ICCJ. Decizia nr. 3133/2011. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3133/2011
Dosar nr.5548/121/2009
Şedinţa publică din 1 aprilie 2011
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea depusă la data de 1 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor a chemat în judecată pe pârâtul C.l. solicitând restrângerea dreptului la liberă circulaţie a acestuia, în Italia.
În motivarea cererii, în fapt, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia în baza Decretului Prefectului de Roma şi că, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în această ţară, s-a dispus măsura interzicerii de a se afla pe teritoriul Italiei, iar în drept a invocat dispoziţiile art. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 şi art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa nr. 337 din 15 februarie 2010, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reţinând în considerentele hotărârii că, din actele dosarului a rezultat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 2 septembrie 2009, prin Decret al Prefectului Romei, având interdicţia de a intra în această ţară timp de 5 ani.
Tribunalul a apreciat că faptele pentru care a fost returnat pârâtul, nu prezintă gradul de pericol social suficient de grav, încât să justifice restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în Italia, câtă vreme reclamanta nu a dovedit că pârâtul, prin activitatea pe care a desfăşurat-o sau ar desfaşura-o în străinătate, în viitor, a adus atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi statul din care a fost returnat.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin comportamentul său, a reprezentat o ameninţare reală, actuală şi suficient de gravă pentru un interes fundamental al societăţii.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal a declarat apel reclamanta, susţinând că returnarea unui cetăţean român dintr-un stat membru UE şi readmisia acestuia în ţară, în baza unui acord se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetăţeanul român cu privire la care se solicită returnarea.
Chiar şi în condiţiile în care România este stat membru al Uniunii Europene, cetăţenii români trebuie să-şi exercite drepturile şi obligaţiile de cetăţeni ai Uniunii Europene, în acord cu legislaţia actuală şi cu obligaţiile asumate de România în acest context.
Apelanta-reclamantă a arătat că instanţa de fond, a ignorat dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007, precum şi a Decretului Prefectului de Roma şi a solicitat schimbarea sentinţei şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Prin Decizia nr. 164/A din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, menţinând soluţia şi motivarea tribunalului.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut că Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 nu îngrădeşte dreptul de intrare şi de şedere al cetăţeanului român pe teritoriul altui stat din Uniunea Europeană, decât pentru motive ce ţin de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică şi nici nu vine în contradicţie cu Legea nr. 248/2005 pentru a aprecia asupra întâietăţii acesteia.
Astfel, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că pe fond se impunea măsura solicitată de apelanta-reclamantă, în sensul că, din probatoriul administrat nu a rezultat că pârâtul ar fi o persoană care a prejudiciat în vreun fel statul gazdă, apelul a fost respins.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, în termenul legal, prevăzut de dispoziţiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 248/2005, a declarat recurs, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi admiterea acţiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei Statului Român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat şi care fac astfel parte din dreptul intern. Având în vedere exigenţele legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi că, prezenţa fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere, a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrare formal motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed:
Intimatul-pârât C.I. a fost returnat din Italia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, acord ratificat prin Legea nr. 173/1997.
Potrivit legii interne (art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005), singura condiţie de restrângere a dreptului la liberă circulaţie este ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.
Această reglementare trebuie însă aplicată prin coroborare cu prevederile Directivei 2004/38/CE din 29 aprilie 2004, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulaţie doar în situaţii excepţionale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică (art. 27 alin. (1) din Directivă).
Pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranţă publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulaţie este necesar, totodată, să fie respectat principiul proporţionalităţii, iar conduita persoanei în cauză să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii (art. 27 alin. (2) din Directivă).
Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al returnării, măsura dispusă în baza unui acord de readmisie, pentru că ar însemna că principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel să fie ignorată exigenţa normei comunitare.
Sub acest aspect, instanţa de judecată, ca autoritate a statului cu obligaţii decurgând din aderare, trebuia să interpreteze şi să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi finalităţii directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autorităţile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
Ca atare, măsura returnării dispusă faţă de pârât la data de 2 septembrie 2009 de autorităţile italiene, nu poate constitui, prin ea însăşi, un motiv de restrângere a dreptului acesteia la libera circulaţie de către instanţa română, chemată să analizeze cerinţele prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
În mod corect, instanţele au constatat că Directiva analizată nu îngrădeşte dreptul de intrare şi de şedere al cetăţeanului român pe teritoriul altui stat membru UE, decât pentru motive ce ţin de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică şi că în cauză nu s-au făcut dovezi că pârâtul-intimat, prin conduita sa, ar constitui un pericol în sensul vizat de text.
În acest context al analizei, este de menţionat şi că stoparea de către Statul Român a fenomenelor de migraţiune ilegală, argument invocat de reclamantă prin recurs, trebuie să se realizeze prin mijloace specifice acestui fenomen infracţional şi fără a restricţiona, în afara dispoziţiilor legale, dreptul la liberă circulaţie al cetăţenilor români.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii hotărârilor pronunţate în fond şi apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 164/A din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3134/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3132/2011. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
