ICCJ. Decizia nr. 3498/2011. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3498/2011
Dosar nr.3615/108/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 90A din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelurile declarate de reclamantul P.D. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad împotriva sentinţei civile nr. 28 din 21 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Arad.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că nu s-a contestat în cauză condamnarea cu caracter politic a reclamantului, dovada detenţiei şi nici măsura stabilirii domiciliului obligatoriu pentru reclamant.
Sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, instanţa a reţinut că tribunalul a avut în vedere şi a expus pe larg suferinţele şi privaţiunile la care reclamantul a fost supus, cu referire la vârsta la care s-au declanşat împotriva sa măsurile de represiune, la condiţiile de încarcerare, la traiul acestuia pe perioada domiciliului forţat, la statutul social al reclamantului şi al familiei sale după eliberarea din închisoare şi întoarcerea din Bărăgan.
Prima instanţă a avut în vedere şi beneficiile efective recunoscute reclamantului prin Decretul-lege nr. 118/1990, referindu-se şi la OUG nr. 114/1990, de asemenea la principiul proporţionalităţii şi la practica internă şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi s-a preocupat şi de necesitatea evitării îmbogăţirii fără justă cauză a reclamantului.
Stabilind cuantumul despăgubirilor datorate de pârât, prima instanţă a avut în vedere necesitatea unei dezdăunări rezonabile a reclamantului pentru prejudiciul suferit în sensul Legii nr. 221/2009.
2. Recursurile
2.1. Motive
Reclamantul a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
Decizia pronunţată de instanţa de apel nu este în totalitate conformă cu starea de fapt întrucât la data expirării pedepsei persecuţiile împotriva reclamantului au continuat, având în vedere că i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Lăteşti - Constanţa.
OUG nr. 214/1999 este aplicabilă în cazul de faţă. Deportarea la care a fost supus reclamantul şi, implicit, stabilirea domiciliului obligatoriu, au reprezentat măsuri abuzive luate împotriva sa.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad a criticat Decizia întrucât ambele instanţe au considerat că nu este necesar să se reconstituie dosarul în care a fost pronunţată sentinţa de condamnare.
Instanţa de apel face o confuzie între faptele care constituie de drept condamnare cu caracter politic şi incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 221/2009.
Suma acordată de instanţă reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului.
Susţinerea instanţei de apel în sensul că prima instanţă a expus pe larg suferinţele şi privaţiunile la care a fost supus reclamantul, cu referire la vârsta la care s-au declanşat împotriva sa măsurile de represiune, la condiţiile de încarcerare, la traiul acestuia pe perioada domiciliului forţat, la statutul social al reclamantului şi al familiei sale nu a fost susţinută de nici un document, instanţa mulţumindu-se să facă doar supoziţii fără o cercetare amănunţită a stării de fapt incidentă. Situaţia de fapt nu a fost stabilită decât superficial.
2.2. Analiza recursurilor
Recursul declarat de pârât este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la 300.000 Euro sau echivalentul în lei, la cursul BNR, în ziua plăţii.
Această sumă, stabilită global, a fost acordată pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant pe de o parte prin condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate şi la privaţiunile ce au urmat executării pedepsei, iar pe de altă parte pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de acesta în urma măsurii administrative impusă acestuia.
În etapa recursului au fost depuse înscrisuri din care rezultă că reclamantului i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Lăteşti - Constanţa, conform Deciziei nr. 15014 din 17 aprilie 1958, pe timp de 24 luni. Această decizie nu a fost depusă la dosar, deşi instanţa de recurs a impus administrarea dovezii, şi nici nu s-a probat în temeiul cărui act normativ s-a dispus măsura administrativă arătată.
În aceste condiţii, câtă vreme nu s-a determinat faptul că domiciliul obligatoriu al reclamantului a fost stabilit în temeiul actelor normative enumerate limitativ în art. 3 din Legea nr. 221/2009, în aşa fel încât măsura administrativă să fie una cu caracter politic în temeiul legii, instanţele trebuiau să administreze dovezi din care să rezulte dacă măsura administrativă analizată a avut sau nu caracter politic.
Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantului i s-a acordat titlul de luptător în rezistenţa anticomunistă, în temeiul Ordonanţei OUG nr. 214/1999 nu este de natură să facă dovada caracterului politic al măsurii administrative ce i-a fost aplicată. Art. 3 din această ordonanţă de urgenţă se referă la caracterul „abuziv" iar nu „politic" al măsurilor administrative luate de organele fostei miliţii, securităţi ori de alte organe.
Faţă de cele ce preced, instanţele de fond au nesocotit prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2010 care impuneau constatarea prin hotărâre a caracterului politic al măsurii administrative care nu face parte dintre acelea arătate la art. 3 din lege.
Prin urmare, criticile formulate de recurentul pârât întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis şi pricina va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel pentru a se administra dovezi în sensul arătat.
Întrucât, la rândul său, reclamantul a criticat cuantumul despăgubirilor acordate de instanţele de fond, iar reluarea judecăţii va readuce în discuţie acest aspect, va fi admis şi recursul declarat de reclamant, urmând ca instanţa superioară de fond, după ce va determina dacă măsura administrativă dispusă faţă de reclamant a avut sau nu caracter politic, să ţină cont, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, şi de criticile formulate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul P.D. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad împotriva deciziei civile nr. 90A din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3503/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3490/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
