ICCJ. Decizia nr. 3052/2011. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3052/2011
Dosar nr. 4951/118/2010
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanta SC G.I.X. SRL în contradictoriu cu pârâta SC I.S.N. SRL a solicitat instanţei ca prin hotărârea judecătorească ce o va pronunţa să dispună evacuarea pârâtei din incinta amenajării piscicole M.K., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente procesului.
În motivarea demersului său judiciar reclamanta arată următoarele:
- la data de 14 decembrie 2009 a primit la punctul de lucru o somaţie a executorului judecătoresc prin care era înştiinţată că s-a început executarea silită împotriva sa pentru evacuarea din Spaţiul – Incinta – Ferma piscicolă M.K., judeţ Constanţa precum şi plata sumei de 4.780, 45 lei cheltuieli de executare;
- la data de 16 aprilie 2010, fără o nouă somaţie, a fost efectuat un abuz din partea executorului în sensul unei evacuări fără un titlu valabil , cât timp în dosarul de fond pârâta a renunţat la cererea de evacuare iar titlul invocat este aşa cum rezultă din chiar considerentele lui, o hotărâre vremelnică.
Faţă de executarea silită începută, reclamanta apreciază că au fost încălcate dispoziţiile legale.
La termenul de judecată din 14 iulie 2010 pârâta SC I.S.N. SRL a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în evacuare.
În esenţă pârâta arată că în lipsa unui titlu locativ între părţi, reclamanta avea la îndemână formularea unui alt gen de acţiune, acţiunea în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ.
După închiderea dezbaterilor, în condiţiile art. 150 C. proc. civ., reclamanta a făcut precizări cu privire la obiectul, calificarea juridică a acţiunii deduse judecăţii, temeiul de drept al acţiunii şi admisibilitatea pretenţiilor sale, arătând, în esenţă, următoarele:
- acţiunea în evacuare promovată este admisibilă întrucât nu este întemeiată pe dispoziţiile art. 1410 C. civ., nu este o acţiune personală şi nu vizează apărarea vreunui drept personal de folosinţă rezultat din vreun contract de locaţiune pentru a fi inadmisibilă, aşa cum a apreciat pârâta;
- acţiunea dedusă judecăţii este una în realizare, reală imobiliară şi petitorie, prin care urmăreşte valorificarea drepturilor reale imobiliare rezultate din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 326 din 14 februarie 2007 la BNPA M.M. şi C.M., respectiv, contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 7 din 05 februarie 2007;
- esenţial pentru succesul acţiunii în evacuare este că persoana împotriva căreia se introduce acţiunea în evacuare să fie o persoană care nu are nici un titlu locativ, condiţie îndeplinită în cauză întrucât, la ora actuală, pârâta nu mai poate dovedi că ocupă imobilul litigios în baza vreunui titlu legal.
- pârâta a fost introdusă în amenajarea piscicolă M.K. în baza unei ordonanţe preşedinţiale (sentinţa nr. 7415 din 24 noiembrie 2009 a tribunalului Constanţa) care, prin esenţă, are efecte temporare, provizorii şi nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul dreptului litigios. La rândul ei, sentinţa nr. 7415 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanţa a fost pronunţată în baza unei hotărâri judecătoreşti (sentinţa civilă nr. 760 din 25 martie 2008 a Tribunalului Constanţa) care a fost desfiinţată în calea extraordinară de atac a recursului, astfel cum rezultă din decizia nr. 1894 din 21 mai 2010 a I.C.C.J., astfel că pârâta nu justifică ocuparea amenajării piscicole, fapt pentru care solicită admiterea acţiunii, evacuarea pârâtei din amenajarea piscicolă a localităţii M.K. şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.025 lei, constând în taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa nr. 6093/COM din 2 noiembrie 2010, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă.
În pronunţarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pentru valorificarea drepturilor reale pretinse reclamanta are la îndemână promovarea unei acţiuni în revendicare imobiliară în cadrul căreia se poate realiza compararea titlurilor pe care le deţin părţile – procedura improprie unei acţiuni în evacuare.
Apelul declarat de reclamanta SC G.I. SRL CONSTANŢA împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, care, prin decizia nr. 44/COM din 23 martie 2011, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza primei instanţe în vederea soluţionării cererii în evacuare.
În fundamentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă, că ambele părţi justifică un titlu valabil, astfel că părţile pot soluţiona litigiul numai în cadrul unei acţiuni care să implice comparaţia titlurilor, acţiunea în evacuare fiind admisibilă din perspectiva faptului că valabilitatea titlului uneia dintre părţi înlătură valabilitatea titlului preopinentului său.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC I.N.S. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantei, cu menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Recurenta – pârâtă îşi subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art.304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ. şi vizează următoarele aspecte:
- deşi instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra fondului dreptului afirmat de fiecare parte, instanţa de apel, încălcând prevederile art. 292 alin. (1) teza I şi art. 294 alin. (1) C. proc. civ. a depăşit limitele controlului hotărârii primei instanţe, autoînvestindu-se să soluţioneze pe fond cauza prin invocarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1894 din 21 mai 2010 procedând la compararea titlurilor - prin soluţionarea pe fond, cu aprecierea că acţiunea în evacuare este admisibilă, întrucât I.N.S. SRL nu poate invoca un titlu valabil, respectiv contractul de asociere nr. 556/2002, casarea cu trimitere fiind formală, întrucât instanţa de apel s-a substituit instanţei de trimitere, soluţionând pe fond acţiunea formulată de SC G.I. SRL în contradictoriu cu I.N.S. SRL, hotărârea recurată fiind astfel pronunţată ca urmare a interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii şi a aplicării greşite a legii.
- deosebit de faptul că s-a substituit primei instanţe, soluţionând fondul prin compararea titlurilor invocate de părţi, făcând referire la decizia nr. 1894 din 21 mai 2010, instanţa de apel nu a observat că instanţa de recurs, în dosarul nr. 813/118/2007 nu s-a pronunţat asupra titlului invocat de SC I.N.S. în prezenta cauză, respectiv contractul de asociere în participaţiune nr. 556/2002, care nu a fost desfiinţat.
Recurenta precizează, sub acest aspect, că prin decizia civilă nr. 1894/2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins acţiunea societăţii SC C.I.N. SRL în ce priveşte actele ulterioare încheierii contractului de concesiune, respectiv actul adiţional nr. 1 şi contractul de vânzare-cumpărare active nr. 180 din 6 decembrie 2006 pentru considerentul că nu se află în raport de subsecvenţă cu hotărârea A.G.A. din 13 noiembrie 2003 că actul adiţional nr. 1 la contractul de asociere în participaţiune nr. 556/2002 din data de 17 noiembrie 2003 şi contractul de vânzare-cumpărare active nr. 180 din 6 decembrie 2006 nu au fost analizate pe fond prin decizia nr. 1894 din 21 mai 2010, la care face referire instanţa de apel în prezenta cauză, ele putând să fie opuse societăţii I.N.S. SRL numai printr-o acţiune în revendicare, astfel cum în mod temeinic şi legal a reţinut prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 6093 din 2 noiembrie 2010, pronunţată în prezenta cauză.
Conchide recurenta – pârâtă că, atâta vreme cât în acţiunea în evacuare, faţă de titlul exhibat de reclamantă, I.N.S. SRL a opus propriul titlu respectiv contractul nr. 556/2002, contract perfect valabil, care nu a fost desfiinţat, rezolvit sau încetat în vreun mod, în mod inevitabil instanţa de fond a apreciat că singura cale procesuală prin care reclamanta ar putea obţine protecţia dreptului său este o acţiune în revendicare,unde instanţa competentă ar putea proceda la o revendicare a titlurilor pe care părţile şi le opun.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Criticile aduse de recurenta – pârâtă hotărârii atacate gravitează – în jurul unui unic aspect, cel vizând soluţionarea de către instanţa de control judiciar a fondului litigiului, cu încălcarea limitelor învestirii atât sub aspectul cadrului procesual – principiu consacrat de art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cât şi sub aspectul probatoriului administrat - principiu consacrat de art. 292 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Susţinerile recurentei nu au suport real dat fiind faptul că prin decizia atacată instanţa de apel s-a pronunţat exclusiv asupra excepţiei admisibilităţii acţiunii în evacuare din perspectiva compatibilităţii naturii acţiunii cu procedura comparării titlurilor, dată fiind lipsa unei consacrări legislative exprese a acestui tip de acţiune.
Aceasta pentru că instanţa de control judiciar a avut în vedere considerente de oportunitate deduse din existenţa a două titluri valabile opuse de părţi: reclamanta invocă dreptul său de proprietate, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 326/2007, respectiv a contractului de concesiune directă nr. 7/2007, iar pârâta se legitimează, de asemenea, cu un titlu valabil, respectiv contractul de asociere în participaţiune nr. 556/2002 pe care îl opune reclamantei.
De remarcat este faptul că ambele instanţe au reţinut ca valabile titlurile pe care şi le opun părţile însă au avut opinii diferite în ceea ce priveşte compatibilitatea procedurii de comparare a titlurilor cu acţiunea în evacuare.
Aşa fiind, întrucât prin decizia recurată nu a fost antamat fondul dreptului dedus judecăţii, instanţa pronunţându-se numai cu privire la admisibilitatea acţiunii în raport de datele speţei, Înalta Curte constatând legalitatea deciziei atacate, sub raportul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă SC I.N.S. SRL MIHAIL KOGÂLNICEANU împotriva deciziei civile nr. 44/COM din 23 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3050/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3053/2011. Civil → |
|---|
