ICCJ. Decizia nr. 3282/2011. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3282/2011
Dosar nr.1386/110/2009
Şedinţa de la 7 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 658 din 15 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC V.B. SRL şi în consecinţă, s-a dispus recunoaşterea hotărârii pronunţate la 18 martie 2008 în Dosarul nr. 20-2049/2008 de Judecătoria Economică de Circumscripţie a Municipiului Chişinău, Republica Moldova.
În motivarea sentinţei, s-a apreciat că sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de art. 51 lit. a) şi e) din Legea nr. 177/1997.
Astfel, hotărârea pronunţată în Republica Moldova, prin care s-a dispus obligarea pârâtei SC V.B. SRL la plata sumelor de: 33.999,09 dolari SUA debit principal, 76.84,5 dolari SUA dobânzi de întârziere, 6.250 RON cheltuieli pentru acordarea asistenţei juridice şi 14.076,46 RON taxe de stat, este definitivă din 24 decembrie 2008 şi posibil a fi executată, la dosar ataşându-se copii de pe dovezile de comunicare, din care rezultă că pârâta a fost încunoştiinţată cu privire la proces.
Apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinţei menţionate a fost admis prin Decizia nr. 102 din 26 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei şi a respingerii cererii ca neîntemeiată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a arătat că, în aplicarea art. 51 din Legea nr. 177/1997 privind cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru admiterea cererii de recunoaştere, pe teritoriul României, a efectelor unei hotărâri judecătoreşti pronunţate pe teritoriul Republica Moldova, art. 52 din acelaşi act normativ prevede că cererea de recunoaştere şi încuviinţare a executării trebuie să fie însoţită, pe lângă adeverinţă din care să rezulte că hotărârea a rămas definitivă şi este susceptibilă de executare, actele originale sau copii certificate de pe aceasta din care să rezulte că persoanei obligate prin hotărâre, care nu a luat parte la proces, i s-a înmânat, cel puţin o dată, la timp şi în forma cuvenită citaţia.
Or, în cauză, înscrisurile depuse la dosar, constând în copii xerox de pe documente de transmitere a corespondenţei, cu dovezi de livrare emanând de la societatea M. SRL Chişinău, Republica Moldova, nu fac dovada înmânării citaţiei către apelantă nici măcar la un singur termen de judecată, în forma cuvenită.
Astfel, actele depuse nu constituie citaţia, care ar fi trebuit depusă în original sau în formă certificată.
Mai mult, copiile depuse de pe actele de transmitere a corespondenţei nu atestă ce anume s-a comunicat intimatei, nu se indică dacă documentele transmise au legătură cu dosarul în care s-a judecat cauza la Curtea de Apel Economică, prin indicarea numărului de dosar.
În aceste condiţii, în mod greşit a apreciat prima instanţă că pârâta a fost încunoştiinţată cu privire la proces, atât timp cât dovezile depuse nu constituie acte originale sau copii certificate de pe citaţii sau dovezi de comunicare a acestora efectuate conform prevederilor art. 17 şi 18 din Legea nr. 177/1997, a conchis instanţa de apel.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi susţinând, în esenţă, că înscrisurile depuse la dosar confirmă că intimata a fost legal înştiinţată despre dată, oră şi locul examinării cauzei în instanţele de judecată din Republica Moldova.
Astfel, s-a dovedit că atât Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău, cât şi Curtea de Apel Economică, în rejudecare după casare, au expediat pârâtei, prin poştă rapidă, încheierile instanţelor despre data, ora şi locul examinării cauzei, ce au fost înmânate pârâtei, iar aceasta a atacat, de fiecare dată, hotărârile instanţelor din Republica Moldova, ceea ce confirmă faptul că pârâta a fost legal citată.
Totodată, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, motivată de imposibilitatea obiectivă de depunere a recursului la instanţa competentă.
S-a arătat, astfel, că reclamantei i-a fost comunicată Decizia de apel recurată în cauză la data de 11 decembrie 2009, formulând cererea de recurs la data de 18 decembrie 2009, aşadar în termenul legal, pe care a depus-o, însă, la Ministerul Justiţiei din Republica Moldova, pentru a fi înaintată autorităţilor româneşti.
Reclamanta a arătat că procedase la fel în cazul depunerii cererii de recunoaştere în România a efectelor hotărârii pronunţate de Judecătoria Chişinău, ce constituie obiectul prezentei cauze, la acel moment, Ministerul Justiţiei din România înaintând cererea instanţei competente, respectiv Tribunalul Bacău.
De această dată, Ministerul Justiţiei din România a returnat Ministerului Justiţiei din Republica Moldova, la data de 3 februarie 2010, recursul declarat, cu motivarea că cererea de recurs trebuia depusă direct la Curtea de Apel Bacău, iar acest minister, la rândul său, l-a returnat reclamantei, la data de 12 martie 2010, care a expediat cererea direct către Curtea de Apel Bacău.
Recurenta a ataşat cererii înscrisuri doveditoare ale celor susţinute.
La termenul din data de 1 aprilie 2011, această instanţă de recurs a reţinut spre soluţionare cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, urmând a se pronunţa, în cazul respingerii cererii, asupra excepţiei tardivităţii declarării acestei căi de atac, iar în cazul admiterii sale, asupra motivelor de recurs.
Examinând cererea reclamantei de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Înscrisurile ataşate cererii de repunere în termen confirmă susţinerile recurentei, în sensul că Decizia nr. 102 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău a fost comunicată reclamantei la data de 11 decembrie 2009 (dată înscrisă pe plicul de expediere - dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Reclamanta a declarat recurs la data de 18 decembrie 2009, adresând Ministerului Justiţiei din Republica Moldova cererea de recurs, pentru a fi înaintată autorităţilor competente din România (Dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Ministerul Justiţiei din România a returnat Ministerului Justiţiei din Republica Moldova recursul declarat, cu motivarea că cererea de recurs trebuia depusă direct la Curtea de Apel Bacău, reclamanta fiind înştiinţată despre informaţia parvenită de la Ministerul Justiţiei al României la data de 12 martie 2010.
Reclamanta a expediat cererea Curţii de Apel Bacău la data de 24 martie 2010.
În raport de această din urmă dată, care este cea a depunerii efective a cererii de recurs, se constată că termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. pentru declararea recursului era deja împlinit, încă de la 28 decembrie 2009, calculat fiind de la data comunicării deciziei recurate.
Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că nu operează sancţiunea prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., aceea a nulităţii recursului depus peste termenul legal, deoarece partea a dovedit că a fost împiedicată să respecte termenul, printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Astfel, recurenta a înţeles să urmeze procedura prevăzută de art. 8 şi 14 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, ratificat prin Legea nr. 177/1997, potrivit cărora transmiterea şi înmânarea de acte judiciare şi extrajudiciare între cele două state contractante constituie obiect al asistenţei judiciare, ce se realizează prin intermediul organelor centrale ale fiecărui stat, respectiv Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Justiţiei din Republica Moldova.
De la art. 8 există o derogare în materia recunoaşterii şi încuviinţării executării - ce interesează prezenta cauză, prevăzută de art. 52, în sensul că cererea cu acest obiect se depune la instanţa care s-a pronunţat în primă instanţă în cauza respectivă, care o va transmite autorităţii din celălalt stat, competentă să încuviinţeze executarea.
Cu toate acestea, cererea de chemare în judecată din cauză, după cum rezultă din actele dosarului, a fost depusă prin procedura prevăzută de art. 8 şi 14, Ministerul Justiţiei din România, sesizată de autoritatea echivalentă din Republica Moldova, transmiţând cererea instanţei judecătoreşti competente, respectiv Tribunalul Bacău.
În acest context, recurenta avea toate motivele să considere că şi cererea de recurs poate fi depusă la instanţa competentă din România în acelaşi mod, întemeindu-se cu bună-credinţă pe prevederile legale incidente şi pe modalitatea în care fusese rezolvată anterior transmiterea cererii de chemare în judecată.
Recurenta nu a putut anticipa reacţia autorităţii române, care a apreciat că transmiterea cererii de recurs nu constituie obiect al asistenţei judiciare bilaterale, cu atât mai mult cu cât derogarea din art. 52 vizează explicit doar cererea de chemare în judecată, nu şi eventualele căi de atac din acea cauză, pentru care ar urma să se aplice regula din art. 14.
În aceste condiţii, faptul că Ministerul Justiţiei din România, în loc să înainteze cererea de recurs Curţii de Apel Bacău ori chiar direct instanţei de recurs reprezentate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea art. 302 C. proc. civ., a returnat-o reclamantei, prin intermediul Ministerului Justiţiei din Republica Moldova, constituie o împrejurare mai presus de voinţa recurentei, care a împiedicat-o să respecte termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., deoarece, dacă s-ar fi urmat procedura prevăzută de tratatul bilateral, s-ar fi constatat că cererea de recurs, astfel cum a fost transmisă prin procedura specială, ar fi fost depusă înlăuntrul termenului legal (formulată fiind la 18 decembrie 2009).
Drept urmare, Înalta Curte constată că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 103 C. proc. civ., fiind respectat şi termenul din alin. (2), pentru îndeplinirea actului de declarare a recursului, anume de 15 zile de la încetarea împiedicării. Astfel, cererea de recurs a fost returnată reclamantei la data de 12 martie 2010, care a expediat-o Curţii de Apel Bacău la data de 24 martie 2010.
Faţă de considerentele expuse, va fi admisă cererea de repunere a recurentei - reclamante în termenul de declarare a recursului, excepţia tardivităţii formulării căii de atac, pusă în discuţie la termenul din 1 aprilie 2011, rămânând fără obiect.
Examinând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază, însă, că recursul nu este fondat.
Prin Decizia recurată, s-a constatat, în mod corect, că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru recunoaşterea şi încuviinţarea executării, pe teritoriul României, a efectelor hotărârii pronunţate de Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău la data de 18 martie 2008 în Dosarul nr. 2e-2049/2008, definitivă şi executorie din data de 24 decembrie 2008, prin care a fost reziliat contractul de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2006 încheiat între părţile din prezenta cauză şi s-a dispus obligarea pârâtei SC V.B. SRL la plata unor sume de bani cu titlu de debit principal, dobândă de întârziere şi cheltuieli pentru acordarea asistenţei juridice.
Cerinţa constatată a nu fi fost îndeplinită, dintre cele expres şi limitativ descrise în art. 51 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, ratificat prin Legea nr. 177/1997, este aceea a dovedirii că „persoanei obligate prin hotărâre, care nu a participat la proces, i s-au înmânat citaţia şi actul de sesizare a instanţei în timp util şi în conformitate cu legea părţii contractante pe teritoriul căreia a fost pronunţată hotărârea (…)", dovadă care trebuie să constea în „actele originale sau copii certificate de pe acestea, din care să rezulte că persoanei obligate prin hotărâre, care nu a luat parte la proces, i s-a înmânat, cel puţin o dată, la timp şi în forma cuvenită, citaţia", după cum se prevede în art. 52 alin. (2) lit. b).
Ceea ce reclamanta ar fi trebuit să depună la dosar, în aplicarea normelor citate, este dovada legalei citări a pârâtei pentru cel puţin un termen de judecată în vreuna dintre fazele procesuale parcurse în acea cauză, astfel cum această dovadă se regăseşte în dosarul Judecătoriei Chişinău (în hotărârea acelei instanţe) şi ar trebui să se regăsească în dosarul Curţii de Apel Economice a Republicii Moldova (nu s-au indicat filele din dosar), în ambele hotărâri consemnându-se că pârâta a fost legal înştiinţată despre ora, data şi locul examinării cauzei.
Dovada de citare ar fi trebuit să constea chiar în citaţia sau înştiinţarea întocmită în conformitate cu dispoziţiile art. 102 şi 103 din C. proc. civ. ale Republicii Moldova, publicat la 12 iunie 2003 în M. Of. nr. 111-115, cu modificările ulterioare, ce trebuie comunicată persoanelor aflate în străinătate, cu domiciliu sau reşedinţă cunoscută, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 alin. (2), respectiv ca scrisoare recomandată cu aviz de primire.
Or, reclamanta nu a depus în cauză copii certificate, pentru conformitate cu originalul, de pe citaţia ori înştiinţarea aflată la dosarul instanţelor din Republica Moldova sau de pe dovada de citare ori înştiinţare, de asemenea, aflată la acel dosar, după cum, în mod corect, a constatat instanţa de apel prin Decizia recurată.
Înscrisurile pe care reclamanta a înţeles să le depună sunt reprezentate de formulare de expediere şi de livrare a unor documente, întocmite de serviciul de curierat (depuse din nou în recurs, cu ştampila societăţii respective), în care figurează ca expeditor Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău, respectiv Curtea de Apel Economică, precum şi dovezi de livrare în România a documentelor astfel expediate, către pârâta SC V.B. SRL, ce a semnat pentru primirea lor.
Aceste înscrisuri nu sunt concludente din perspectiva cerinţelor prevăzute de art. 51 şi 52, atât timp cât nu s-a înfăţişat însăşi citaţia ori înştiinţarea existentă la dosarul instanţelor moldoveneşti şi nici nu s-a făcut dovada respectării formei prescrise de lege, a expedierii citaţiei prin scrisoare recomandată cu aviz de primire.
Pe de altă parte, nu rezultă conţinutul documentelor expediate prin serviciul de curierat, fiind nerelevant, în aceste condiţii, că figurează ca expeditor înseşi instanţele care au pronunţat hotărârile din cauza respectivă, cât timp nu se cunosc înscrisurile transmise, cu consecinţa că dovada primirii documentelor de către pârâtă, sub semnătură, nu atestă însăşi înştiinţarea părţii despre procesul în discuţie.
Se reţine, de asemenea, că, prin motivele de recurs, reclamanta a arătat că pârâta ar fi fost înştiinţată despre proces prin comunicarea încheierii întocmite de judecătorul raportor de la nivelul Judecătoriei, respectiv al Curţii de Apel, prin care s-a decis data şi ora examinării cauzei.
Reclamanta nu a dovedit, însă, atare înştiinţare prin înscrisurile depuse, care ar fi trebuit să cuprindă tocmai actele din dosarele instanţelor din Republica Moldova, mai mult, nu a arătat motivul pentru care instanţele ar fi recurs la o asemenea modalitate de înştiinţare, pe care C. proc. civ. nu o prevede explicit şi nici că a existat dispoziţia motivată a instanţelor în acest sens.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare corespunzătoare a prevederilor art. 51 şi 52 din tratatul bilateral dintre România şi Republica Moldova, respingând, în mod corect, cererea de chemare în judecată.
În consecinţă, va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de repunere a reclamantei SC S SRL în termenul de declarare a recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S SRL împotriva deciziei nr. 102 din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3283/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3264/2011. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
