ICCJ. Decizia nr. 3777/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3777/2011
Dosar nr. 4847/90/2007
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 4986 din 08 octombrie 2006 a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, declinându-şi competenţa în favoarea Tribunalului Vâlcea, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., întrucât valoarea pretenţiilor reclamantei depăşeşte suma de 500.000 RON.
Tribunalul Vâlcea prin sentinţa civilă nr. 478 din 27 mai 2008 admis excepţia inadmisibilităţii cererii formulată de chemata în garanţie Regia Naţională a Pădurilor R. SA - Direcţia Silvică a Judeţului Vâlcea şi de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea către obştile de moşneni a veniturilor realizate din exploatarea terenurilor forestiere şi a păşunilor de la preluarea în fapt acestora de către stat şi până la reconstituirea dreptului de proprietate, la plai prejudiciului cauzat ca urmare a lipsei de folosinţă a bunurilor proprietate obştilor şi la plata daunelor morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare lipsei ilegale de proprietate.
Instanţa a reţinut că scopul urmărit de reclamantă este de a despăgubită cu echivalentul prejudiciului cauzat prin lipsirea sa de proprietăţi scop ce nu putea fi atins decât prin rezolvarea cererii pe care trebuia să o formuleze în temeiul Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.
Or, a reţinut instanţa că reclamanta nu a făcut dovada că promovat o astfel de acţiune în temeiul Legii nr. 1/2000.
Pe de altă parte, a mai arătat că Regia Naţională a Pădurilor R. SA a organizat şi executat paza fondului forestier pe care l-a administrat împotriva tăierile ilegale de arbori şi a altor fapte păgubitoare, că scopul legilor retrocedării a fost acela de a repara prejudiciul material şi moral cauzat proprietarilor pri preluarea abuzivă a terenurilor, astfel că prin declanşarea procedurile instituite prin Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000, finalizate fie prin înscriere obştilor în tabelul persoanelor îndreptăţite la restituiri, fie prin restituirea în natură s-a atins tocmai scopul acestor legi reparatorii, astfel încât nu poate fi considerată admisibilă acţiunea reclamantei pentru daunele solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Comunitatea S.M. şi Codri V., iar prin Decizia civilă nr. 216 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul reclamantei şi s-a desfiinţat hotărârea instanţei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Primul motiv de apel ce vizează nulitatea hotărârii pentru că judecata s-a făcut fără citarea obştilor de moşneni, membre fondatoare al reclamantei, este nefondată.
Instanţa a judecat acţiunea în funcţie de cadrul procesual stabilit de reclamantă care are personalitate juridică şi care prin statutul său poate să reprezinte în instanţă obştile membre.
De asemenea, conform art. 6 lit. d) din acelaşi statut, reclamanta are în obiectul de activitate atribuţia de a promova o astfel de acţiune pentru recuperarea echivalentului bănesc al uzufructului, reactualizat, de car membrii săi au fost lipsiţi ilegal din anul 1945 şi până la retrocedarea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, precum şi a daunelor morale pentru această folosinţă.
De altfel, chiar reclamanta a susţinut, prin concluziile scrise, netemeinicia excepţiei lipsei calităţii procesuale active, invocând prevederile art. 6 lit. d), e), f), l), şi n) din statutul său, susţinând că acesta conferă calitatea procesuală de a acţiona în numele şi pentru obştile de moşneni membre fondatoare.
Potrivit actului constitutiv al reclamantei „în unanimitate şi prin liber consimţământ" obştile de moşneni membre fondatoare ale Comuniunii au hotărât să se asocieze şi să se constituie în această formă de organizare, având personalitate juridică proprie şi reprezentarea tuturor membrilor săi în instanţă, conform încheierii nr. 459 din 31 octombrie 2006, pronunţată de Judecători Rm.-Vâlcea în Dosarul nr. 1326/2006.
Potrivit actului constitutiv al reclamantei „în unanimitate şi prin liber consimţământ" obştile de moşneni membre fondatoare ale Comuniunii au hotărât să se asocieze şi să se constituie în această formă de organizare, având personalitate juridică proprie şi reprezentarea tuturor membrilor săi în instanţă, conform încheierii nr. 459 din 31 octombrie 2006, pronunţată de Judecători Rm.-Vâlcea în Dosarul nr. 1326/2006.
Reclamanta şi-a fondat însă acţiunea sa pe prevederile art. 998-999 C. civ., solicitând repararea prejudiciului moral şi material ce i-a fost cauzat prin preluarea abuzivă a terenurilor forestiere şi păşunilor de la data la care a fost deposedată - din anul 1945 - şi până la momentul reconstituirii dreptului de proprietate.
Faţă de situaţia că la dosarul cauzei, există dovezi că obştilor de moşneni membre fondatoare ale comuniunii reclamante li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâri de validare emise de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea şi au fost puse în posesie prin procese-verbale, precum şi titlul de proprietate, precum şi prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în plângerile la Legile fondului funciar, în mod greşit prima instanţă şi-a fondat respingerea acţiunii ca inadmisibilă pe motivul că reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat prin acţiune rezolvarea cererii sale formulate în temeiul Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.
Este neîntemeiată şi susţinerea în sensul că prin procedura reconstituirii dreptului de proprietate instituită prin Legile reparatorii de fond funciar (nr. 18/1991 şi nr. 1/2000), legiuitorul a înţeles ca numai în acest mod să repare integral prejudiciul material şi moral cauzal proprietarilor prin preluarea terenurilor.
Legile reparatorii ce constituie izvorul dreptului de reconstituire a proprietăţii se referă însă doar la o componentă a reparării prejudiciului cauzat foştilor proprietari - cea de restituire în natură (sau în despăgubiri) a obiectului material al dreptului de proprietate - terenul, fără a avea prevederi exprese cu privire la lipsa de folosinţă a acestuia.
Dreptul real de proprietate are mai multe atribute: posesia, dispoziţia şi folosinţa, iar prin legile de retrocedare titularilor săi li s-a reconstituit acest drept cu toate atributele sale.
Folosinţa, ca atribut al dreptului de proprietate, conferă titularului său facultatea de a întrebuinţa bunul culegând sau percepând în proprietate toate fructele pe care acesta le produce.
În virtutea acestui atribut, reclamanta are dreptul de a solicita repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a terenurilor în temei dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., potrivit principiului reparării efective pagubei.
Faţă de această situaţie, instanţa de fond era obligată să analizeze condiţiile răspunderii civile delictuale întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., ce instituie răspunderea pentru fapte ilicite şi principiul reparării integrale a pagubei, ci nu să respingă acţiunea ca inadmisibilă.
La analizarea condiţiilor răspunderii civile delictuale, instanţa de fond trebuie să aibă în vedere faptul că pretenţia reclamantei se fondează pe un drept de creanţă, drept distinct faţă de dreptul real de proprietate şi sub aspectul analizei principiului prescriptibilităţii drepturilor patrimoniale.
Cât priveşte motivul de apel ce vizează încheierea prin care s-a încuviinţat cererea de chemare în garanţie a Regiei Naţionale a Pădurilor R. SA, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea poate fi invocată numai de către partea care are interes.
Interesul reclamantei de a solicita nulitatea încheierii prin care s-a încuviinţat cererea de chemare în garanţie nu este justificat; dispoziţia instanţei din încheierea din 12 februarie 2008 de încuviinţare a cererii de chemare în garanţie, nu are semnificaţia unei admiteri în principiu de natură să afecteze interesele reclamantei, cu atât mai mult cu cât chemarea garanţie priveşte raportul juridic dintre pârâtă şi chemata în garanţie.
Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de chemare garanţie prin sentinţă, ca urmare a judecăţii cauzei va fi înlăturată cu prilej rejudecării, deoarece pentru soluţionarea unitară a litigiului, instanţa de fot trebuie să cerceteze cauza sub toate aspectele sale, atât cu privire la cererea principală, cât şi cu privire la cererea de chemare în garanţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului reclamantului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 291 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, cu atât mai mult cu cât în cauză este incident principiul „specialul derogă de la general".
Se mai învederează faptul că instanţa de control judiciar nu a analizat dacă obştile de moşneni s-au constituit într-o asociaţie autorizată în condiţiile Legii nr. 1/2000 art. 28 şi 30.
Se mai susţine că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii personalităţii juridice.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Faţă de obiectul dedus judecăţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 998–999 C. civ., de faptul că instanţa de fond a respins acţiunea pe excepţia inadmisibilităţii, se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare pentru analizarea cauzei pe fond raportat la condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de dispoziţiile art. 998–999 C. civ.
Personalitatea juridică a reclamantei şi respectiv legitimarea sa procesuală urmează a fi examinate de instanţa de fond în rejudecare.
În condiţiile în care nu s-a cercetat fondul cauzei, acţiunea fiind soluţionată pe excepţia inadmisibilităţii ei, soluţia instanţei de fond se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil raportat la dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Din perspectiva celor expuse, susţinerile recurentului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva deciziei nr. 216A din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3780/2011. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3774/2011. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
