ICCJ. Decizia nr. 3297/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3297/2011
Dosar nr. 44591/3/2008
Şedinţa publică din 08 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 188A din 11 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - pârâtă SC P. SA împotriva sentinţei civile nr. 662 din 6 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant D.M. şi a obligat pe apelantă la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 noiembrie 2008 reclamantul D.M., în contradictoriu cu pârâtul SC P. SA, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 27 din 08 aprilie 2008 emisă de pârâtă, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii privind plata valorii actualizate a suprafeţei de 2.300 m.p. teren situat în Municipiul Piatra Neamţ, strada G.D., judeţul Neamţ sau restituirea în natură a acestui imobil ocupat în prezent de un depozit P., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 662 din 6 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul D.M. şi a anulat Decizia nr. 27 din 08 aprilie 2008, emisă de pârâta SC P. SA; a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Legii nr. 247/2005, privind imobilul - teren situat în Municipiul Piatra Neamţ, strada G.D., judeţul Neamţ, în suprafaţă de 2.300 m.p. şi a obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1.000 RON.
S-a reţinut că restituirea în natură nu este posibilă, având în vedere situaţia de fapt existentă la momentul actual, pe teren fiind edificat un depozit de carburanţi, situaţie de fapt necontestată de altfel de niciuna dintre părţi - în raport de prevederile art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 11 din lege, pârâtei revenindu-i în aceste condiţii obligaţia de restituire prin echivalent a imobilului notificat.
Asupra apelului declarat de pârâtă s-au reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 27 din 08 aprilie 2008 emisă de pârâtă a fost respinsă notificarea din 12 noiembrie 2001 privind plata valorii actualizate a suprafeţei de 2.300 m.p. teren situat în Municipiul Piatra Neamţ, strada G.D., judeţul Neamţ, sau restituirea în natură a acestui imobil ocupat de un depozit P.
La soluţionarea acestei notificări, prin Decizia contestată s-a apreciat că notificatorii nu fac dovada preluării abuzive a imobilului şi a dreptului de proprietate, nu s-a identificat imobilul prin expertiză, iar acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată notificatorilor fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Prin Decizia civilă nr. 255 din 6 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, în Dosarul nr. 428/32/2006, rămasă irevocabilă, s-a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 96 din 3 martie 2006 a Tribunalului Neamţ, sentinţă ce a fost schimbată în parte, în sensul că a fost obligat Primarul Municipiului Piatra Neamţ să înainteze notificarea din 12 noiembrie 2001 formulată de contestatori, în temeiul Legii nr. 10/2001, spre competentă soluţionarea deţinătorului actual al terenului, SC P. SA Iaşi.
S-a reţinut, în esenţă, prin această decizie că modul de deposedare al contestatorilor, respectiv exproprierea în perioada regimului comunist, îi îndreptăţeşte pe contestatori să solicite măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul de 0,36 ha, regimul juridic al acestuia fiind stabilit prin art. 1 din acest act normativ.
Se impune astfel înlăturarea susţinerilor pârâtei privind incidenţa în speţă a Legilor fondului funciar, prin raportare la art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât regimul juridic al terenului în litigiu a fost deja tranşat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi nu mai poate fi repus în discuţie în cauză.
Curtea a înlăturat totodată şi apărările pârâtei în sensul că reclamantul ar fi trebuit să acţioneze în prealabil pe calea contenciosului administrativ pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. MM/1995 emis în favoarea unităţii pârâte de ministerul titular conform Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991, legea specială de reparaţie necondiţionând restituirea imobilelor ce fac obiectul acestei legi de exercitarea în prealabil a unor asemenea acţiuni.
Reţinând calitatea de proprietar a reclamantului asupra imobilului în litigiu, precum şi caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, Curtea a constatat că reclamantul este persoană îndreptăţită la restituirea suprafeţei de teren solicitată, în temeiul dispoziţiilor reparatorii speciale ale acestui act normativ.
În ceea ce priveşte modalitatea de restituire, Curtea a reţinut că restituirea în natură nu este posibilă, având în vedere situaţia de fapt a terenului, aşa cum a stabilit prima instanţă, în raport de prevederile art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 1 din lege, pârâtei revenindu-i în aceste condiţii obligaţia de restituire prin echivalent a imobilului notificat, cu respectarea reglementărilor speciale din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 referitoare la procedura de stabilire şi acordare de despăgubirilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul SC O.P. SA, învederând următoarele:
- Hotărârea judecătorească recurată este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1, 2 alin. (1), art. 22, 23 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 şi art. 39 din Legea nr. 18/1991 republicată, în cauza fiind îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Instanţele de fond şi de apel nu au exercitat rolul activ conferit de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nestăruind prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, ordonând administrarea tuturor probelor necesare.
În virtutea rolului activ instanţele ar fi trebuit să dispună nu numai efectuarea unei expertize pentru verificarea regimului juridic al terenului în litigiu, în sensul de a se stabili dacă acest teren este intravilan sau extravilan, ci şi administrarea oricăror alte probe (ex. adeverinţe emise de consiliul local referitoare la categoria de folosinţă, clasa terenurilor, regimul situării acestora, etc), după care ar fi trebuit să analizeze incidenţa Legii de reparaţie specială nr. 10/2001.
- S-a solicitat prin notificare un imobil teren în suprafaţa de 0,36 ha, respectiv 3.600 m.p. din care pe suprafaţa de 2.300 m.p. este amplasat depozitul de carburanţi, aparţinând subscrisei.
În aceste condiţii, în baza dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001, intimatul-reclamant avea obligaţia să facă dovada: dreptului de proprietate asupra acestui teren cu acte de proprietate, conform art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar nu cu extras din Registrul Agricol, acest înscris neconstituind mijloc de probă pentru dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în intravilanul localităţilor ci pentru terenurile agricole al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991; dovada preluării abuzive, ceea ce nu a făcut; că imobilul este situat în intravilan, ceea ce nu a făcut; că nu a beneficiat de despăgubiri în condiţiile celorlalte legi speciale de reparaţie în domeniul proprietăţii.
La dosarul cauzei a fost depusă adeverinţa din 08 mai 1992 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, prin care autorului reclamantului – D.G.M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de 0,36 ha (respectiv 3.600 m.p.), doar punerea în posesie s-a realizat pentru o suprafaţă de 1.250 m.p., existând riscul acordării de măsuri reparatorii de două ori pentru acelaşi teren, sub incidenţa a două legi ale proprietăţii, adică şi sub incidenţa Legii nr. 18/1991 şi sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Analizând Decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
1. În soluţionarea cauzei instanţa de apel a dat eficienţă puterii de lucru judecat a hotărârii anterioare din litigiul declanşat de reclamant, respectiv Decizia nr. 285 din 6 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă,atât sub aspectul calităţii de persoană îndreptăţită (reţinându-se prin hotărârea anterioară deposedarea abuzivă a contestatorului) cât şi sub aspectul intrării imobilului sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi nu a Legii nr. 18/1991.
Acest mod de soluţionare a cauzei trebuia criticat prin cererea de recurs, acesta fiind supus controlului pe calea recursului, potrivit art. 299 alin. (1) şi art. 304 C. proc. civ.
Întrucât criticile de recurs referitoare la dovada proprietăţii şi legea sub al cărei regim intră imobilul nu se circumscriu modului de soluţionare a cauzei de către instanţa de apel, acestea nu vor fi analizate în recurs.
Apărări în acest sens s-au făcut prin concluziile scrise depuse la dosar la termenul de judecată a cauzei, însă acestea, nefiind motive de ordine publică, nu vor fi analizate de instanţă, fiind formulate după expirarea termenului de motivare a recursului.
2. Critica referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 nu va fi primită de instanţă. În condiţiile în care s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar sub acest aspect urmează a fi avute în vedere şi cele arătate mai sus subpct. 1, această lege îi este aplicabilă imobilului în litigiu, reclamantul putând primi despăgubiri numai în temeiul acestei legi – pe de altă parte, în temeiul Legii nr. 18/1991 s-a făcut punerea în posesie pentru o suprafaţă ce nu este inclusă în ceea ce face obiectul litigiului.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul SC O.P. SA împotriva deciziei nr. 188 A din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3298/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3295/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
