din 15 aprilie 1897.
În baza Decretului nr. 176/1949, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român şi în folosinţa Ministerului Învăţământului Public, operaţiune înscrisă cu Încheierea nr. 2152 din 8 decembrie 1949, totodată având loc şi transcrierea imobilului în C.F. nr. E Dej.
După ce a fost înscris în C.F. nr. E Dej, nr. top C casă cu etaj cu 18 camere, curte şi 1133 mp teren, a fost dezmembrat pe apartamente în baza documentaţiei tehnice eliberate de R.A.L. Dej şi a fost transcris în C.F. nr. C Dej şi C.F. nr. B Dej, în favoarea vechiului proprietar, conform Încheierii nr. 34623 din 11 decembrie 1998.
La cererea pârâtei S.C. A.C. SRL Dej, în apel s-a efectuat un supliment de expertiză de către expertul M.M.T., care a răspuns că îşi menţine integral punctele de vedere şi concluziile formulate în raportul de expertiză iniţial.
Aşadar, la data preluării imobilului la stat în baza Decretului nr. 176/1949, Eparhia Reformată din Ardeal nu avea înscris în cartea funciară spaţiul în litigiu, întrucât în C.F. nr. D Dej, nr. top C era înscrisă o construcţie alcătuită din doar 18 camere şi curte în suprafaţă de 315 stj.p.
Spaţiul în litigiu, având nr. top D, a fost construit ulterior exproprierii, în urmă cu circa 60 de ani, într-un pasaj de trecere, ca o plombă între clădirile învecinate, motiv pentru care este edificat din cărămidă şi nu din piatră ca şi clădirile învecinate, are înălţimea mai mică decât clădirile învecinate şi este învelit cu eternit, iar nu cu tablă ca şi clădirile învecinate.
Fiindcă reclamanta nu a construit şi nu a avut anterior exproprierii spaţiul în litigiu, în mod logic nici nu a solicitat acest spaţiu prin cererea din 28 ianuarie 2003 adresată Comisiei Speciale de Retrocedare în temeiul OUG nr. 94/2000 şi nici nu a solicitat Consiliului Local al Municipiului Dej, prin Notificarea nr. 25765 din 6 decembrie 2002, să nu îl înstrăineze.
Abia după ce cu Încheierea nr. 1206 - 1226 din anul 2004, s-a înscris în C.F. nr. C Dej spaţiul comercial cu nr. top D, reclamanta a început să întreprindă demersuri pentru a intra în posesia şi proprietatea unui spaţiu pe care cu certitudine nu l-a avut niciodată.
Spaţiul în litigiu, ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. A din 11 octombrie 2006, încheiat între Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Dej şi S.C. A.C. SRL Dej, pentru preţul de 100.000 RON, plus TVA de 19.000 RON, reprezintă un „spaţiu comercial”, pârâta cumpărătoare fiind o societate comercială ce are inclus spaţiul în litigiu în fondul ei de comerţ, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 4 şi 56 C. com., natura litigiului este comercială.
Conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON. Valoarea spaţiului comercial în litigiu este de 119.000 RON, astfel că, dat fiind că în circumscripţia Curţii de Apel Cluj există un tribunal specializat în soluţionarea litigiilor de natură comercială, acesta este competent să soluţioneze litigiul în primă instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a formulat următoarele critici:
1. Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că „raportat la dispoziţiile art. 4 şi 56 din C. com., natura litigiului este comercială", subliniind doar faptul că spaţiul în litigiu reprezintă un „spaţiu comercial", „pârâta cumpărătoare fiind o societate comercială ce are inclus spaţiul în litigiu în fondul ei de comerţ", argumentele invocate de reclamantă în susţinerea caracterului civil al prezentei cauze fiind ignorate cu desăvârşire.
Recurenta susţine că, împrejurarea că spaţiul în litigiu este comercial, iar cumpărător este o societate comercială, aceasta nu înseamnă că actul de vânzare-cumpărare autentic încheiat este un act comercial, întrucât o persoană juridică, o societate comercială, pe durata ei de funcţionare, nu săvârşeşte numai acte sau fapte de comerţ, ci şi acte civile, administrative, de gestiune etc. Pârâta nu are ca obiect de activitate vânzarea-cumpărarea de imobile, deci comerţul cu imobile ca îndeletnicire permanentă, cu scop de a obţine profit.
În cauză nu este vorba de un act sau fapt de comerţ subiectiv sau mixt, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 4, 6 sau 56 C. com.
Prezumţia de comercialitate invocată are caracter relativ, iar aceasta este răsturnată de caracterul exclusiv civil al petitelor cererii de chemare în judecată, de constatare a nulităţii absolute în baza art. 7 din OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, care constituie temeiul juridic al acţiunii, anulare acte subsecvente, restabilire situaţie anterioară, radiere drept de proprietate şi sarcini în C.F.
Cum prin prezenta acţiune se apără însuşi dreptul de proprietate asupra apartamentului aflat sub cerere de retrocedare, rezultă că aceasta are caracter de acţiune reală privind dreptul de proprietate imobiliară.
Având în vedere obiectul pricinii şi temeiul legal invocat, recurenta solicită instanţei să reţină competenţa instanţelor civile în soluţionarea prezentei cauze.
2. Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii.
Astfel, deşi se susţine că "având în vedere soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, devine inutilă analizarea celorlalte motive de apel", hotărârea atacată intră în cercetarea fondului, doar în ceea ce priveşte discuţiile referitoare la situaţia apartamentului din litigiu, analizate din perspectiva celor constatate de către experţii M.A. şi M.M.
Recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat în mod eronat probele administrate în prezenta cauză şi a ajuns la concluzii ce nu pot fi primite.
Astfel, Curtea a constatat că prin cererea înregistrată la Comisia Specială de Retrocedare, Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat restituirea imobilului compus din casă cu etaj cu 18 spaţii de locuit, curte în suprafaţă de 315 stj.p., înscris în C.F. nr. D, nr. top C, transcris în C.F. nr. E. În C.F. nr. E, nr. top. C., iar la data formulării notificării, nu era înscris imobilul în litigiu cu nr. top D.
Recurenta susţine că nu prezintă relevanţă că în C.F. nr. E Dej, nr. top. C compus din casă cu etaj cu 18 camere şi curte în suprafaţă de 1133 mp, la data formulării notificării, nu era înscris imobilul în litigiu cu nr. top D, pentru că notificarea a fost formulată în 2003, iar apartamentarea imobilului s-a făcut în 11 decembrie 1998 şi imobilul s-a transcris în C.F. nr. C şi Z. În C.F. nr. E nu apare nici nr. top F şi nici G.
De asemenea, s-a constatat prin hotărârea atacată că: "însăşi reclamanta a recunoscut că în notificarea adresată Consiliului Local al Municipiului Dej, prin care i-a solicitat să nu înstrăineze spaţiile solicitate a-i fi restituite, nu a fost enumerat expres spaţiul în litigiu cu nr. top. D".
Este adevărat că în notificare nu a fost menţionat în mod expres SC A. SRL, deoarece nu avea cunoştinţă despre această firmă şi despre documentaţia de dezmembrare, dar acest aspect nu are nicio relevanţă, iar indicarea adresei administrative şi a numărului topo iniţial era suficient.
S-a mai constatat prin hotărârea atacată că: "Expertul M.A. a arătat că modificarea extrasului C.F. nr. C se face în anul 2004 cu nr. 1206 - 1226, când casa cu 18 camere se transformă în casă cu 19 apartamente, deci apartamentul 19 apare în această C.F. la 2 ani după ce s-a emis Hotărârea nr. 110/2002 a Consiliului Local Dej. Aşadar, la data preluării imobilului la stat în baza Decretului nr. 176/1949, Eparhia Reformată din Ardeal nu avea în cartea funciară spaţiul în litigiu, întrucât în C.F. nr. D Dej, nr. top. C era înscrisă o construcţie alcătuită din doar 18 camere şi curte în suprafaţă de 315 stj. p. Spaţiul în litigiu, având nr. top D a fost construit ulterior exproprierii, în urmă cu circa 60 de ani, într-un pasaj de trecere, ca o plombă între clădirile învecinate. Fiindcă reclamanta nu a construit şi nu a avut anterior exproprierii spaţiul în litigiu, în mod logic nici nu a solicitat acest spaţiu”.
Aşa cum reiese din C.F. nr. C, atât cele 18 camere, cât şi cele 19 apartamente se situează pe o suprafaţă de 1133 mp (315 stj.p). Cele 18 spaţii de locuit au devenit 18 camere, iar mai apoi 19 apartamente. Toate provin din nr. top C solicitat spre restituire. Nu este de neglijat nici faptul, că flecare apartament, aşa cum reiese din C.F. nr. B este alcătuit din câte 1 sau 2 camere, bucătărie, baie, chiar şi din spaţiu comercial. Este de notorietate că în vechiul regim aşa se transformau 18 spaţii de locuit în 19 apartamente (care înseamnă de fapt aproximativ 55 de încăperi). Nu este real şi adevărat că acest spaţiu s-a construit în urmă cu 60 de ani ca o plombă între clădirile învecinate, pentru că deţine poze din anul 1910 şi anul 1940, anterior exproprierii, poze în care se vede clar existenţa întregii clădiri şi chiar şi a spaţiului în litigiu, care deja pe vremea aceea era spaţiu comercial.
Faptul că ap. 19 ţine de nr. top. C este dovedit de celelalte 18 apartamente care se află în aceeaşi clădire (sau chiar deasupra spaţiului din litigiu) şi sunt intabulate toate la nr. top. C.
Prin Decizia nr. 2337 din 05 mai 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare pentru cele 8 apartamente vândute s-au propus acordarea de despăgubiri reclamantei, iar prin Decizia nr. 2389 din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare s-au restituit în natură reclamantei 10 apartamente, toate de sub nr. top. C.
Comisia specială de retrocedare a decis că recurenta a fost proprietara clădirii de sub nr. top. C.
Chiar şi Municipiul Dej, prin adresa nr. 10567 din 06 mai 2010, depusă la dosarul cauzei, a recunoscut că apartamentul nr. 19 a fost cerut spre retrocedare, că aparţine nr. topo. C şi că în interior construcţia iniţială a fost recompartimentată.
3. Instanţa de apel nu a procedat în mod corect când a ţinut pe rol cauza timp de 8 termene de judecată. Fiind invocată prin apel necompetenţa materială, această excepţie de procedură de ordine publică trebuia verificată de la bun început.
Regulile de procedură instituite nu au fost prevăzute pentru a permite un exces al utilizării acestora, în detrimentul soluţionării cauzei într-un termen rezonabil aşa cum prevede art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care statuează că procesele vor fi soluţionate în termen rezonabil. Acţiunea a fost înregistrată la data de 26 aprilie 2007, s-a pierdut un an cu soluţionarea apelului, fără ca instanţa de apel să se fi pronunţat asupra acestei excepţii în mod legal şi imediat.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., instanţa de apel soluţionând procesul fără a intra în cercetarea fondului. În subsidiar, solicită modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelurilor, cu consecinţa menţinerii sentinţei instanţei de fond.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate.
Secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este competentă să soluţioneze recursul de faţă, conform dispoziţiilor art. 4 pct. 1 C. proc. civ., atât timp cât este atacată o decizie de apel, pronunţată de o secţie civilă, iar chestiunile privind natura civilă sau comercială a litigiului se lămuresc în analiza acestuia.
Recursul nu este inadmisibil, întrucât în cauză nu se aplică dispoziţiile art. B C. proc. civ., nefiind vorba de ipoteza în care o instanţă se declară necompetentă şi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea altei instanţe. În cauză, cu ocazia soluţionării apelului, s-a constatat natura litigiului, care atrage o anumită competenţă, iar Decizia din apel este supusă recursului, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
În ce priveşte motivele de recurs, verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
1. Criticile vizând natura comercială a litigiului sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Competenţa jurisdicţiei comerciale intervine ori de câte ori o persoană ce deţine calitatea de comerciant săvârşeşte fapte de comerţ (obiective, subiective sau unilaterale).
Art. 4 C. com. prevede că se socotesc ca fapte de comerţ, afară de cele prevăzute de art. 2 şi 3 C. com., celelalte contracte sau obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
Aceste dispoziţii consacră concepţia potrivit căreia vânzarea-cumpărarea bunurilor nu are un caracter exclusiv civil, ci aceasta poate fi şi comercială în anumite situaţii, ca de exemplu: vânzarea sau închirierea bunurilor imobile dacă ele fac parte din fondul de comerţ sau bunul este destinat unei activităţi comerciale.
În cauză, se constată că imobilul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere face parte din fondul de comerţ al unei societăţi comerciale, fiind destinat unei activităţi comerciale.
Aşa fiind susţinerea potrivit căreia litigiul ar avea natură civilă, nu pot fi primite.
2. În condiţiile în care s-a apreciat că nu era competentă prima instanţă să soluţioneze litigiul, dispunându-se în consecinţă, nu se mai justifica analiza pe fond a litigiului - motiv pentru care vor fi înlăturate considerentele deciziei sub acest aspect, nici instanţa de recurs nemaipronunţându-se asupra criticilor referitoare la acestea.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Parohia Reformată Dej împotriva Deciziei nr. 79/A din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2947/2011. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 8699/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
