ICCJ. Decizia nr. 2978/2011. Civil. Acţiune oblică. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2978/2011
Dosar nr. 46012/3/2008
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii S.A. şi M.M. au chemat în judecată pe pârâţii M.R.A. şi V.N.R.C., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate nulitatea absolută a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. AA/2005. În motivarea acţiunii lor reclamanţii au arătat că prin acest contract, numita C.A. a înstrăinat pârâtei M.R.A. cota de ½ din drepturile litigioase asupra imobilului situat în Bucureşti, Şoseaua A. compus din teren în suprafaţă de 15.184 m.p. şi construcţia edificată pe acesta. Reclamanţii au mai arătat că preţul cesiunii a fost de 18.770.000.000 ROL şi constă în obligaţia pe care şi-a asumat-o pârâta M.R.A., de a presta întreţinerea în favoarea numitei C.A. până la sfârşitul vieţii, care a decedat la 3 zile de la încheierea contractului.
Reclamanţii au mai, arătat că, prin antecontractul de vânzare cumpărare nr. BB/2005, fiul defunctei - V.N.R.C. s-a obligat să le vândă lor cota de 1/4 din imobilul situat Bucureşti, Şoseaua A., iar contractul de cesiune este lovit de nulitate ca urmare a lipsei cauzei, iar ei pot invoca nulitatea prin intermediul unei acţiuni oblice.
Prin sentinţa civilă nr. 9134/2008 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 46012/3/2008 la data de 03 decembrie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 998 din 3 iulie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acțiunea reclamanților. Prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii oblice întrucât reclamanţii au interes în a solicita nulitatea contractului, creanţa lor este certă, lichidă şi exigibilă, iar debitorul a fost inactiv.
În privinţa motivului de nulitate invocat, respectiv lipsa cauzei determinat de lipsa contraprestaţiei, tribunalul a constatat că este neîntemeiat, întrucât contractul de cesionare de drepturi litigioase este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros şi aleatoriu. În speţă, obligaţia pârâtei depindea atât de durata vieţii numitei C.A., dar şi de obiectul prestaţiei, variabil în funcţie de nevoile zilnice ale acesteia sau de alţi factori care pot influenţa întinderea prestaţiilor, iar obligaţia defunctei avea caracter aleatoriu, întrucât aceasta nu a garantat existenţa dreptului cedat, căci acest lucru ar fi echivalat cu garantarea câştigării procesului, ceea ce nu este posibil.
Tribunalul a mai constatat că, pârâta a prestat întreţinere în favoarea defunctei şi înainte de perfectarea contractului de cesiune.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, arătând că preţul cesiunii de drepturi litigioase constă în obligaţia de întreţinere, în schimbul căreia pârâta s-a obligat să asigure cedentei până la sfârşitul vieţii întreținere, iar părţile cunoşteau încă de la începutul perfectării actului, întinderea drepturilor şi a obligaţiilor.
Prin Decizia civilă nr. 247A din 6 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins apelul reclamanților, reținând că reclamanţii au interes pentru a solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de cesionare de drepturi litigioase, însă, având în vedere motivul nulităţii absolute a convenţiei invocat, în mod corect tribunalul a procedat în prealabil la o analiză detaliată a elementelor și a calificat actul bilateral contestat ca fiind un contract sinalagmatic, cu titlu oneros şi aleatoriu. Împrejurarea că, în speţă, contractul perfectat de părţi este un contract bilateral (sinalagmatic), nu exclude calificarea sa ca un contract aleatoriu, fiind evidentă confuzia în care se află apelanţii cu privire la aceste aspecte.
Împrejurarea că în contract s-a stipulat şi un preţ nu are nicio relevanţă, neputând modifica natura juridică a contractului ce a avut ca obiect un drept litigios, înstrăinarea privind şansele câştigării/pierderii unui proces, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 966 C. civ., sub aspectul lipsei cauzei.
Instanța de apel a apreciat că nulitatea contractului putea fi constatată în condițiile în care reclamanții ar fi probat faptul că, debitorul întreţinerii a avut cunoştinţă de moartea iminentă a creditorului întreţinerii, dovadă care nu a fost făcută în cauză. Starea gravă a sănătăţii cedentei, decurgând în opinia apelanţilor din împrejurarea că aceasta nu se putea deplasa în vederea perfectării contractului, fiind necesară o deplasare a notarului la domiciliul părţii pentru autentificarea actului nu implică, în lipsa unor dovezi certe, faptul că debitorul întreţinerii ar fi avut cunoştinţă de moartea iminentă a creditorului întreţinerii.
Împotriva deciziei civile nr. 247 A din 06 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamanții, pe care l-au încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței de fond și admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, arată că a învestit instanța cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului ca urmare a lipsei cauzei acestui act juridic, temeiul de drept fiind reprezentat de art. 966 C. civ. În stabilirea motivului determinant al încheierii contractului de cesiune, reclamanții au înțeles să depună la dosarul cauzei declarația de învinuit a pârâtei, din care reiese că actul invocat a fost încheiat la inițiativa defunctei, în scopul de a evita eventuale litigii declanșate de fiul său și se susține că, de fapt, aceasta a fost voința reală a părților.
Mai arată că, pârâta a cunoscut de la momentul încheierii contractului de cesiune, starea de sănătate a defunctei și moartea iminentă a acesteia, fapt confirmat și de încheierea de autentificare, din care reiese că notarul s-a deplasat în afara biroului său pentru a lua consimțământul defunctei, astfel că lipsește elementul alea. Potrivit art. 49 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 36/1995, în cazul îndeplinirii actului notarial în afara sediului biroului notarial, trebuie precizată împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc. Susține că, deși au invocat de la început faptul că cesionara cunoștea moartea iminentă a cedentei, pârâta nu a formulat nici un fel de apărări în acest sens.
Recursul nu este fondat.
Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de cesiune de drepturi litigioase, datorată lipsei cauzei, fundamentată pe lipsa contraprestației. Cesiunii dreptului litigios din acest contract îi corespunde obligația corelativă de plată a unui preț ce consta în întreținere.
Cesiunea (vânzarea) unui drept litigios poate avea ca obiect orice drept, real ori de creanță, fie un drept de proprietate intelectuală, drepturi succesorale, dacă spre exemplu privesc masa de împărțit sau când există neînțelegeri între moștenitori. Spre deosebire de o vânzare-cumpărare obișnuită, vânzarea dreptului litigios este un contract aleatoriu, în care părțile nu cunosc existența dreptului lor din momentul realizării acordului de voință, căci vânzătorul nu poate garanta cumpărătorului că va câștiga procesul.
Prin urmare, între părți s-a încheiat un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și aleatoriu, deoarece, pe de o parte, obligația cedentei consta în transmiterea cotei de ½ din drepturile litigioase asupra imobilului în cauză, iar pe de altă parte, obligația cesionarei consta în prestarea întreținerii în favoarea cedentei (sub diverse forme), astfel că ambele părți nu cunoșteau la data perfectării contractului, care va fi întinderea prestațiilor reciproce.
Împrejurarea că între părți s-a încheiat un contract sinalagmatic nu exclude calificarea sa ca un contract aleatoriu, cum greșit susțin recurenții.
Contractul de întreţinere este un contract cu titlu oneros, în temeiul căruia, una din părţi transmite celeilalte proprietatea unuia sau mai multor bunuri, în schimbul obligaţiei pe care aceasta şi-o asumă de a-i presta, în natură, cele necesare traiului în tot timpul vieţii, fiind în acelaşi timp un contract aleatoriu, pentru că durata obligaţiei debitorului este în funcţie de durata vieţii creditorului, eveniment incert (art. 1635 C. civ.).
Obligația de întreținere asumată de părți trebuie înțeleasă și prin prisma art. 970 alin. (2) coroborat cu dispozițiile art. 981 C. civ., conform cărora "convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa" și "clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg, deși nu sunt expres prevăzute în acesta".
În ceea ce privește proba cauzei, potrivit art. 967 C. civ., aceasta este prezumată până la dovada contrarie. Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie să dovedească aceasta. Or, în speță, reclamanții nu au reușit să dovedească lipsa cauzei actului încheiat, datorată lipsei contraprestației. Faptul că prestația cesionarei a fost acordată doar trei zile, nu induce, implicit, că ar trebui să ne raportăm la valoarea contraprestației.
Deși recurenții au depus la dosarul cauzei o declarație de învinuit a pârâtei, în care aceasta declară că inițiativa încheierii contractului a aparținut defunctei, în scopul de a o pune la adăpost pe cesionară, de eventualele litigii viitoare declanșate de fiul cedentei, se constată că acest înscris nu face altceva decât să confirme care a fost voința reală a numitei C.M. Așadar, voința reală a părților, scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat contractul, a fost acela de a se transmite un drept litigios, ale cărui șanse de câștig sau pierdere a procesului nu erau cunoscute la momentul încheierii actului juridic, în schimbul unei sume generice, necesară pentru stabilirea taxelor notariale, ce consta, de fapt, în obligația de întreținere a cedentei, până la sfârșitul vieții acesteia.
Cauza contractului ar fi lipsit dacă ar fi lipsit scopul imediat, respectiv intenția de înstrăinare a cedentei și lipsa contraprestației.
Așadar, faptul că în contract este stipulat un preț, nu modifică natura juridică a acestui act, întrucât, așa cum am arătat mai sus, înstrăinarea privea șansele pierderii sau câștigării procesului. De asemenea, chiar în contractul de cesiune de drepturi litigioase este stipulat expres că prețul constă în obligația de întreținere, iar cesionara a luat cunoștință de faptul că actul încheiat are un caracter aleatoriu și își asumă riscurile contractului, astfel că nu poate fi primită susținerea recurenților, în sensul că acestui contract îi lipsește elementul alea.
Pentru a obține constatarea nulității contractului trebuie făcută dovada că debitorul întreținerii a avut cunoștință de moartea iminentă a creditorului. Riscul de pierdere pentru el ar fi inexistent, în acest caz, ceea ce ar duce la lipsa cauzei imediate a contractului alea.
Or, în speță, așa cum au constatat și instanțele anterioare, reclamanții nu au demonstrat că pârâta-cesionară a avut cunoștință de starea gravă de sănătate a creditoarei întreținerii, deși, potrivit art. 1169 C. civ., acestora le incumbă obligația de probă, putând astfel să înlăture prezumțiile instituite de art. 967 C. civ. privind lipsa cauzei actului juridic. Prin urmare, susținerile recurenților potrivit cărora au invocat, încă de la inițierea prezentului demers judiciar, faptul că pârâta cunoștea moartea iminentă a cedentei, întrucât aceasta nu a formulat niciun fel de apărări, nu poate fi primită.
Recurenții au susținut, prin criticile aduse deciziei atacate, că pârâta ar fi cunoscut moartea iminentă a cedentei, deoarece notarul s-ar fi deplasat pentru autentificarea actului în afara sediului biroului notarial, fapt ce denotă starea de sănătate a acesteia. Or, încheierea de autentificare conține doar mențiunea deplasării notarului, la dosarul cauzei neexistând nicio probă certă referitoare la starea de sănătate a cedentei. Având în vedere faptul că demersul judiciar a fost inițiat la data de 21 iulie 2008, se constată că reclamanții au avut suficient timp pentru a produce probe referitoare la starea precară de sănătate invocată, dacă acestea existau. Mai mult, este cunoscut faptul că notarul poate purcede la autentificarea actelor și în afara sediului, la cerere, pentru o suplimentare a onorariului, nu neapărat pentru o imposibilitate de deplasare a părții.
Față de argumentele arătate mai sus, reținute, de altfel și de instanțele anterioare, se constată că nu pot fi primite nici criticile recurenților referitoare la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 966 C. civ., încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în ședința din 6 aprilie 2011.
Prin urmare, lipsa cauzei datorată lipsei contraprestației, a fost analizată atât din prisma prestației debitoarei, cât și a creditoarei, ambele instanțe concluzionând corect că părțile contractului nu cunoșteau întinderea obligațiilor asumate la încheierea contractului.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.A. şi M.M. împotriva deciziei civile nr. 247 A din 06 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2980/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2976/2011. Civil. Excepţie de... → |
|---|
