ICCJ. Decizia nr. 3671/2011. Civil. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3671/2011
Dosar nr. 6401/1/2003
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 5844/1998, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă la contravaloarea chiriei pentru hala nr. 3 pe perioada 30 august 1995 - martie 1997; contravaloarea energiei electrice pentru perioada 30 august 1995 - octombrie 1996; contravaloarea reparaţiilor la această hală; cota parte ce revine pârâtei din suma plătită pentru obţinerea autorizaţiei de mediu; diferenţa dintre preţul ce trebuia plătit pârâtei pentru debitarea a 60 mc buşteni pe perioada folosirii halei şi preţul efectiv achitat; contravaloarea unui post de transformare a energiei electrice.
La data de 4 decembrie 1998 pârâta SC T. SRL a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin aceasta din urmă solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii costului autorizaţiei de mediu, sumă pe care pârâta a achitat-o integral; la contravaloarea reparaţiilor şi îmbunătăţirilor efectuate de către pârâtă; la hala proprietatea reclamantei; restituirea unei maşini de prelucrat lemn tip F.
Prin Sentinţa civilă nr. 41 din 19 ianuarie 2000 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ a fost admisă, în parte, acţiunea reclamantei SC A. SRL, a fost obligată pârâta la 297.705.375 ROL cu titlu de chirie restantă, la plata sumei de 155.073.000 ROL reprezentând contravaloare reparaţii, fiind respinse celelalte capete de cerere.
S-a luat act că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind contravaloarea debitării de buşteni.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC T. SRL suma de 63.656.000 ROL reprezentând contravaloare reparaţii, fiind respinse celelalte capete de cerere din cererea reconvenţională.
Au fost compensate onorariile de expert, fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 12.250.000 ROL reprezentând cheltuieli de judecată.
De asemenea a fost obligată reclamanta către pârâtă la 3.775.000 ROL cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 2290/2000.
Prin Decizia nr. 551 din 13 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de către SC T. SRL şi a fost admis apelul declarat de SC A. SRL, fiind schimbată în parte sentinţa apelată.
A fost obligată pârâta-reclamantă SC T. SRL către reclamanta-pârâtă SC A. SRL la plata sumei de 398.574.650 ROL, cu titlu de chirie restantă, în loc de 297.705.355 ROL, precum şi la suma de 187.638.330 ROL, cu titlu de contravaloare reparaţii, în loc de 155.073.000 ROL.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost dată în debit reclamanta-reclamantă SC A. SRL cu suma de 3.794.128 ROL, fiind obligată apelanta-pârâtă SC T. SRL la 13.161.628 ROL cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.R. SRL
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii Supreme de Justiţie sub nr. 8847/2000.
Prin Decizia nr. 6630 din 8 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, a fost admis recursul, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă de apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Anularea apelului formulat de SC T.R. SRL s-a făcut cu încălcarea legii, câtă vreme din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că aceasta a achitat taxele de timbru datorate conform Legii nr. 146/1997 şi O.G. nr. 32/1995, cu atât mai mult cu cât nici reclamanta nu achitase integral taxele judiciare de timbru, depunând la dosarul cauzei o chitanţă cu plata unei diferenţe, ulterior datei dezbaterilor.
S-a pus în vedere instanţei de apel să examineze şi cererea privind majorarea pretenţiilor reclamantei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 1102/2003.
Prin Decizia civilă nr. 13 din 11 iunie 2003 a Curţii de Apel Bacău - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, a fost admise ambele apeluri, a fost schimbată, în tot, sentinţa nr. 41/19 ianuarie 2000 a Tribunalului Bacău, în sensul că au fost respinse, ca nefondate, atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Susţinerea reclamantei, în sensul că după evacuarea pârâtei din spaţiul închiriat, acesta a fost găsit în stare de nefuncţionare, nu a putut fi reţinută, deoarece contractul a fost încheiat în anul 1995, iar dacă îmbunătăţirile nu s-ar fi îmbunat, iar reclamanta ar fi solicitat rezilierea contractului. Mai mult, la data eliberării spaţiului de către pârâtă reclamanta nu a încheiat nici un act constatator al eventualelor degradări existente.
În ce priveşte pretenţiile pârâtei cu privire la îmbunătăţirile efectuate, nici acestea nu au putut fi reţinute, pârâta nefăcând altceva decât să-şi respecte clauzele contractuale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
I. În recursul său reclamanta SC A. SRL a adus deciziei recurate următoarele critici:
La data de 30 august 1995 între cele două părţi s-au încheiat două contracte de închiriere, respectiv contractul nr. 85 privind o hală industrială în suprafaţă de 864 mp. şi terenul aferent de 6956 mp. şi respectiv un contract pentru închirierea a patru utilaje de prelucrat material lemnos, diferenţa valorică dintre obiectele celor două contracte fiind evidentă.
Pentru compensarea acestei contraprestaţii, părţile au stabilit alte obligaţii în sarcina pârâtei, însă, deşi reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, pârâta nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii.
Recurenta-reclamantă, susţine că dovada acestei stări de fapt, rezultă din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul I.G. şi că instanţa de apel a admis în mod greşit apelul părţii adverse, neobservând faptul că doar reclamanta este cea care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, nu şi pârâta.
În drept, criticile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
II. Recurenta-pârâtă SC T. SRL a adus următoarele critici deciziei recurate:
Decizia instanţei de apel este greşită în ce priveşte soluţionarea cererii reconvenţionale formulate de pârâtă.
Astfel, instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că îmbunătăţirile aduse imobilului închiriat nu reprezintă simple reparaţii, ci sporuri de valoare aduse unui bun proprietate a reclamantei, de care aceasta a profitat după evacuarea pârâtei.
Recurenta-pârâtă consideră că aceste îmbunătăţiri aduse spaţiului au fost dovedite prin probatoriul administrat în cauză, iar cea care ar trebui să plătească pentru ele este societatea reclamantă, pârâta fiind evacuată din spaţiul respectiv.
În mod greşit au fost respinse şi celelalte pretenţii ale pârâtei-reclamante, în special cea referitoare la contravaloarea autorizaţiei de mediu, apreciind că aceste pretenţii au fost dovedite de către pârâta-reclamantă, instanţa de apel ignorând acest lucru.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială sub nr. 1665/2003, devenit 6401/1/2003.
La termenul din 4 mai 2006 a fost suspendată judecarea recursului, în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995, având în vedere că împotriva SC A. SRL a fost deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.
Prin încheierea din 22 septembrie 2011 a fost admisă cererea formulată de SC A. SRL, prin lichidator SC P.T. SRL Oneşti şi s-au repus pe rol recursurile formulate împotriva Deciziei nr. 13 din 11 iunie 2003 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
I. În ce priveşte recursul formulat de reclamanta SC A. SRL
Criticile formulate de către recurenta-reclamantă nu pot fi reţinute.
Astfel, deşi au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din analiza considerentelor deciziei recurate, rezultă că instanţa de apel şi-a justificat soluţia pronunţată, prin referire la materialul probator existent la dosarul cauzei şi la starea de fapt astfel reţinută.
În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a arătat în ce constau aceste critici, astfel că instanţa de recurs nu a putut face o analiză a incidenţei sau neincidenţei acestor dispoziţii legale.
Referitor la dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că prin O.U.G. nr. 138/2000 au fost abrogate dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., astfel încât în calea de atac a recursului nu mai este posibilă analiza hotărârii recurate sub aspectul temeiniciei ei.
II. În ce priveşte recursul recurentei-pârâte SC T. SRL
Deşi această recurentă a invocat, ca temei de drept, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, pe de o parte, soluţia instanţei de apel este motivată, inclusiv în ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă, iar pe de altă parte, pârâta-recurentă nu a arătat în ce constă greşita aplicare a legii, sau inexistenţa unui temei legal, raportat la soluţia pronunţată de către instanţa de apel, astfel încât analiza deciziei recurate nu este posibilă sub acest aspect.
Mai mult, criticile formulate de către pârâta-recurentă vizează netemeinicia deciziei recurate, or, aşa cum s-a arătat şi în cazul recursului declarat de către recurenta-reclamantă, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, hotărârile instanţei de apel pot fi analizate în recurs doar sub aspectul legalităţii lor, nu şi al temeiniciei.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri au fost respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL N.B., prin lichidator SC P.T. SRL Oneşti, împotriva Deciziei nr. 13 din 11 iunie 2003 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SRL Gârleni, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3331/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3574/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
