ICCJ. Decizia nr. 3112/2011. Civil. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3112/2011
Dosar nr. 1249/44/2010
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 82/113/2009, reclamantul I.A. a solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 1 şi 2 din 2 decembrie 2008 şi constatarea nulităţii divizării SC R.M.R.T.A. SA Brăila prin desprinderea unei părţi din patrimoniul social al societăţii divizate şi transmiterea către o societate nou înfiinţată SC R.M.R.T.H. SRL Brăila în contradictoriu cu pârâta SC R.M.R.T.A. SA Brăila.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că nulitatea divizării rezultă din faptul că nu a fost adoptată o hotărâre de admitere în principiu, administratorii nu au fost împuterniciţi prin hotărâre de acţionarii societăţii pentru întocmirea proiectului de divizare, proiectul de divizare nu este întocmit în conformitate cu legea, nefiind descrise pasivele, capitalul social al societăţii beneficiare este greşit, nu se precizează care este cuantumul primei de divizare şi nu se specifică condiţiile alocării părţilor sociale la societatea nou înfiinţată.
Prin sentinţa nr. 3 din 20 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Brăila, s-a respins, ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul I.A. în contradictoriu cu SC R.M.R.T.A. SA.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut în esenţă că hotărârile a căror nulitate se solicită au fost luate cu respectarea dispoziţiilor legale, iar susţinerea reclamantului în sensul că nu şi-a exercitat dreptul la vot a fost înlăturată având în vedere că proiectul de divizare a fost publicat şi în Monitorul Oficial.
Împotriva sentinţei nr. 3 din 20 martie 2009 a declarat apel I.I.
Prin decizia nr. 24/A din 24 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, s-a admis apelul, s-a admis acţiunea formulată de I.A., s-au anulat hotărârile nr. 1 şi 2 din 2 decembrie 2008 adoptate de AGEA a SC R.M.R.T.A. SA; s-a declarat nulă divizarea parţială a SC R.M.R.T.A. SA; s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brăila; s-a obligat intimata-pârâtă la plata sumelor de 45 lei cheltuieli de judecată la fond şi 3469,8 lei cheltuieli de judecată în căile de atac către apelantul-reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că hotărârile 1 şi 2 din 2 decembrie 2008 a SC R.M.R.T.A. SA Brăila au fost adoptate în baza proiectului care încalcă legea astfel că în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. (7) coroborate cu dispoziţiile art. 239, art. 241, art. 251 din Legea nr. 31/1990 s-a dispus anularea acestora.
Împotriva deciziei nr. 24/A din 24 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs SC R.M.R.T.A. SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel: 1) a schimbat cauza cererii de chemare în judecată în contra dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. şi a încălcat flagrant limitele investirii, expresie a principiului disponibilităţii părţii cu nesocotirea vădită a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.; 2) s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, schimbând în mod vădit nelegal, cauza acţiunii judiciare; 3) a interpretat eronat dispoziţiile art. 238 şi art. 241 lit. c) din Legea nr. 31/1990; 4) în mod eronat a analizat art. 117 alin. (7) coroborat cu art. 239 din Legea nr. 31/1990 deoarece acestea exced motivelor de apel formulate de intimatul reclamant I.A. şi nesocotesc totodată cele reţinute cu putere de lucru judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare nr. 1646 din 7 mai 2010 prin care instanţa supremă a constatat că nu a avut loc nici o încălcare a acestor prevederi legale; 5) a depăşit din nou limitele cererii de apel şi a schimbat cauza acţiunii judiciare, motivând că prin adoptarea hotărârilor a căror anulare se cere au fost încălcate şi dispoziţiile art. 241 lit. k) din lege deoarece repartizarea de părţi sociale s-a realizat doar către o parte din acţionarii societăţii divizate şi cu prejudicierea drepturilor celorlalţi asociaţi deşi prin acţiunea introductivă intimatul reclamant I.A. a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990 pentru o cauză diferită, respectiv întrucât „proiectul de divizare nu cuprinde descrierea exactă a pasivelor care urmează a fi transferate societăţii beneficiare”; 6) în contra dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel a primit critica intimatului reclamant I.A., din cuprinsul motivelor de apel formulate de acesta privind pretinsul abuz de majoritate şi încălcarea prevederilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990, deşi aceasta a constituit o cerere nouă – motiv de nelegalitate care nu putea fi formulat direct înaintea instanţei de apel.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de motivele de nelegalitate ale art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. invocate de către recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Din prevederile legale menţionate reiese că motivul de recurs poate fi invocat doar în situaţia în care instanţa a cărei hotărâre se atacă a acordat ceea ce nu s-a cerut, adică a acordat mai mult sau mai puţin faţă de obiectul cererii de chemare în judecată.
Din această perspectivă Înalta Curte reţine că decizia instanţei de apel este în deplină concordanţă cu prevederile legale, instanţa de apel ţinând seama de criticile formulate de apelant atât în cererea de apel cât şi în cererea de chemare în judecată şi nu în ultimul rând de recomandările cuprinse în decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, susţinerile recurentei nu sunt justificate atât timp cât instanţa de apel a analizat motivele cererii de apel în deplină concordanţă cu motivele de nulitate invocate în cererea de chemare în judecată şi înscrisurile existente la dosarul cauzei.
În acest context trebuie subliniat şi faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 că faţă de caracterul devolutiv al apelului instanţa de apel nu a analizat legalitatea celor două hotărâri a căror nulitate a fost solicitată din perspectiva tuturor actelor ce au stat la baza divizării prin desprinderea unor părţi din patrimoniul SC R.M.R.T.A. SA.
Dispoziţiile reţinute în decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt în deplină concordanţă cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că „instanţa de apel va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu”.
Cu alte cuvinte, dacă argumentele instanţei de apel reţinute în decizie nu coincid cu argumentele apelantului precizate în cererea de apel sau în cererea de chemare în judecată, însă motivarea se încadrează în textul de lege aplicabil împrejurării de fapt nu înseamnă că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cu nesocotirea principiului disponibilităţii.
Prin urmare criticile recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel a depăşit limitele efectului devolutiv al cererii de apel, precum şi faptul că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii şi a schimbat cauza acţiunii judiciare sunt nefondate.
Referitor la criticile recurentei în sensul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 238, art. 241 lit. c), art. 241 lit. k) şi încadrate în motivul de nelegalitate al art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că sunt nefondate.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Doctrina a statuat că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii înseamnă că instanţa a aplicat dispoziţiile legale incidente cauzei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă precum şi din criticile deciziei recurate referitoare la aplicarea eronată a legii Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod corect că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 238 alin. (2), art. 241 lit. c), art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990.
Astfel, art. 238 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că divizarea este operaţiunea prin care: a) o societate după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate; b) o societate, după care este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă totalitatea patrimoniului său mai multor societăţi nou constituite în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile nou constituite şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.
Din dispoziţia legală menţionată rezultă cu claritate că toţi acţionarii societăţii divizate vor obţine prin repartizare acţiuni şi la societatea beneficiară şi, eventual al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate. Cu alte cuvinte, textul de lege nu prevede posibilitatea opţiunii acţionarului privind participarea la divizare, în sensul alegerii între a deveni acţionar la societatea beneficiară ori a se retrage.
Art. 241 lit. c) din Legea nr. 31/1990 prevede că administratorii societăţilor care urmează a participa la fuziune sau divizare vor întocmi un proiect de fuziune sau de divizare care va cuprinde condiţiile alocării de acţiuni la societatea absorbantă sau la societăţile beneficiare.
Din textul de lege amintit rezultă în mod clar că este obligatorie alocarea noilor acţiuni, nefiind vorba despre o opţiune, iar proiectul de divizare trebuie să conţină modalitatea în care ar urma să se realizeze acest lucru.
Păstrând raţionamentul prin art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990, legiuitorul a impus administratorilor împuterniciţi să întocmească proiectul de divizare şi să reglementeze în cadrul acestuia modalitatea în care sunt repartizate către acţionarii sau asociaţii societăţii divizate acţiunile, respectiv părţile sociale la societăţile beneficiare.
Cu alte cuvinte, acordarea unor participaţii la societatea nou înfiinţată nu este o opţiune ci o obligaţie. Or, dispoziţiile art. 6.9 din proiectul de divizare sunt contrare prevederilor legale din moment ce s-a reţinut că vor dobândi calitatea de asociat al societăţii beneficiare doar acţionarii societăţii divizate care doresc să participe la divizare, iar cei care nu doresc au dreptul să se retragă din societate înainte ca divizarea să producă efecte.
Referitor la criticile recurentei în sensul că au fost încălcate prevederile art. 294 alin. (1) în sensul că au fost analizate dispoziţiile art. 117 alin. (7), art. 239, art. 1361 din Legea nr. 31/1990 republicată vor fi înlăturate având în vedere caracterul devolutiv al apelului şi nu în ultimul rând decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 în care s-a reţinut că instanţa de apel nu a analizat legalitatea celor două hotărâri din perspectiva tuturor actelor ce a stat la baza divizării.
Este de reţinut că prin decizia nr. 1646 din 7 mai 2010 s-a casat în totalitate decizia instanţei de apel pentru faptul că nu s-a analizat legalitatea celor două hotărâri din perspectiva tuturor actelor ce au stat la baza divizării.
Din această perspectivă trebuie reţinut că deciziile instanţei de recurs în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ. sunt obligatorii pentru judecătorii fondului numai în situaţia când au fost dezlegate problemele de drept şi sunt necesare administrarea unor probe noi.
Este adevărat că prin cererea de apel nu s-au reiterat dispoziţiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, însă art. 292 alin. (1) permite apelantului să se folosească şi în calea de atac de motivele invocate în faţa primei instanţe, iar art. 295 alin. (1) teza II permite apelantului şi instanţei din oficiu să invoce motive de ordine publică.
Prin analizarea de către instanţa de apel a art. 117 alin. (7) coroborat cu art. 239 şi nu în ultimul rând a art. 1361 din Legea nr. 31/1991 nu constituie o încălcare a art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Dimpotrivă, instanţa de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale a manifestat rol activ analizând în contextul motivelor de nulitate a celor două hotărâri fără a încălca dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. însă aplicând dispoziţiile art. 292 alin. (1) şi dispoziţiile art. 295 C. proc. civ. şi prevederile art. 117 alin. (7) coroborate cu art. 239 şi nu în ultimul rând a prevederilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990. Simpla invocare a prevederilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990 în susţinerea cererii de constatare a nulităţii celor două hotărâri nu reprezintă o modificare a obiectului cererii şi nici o încălcare a art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta pârâtă SC R.M.R.T.A. SA va fi obligată la plata sumei de 7789,99 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform înscrisurilor justificative depuse la dosarul cauzei (filele 43, 44).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC R.M.R.T.A. SA împotriva deciziei nr. 24/A din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Obligă recurenta pârâtă SC R.M.R.T.A. SA la plata sumei de 7789,99 lei către intimatul reclamant I.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3059/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3128/2011. Civil. Acţiune în anulare a... → |
|---|
