ICCJ. Decizia nr. 3381/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3381/2011
Dosar nr. 11107/118/2009
Şedinţa publică din 12 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa la 21 octombrie 2009, C.M., C.G. şi C.N. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei din 31 martie 2009, prin care s-a dispus modificarea art. 4 din cuprinsul dispoziţiei din 19 decembrie 2006 şi să fie obligat pârâtul la emiterea unei noi dispoziţii, care să cuprindă cuantumul despăgubirilor, aşa cum acestea au fost stabilite prin prima dispoziţie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin notificările din 10 septembrie 2001 şi din 16 iulie 2001, au solicitat Primăriei Municipiului Constanţa restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, strada N.
Pârâta a emis dispoziţia din 19 decembrie 2006, prin care le-a restituit în compensare suprafaţa de 1.114,98 m.p., iar pentru clădirea demolată şi diferenţa de teren li s-a stabilit dreptul de despăgubiri în valoare de 79.848,60 euro.
S-a învederat că, după aproximativ 3 ani de la emiterea dispoziţiei menţionate, s-a emis o nouă dispoziţie în 31 martie 2009, prin care s-a dispus modificarea art. 4 din prima dispoziţie, în sensul că pentru diferenţa de teren de 171,4 m.p. şi pentru construcţia demolată din strada N. s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fără a mai fi menţionat cuantumul acestora.
Reclamanţii au susţinut că modificarea adusă art. 4 este abuzivă şi nelegală, deoarece legea civilă nu dispune şi pentru trecut.
În şedinţa publică din 28 ianuarie 2009, reclamanţii au precizat că obiectul cererii îl reprezintă anularea dispoziţiei din 31 martie 2009, emise de pârât, urmând să îşi producă efectele prima dispoziţie prin care le-a fost soluţionată notificarea.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 179 din 21 octombrie 2009, a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus anularea dispoziţiei din 31 martie 2009, emisă de Primarul Municipiului Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că înlăturarea menţinerii valorii bunului imposibil de restituit în natură, prin dispoziţia contestată, are caracterul unei modificări echivalând cu o anulare parţială şi nu cu o simplă rectificare a primei dispoziţii, neargumentată în nici un fel, astfel că nu este posibilă verificarea legalităţii ei.
S-a mai reţinut că, odată intrată în circuitul civil, prima dispoziţie nu mai putea fi revocată, anulată sau modificată pe cale administrativă, ci doar pe calea unei acţiuni în justiţie.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, susţinând că prin dispoziţia contestată nu s-a procedat la revocarea, anularea sau modificarea dispoziţiei emise la 12 decembrie 2006, ci s-au îndeplinit doar cerinţele de ordin tehnic impuse de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform cu OUG nr. 81/2007.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 140C din 28 iunie 2010, a respins apelul pârâtului ca nefondat şi l-a obligat pe acesta la 600 RON cheltuieli de judecată către reclamanţii intimaţi.
Prin considerentele hotărârii, instanţa de apel a constatat că modificarea art. 4 din prima dispoziţie emisă de pârât (din 19 decembrie 2006) a fost abuzivă şi a încălcat dispoziţiile legale, întrucât s-a adus atingere conţinutului unei dispoziţii intrate în circuitul civil odată cu comunicarea către notificator, modificarea neputând opera pe cale administrativă, fără acordul celor în cauză, ci doar pe calea unei acţiuni în justiţie.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susţinut că ulterior emiterii, dispoziţia iniţială din 19 decembrie 2006 a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., aceasta restituind-o emitentului cu adresa din 13 noiembrie 2008 cu solicitarea modificării art. privind propunerea de despăgubire în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Recurentul a precizat că, prin emiterea dispoziţiei contestate, nu a procedat la revocarea, anularea sau modificarea dispoziţiei emise iniţial, ci a adus la îndeplinire cerinţele de ordin tehnic impuse de către A.N.R.P., conforme cu OUG nr. 81/2007.
Intimata reclamantă M.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de recurentul pârât, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin notificările din 10 septembrie 2001 şi din 16 iulie 2001, reclamanţii au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului teren şi construcţie, situat în strada N.
În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Constanţa a emis dispoziţia din 19 decembrie 2006, prin care a respins cererea de restituire în natură şi a atribuit reclamanţilor, în compensare, un teren în suprafaţă de 1.114,98 m.p., reprezentând loturile 1, 2 bis şi 3, iar pentru clădirea demolată şi pentru diferenţa de teren, în valoare totală de 79.848,60 euro, a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ulterior emiterii şi comunicării dispoziţiei menţionate către reclamanţii intimaţi, după circa 3 ani, pârâtul recurent a emis dispoziţia din 31 martie 2009, prin care a modificat art. 4 din prima decizie, în sensul că pentru diferenţa de teren imposibil de restituit în natură, de 171,4 m.p. şi pentru construcţia demolată, situate în Constanţa, strada N., a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Reţinând corect situaţia de fapt expusă, instanţele de fond şi apel au constatat, în mod corect, că modificarea adusă art. 4 din prima dispoziţie, în sensul de a nu se mai menţiona cuantumul sumei cuvenite cu titlu de despăgubiri reclamanţilor intimaţi, neargumentată de intimat în niciun fel, este abuzivă şi nelegală.
Prin comunicarea primei dispoziţii către beneficiari reclamanţi intimaţi, aceasta a intrat în circuitul civil, producându-şi pe deplin efectele, astfel că nu mai putea fi modificată de emitent pe cale administrativă, fără acordul celor în cauză, ci doar pe calea unei acţiuni în justiţie.
Critica recurentului pârât în sensul că dispoziţia contestată a fost emisă în vederea îndeplinirii unor cerinţe de ordin tehnic impuse de A.N.R.P., conform OUG nr. 81/2007 şi nu ar avea semnificaţia unei modificări a primei dispoziţii, ci doar a unei rectificări a acesteia, nu poate fi primită.
Se va reţine că împrejurarea invocată, în sensul că dispoziţia iniţială a fost restituită emitentului de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, este lipsită de relevanţă.
De altfel, prevederile legale invocate ca temei al emiterii celei de-a doua dispoziţii în cuprinsul motivelor de apel şi de recurs formulate de pârâtă şi nu în preambulul dispoziţiei contestate îl reprezintă OUG nr. 81/2007, act normativ inexistent la momentul emiterii dispoziţiei din 19 decembrie 2006 şi prin urmare, inaplicabil.
În consecinţă, se va reţine că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale şi în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 140/C din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3382/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3380/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
