ICCJ. Decizia nr. 3403/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE/
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3403/2011
Dosar nr. 23417/4/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 12 aprilie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă, de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 16 septembrie 2010, Corpul executorilor IFN al SC E.R.S. IFN SA, prin executor P.N.I. a solicitat instanţei, încuviinţarea executării silite, în toate formele legale prevăzute, a debitorului I.F., în temeiul titlului executoriu: contractul de credit nr. X/2007, pentru un debit restant, în valoare de 4.327,32 RON, plus cheltuielile de executare.
Sesizată cu soluţionarea acestei cereri, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin încheierea din 13 octombrie 2010, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, reţinând că debitorul I.F., domiciliază în Bucureşti, iar competenţa de soluţionare a cererilor vizând încuviinţarea executării silite aparţine instanţei de executare care, potrivit art. 374 alin. (2) C. proc. civ., este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
La rândul său, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti s-a declarat necompetentă teritorial să soluţioneze cauza de faţă, prin sentinţa civilă nr. 8815 din 16 decembrie 2010, îndreptată prin încheierea din 21 decembrie 2010 declinându-şi competenţa în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competenţă între două instanţe care nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi Curţi de Apel, cauza a fost înaintată, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din C. proc. civ. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a stabili instanţa competentă.
Se constată că cea de-a doua instanţă sesizată, respectiv Judecătoria sectorului 4 Bucureşti este competentă să soluţioneze cererea de faţă, în considerarea argumentelor ce succed.
Din felul cum este structurat Codul de procedură civilă, în redactarea actuală, este fără echivoc că legiuitorul a înţeles să instituie reguli speciale pentru ultima fază a procesului civil, stabilind chiar din cuprinsul Capitolului I al Cărţii a V-a [art. 373 alin. (2)] că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea.
Corelativ, art. 373 alin. (3) dispune că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date prin lege, în competenţa altor instanţe sau organe.
Tot astfel potrivit art. 3731 C. proc. civ. după depunerea cererii de executare silită, însoţită de titlul executoriu, la executorul judecătoresc, acesta urmează a solicita, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, instanţei de executare, încuviinţarea executării silite.
Chiar dacă principiul disponibilităţii procesuale este aplicabil şi în materia executării silite, cu consecinţa că executarea silită se poate declanşa, în principiu, numai la cererea persoanei interesate, respectiv a creditorului sau a moştenitorilor acestuia, aceasta nu înseamnă că simpla învestire a unei instanţe, prin „interesul şi voinţa creditorului", aşa cum greşit se reţine de către cea de-a 2-a instanţă sesizată, o poate transforma pe aceasta, fără a fi întrunite cerinţele legii, în instanţă de executare.
În speţă, niciuna din datele dosarului nu explică opţiunea executorului judecătoresc de a solicita Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în baza dispoziţiilor art. 3731 C. proc. civ., încuviinţarea executării silite pentru recuperarea debitului restant în valoare de 4.327,32 RON.
Astfel, atât debitorul I.F. cât şi creditorul E.R.S., au domiciliul şi respectiv sediul, pe raza Municipiului Bucureşti şi niciunul din actele cauzei nu indică existenţa vreunor bunuri, aparţinând debitorului, care ar putea face obiect al executării, pe raza instanţei iniţial sesizată cu soluţionarea cererii.
Tot astfel, creditul a fost contractat printr-o reprezentată a creditoarei, având sediul de asemenea în Municipiul Bucureşti, Calea V. (Dosar 11312/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea).
De altfel, prin chiar cererea de executare silită, adresată corpului executorilor IFN, se face o trimitere, generică la „instanţa de judecată" căreia urmează să i se solicite încuviinţarea executării silite, astfel că nu se poate susţine că învestirea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu soluţionarea acestei cereri, ar reprezenta opţiunea creditoarei.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3392/2011. Civil. Anulare act. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 3388/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
