ICCJ. Decizia nr. 3439/2011. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3439/2011
Dosar nr. 8515/3/2008
Şedinţa publică de la 3 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2008 reclamanta SC E.H. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Câmpulung Muscel solicitând obligarea pârâtei la returnarea completă a echipamentului furnizat, achitarea sumelor cheltuite pentru montarea şi demontarea centralei termice automată sau plata valorii acesteia în echivalent în sumă de 200.000 Euro şi daune compensatorii datorate conform art. 10-1 din contractul de prestări servicii, calculate pentru 14 ani rămasă de derulat din contractul întrerupt unilateral din culpa beneficiarilor în cuantum de 300.000 Euro.
În motivarea cererii s-a arătat că între SC E.H. SRL, în calitate de furnizor pe de o parte şi Primăria Municipiului Câmpulung Muscel şi Regia Autonomă Edilul Câmpulung Muscel, în calitate de beneficiar, pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de prestări servicii înregistrat sub nr. 4699 din 1 iunie 1998 de Regia Autonomă Edilul Câmpulung Muscel, având ca obiect, în conformitate cu art. 1 din contractul de prestări servicii: - contractul unei centrale termice noi cu o putere termică instalată de 3Gcal/h în incinta clădirii centralei termice „Automată"; care va fi amenajată corespunzător de beneficiar; - furnizarea energiei termice pentru încălzire şi apă caldă de consum, consumatorilor care vor fi racordaţi de către beneficiar, cu acordul furnizorului, la noua centrală termică; - achiziţionarea combustibilului necesar noii centrale termice, comanda, supravegherea şi întreţinerea materialelor şi echipamentelor necesare producerii de energie termică pentru consumatorii racordaţi la noua centrală termică.
În baza actului adiţional la contractul de prestări servicii s-a derulat activitatea de livrare de echipamente şi a fost construită centrala termică, s-au realizat lucrările de montaj şi asigurarea protecţiei şi integrităţii echipamentelor de către beneficiar prin R.A. Edilul Câmpulung Muscel.
Echipamentele au fost livrate de către furnizorul SC E.H. SRL în perioada 1998 - 2000 aşa cum reiese din Procesele-verbale de recepţie nr. 1669 din 28 decembrie 1998, nr. 61 din 12 ianuarie 1999, nr. 265 din 22 februarie 1999, nr. 262 din 18 februarie 1999, nr. 203 din 15 februarie 1999, nr. 1408 din 27 decembrie 1999, nr. 67 din 26 ianuarie 2000, nr. 492 din 19 mai 2000, nr. 26 din 17 ianuarie 2000, nr. 508 din 24 mai 2000.
Prin adresa nr. 3826 din 18 mai 2000, beneficiarul R.A. Edilul Câmpulung Muscel a solicitat punerea în funcţiune a centralei termice, lucru ce a fost realizat, consemnându-se acesta în procesul-verbal de punere în funcţiune şi stabilindu-se ca data de inaugurare a Centralei Termice „Automată"; Vişoiu să fie 25 mai 2000.
Prin punerea în funcţiune şi inaugurării menţionate mai sus, furnizorul SC E.H. SRL precizează ca şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate prin contractul de prestări servicii încheiat cu Primăria Câmpulung Muscel şi RA Edilul Câmpulung Muscel.
Beneficiarul RA Edilul Câmpulung Muscel nu a asigurat posibilitatea preluării Centralei termice de către furnizorul SC E.H. SRL, pentru începerea activităţii de furnizare a energiei termice conform obligaţiilor asumate prin art. 2, 3 şi 4 din contract, în principal, neputând asigura obligaţiile de distribuire a energiei termice de la limita centralei termice până la consumatori, motivul principal invocat fiind starea precară a reţelelor de distribuţie, lipsa documentelor cât şi intrarea în incapacitate de plată, urmată de falimentul RA Edilul Câmpulung Muscel.
Ulterior, prin Adresa nr. 11012 din 30 mai 2005 Consiliul Local al Municipiului Câmpulung a solicitat furnizorului SC E.H. SRL demontarea utilajelor instalate de către acesta în Centrala Termică „Automată";, în baza contractului de prestări servicii ca urmare a falimentului RA Edilul Câmpulung Muscel şi a vânzării clădirii în care fusese montată centrala termică. Arată reclamanta că reprezentanţii săi s-au deplasat în data de 29 iulie 2005 la pârâtă pentru a verifica centrala, instalaţiile şi echipamentele furnizate, şi cu această ocazie a fost încheiat un proces-verbal semnat de reprezentanţii ambelor părţi în care s-a consemnat că centrala termică a fost vandalizată, din echipamente şi instalaţii rămânând doar o parte, respectiv, cea greu demontabilă şi transportabilă, aceste aspecte fiind fixate şi prin fotografiere.
Aprecierea că solicitarea de demontare a utilajelor instalate în cadrul obiectivului Centrala Termică, constituie în fapt o solicitare de reziliere anticipată a contractului, aceasta neputând fi o nerespectare a clauzelor contractuale prevăzute în contractul de prestări servicii încheiat furnizorul SC E.H. SRL pe de o parte şi beneficiarul Primăria Câmpulung Muscel şi RA Edilul Câmpulung Muscel în calitate de beneficiar, pe de altă parte, ca responsabilitate pentru vandalizarea centralei revine acestora şi că în ansamblu responsabilitatea neexecutării prevederilor contractuale astfel cum au fost ele precizate prin cererea de chemare în judecată aparţine beneficiarului Primăria Câmpulung Muscel.
La data de 20 martie 2008, pârâta a depus o cerere prin care a invocat excepţia de necompetenţă în raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 215/2001.
Reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare a acţiunii, prin care a menţionat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 Euro, respectiv, 1.835.000 RON reprezentând pretenţii, acestea fiind date de contravaloarea echipamentului furnizat precum şi valoarea operaţiunilor de montare şi demontare a centralei termice automate (734.940 RON, respectiv, 200.000 Euro) şi daune compensatorii calculate conform art. 11.1 din contract (1.102.410 RON, respectiv, 300.000 Euro).
Prin încheierile de şedinţa din data de 28 mai 2008 şi, respectiv, 14 ianuarie 2009 instanţa a respins excepţia necompetenţei teritoriale (excepţie care, deşi respinsă a fost reiterată la momentul preluării completului de judecată de un alt judecător), pentru considerentele reţinute în cuprinsul acestora.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială prin Sentinţa nr. 14388 din 23 decembrie 2009 a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 663.598 RON contravaloarea echipamentului şi montajului aferent centralei termice automate Vişoiu Câmpulung, cât şi la plata sumei de 5.307.907,44 RON cu titlu de daune-interese potrivit Contractului de prestări servicii nr. 4531 din 17 iunie 1998 respectiv echivalentul nerealizat ca urmare a denunţării contractului cu cheltuielile de judecată aferente.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauza reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, aceasta furnizând echipamentele necesare realizării centralei termice în discuţie, o parte a operaţiunilor de montaj fiind realizate de SC C.T. SA (societatea fiind succesoarea RA Edilul Câmpulung Muscel, aflată în subordinea Consiliului Local Câmpulung, conform Adresei nr. 17529 din 2 septembrie 2005 şi H.G. nr. 597/1992), societate căreia reclamanta i-a achitat în totalitate serviciile prestate, astfel cum rezultă din fotocopiile facturilor fiscale depuse la dosar. Faptul că societatea reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de prestări servicii este dovedit atât de procesele-verbale de predare primire încheiate cu SC C.T. SA cât şi din procesul-verbal de punere în funcţiune a cazanelor şi arzătoarelor aferente centralei termice Vişoiu Câmpulung, proces-verbal semnat de reprezentantul RA Edilul Câmpulung Muscel.
Cu toate că societatea reclamantă şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile asumate, reţinem că pârâtul nu a înţeles să adopte o atitudine similară, deoarece nu a realizat racordarea consumatorilor la centrala termică, la dosar nefiind depusă nicio dovadă în acest sens, deşi potrivit art. 1169 C. civ., pârâtul avea o asemenea obligaţie. Mai mult, s-a constatat că în anul 2005, societatea reclamantă a fost notificată de Judeţul Argeş, prin Consiliul Local al Municipiului Câmpulung cu privire la ridicarea echipamentelor aferente centralei termice, după ce, în prealabil, SC I.P. SRL a adresat aceleiaşi reclamante o somaţie (nr. 23 din 2 mai 2006) prin care i se solicită să elibereze spaţiul în discuţie, spaţiu cumpărat de la Consiliul Local Câmpulung la data de 20 aprilie 2005.
S-a considerat că notificarea adresată de pârât societăţii reclamante (referitoare la ridicarea echipamentului) echivalează cu o denunţare a contractului încheiat de părţi înainte de termenul pentru care el a fost încheiat, această calificare fiind întărită şi de Adresa nr. 11012 din 30 mai 2005, adresă prin care i se aduce la cunoştinţă reclamantei că, faţă de împrejurarea că SC C.T. SA a intrat în faliment şi sistemul de încălzire centralizat nu mai poate produce efecte iar spaţiul în cauză a fost înstrăinat, se impune ca societatea reclamantă să îşi ridice echipamentele centralei termice.
Tribunalul a arătat că pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor raporturi contractuale stabilite între părţi, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, existenţa unui prejudiciu patrimonial, existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi nerespectarea obligaţiilor contractuale, precum şi vinovăţia părţii care a cauzat prejudiciul.
Potrivit disp. art. 46 C. com. obligaţiile comerciale pot fi probate cu orice mijloace de probă, inclusiv cu facturi acceptate. Prin urmare, existenţa raporturilor contractuale dintre reclamanta şi pârât este dovedită de contractul încheiat între părţi, contract ce a fost semnat de reprezentanţii legali ai parţilor şi care nu a fost contestat în niciun mod de către pârât.
Or, faţă de materialul probator administrat în cauză, s-a reţinut că reclamanta a probat şi existenţa prejudiciului, acesta constând în contravaloarea echipamentelor aferente centralei termice (asupra cărora dreptul de proprietate revenea pârâtului abia la momentul expirării duratei contractului de prestări servicii, cu condiţia achitării tuturor sumelor datorate) dar şi în lipsirea reclamantei de încasarea contravalorii preţului datorat pentru cei 13 ani, până la expirarea duratei contractului de prestări servicii, ca urmare a denunţării acestuia, de pârât.
În aceste condiţii, răspunsurile pârâtului din interogatoriu, potrivit cărora contractul încheiat de părţi nu este valabil încheiat, au fost reţinute de Tribunal, având în vedere că acel contract a fost semnat pentru pârât de reprezentantul legal, adică de Primarul Municipiului Câmpulung, fiind respectate în totalitate dispoziţiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 69/1991 privind administraţia publică locală. Nici susţinerea aceluiaşi pârât potrivit căruia contractul încheiat de părţi nu a început să îşi producă efecte a fost reţinută de tribunal ca fiind pertinentă, deoarece, se apreciază că, în lipsa stipulării unei condiţii sau a unui termen suspensiv paria la împlinirea căreia (căruia părţile să amâne naşterea/exercitarea drepturilor/obligaţiilor asumate, rezultă fără vreun dubiu că respectivul contract, în integralitatea sa, a intrat în vigoare la momentul realizării acordului de voinţă, respectiv la data semnării sale, 1 iunie 1998.
S-a apreciat că prejudiciul efectiv constă în contravaloarea echipamentelor aferente centralei termice, echipamente ce trebuiau să devină proprietatea pârâtului la finalul perioadei de derulare a contractului, cu condiţia achitării tuturor sumelor datorate, contravaloare care a fost stabilită potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză (potrivit şi listei cu preţurile fiecărui echipament incorporat în centrala termică, precum şi din ofertele de preţ anexate), la suma de 663.598 lei (contravaloare actualizată cu indicele de inflaţie).
Cât priveşte beneficiul nerealizat, ca urmare a încetării raporturilor contractuale cu 13 ani înainte de finalizare, acesta constă în faptul că societatea reclamantă nu va mai încasa echivalentul cantităţii minime anuale garantate sub aspectul preluării, suma supusă indexării conform art. 6 din contractul de prestări servicii. În ceea ce priveşte cuantificarea beneficiului nerealizat, se apreciază că aceasta trebuie să fie făcută prin raportare la art. 12 din contract, articol ce instituie o clauză penală (întrucât este vorba despre o convenţie accesorie prin care părţile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său).
În dovedirea cuantumului prejudiciului, s-au reţinut concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză (obiectivul nr. 2), prin care s-a stabilit că, între momentul denunţării contractului de prestări servicii de către pârât, respectiv data de 30 mai 2005, şi momentul expirării duratei acestuia, astfel cum această durată a fost stabilită de părţi, respectiv, data de 1 iunie 1998, cantitatea minimă de energie garantată în conformitate cu art. 12 din contract este de 65.000 Gcal.
Răspunzând criticilor formulate în motivele de apel de către pârât, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială prin Decizia nr. 184 din 20 aprilie 2011 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa criticată şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă de daune interese compensatorii. A admis în parte cererea de plată a cheltuielilor de judecată la fond şi obligă pârâta la suma de 23.590 RON.
S-a menţinut totodată celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În fundamentarea soluţiei instanţa de control judiciar a avut în vedere dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. care prevăd că pe lângă instanţele competente de la domiciliul pârâtului mai sunt competente şi instanţele unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii (în cazul obligaţiilor comerciale) ne aflăm în situaţia unei competenţe alternative iar cum în cauză, conform art. 5 din contract plata facturilor se face prin virament în contul bancar al furnizorului - aflat la BRD – Sucursala Unirea Bucureşti, conform extrasului aflat la fila 63 dosar T.B. – rezultă că în mod corect competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de la locul plăţii, respectiv Tribunalului Bucureşti.
Cu privire la natura comercială a litigiului date fiind dispoziţiile art. 4 şi art. 56 C. com., Curtea a apreciat caracterul comercial al contractului încheiat între părţi.
Cu privire la susţinerile apelantei referitoare la faptul că potrivit dispoziţiilor art. 9 din contract acesta nu a intrat niciodată în vigoare, neexistând acte adiţionale ulterioare încheierii sale, sau că acest contract era afectat de o condiţie suspensivă, Curtea a considerat că acest contract a intrat în vigoare la data semnării sale şi anume 1 iunie 1998.
Această împrejurare rezultă din faptul că părţile nu au stipulat în contract o condiţie sau un termen suspensiv până la împlinirea căruia să se fi amânat naşterea drepturilor şi obligaţiilor asumate prin contract, din contră au stipulat diferite termene referitoare la condiţiile de plată a preţului, condiţii de reziliere, de curgere a penalităţilor, etc.
Conform art. 9 din contract rezultă că acesta intra în vigoare la data convenită între părţi, iar data încheierii contractului a fost stipulată ca fiind 1 iunie 1998, neexistând o altă dată care să poată fi interpretată ca fiind data încheierii contractului astfel cum prevăd dispoziţiile art. 982, art. 979, art. 978 C. civ.
Din modul în care a fost redactat contractul că voinţa reală, intenţia comună a părţilor contractante a fost încheierea lui la data de 1 iunie 1998, astfel cum prevăd şi dispoziţiilor art. 977 C. civ. cu atât mai mult cu cât ne aflăm în situaţia încheierii unui contract între prezenţi, momentul încheierii fiind marcat de realizarea acordului cu ocazia semnării contractului.
Pe de altă parte, nu s-a făcut nici o probă în sens contrar acestei interpretări legată de momentul încheierii contractului.
Susţinerile apelantei referitoare la încheierea unor acte adiţionale ulterioare se aplică tocmai în cazul art. 11 şi anume în cazul încetării contractului - art. 11-1 alin. (2) referitoare mai ales la valoarea daunelor.
Tocmai acest articol (art. 11-1) este invocat de reclamantă atunci când solicită daune compensatorii pentru încetarea anticipată a contractului însă valoarea acestor daune va fi stabilită după definitivarea proiectului şi va fi specificată în actul adiţional.
Nu există nici un act adiţional în care să se specifice valoarea daunelor.
Această prevedere contractuală nu poate fi coroborată cu dispoziţiile art. 12 din contract pentru că în alin. (2) al art. 12 se prevede că beneficiarului îi va fi plătită o daună compensatorie pentru fiecare Gcal nepreluată.
Deci art. 12 reglementează modul de acordare a daunelor compensatorii pentru beneficiar - adică Primăria Municipiului Câmpulung (şi se va determina conform prevederilor alin. (3) din art. 2 şi nu se aplică furnizorului.
Daunele compensatorii se pot acorda furnizorului în condiţiile art. 11 cu condiţia desfiinţării actului (care s-a realizat) şi cu condiţia specificării într-un act adiţional al valorii daunelor.
Ca urmare, în mod greşit în expertiza tehnică contabilă efectuată în faţa instanţei de fond s-au calculat daunele compensatorii în favoarea furnizorului prin aplicarea dispoziţiilor art. 12 din contract; când de fapt aceste dispoziţii sunt aplicabile beneficiarului.
În ceea ce priveşte celelalte susţineri ale apelantei referitoare la competenţa primarului de a semna contractul de prestări servicii - se constată că acesta a fost aprobat prin Hotărârea nr. 5 din 29 mai 1998 a Consiliului de administraţie al RA EDILUL Câmpulung Muscel, aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului Câmpulung (ulterior fiind reorganizată), astfel cum rezultă din Hotărârile nr. 29 din 18 iunie 1998 şi Hotărârea nr. 69 din 26 noiembrie 1998 a Consiliului Local (hotărârea nr. 62 din 29 octombrie 1998) - consiliul de administraţie al RA EDILUL Câmpulung Muscel fiind împuternicit de Consiliul Local cu aducerea la îndeplinire a hotărârilor.
În acest sens susţinerile apelantei în sensul că acest contract nu a fost aprobat de Consiliul Local nu sunt întemeiate.
În ce priveşte solidaritatea obligaţiilor născute din contract între Primăria Municipiului Câmpulung şi RA EDILUL, reclamanta a ales să cheme în judecată doar pe unul dintre debitori - deoarece în cazul obligaţiilor plurale solidare pasive (între debitori) este permis creditorului să ceară oricărui codebitor executarea integrală a prestaţiei ce formează obiectul obligaţiei (alegând pe cel mai solvabil) art. 1039 C. civ., art. 42 C. com.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs în termen şi legal timbrat atât reclamanta cât şi pârâta.
Pârâtul Municipiul Câmpulung Muşcel invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se consideră că în mod eronat instanţele anterioare au reţinut că litigiul s-a purtat asupra unui contract comercial, în realitate acesta fiind un contract administrativ încheiat de autoritatea publică având ca obiect executarea lucrărilor de interes public, deci cauza a fost soluţionată cu încălcarea competenţei materiale.
De asemenea se critică faptul că instanţa de apel nu a motivat decizia sa de a califica contractul încheiat între părţi ca având o natură comercială, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., şi s-au denaturat înţelesul clauzelor contractuale agreate de părţi şi anume înţelesul art. 11 şi 12 din contract.
Totodată se arată că deşi este îndreptăţită la recuperarea integrală a prejudiciului suferit instanţa de apel a ignorat şi dispoziţiile art. 1084 C. civ.
Recursurile sunt nefondate.
Contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Actul normativ în discuţie este inaplicabil, neputând retroactiva.
Încheierea contractului a intervenit în anul 1998, sub imperiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, act normativ care nu reglementa contractele administrative.
Ulterior încheierii contractului, printr-o dispoziţie expresă a legiuitorului - art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 -, a fost reglementată categoria contractelor administrative, adică a unor contracte care îndeplinesc anumite condiţii pentru a fi asimilate actelor administrative, supuse competenţei jurisdicţionale a contenciosului administrativ.
În consecinţă, motivul de recurs raportat la natura juridică a contractului, din perspectiva incidenţei Legii nr. 554/2004, nu poate fi reţinut. A admite teza contrară ar echivala cu a accepta ideea retroactivităţii legii, cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 1 C. civ.
Natura comercială a contractului rezultă prin raportare la cadrul legal incident la data încheierii sale: art. 4 C. com. art. 56 C. com.
Dispoziţiile legale relevante stabilesc că:
„Se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”. (art. 4 C. com.);
„Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoană chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”. (art. 56 C. com.).
În cazul de faţă, contractul a fost încheiat de o societate comercială, cu consecinţa că acest act juridic reprezintă o faptă de comerţ pentru E.H.. Nu se poate reţine incidenţa niciuneia dintre situaţiile de excepţie reglementate de art. 4 C. com., care să atragă înlăturarea aplicării regulii calificării, ca act comercial, a contractului încheiat de un comerciant.
În aceste condiţii, în aplicarea art. 56 C. com., contractul va fi supus legii comerciale pentru toate părţile.
De altfel, obiectul contractului nu vizează punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice.
Cu privire la criticile reclamantei Înalta Curte reţine că art. 11-1 indică în mod clar că valoarea daunelor va fi stabilită după definitivarea proiectului şi va fi specificată în actul adiţional. Instanţa de apel a reţinut în mod corect că nu există nici un act adiţional în care să se specifice valoarea daunelor, lucru recunoscut tacit şi de E. prin neprezentarea unui astfel de act adiţional şi expres prin răspunsul la interogatoriul administrat în cadrul judecării cauzei în apel.
În consecinţă, în raport de această clauză contractuală, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a voinţei părţilor, reţinând că valoarea daunelor compensatorii nu poate fi stabilită contractual în lipsa unui act adiţional şi că art. 11-1 nu se poate corobora cu art. 12 din Contract. De altfel, E. nu a făcut dovada unui alt prejudiciu în afara celui constituit de contravaloarea echipamentelor instalate în clădirea centralei.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC E.H. SRL Bucureşti şi pârâtul Municipiul Câmpulung Muscel prin Primar împotriva Deciziei nr. 184 de la 20 aprilie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3440/2011. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3435/2011. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
