ICCJ. Decizia nr. 3409/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3409/2011
Dosar nr. 679/112/2008
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 469 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.M.I. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bistriţa şi Primarul Municipiului Bistriţa şi în consecinţă, a fost anulată în parte dispoziţia din 20 februarie 2008 emisă de Primarul Municipiului Bistriţa; a fost stabilită calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la restituirea imobilelor construcţie (nelocalizată în cartea funciară) şi teren în suprafaţă de 2.437 m.p. înscris în CF Bistriţa nr. top N.
A fost obligat Primarul să emită dispoziţie de restituire în natură, în favoarea reclamantei, privind casa în regim de înălţime S+P+M şi terenul curte în suprafaţă de 1.200 m.p., de sub nr. top nou M, precum şi să propună acordarea, în beneficiul reclamantei, a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 1.237 m.p. din CF Bistriţa nr. top nou Q.
A fost obligat Primarul să realizeze cu reclamanta procedura comunicării prevăzută de art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 în ce priveşte terenul înscris în CF Bistriţa nr. top O în suprafaţă de 1.656 m.p.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în fapt, că, în soluţionarea notificării formulate de W.I. (a cărei succesoare este reclamanta), Primarul Municipiului Bistriţa a emis dispoziţia din 20 februarie 2008, prin care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru reclamanta S.M.I., cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 1.227 m.p., situat în Municipiul Bistriţa, strada R.; s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent (titluri de despăgubire) aferente acestui imobil, deoarece nu poate fi restituit în natură, neexistând nici alte bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare; s-a respins cererea de restituire în natură a acestui teren, deoarece este ocupat de construcţii; s-a respins cererea de restituire în natură a construcţiei corp C1, neînscrisă în cartea funciară, pentru lipsa dovezii calităţii de proprietar a lui F.T., antecesor al lui W.I.; s-a respins cererea de restituire a suprafeţei de 1.210 m.p. teren din acela înscris în CF Bistriţa nr. top N, întrucât această suprafaţă nu există faptic.
Potrivit CF Bistriţa, asupra imobilului cu nr. de ordine A+2, nr. top N, loc de casă în suprafaţă de 677 stj. (2.437 m.p.) a fost intabulat în anul 1926 dreptul de proprietate în favoarea lui F.T., profesor iar în anul 1956, în baza sentinţelor civile nr. 2345 şi nr. 2346 din 24 iunie 1955 ale Tribunalului popular al raionului Bistriţa, asupra imobilului de sub A+2 a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român, în aplicarea prevederilor Decretului nr. 111/1951.
Deşi Primarul Municipiului Bistriţa a apreciat că nu s-a dovedit că pe terenul menţionat s-ar fi găsit edificată, la data preluării de către stat, casa de locuit S+P+M, probele administrate în cauză au dus la concluzia că aceasta a fost edificată anterior preluării abuzive, F.T., având calitatea de proprietar al ei, astfel încât reclamanta este îndreptăţită la a obţine măsuri reparatorii şi cu privire la această construcţie (susceptibilă de restituire în natură, deoarece nu foloseşte în mod direct procesului de învăţământ întrucât utilizarea ei curentă este de clădire administrativă afectată Grupului Şcolar Sanitar Bistriţa, iar nu de sală de clasă, astfel că poate fi retrocedată).
În ce priveşte obiectul cererii de acordare a măsurilor reparatorii formulate de antecesoare reclamantei, instanţa a reţinut că, dacă prima notificare formulată de W.I. a indicat bunuri concrete, identificate sub aspectul naturii lor, al suprafeţei, al situării administrative actuale şi al deţinătorului, prin cea de-a doua notificare formularea a avut un caracter mai general, impunând concluzia că s-a solicitat, pe lângă construcţie şi întreaga suprafaţă de 4.093 m.p. teren (adică 2.437 m.p. aferenţi nr. top N, respectiv 1.656 m.p. aferenţi nr. top O).
În ce priveşte suprafaţa de 1.237 m.p. din CF nr. Q aceasta este ocupată de construcţii edificate după preluarea imobilului în litigiu de către stat, astfel că nu poate fi restituită în natură, în contul ei reclamanta urmând a primi măsuri reparatorii în echivalent.
În legătură cu suprafaţa de 1.656 m.p. teren aferentă nr. top O din CF Bistriţa, ea se află în patrimoniul SC P. SA Bistriţa, astfel că aceasta din urmă are calitatea de unitate deţinătoare şi prerogativa de a soluţiona notificarea formulată de către antecesoarea reclamantei. Prin urmare, Primarul Municipiului Bistriţa, în aplicarea prevederilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, are obligaţia de a-i comunica reclamantei toate datele privind persoana juridică deţinătoare a terenului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul Municipiului Bistriţa, solicitând schimbarea ei în totalitate, în sensul respingerii contestaţiei reclamantei, deoarece:
a) Prima instanţă nu a respectat prevederile legii speciale privitoare la modul de formulare a notificării, fiind evident că W.I. a solicitat, prin cele două notificări formulate, doar imobilul înscris în CFBistriţa sub A+2, teren în suprafaţă de 2.437 m.p., fără a se referi şi la imobilul teren înscris în CF Bistriţa sub nr. top O.
b) Greşit a fost tranşată şi chestiunea privitoare la titularul real asupra construcţiei, căci s-au ignorat acele înscrisuri aflate la dosar şi care conduceau la o altă concluzie decât aceea la care instanţa s-a oprit.
Astfel, sentinţa civilă nr. 2346/1955 şi Decizia nr. 11030/1956 a secţiei financiare a regiunii Cluj fac referire la grădină şi loc de casă, iar nu şi la vreo construcţie, în acelaşi sens fiind şi Decizia nr. 129/1957.
Mai mult, însăşi petenta a arătat că doar terenul era intabulat la data preluării, iar nu şi construcţia, neputându-se justifica nici de ce F.T. şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului, iar nu şi asupra construcţiei, dacă aceasta exista.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 104/A din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat, în ce priveşte obiectul notificării că, deşi iniţial petenta a solicitat doar construcţia şi terenul de 2.437 m.p., prin notificarea transmisă ulterior, la 23 octombrie 2001, deci cu respectarea termenului reglementat de Legea nr. 10/2001, s-a pretins restituirea imobilului astfel cum a fost preluat de către stat, indicându-se şi o valoare estimativă a acestuia mai mare decât cea arătată în notificarea iniţială.
Ca atare, în mod corect Tribunalul a concluzionat că a avut loc o modificare a solicitării iniţiale, petenta înţelegând să pretindă măsuri reparatorii pentru întregul imobil preluat de la autorul său iar nu doar pentru o parte din acesta.
Cu privire la situaţia construcţiei s-a constatat, de asemenea, ca fiind corectă aprecierea primei instanţe, în sensul că aceasta există la data preluării abuzive şi că a făcut obiectul trecerii în patrimoniul statului.
Aceasta, în condiţiile în care expertiza efectuată în cauză a stabilit că, deşi nu se poate preciza cu exactitate anul edificării construcţiei, forma stilistică şi aspectul arhitectural cu elemente intacte trimit la concluzia edificării construcţiei între anii 1900 - 1940, deci anterior preluării de către stat.
Concluziile expertizei au fost coroborate şi cu declaraţiile martorilor care au relatat că respectiva construcţie se află edificată pe terenul din strada R., fiind de notorietate că aparţinea profesorului F.T., care şi locuia în ea anterior preluării abuzive, aspecte percepute personal de martori, având în vedere vârsta înaintată a acestora.
Împrejurarea că în cartea funciară nu se află intabulată şi construcţia a fost găsită nerelevantă întrucât sub aspectul aplicării Legii nr. 10/2001 prezintă relevanţă faptul preluării abuzive a unui imobil a cărui existenţă fizică este dovedită.
A fost apreciată nefondată şi critica referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi păstrarea, pe o perioadă de 5 ani, a actualei afectaţiuni a clădirii întrucât ar fi necesară desfăşurării procesului de învăţământ în cadrul Grupului Şcolar S.B.
Aceasta, întrucât prin imobile necesare şi afectate nemijlocit activităţii de învăţământ trebuie înţeles că sunt avute în vedere acelea care în mod direct sunt destinate activităţii de învăţământ, neintrând în această categorie şi acelea aferente unor activităţi administrative conexe procesului de învăţământ.
Or, clădirea în litigiu este, în concret, utilizată de Grupul Şcolar S.B. în scop administrativ, ea cuprinzând biroul directorului grupului şcolar, secretariatul, sala profesorală, biroul serviciului contabilitate, biblioteca, sala de şedinţe a cadrelor didactice.
Decizia a fost atacată cu recurs de către Primarul Municipiului Bistriţa şi Municipiul Bistriţa, care au formulat critici sub următoarele aspecte:
- Instanţa a aplicat greşit prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, atunci când a apreciat că prin a doua notificare a fost modificată solicitarea iniţială, petenta înţelegând să ceară măsuri reparatorii pentru întregul imobil, iar nu doar pentru parte din acesta.
Potrivit prevederilor legii speciale, notificarea trebuie să conţină elemente de identificare a imobilului solicitat or, prin cele două notificări formulate în cauză nu s-au făcut referiri şi la imobilul înscris în CF Bistriţa, nr. top O.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 23 şi ale Normelor metodologice de aplicare, lămuriri suplimentare pot fi solicitate în sensul de a se completa notificarea cu acte doveditoare privitoare la dreptul de proprietate sau la calitatea de persoane îndreptăţite la restituire şi nu cu privire la întinderea obiectului notificării, astfel că nici unitatea deţinătoare nici instanţele de judecată nu sunt îndreptăţite să acorde mai mult decât s-a cerut.
- Cu privire la situaţia construcţiei în litigiu, instanţele au ignorat înscrisurile de la dosar care ridică semne de întrebare în legătură cu data edificării şi calitatea de proprietar.
Astfel, înscrisurile provenind de la diverse instituţii ale statului nu dovedesc existenţa construcţiei, dimpotrivă, apar menţiuni despre un imobil grădină şi loc de casă. Dacă această construcţie ar fi existat la momentul preluării, chiar neintabulată în CF, ar fi putut fi menţionată în actele de preluare ca imobil neînscris în CF.
Declaraţiile unora dintre martori arată doar că în anul 1945 imobilul - construcţie era edificat, că acesta a fost construit de către F.T. între anii 1925 - 1926, dar dreptul de proprietate asupra terenului a fost înscris anterior, în anul 1926, iar declaraţiile judiciare ale celorlalţi martori sunt confuze şi contradictorii.
Aşadar, din niciun act nu rezultă în mod neîndoielnic că imobilul - construcţie era edificat la data preluării terenului, cine l-a construit şi în ce an.
- Au fost nesocotite dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 atunci când s-a dispus restituirea în natură a construcţiei, fiind eludată şi prevederea legală referitoare la păstrarea afectaţiunii pe o perioadă de 5 ani.
Legea specială instituie în mod expres obligaţia, în situaţia restituirii în natură a unui imobil având destinaţia unei unităţi de învăţământ, de a i se menţine afectaţiunea pe o perioadă de 5 ani.
Imobilul în discuţie deserveşte o unitate de învăţământ, formând un tot unitar, însăşi instanţa reţinând că acesta este compus din sală profesorală, bibliotecă, secretariat, biroul directorului, birou de contabilitate.
Rezultă că activităţile desfăşurate în acest imobil contribuie la realizarea procesului educaţional în mod normal, astfel încât, chiar dacă elevii îşi desfăşoară activitatea în alt corp de clădire, ce nu a aparţinut petentei, nu se poate susţine că restituirea imediată nu împietează instruirea elevilor, al căror spaţiu ar urma să fie redus şi restrâns.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susţinând că instanţele fondului au apreciat corect asupra obiectului precizat al notificării, asupra edificării construcţiei de către autorul deposedat abuziv, precum şi asupra faptului că nu se impune menţinerea afectaţiunii construcţiei câtă vreme aceasta vizează activităţi administrative conexe procesului de învăţământ iar nu, în mod nemijlocit, activităţile propriu-zise de învăţământ.
Analizând criticile deduse judecăţii prin intermediul recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- Susţinerea potrivit căreia prin soluţia adoptată, instanţa ar fi contravenit dispoz. art. 22 din Legea nr. 10/2001, în ce priveşte determinarea obiectului notificării, este nefondată şi urmează să fie respinsă ca atare.
Deşi dispoziţiile menţionate statuează într-adevăr, că notificarea va cuprinde „elementele de identificare a bunului imobil solicitat", faptul că în cea de-a doua notificare - transmisă, de asemenea, înăuntrul termenului reglementat de art. 22 alin. (1) - nu sunt indicate cartea funciară şi nr. top în care este localizat terenul, nu echivalează cu lipsa individualizării acestuia.
Prin menţiunea făcută, a solicitării de restituire a imobilului care „este acelaşi cu cel preluat", bunul a devenit identificabil.
În aceste condiţii, contrar susţinerii recurentului, acesta avea obligaţia să solicite lămuriri suplimentare asupra obiectului notificării, invitând în acest sens, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită să susţină cererea de restituire (ceea ce i-ar fi permis, în mod evident, să-şi determine limitele învestirii).
În scopul corectei soluţionări a notificării, rolul entităţii deţinătoare în faza procedurii prealabile nu se limitează, aşa cum se susţine, la a solicita probe suplimentare în dovedirea pretenţiilor ci, în mod prioritar, presupune stabilirea obiectului pretenţiilor.
Or, în prezenţa a două notificări având conţinut diferit, recurentul-pârât avea obligaţia determinării obiectului învestirii sale, pentru ca prin emiterea dispoziţiei să dea o rezolvare corectă acestuia.
Neprocedând astfel, dispoziţia a făcut şi sub acest aspect obiect al controlului judiciar declanşat prin formularea contestaţiei de către persoana îndreptăţită, în cele două faze jurisdicţionale anterioare statuându-se în mod corect asupra obiectului notificării - respectiv, asupra faptului că cea de-a doua notificare a fost o completare a solicitării iniţiale, pretinzându-se măsuri reparatorii pentru întregul imobil preluat de către stat, iar nu doar pentru parte din acesta.
- În ce priveşte situaţia construcţiei, criticile formulate nu vizează aspecte de nelegalitate, ci de apreciere a probatoriului în funcţie de care ar fi trebuit, în opinia recurentului, să se concluzioneze diferit asupra situaţiei de fapt legate de construirea imobilului şi de preluarea acestuia de către stat.
În acest sens, s-a făcut referire la o serie de înscrisuri, provenind de la diverse instituţii ale statului, care nu ar dovedit existenţa construcţiei, susţinându-se că este oricum inexplicabil faptul că imobilul-construcţie nu era intabulat la momentul preluării de către stat, deşi terenul pe care aceasta se afla fusese intabulat încă din 1926.
De asemenea, au fost făcute referiri la proba testimonială şi la conţinutul declaraţiilor martorilor.
Or, aducând judecăţii asemenea aspecte în recurs, pârâtul tinde la o reevaluare a probatoriului, ignorând faptul că etapa jurisdicţională în care are loc judecata acestei căi de atac nu este una devolutivă, în cadrul căreia să fie permisă o reapreciere a mijloacelor de probă.
Instanţele fondului au statuat, în cadrul competenţei ce le revine pentru stabilirea elementelor de fapt, coroborând raportul de expertiză - pentru determinarea vechimii clădirii, a elementelor arhitecturale ale acesteia, specifice unei anumite perioade - cu declaraţiile martorilor, că imobilul-construcţie a fost edificat de către autorul petentei, fiind preluat abuziv de către stat.
Împrejurarea că această construcţie nu s-a găsit intabulată în cartea funciară - în condiţiile în care terenul pe care aceasta se afla, era intabulat pe numele autorului F.T., încă din anul 1926 - nu prezintă relevanţa susţinută de către recurentul-pârât, a înlăturării aplicabilităţii Legii nr. 10/2001 în privinţa acestui imobil.
Aceasta întrucât, pe de o parte, nu a fost răsturnată prezumţia de proprietate care operează în favoarea proprietarului terenului, nedemonstrându-se faptul edificării construcţiei de către altă persoană.
Pe de altă parte, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, raportat la situaţia din speţă, sub aspectul aplicării Legii nr. 10/2001, prezintă importanţă faptul preluării efective a imobilului a cărui existenţă fizică a fost dovedită, iar nu aspectul strict formal, juridic referitor la intabularea sau nu în cartea funciară a construcţiei (mai ales în condiţiile unor reguli ale probaţiunii mai puţin stricte, date în materia Legii nr. 10/2001, prin dispoziţiile art. 24).
- Criticile sunt însă fondate şi urmează să fie primite în ce priveşte păstrarea afectaţiunii clădirii, cu referire la dispoz. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, deşi reţine cu privire la clădirea în litigiu (utilizată de Grupul Şcolar S.B.) că este ocupată de „biroul directorului, secretariatul, sala profesorală, biblioteca, biroul de contabilitate, sala de şedinţe a cadrelor didactice", instanţa de apel concluzionează, în mod eronat, că activităţile desfăşurate în aceste spaţii nu au legătură nemijlocită cu procesul de învăţământ, că este vorba doar de activităţi „conexe" celei de instruire şi ca atare, ar ieşi de sub sfera de aplicare a dispoziţiilor menţionate, ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Or, prin spaţii destinate în mod nemijlocit activităţii de învăţământ în sensul normei legale arătate, nu se pot înţelege doar sălile de curs şi acelea folosite în mod direct de către elevi.
Procesul educaţional este unul complex, care presupune inclusiv organizarea corpului profesoral (sala de şedinţe a cadrelor didactice, sala profesorală), a conducerii unităţii de învăţământ (biroul directorului grupului şcolar), funcţionarea sub aspect economic-financiar a unităţii de învăţământ (serviciul contabilitate, secretariatul) şi bineînţeles, accesul elevilor la bibliotecă.
Toate aceste spaţii constituie, din punct de vedere al funcţionalităţii lor, un tot unitar, care fac posibilă desfăşurarea în mod corespunzător a procesului de învăţământ, astfel încât aprecierea instanţei de apel potrivit căreia ar fi vorba doar de activităţi „conexe şi administrative", este incorectă.
În consecinţă, se va constata greşita înlăturare de la aplicabilitatea în speţă a dispoz. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi ca atare, lipsa de temei legal sub acest aspect a deciziei, ceea ce face incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Drept urmare, va fi admis recursul declarat de pârâţi şi modificată în parte Decizia, în sensul admiterii sub acest aspect, a apelului aceloraşi părţi şi schimbării în parte, a sentinţei Tribunalului.
Conform, art. 16 alin. (1), cu referire la anexa nr. 2 lit. a) pct. 1, va fi instituită în sarcina reclamantei-intimate, obligaţia de a păstra afectaţiunea imobilului pe o perioadă de 3 ani, de la data pronunţării prezentei decizii.
La determinarea acestei perioade - în condiţiile în care textul de lege permite menţinerea afectaţiunii pe o perioadă de până la 5 ani - se va avea în vedere pe de o parte, că pe toată durata desfăşurării procedurii prealabile şi a celei judiciare, imobilul a fost folosit de către unitatea de învăţământ şi pe de altă parte, că sarcina impusă reclamantei cu privire la imobil nu trebuie să fie disproporţionată, de natură să afecteze însăşi substanţa dreptului.
- Cealaltă critică formulată tot cu referire la dispoz. art. 16 din Legea nr. 10/2001, în sensul că eronat s-a dispus restituirea în natură a imobilului, este nefondată întrucât, tocmai textul pe care pârâţii şi-au fundamentat critica, permite această măsură reparatorie, cu precizarea făcută anterior, a păstrării afectaţiunii pe o perioadă limitată de timp.
- Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că indicarea acestuia s-a realizat formal, în condiţiile în care recurenţii nu au indicat un act juridic (în înţelesul material, de negotium iuris) ale cărui clauze clare, neîndoielnice să fi fost denaturate prin interpretarea făcută de instanţele anterioare şi astfel, să poată constitui obiect de cenzură în recurs.
Pentru toate considerentele arătate anterior, recursul va fi admis doar pe aspectul de nelegalitate dedus din aplicarea greşită a dispoz. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în legătură cu păstrarea afectaţiunii imobilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Bistriţa şi Municipiul Bistriţa prin Primar împotriva deciziei nr. 104/A din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică Decizia.
Admite apelul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Bistriţa şi Municipiul Bistriţa prin Primar împotriva sentinţei nr. 469/F din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că obligă la păstrarea afectaţiunii imobilului restituit în natură pe o perioadă de 3 ani de la data pronunţării prezentei decizii.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3411/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3407/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
