ICCJ. Decizia nr. 3413/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3413/2011
Dosar nr. 643/114/2010
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 29 octombrie 2009, reclamanta M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Buzău şi Municipiul Buzău - prin Primar, retrocedarea imobilului-teren în suprafaţă de 106 mp situat în Municipiul Buzău, pe vechiul amplasament.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2481 din 29 iunie 1971, împreună cu soţul său, M.M. ( în prezent decedat), a cumpărat imobilul menţionat, iar prin Decretul nr. 396/1978, imobilul (casă de locuit şi terenul aferent) a fost supus exproprierii în vederea construirii în zonă a unor blocuri de locuinţe, după demolarea casei fiind despăgubiţi cu contravaloarea acesteia.
Reclamanta a mai susţinut că terenul aferent casei nu a fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 35 din Legea nr. 33/1994, prin sentinţa civilă nr. 44 din 05 ianuarie 1995 a Judecătoriei Buzău constatându-li-se dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 66 mp situat în Municipiul Buzău.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa a invocat, din oficiu, excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1119 din 04 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Buzău cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Municipiul Buzău, iar prin sentinţa civilă nr. 466 din 26 martie 2010 a admis excepţia astfel invocată şi a respins acţiunea ca inadmisibilă. În acelaşi timp, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamantă cu referire la sent. civ. nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău.
În motivarea hotărârii, instanţa a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1119 din 04 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău (rămasă irevocabilă) s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta M.G., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Buzău şi Municipiul Buzău, având ca obiect retrocedarea suprafeţei expropriate, de 114 mp teren, situat în Municipiul Buzău, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
În consecinţă, în raport de această hotărâre s-a apreciat că funcţionează excepţia autorităţii de lucru judecat, acţiunea în revendicare a aceluiaşi imobil, formulată pe acelaşi temei, fiind inadmisibilă, aşa cum s-a statuat deja în procesul anterior.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta M.G., considerând-o nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:
- În mod greşit instanţa fondului a respins ca inadmisibilă acţiunea cu care a fost învestită, reţinând că există autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 1119 din 04 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău cu privire la excepţia inadmisibilităţii.
- Instanţa fondului a reţinut eronat că nu este îndeplinită condiţia identităţii de cauză în sensul art. 163 C. proc. civ. şi ca atare, a respins mai întâi excepţia invocată de reclamantă, a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1310 din 15 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Buzău cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivare incorectă deoarece şi acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1310/2006 a fost întemeiată tot pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, deci există autoritate de lucru judecat.
S-a solicitat, având în vedere criteriul cronologic peste care nu se poate trece, admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în raport de dezlegarea dată acestei probleme de drept prin sentinţa civilă nr. 1310/2006 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 148 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prezentul demers judiciar al reclamantei a fost precedat de alte două acţiuni, finalizate prin pronunţarea sentinţei civile nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău şi respectiv, sentinţa nr. 1119 din 4 decembrie 2007 a aceleiaşi instanţe, ambele rămase definitive şi irevocabile.
Sentinţa civilă nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 239 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, care a admis apelul formulat de Primăria Buzău şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, respingând în consecinţă acţiunea.
În cadrul celei de-a doua cereri - soluţionată, prin sentinţa nr. 1119 din 4 decembrie 2007, Primarul municipiului Buzău a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii având în vedere Decizia în interesul legii nr. 53/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
Întrucât terenul pretins de reclamantă în prezenta cauză face parte din terenul în suprafaţă de 114 mp solicitat în precedenta acţiune, instanţa de fond a procedat corect admiţând excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 1119/2007 a Tribunalului Buzău cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât.
Susţinerea apelantei în sensul că se impunea admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în raport de dezlegarea dată acestei probleme de drept prin sentinţa civilă nr. 1310/2006 pronunţată de Tribunalul Buzău (menţinută de Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 293 din 14 mai 2007) a fost înlăturată apreciindu-se că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 163 C. proc. civ. referitoare la tripla identitate de obiect, cauză, părţi.
Aceasta, întrucât atât sentinţa civilă nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău cât şi Decizia nr. 293/2007 a Curţii de Apel Ploieşti au fost pronunţate într-un dosar în care Municipiul Buzău - prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Buzău nu au fost părţi şi, consecinţă, excepţia autorităţii de lucru judecat nu putea opera.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele critici:
- În mod greşit prin soluţia de primă instanţă, a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamantă cu referire la sentinţa civilă nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău în ce priveşte admisibilitatea acţiunii, reţinându-se că nu este îndeplinită condiţia identităţii de cauză, întrucât prezenta acţiune este întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, în timp ce acţiunea anterioară a fost fundamentată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001. În realitate, şi acea cerere a fost întemeiată pe dispoz. art. 35 din Legea nr. 33/1994.
- Avându-se în vedere criteriul cronologic, trebuia să se reţină ceea ce s-a statuat prin sentinţa nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău (irevocabilă prin Decizia nr. 239 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti) în ce priveşte admisibilitatea acţiunii.
Dimpotrivă, instanţa a procedat preferenţial, reţinând autoritatea de lucru judecat sub aspectul admisibilităţii acţiunii cu referire la sentinţa nr. 1119 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău deşi aceasta a fost pronunţată ulterior hotărârii de care s-a prevalat reclamanta în susţinerea propriei excepţii invocate pe acest aspect.
- Mai mult, trebuie observat că prima acţiune a fost introdusă de către reclamantă înainte de pronunţarea deciziei în interesul legii nr. 53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât nu i se poate opune forţa obligatorie a acestei decizii pentru a se respinge acţiunea ca inadmisibilă.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente:
- Promovând o a treia acţiune în valorificarea aceluiaşi pretins drept - la retrocedarea unei suprafeţe de teren pe temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 - reclamantei i-a fost respinsă în mod corect acţiunea, ca inadmisibilă, reţinându-se că pe acest aspect funcţionează efectul autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri anterioare, respectiv sentinţa civilă nr. 1119 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Buzău.
Prin sentinţa menţionată, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2921 din 12 martie 2009 a Î.C.C.J., s-a statuat că este inadmisibilă acţiunea în revendicare a unui imobil expropriat, fundamentată pe dispoz. art. 35 din Legea nr. 33/1994, după intrarea în vigoare în vigoare a Legii nr. 10/2001, şi că aceasta nu înseamnă suprimarea accesului la o procedură echitabilă, câtă vreme actul normativ special reglementează proceduri în cadrul cărora astfel de bunuri pot fi recuperate.
- Recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa fondului nu a dat eficienţă şi nu a primit excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamantă cu privire la acelaşi aspect, al admisibilităţii acţiunii, dar prevalându-se de o altă sentinţă (nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău) care statuase în mod diferit pe acest aspect.
S-a arătat că neprimirea excepţiei de către prima instanţă, pe motiv că ar fi cauze juridice diferite ale celor două acţiuni, este eronată.
Formulând o asemenea critică, recurenta-reclamantă ignoră faptul că ulterior pronunţării hotărârii de primă instanţă în prezenta pricină a avut loc judecata în apel în cadrul căreia, răspunzându-se acestei critici, s-a reţinut nu absenţa identităţii de cauză, ci faptul că judecata în dosarul nr. 1209/2006 s-a făcut într-un cadru procesual în care Municipiul Buzău şi Consiliul local al Municipiului Buzău nu au avut calitatea de părţi.
Astfel, prin Decizia nr. 239 din 14 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti (prin care a fost definitivată soluţia de primă instanţă, dată prin sentinţa nr. 1310 din 15 decembrie 2006) a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Buzău, adică a părţii pe care o chemase la acel moment în judecată reclamanta, pentru a obţine retrocedarea aceluiaşi teren.
În aceste condiţii, faptul că din sentinţa nr. 1310 din 15 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău a fost păstrată dispoziţia referitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, face ca această statuare să nu poată fi opusă vreunui pârât.
Altfel spus, statuarea anterioară a instanţei referitoare la admisibilitatea acţiunii nu este opozabilă, cu efecte obligatorii, niciunei părţi cu interese contrare reclamantei întrucât dezlegarea acestui aspect s-a făcut în absenţa contradictorialităţii specifice procedurii contencioase.
Or, efectele obligatorii ale hotărârii judecătoreşti stau sub semnul relativităţii acestora, ceea ce înseamnă că ele se opun părţilor din proces.
În mod asemănător, autoritatea de lucru judecat, presupune identitatea de părţi – indiferent că se manifestă sub forma excepţiei autorităţii de lucru judecat (de natură să obstaculeze o nouă judecată) sau sub forma efectului pozitiv, normativ (ceea ce s-a tranşat într-un proces, chiar pe cale incidentală, nu mai poate fi contrazis ulterior).
În speţă însă, cu referire la sentinţa invocată de către reclamantă, nu se regăseşte această cerinţă privitoare la părţi, câtă vreme admisibilitatea acţiunii a fost tranşată jurisdicţional doar în prezenţa reclamantei în proces, faţă de pârâta Primăria Buzău admiţându-se lipsa calităţii procesuale pasive.
Este motivul pentru care ulterior, în cadrul procesului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1119/2007 (irevocabilă prin Decizia nr. 2921/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a fost reluată această chestiune de drept - a admisibilităţii acţiunii în retrocedare - tranşată de data aceasta într-un cadrul procesual adecvat (în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Buzău şi Consiliul local Buzău) astfel încât această statuare a instanţei (în sensul inadmisibilităţii acţiunii) se opune cu efectul obligatoriu al autorităţii de lucru judecat atât reclamantei cât şi pârâţilor.
- Fundamentându-şi critica pe „anterioritatea" sentinţei civile nr. 1310/2006 a Tribunalului Buzău, care ar fi făcut să prevaleze efectul lucrului judecat dedus din această hotărâre, recurenta este în eroare asupra modului în care se poate produce efectul obligatoriu al autorităţii de lucru judecat, care se manifestă cu această valoare în relaţia dintre părţi, condiţie neregăsită în speţă pentru considerentele arătate anterior.
- De asemenea, susţinerea că prima acţiune introdusă, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, a fost formulată înainte de pronunţarea deciziei în interesul legii nr. 53/2007 (şi ca atare, nu-i pot fi opuse efectele obligatorii ale acesteia), este neîntemeiată şi ignoră faptul că aspectul a făcut deja obiect de analiză la momentul pronunţării deciziei nr. 2921 din 12 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru considerentele arătate anterior, referitoare la modalitatea în care se produc efectele lucrului judecat, inclusiv asupra problemelor de drept dezlegate incidental, dar determinante în adoptarea soluţiei, un asemenea aspect nu mai poate fi dedus judecăţii în prezenta cauză.
În consecinţă, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.G. împotriva deciziei nr. 148 din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3491/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3410/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
