ICCJ. Decizia nr. 3048/2011. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3048/2011
Dosar nr. 757/121/2010
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1694 din 10 septembrie 2008 Judecătoria Tecuci a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Biroul Individual executor judecătoresc C.A., a respins, ca nefondată, excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de SC T.W. SRL Bucureşti, a admis acţiunea civilă având ca obiect „nulitate act” promovată de reclamantul A.M. împotriva pârâtelor SC T.W. SRL Bucureşti şi Biroul Individual executor judecătoresc C.A. în sensul că, a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de licitaţie întocmit de executor judecătoresc C.A. din Tecuci la data de 2 iunie 2006 privind vânzarea întregului patrimoniu al SC T.C. SA Tecuci şi a actului de adjudecare şi vânzare din 19 iunie 2006 efectuate în urma executării silite a întregului patrimoniu ce a aparţinut SC T.C. SA Tecuci; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actelor amintite mai sus, a anulat ca netimbrată cererea privind acordarea daunelor interese şi a daunelor cominatorii formulate de reclamantul A.M.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor interese şi a celor cominatorii, aceasta nu a fost timbrată şi a fost anulată, în consecinţă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât pârâta SC T.W. SRL Bucureşti, prin reprezentant legal cât şi reclamantul.
Tribunalul Galaţi a recalificat calea de atac formulată, stabilind că hotărârea pronunţată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs iar prin decizia civilă nr. 629 din 13 mai 2009 a admis recursurile formulate, a casat sentinţa nr. 1694 din 10 septembrie 2008 a Judecătoriei Tecuci şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 2318 din 05 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Tecuci s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Tecuci, invocată de pârâtă şi în temeiul art. 158 C. proc. civ. cu referire la art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect anulare act – formulată de reclamantul A.M. împotriva pârâţilor SC T.W. SRL Bucureşti, prin administrator N.M. şi Biroul Executorului Judecătoresc C.A., în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă, instanţa căreia i s-a înaintat dosarul.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Tecuci a reţinut că prin acţiunea formulată reclamantul a investit instanţa cu soluţionarea unei cereri civile având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unei vânzări la licitaţie, desfăşurată în cadrul unei executări silite asupra bunurilor din patrimoniul SC T.C. SA Tecuci, la cererea creditorului N.M., preţul de adjudecare al bunurilor fiind de 1 067 878 lei ( Ron), astfel că litigiul dedus judecăţii este de natură civilă, deoarece vânzarea ce se solicită a fi desfiinţată nu este una benevolă, având la bază principiul libertăţii de contractare, ci una silită, ca element al procedurii executării silite.
Instanţa a mai apreciat că în speţă nu este vorba de o contestaţie la executare, deoarece nu se invocă neregularităţi ale formelor şi actelor de executare silită, fundamentul acţiunii fiind desfiinţarea titlurilor de proprietate ale debitorului asupra bunurilor supuse executării silite, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă (decizia penală nr. 5234 din 27 septembrie 2007 a Î.C.C.J.), sub aspectul competenţei materiale fiind incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., având în vedere şi faptul că în speţă obiectul litigiului este de 1.067.878 lei (Ron), (preţul din actul de adjudecare) având deci o valoare de peste 500.000 lei.
La Tribunalul Galaţi cauza s-a înregistrat iniţial la secţia civilă, sub nr. 8617/121/2009.
Prin încheierea din 27 ianuarie 2010 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secţiei civile a Tribunalului şi înregistrarea sa pe rolul secţiei comerciale a aceleiaşi instanţe reţinându-se natura comercială a litigiului în considerarea deciziei nr. XV/2007 a Î.C.C.J. pronunţată în recursul în interesul legii şi practica judiciară a tribunalului în acest sens.
La secţia comercială a Tribunalului Galaţi cauza s-a înregistrat sub nr. 757/121/2010.
După înregistrarea dosarului pe rolul secţiei comerciale a Tribunalului Galaţi reclamanţii A.M. şi A.E. au formulat precizări şi completări la acţiunea introductivă, după cum urmează:
- au calitatea de reclamanţi în cauză, soţii A.M. şi A.E. justificat de prevederile art. 480 C. civ. şi cele ale art. 30 C. fam., motivat de faptul că aceştia sunt proprietarii bunurilor imobile prin care s-a majorat capitalul social al SC T.C. SA Tecuci fosta SC C. SA prin actul adiţional din 18 septembrie 1995;
- au calitatea de pârâţi SC T.W. SRL şi N.M. care au figurat în calitate de adjudecatar, respectiv creditor în executarea silită precum şi cu SC T.C. SA care a figurat ca debitoare în actul de adjudecare din 19 iunie 2006;
- obiectul acţiunii îl constituie constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare din data de 19 iunie 2006 emis în dosarul nr. 63/2006 al Biroului executorului judecătoresc C.A. pentru existenţa fraudei la lege precum şi solicitarea de obligare, în solidar, a pârâţilor SC T.W. SRL şi N.M. la plata despăgubirilor civile în sumă de 477.000 dolari S.U.A. în echivalent lei la momentul efectuării plăţii, pentru lipsa de folosinţă prin exploatarea bunurilor în concordanţă cu obiectul de activitate.
Prin sentinţa civilă nr. 1597 din 21 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 757/121/2010 s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.M. şi A.E. în contradictoriu cu pârâţii SC T.W. SRL şi B.E.J. C.A. şi, pe cale de consecinţă:
S-a constatat nulitatea absolută a actului de adjudecare din data de 19 iunie 2006 emis în dosarul nr. 63/2006.
În temeiul art. 246 C. proc. civ. s-a luat act că reclamanţii renunţă la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor civile în sumă de 477.000 dolari S.U.A., în echivalent lei, la momentul efectuării plăţii.
În pronunţarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut următoarele:
- contractul de împrumut din 19 iunie 2006 prin care N.M. apare ca împrumutător al SC T.W. SRL pentru suma de 1.067.878 lei şi respectiv declaraţia notarială a reprezentantului adjudecatarului că ar fi achitat creditorului această sumă la data de 9 iunie 2006 nu pot fi considerate ca având efectul şi valabilitatea unor documente contabile pe care o societate comercială era obligată să le înregistreze potrivit dispoziţiilor legii nr. 82/1991;
- litigiul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti deşi sediul debitorului se afla în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Galaţi, această excepţie nefiind invocată de reprezentantul acestuia care nu a formulat nici un fel de apărare şi nici acţiune în anularea hotărârii de obligare la plată. Aceste elemente plasate în contextul dovedit prin sentinţa civilă nr. 193 din 3 februarie 2004 a Tribunalului Galaţi şi încheierea din 29 iunie 2009 de lămurire a dispozitivului acestei hotărâri în sensul că reclamantului A.M. deşi acţionar majoritar la SC T.C. SA îi era interzis de către administratorul N.P. orice acces şi informare cu privire la activitatea acesteia, dovedesc fără nici un dubiu că şi această hotărâre a fost obţinută prin manopere frauduloase;
- nulitatea unui act juridic sau a unei operaţiuni juridice poate fi invocată atât în mod direct pe calea unei acţiuni având acest obiect cât şi incidental în cadrul unui alt proces, ca în speţă, atâta timp cât elementele probatorii existente permit această analiză.
Prin cererea completatoare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1597 din 24 aprilie 2010 reclamanţii A.M. şi A.E. au solicitat completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1597 din 24 aprilie 2010 a Tribunalului Galaţi în sensul de a se soluţiona şi cererea de restituire a taxei judiciare de timbru în valoare totală de 33.893, 14 lei şi a obligării pârâtei SC T.W. SRL la plata sumei de 7.140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 3011 din 29 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1597 din 24 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în dosarul civil nr. 757/121/2010 formulată de apărătorul reclamanţilor A.M. şi A.E.
S-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1597/2010 a Tribunalului Galaţi în sensul că „obligă pârâţii la plata sumei de 41.033 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”.
Împotriva sentinţei civile nr. 1597 din 24 aprilie 2010 a Tribunalului Galaţi au formulat apel pârâţii SC T.W. SRL şi N.M. iar împotriva sentinţei nr. 3011 din 29 septembrie 2010 de completare a dispozitivului sentinţei nr. 1597/2010 au formulat apel pârâta SC T.W. SRL şi reclamanţii A.M. şi A.E., înregistrate sub nr. unic 757/121/2010 pe rolul Curţii de Apel Galaţi.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială prin decizia nr. 26 din 10 martie 2011, a dispus următoarele:
”Admite apelul declarat de pârâţii SC T.W. SRL şi N.M., împotriva sentinţei civile nr. 1597 din 21 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi, schimbă în parte, sentinţa apelată în sensul că, admite, în parte, acţiunea, constată nulitatea absolută parţială a actului de adjudecare din 19 iunie 2006 întocmit de executorul judecătoresc C.A., în dosarul nr. 63/2006 numai în ceea ce priveşte următoarele bunuri: imobilul situat în Tecuci, teren pe care se află edificate următoarele construcţii: cabină-poartă în suprafaţă utilă de 10 m.p.; clădire cu destinaţia de corp administrativ în suprafaţă utilă de 102 m.p., compartimentată astfel: 2 (două) încăperi pentru depozitare, o încăpere birou, o încăpere contabilitate, o încăpere protocol, baie de serviciu; garaj-auto; spălător materiale, clădire cu destinaţie de hală-producţie, în suprafaţă utilă de 557 m.p., compartimentată astfel: hol intrare, 2 (două) grupuri sanitare, un duş, 2 (două) vestiare, sala de masă, sală de producţie şi depozitare pentru materii prime şi produse finite: menţine validitatea actului de adjudecare pentru restul bunurilor adjudecate; menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Admite apelurile declarate de pârâta SC T.W. SRL şi de reclamanţii A.M. şi A.E. împotriva sentinţei civile nr. 3011 din 29 septembrie 2010 (de completare a sentinţei civile nr. 1597 din 21 aprilie 2010) pronunţată de Tribunalul Galaţi, schimbă, în parte, sentinţa apelată în sensul că admite în parte, cererea formulată de reclamanţii A.M. şi A.E., prin reprezentant convenţional av. A.D. pentru completarea sentinţei civile nr. 1597 din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Galaţi şi în consecinţă: obligă pe pârâţii SC T.W. SRL şi N.M. la plata sumei de 7.140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanţii A.M. şi A.E.; respinge capătul de cerere privind restituirea taxei judiciare de timbru în sumă totală de 33.893,14 lei, ca fiind nefondat; obligă pe pârâţii SC T.W. SRL şi N.M. la plata sumei de 3000 lei către intimaţii apelanţi A.M. şi A.E., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, micşorate conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ”.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele:
- este întemeiat motivul de apel referitor la împrejurarea că instanţa de fond şi-a fundamentat hotărârea pe o analiză critică a unei alte hotărâri respectiv sentinţa civilă nr. 8/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti hotărâre care se bucură de puterea lucrului judecat şi asupra căreia nu se mai poate efectua un examen de legalitate.
- instanţa de fond nu a făcut o analiză asupra realităţii sau legalităţii actului de adjudecare supus cenzurii instanţei sub aspectul motivelor invocate în susţinerea fraudei la lege cu ocazia întocmirii actului de adjudecare.
Reexaminând cauza, din perspectiva efectului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a reţinut, din examinarea probatoriilor administrate, că bunurile imobile, la data adjudecării 19 iunie 2006 erau proprietatea reclamanţilor A.M. şi A.E. şi nu a debitoarei SC T.C. SA iar pârâtul N.M. creditor în cadrul executării silite şi pârâta SC T.W. SRL, adjudecatara bunurilor imobile reprezentantă de N.P., tatăl pârâtului, cunoşteau această situaţie întrucât pârâtul N.M. este inculpat în cauza finalizată prin pronunţarea sentinţei penale nr. 292 din 08 martie 2006, astfel că actul de adjudecare prin care s-au adjudecat bunurile imobile aparţinând reclamanţilor A.M. şi A.E. s-a încheiat în frauda dreptului proprietarilor cu complicitatea creditorului N.M. şi a adjudecatarei SC T.W. SRL, ceea ce atrage nulitatea absolută parţială a actului de adjudecare în virtutea cunoscutului adagiu clasic, frauda corupe totul („fraus omnia corrumpit”).
În ceea ce priveşte bunurile mobile care au făcut obiectul adjudecării Curtea a reţinut că acestea nu aparţin reclamanţilor, întrucât nu au fost aduse ca aport în natură în cadrul SC C. SA de către reclamanţi ci de altă persoană.
Referitor la celelalte motive de nulitate invocate de reclamanţi decurgând din încălcarea prev. de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., 516 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 500 alin. (2) C. proc. civ. care privesc actele întocmite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de vânzare la licitaţie, instanţa a apreciat că acestea puteau fi valorificate pe calea contestaţiei la executare, exercitată în temeiul defipt de lege şi nu pe calea acţiunii deduse judecăţii.
A mai reţinut instanţa de apel, în ceea ce priveşte capătul de cerere în despăgubiri civile în sumă de 477.000 dolari SUA că la momentul efectuării plăţii reclamanţii A.M. şi A.E. au renunţat la judecata acestuia în temeiul art. 246 C. proc. civ., la ultimul termen de judecată iar instanţa de fond, în aplicarea principiului disponibilităţii procesului civil a luat act de dispoziţia reclamanţilor în acest sens.
Curtea de apel a apreciat întemeiate apelurile formulate împotriva sentinţei civile nr. 3011 din 29 septembrie 2010 din următoarele considerente:
- apelanta-pârâtă SC T.W. SRL nu poate fi obligată decât la plata sumei de 7.140 lei constând în onorariu avocat dovedită cu chitanţa depusă la dosar fond, ca o consecinţă a pierderii procesului şi deci, ca parte căzută în pretenţii conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Apelanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de dezbateri astfel că nu poate fi primit motivul referitor la faptul că reclamanţii nu au formulat cerere în acest sens.
Cât priveşte suma de 33.893,14 lei ce face obiectul cererii de restituire taxă judiciară de timbru instanţa de apel a reţinut următoarele.
- reclamantul A.M. a achitat această sumă în baza încheierii din 05 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 456/324/2008 când, Tribunalul Galaţi, investit să soluţioneze recursul împotriva sentinţei civile nr. 1694 din 10 septembrie 2008 a Judecătoriei Tecuci (primul ciclu de judecată al cauzei) a constatat că reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru pentru capătul de cerere în constatare nulitate absolută având ca obiect bunuri în valoare de 1.067.878 lei, la această valoare. S-a dispus ca reclamantul să plătească suma de 22.594,76 lei taxă judiciară de timbru pentru faza procesuală a fondului şi 11.298,38 lei pentru judecata recursului.
- cererea având ca obiect constatare nulitate titlu de proprietate reprezentant de actul de adjudecare este o cerere patrimonială deoarece tinde la desfiinţarea unui act juridic ale căruia efecte (drepturi şi obligaţii) au caracter patrimonial, astfel că este o acţiune evaluabilă în bani iar taxa judiciară de timbru ce face obiectul cererii de restituire a fost în mod corect stabilită ca fiind datorată de reclamanţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.M. şi A.E. pe de-o parte şi pârâţii SC T.W. SRL şi N.M., pe de altă parte.
1. Recurenţii – reclamanţi solicită admiterea recursului, modificarea în speţă a deciziei atacate în sensul admiterii în parte a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3011 din 19 septembrie 2011 a Tribunalului Galaţi, secţia comercială şi restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 13.100,89 lei.
Recurenţii – reclamanţi îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează încălcarea de către instanţa de control judiciar a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 146/1997.
II. Recurenţii – pârâţi îşi subsumează global criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
- din modalitatea în care motivează instanţa de apel precum şi din cele două sentinţe ale instanţei de fond se observă, că atât cererea principală, modificată şi precizată, precum şi cererea de completare a dispozitivului hotărârii au fost greşit admise, constatându-se nulitatea unui act de adjudecare, adică un act de executare silită, dar şi admiţându-se cererea de obligare a pârâtelor la plata de cheltuieli de judecată în cuantum de 41033 lei, din moment ce dovada cheltuielilor efectiv realizate - chitanţa privind onorariul de avocat - cuprinde suma de 7.140 lei;
- lipseşte din dosar orice dovadă concretă de conivenţă, de dol sau act fraudator pentru cauză ilicită fiind supus dovezii cel ce solicită conform art. 966 C. civ. şi art. 1169 C. civ., actul de adjudecare nefiind dovedit că a fost realizat prin fraudarea legii, instanţele de judecată făcând astfel o greşită apreciere a legii în cauză;
- a fost nesocotit principiul actori incumbit probat io, întrucât nu se poate reţine direct frauda la lege în condiţiile în care procedura penală era în derulare, iar creanţa SC T.W. SRL asupra SC T.C. SA (fostă SC C. SA) era certă lichidă şi exigibilă, pe de o parte, iar pe de altă parte se reţine că din actele dosarului nu s-a probat faptul că societatea comercială debitoare ar fi formulat cerere de anulare a creanţei.
Precizează recurentele – pârâte că anularea unui asemenea act public este în opinia lor, de neacceptat, dată fiind procedura de publicitate şi termenul pe care îl presupune căile de atac pe care societatea le are la dispoziţie;
- referirea generică la ipoteza că reclamanţii au fost titularii anteriori ai dreptului de proprietate, anterior modificării actului constitutiv al SC C. SA, este un neadevăr, întrucât, aşa cum arată dovezile, cei în cauză au fost titulari de drepturi, au adus aport în societate bunuri imobile, iar instanţa a anulat actele sub aspectul faptului că a exclus din asociere doar pe N.M., prin anularea tacturilor care atestau dreptul de proprietate asupra utilajelor;
- interpretarea dată de instanţe actelor dosarului este dincolo de lege, de vreme ce reclamanţii au redevenit asociaţi majoritari la SC T.C. SA, dar nu a fost anulat actul prin care aceştia au stabilit majorarea capitalului social prin introducerea în societate a acestor imobile.
Conchid recurenţii – pârâţi că instanţa nu doar că a făcut o greşit apreciere a legii, motivând generic, sumar şi fără susţinere faptică un caz de fraudă la lege, dar a ignorat şi probele dosarului în conformitate cu care cei doi reclamanţi nu sunt titulari ai dreptului de proprietate pretins, ci doar acţionari majoritari ai SC T.C. SA care are în patrimoniu, în continuare aceste bunuri şi apreciază că, din moment ce solicitarea reclamanţilor nu are temei fiind clar diferită de situaţia procesuală reală şi cum nu există alte argumente de natură să schimbe în vreun fel situaţia cererea de chemare în judecată, completată şi modificată, urmată de completarea dispozitivului greşit admisă, precum şi analiza şi soluţia adoptată de instanţa de apel sunt soluţii nelegale.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de recurenţii – reclamanţi, constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta.
Obiectul cererii formulate de reclamanţi a fost acela de restituire a taxei judiciare de timbru în valoare de 33.893,14 lei în temeiul art. 23 alin. (1) lit. a) din legea nr. 146/1997 achitată nedatorat şi obligării pârâtei SC T.W. SRL la plata sumei de 7.140 lei reprezentând onorariu avocaţial.
Critica adusă de reclamanţi sentinţei nr. 3011 din 29 septembrie 2010 a Tribunalului Galaţi prin cererea de apel are în vedere dispoziţia eronată a instanţei de fond de obligare a pârâţilor SC T.W. SRL Bucureşti şi B.E.J. C.A. să achite reclamanţilor suma de 41.033 lei cheltuieli de judecată (33.893 lei taxă judiciară şi 7.140 lei onorariu de avocat) în condiţiile în care B.E.J. C.A. nu mai avea calitate procesuală pasivă.
Reclamanţii au susţinut în faţa instanţei de apel, că în opinia lor instanţa de fond ar fi trebuit să dispună restituirea sumei reprezentând taxele judiciare de timbru, cu motivarea că aceasta nu era datorată în temeiul art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 şi obligarea pârâtei SC T.W. SRL Bucureşti numai la plata onorariului avocaţial în sumă de 7.140 lei.
În recursul formulat reclamanţii reproşează instanţei de control judiciar că a pronunţat decizia atacată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată.
După cum se poate observa recurenţii – reclamanţi invocă în recurs un temei nou, pretins a fi încălcat sau greşit aplicat de către instanţe, respectiv art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată care reglementează modul de taxare a cererilor evaluabile în bani.
Cum acest aspect nu a format obiectul analizei instanţei de apel, el nu poate forma omisso medio, obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală, împrejurare faţă de care Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.
II. Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate de pârâţi, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept indicat, reţine nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., urmând să admită, astfel, excepţia nulităţii acestui recurs invocată de recurenţii – reclamanţi, pentru următoarele considerente:
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurenţii – pârâţi îşi circumscriu criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportându-se atât la hotărârea instanţei de fond cât şi la cea pronunţată de instanţa de control judiciar.
Deşi îşi subsumează criticile dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizează istoricul cauzei, atitudinea procesuală a părţilor, situaţii de fapt şi administrarea probatoriului, fără a fi susţinute în drept prin indicarea normelor de drept încălcate sau greşit aplicate.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenţi, reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii – pârâţi nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia invocată de recurenţii – reclamanţi şi va constata nulitatea recursului declarat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenţii – reclamanţi A.E. şi A.M. împotriva deciziei nr. 26 din 10 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Constată nulitatea cerii de recurs declarată de recurenţii – pârâţi N.M. şi SC T.W. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 26 din 10 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi - secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3047/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3176/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
