ICCJ. Decizia nr. 3769/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3769/2011
Dosar nr. 3323/112/2009
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1973/F din 31 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 3323/112/2009, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta B.A., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, şi în consecinţă:
- a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei preţul actualizat plătit de defunct în intervalul 1997-2002 (4.358.881 ROL sumă plătită dintr-o dată cu titlu de avans şi 5.372.206 ROL sumă plătită cu titlu de preţ în rate lunare în perioada martie 1997–noiembrie 2002, actualizate conform pct. 50.3 din HG nr. 250/2007).
De asemenea s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de restituire a preţului de piaţă stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut faptul că reclamanta este unica moştenitoare acceptantă a defunctului B.T.L., decedat la data de 17 ianuarie 2003, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. AA/2008 suplimentar la certificatul de moştenitor nr. BB/2003.
La data de 5 martie 1997, între defunctul B.T.L., în calitate de cumpărător şi RATL Bistriţa, în calitate de vânzător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. CC/1997 având ca obiect imobilul casă situat în Bistriţa, strada T. şi terenul de sub construcţie, respectiv preţul de 20.868.731ROL, plătibil în rate cu o dobândă egală cu jumătate din dobânda de referinţă stabilită anual de B.N.R.
Prin ordin al prefectului, cumpărătorului i s-a atribuit şi suprafaţa de teren de 306 m.p. cu destinaţia grădină, dreptul de proprietate al cumpărătorului asupra construcţiei şi terenului aferent înscriindu-se în evidenţele de carte funciară în anul 2000.
Aşa cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1997, la data încheierii contractului cumpărătorul a achitat avansul de 4.358.881 lei ROL cu chitanţa din 5 martie 1997, iar ulterior, cumpărătorul a mai achitat în rate, în contul preţului, suma de 5.372.206 ROL până la data de 31 decembrie 2002, conform adresei din 12 martie 2010 a Direcţiei patrimoniu din cadrul Municipiului Bistriţa.
Achitarea avansului şi ulterior a sumei de 5.372.206 ROL rezultă şi din copiile chitanţelor depuse la dosar de reclamantă.
Astfel, achitarea avansului de 4.358.881 ROL rezultă din copia chitanţei din 05 februarie 1997 depusă la dosar.
Achitarea în rate a sumei de 5.372.206 ROL reprezentând preţ rezultă din realizarea diferenţei dintre preţul rămas de achitat conform contractului de 16.509.850 ROL [pct. 1I art. 3 lit. b) din contract] şi suma rămasă de achitat în contul preţului de 11.137.644 ROL înscrisă în cuprinsul copiei chitanţei din 21 noiembrie 2002 depusă la dosar (16.509.850 ROL – 11.137.644 ROL = 5.372.206 ROL).
Prin sentinţa civilă nr. 7121/2001 pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 11 decembrie 2001 în Dosarul nr. 3537/2001 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 5 martie 1997 şi a ordinului prefectului de atribuire a terenului, restabilindu-se situaţia anterioară de carte funciară.
Această hotărâre a devenit definitivă şi executorie la data de 29 aprilie 2002 prin respingerea de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud a apelului declarat de defunctul B.T.L. şi irevocabilă la data de 24 octombrie 2002 prin respingerea de Curtea de Apel Cluj a recursului declarat de cumpărător.
Dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, republicată, nou introdus prin Legea nr. 1/2009, pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile, nu sunt aplicabile în cauză.
Conform acestui text legal, „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare. Valoarea despăgubirilor se stabileşte prin expertiză".
Ca atare, pentru incidenţa acestei norme este necesar ca încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă să se fi realizat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Or, în speţă, s-a reţinut în mod irevocabil faptul că încheierea contractului nr. CC/1997 a avut loc cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Astfel, în considerentele sentinţei civile nr. 7121/2001 s-a reţinut că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc la un moment la care plângerea fostului proprietar al bunului împotriva hotărârii comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu era definitivă.
Dat fiind faptul că s-a vândut un imobil a cărui situaţie juridică nu era definitivă, instanţa a reţinut încălcarea dispoziţiilor imperative privind vânzarea imobilelor naţionalitate către chiriaşi, prevăzute de Legea nr. 112/1995, aplicând în consecinţă sancţiunea nulităţii absolute a actului astfel încheiat.
Această stare de fapt s-a confirmat şi de instanţa de apel prin Decizia civilă nr. 150/A/2002 pronunţată la data de 29 aprilie 2002 în Dosarul nr. 708/2002, care în plus a reţinut încheierea actului de vânzare-cumpărare cu eludarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 112/1995, întrucât s-a înstrăinat un imobil prevăzut cu dotări speciale „piscină".
Instanţa de recurs, prin Decizia civilă nr. 2175/2002 pronunţată de Curtea de Apel Cluj la data de 24 octombrie 2002 a reţinut reaua-credinţă a cumpărătorului, defunctul B.T.L., antecesorul reclamantei, pe considerentul că acesta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. CC/1997 în condiţiile în care avea cunoştinţă de demersurile fostului proprietar de redobândire a bunului său.
Totodată, instanţa de recurs a confirmat teza eludării prevederilor art. 10 din Legea nr. 112/1995, motivat de faptul că s-a înstrăinat cu bun cu dotări speciale, piscină, a cărei existenţă s-a dovedit prin cercetarea locală efectuată de instanţa de fond şi prin fotografiile depuse la dosar, ce confirmă existenţa şi destinaţia bazinului.
Ca atare, împrejurarea încheierii de către defunctul B.T.L. a contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1997 cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 a fost irevocabil stabilită prin hotărâre judecătorească, astfel că această problematică nu mai poate fi pusă în discuţie în alt cadru procesual.
Întrucât aşa cum s-a statuat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 7121/2001 a Judecătoriei Bistriţa, defunctul B.T.L. nu a fost proprietar de bună-credinţă, care să fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, reclamanta, în calitate de moştenitor nu este îndreptăţită la restituirea preţului de piaţă al imobilului, stabilit prin expertiză conform standardelor internaţionale de evaluare.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul doar la restituirea preţului actualizat plătit.
Restituirea se face de Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile pct. 50.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin HG nr. 250/2007, actualizarea sumelor se face prin aplicarea indicelui anual de inflaţie din anul plăţii la anul introducerii acţiunii (care în speţă este anul 2009), iar pentru sumele plătite în rate, actualizarea se face în funcţie de anul aferent ratelor plătite în acel interval.
Dat fiind faptul că instanţa a fost sesizată cu o acţiune în restituirea preţului şi având în vedere faptul că s-a dovedit în cauză achitarea de către defunctul B.T.L. a avansului de 4.358.881 ROL, respectiv a ratelor din preţ în cuantum total de 5.372.206 ROL, în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, pct. 50.3 din HG nr. 250/2007, Tribunalul a admis în parte acţiunea şi în consecinţă a obligat pârâtul să restituie reclamantei preţul actualizat plătit de defunct în intervalul 1997-2002 (4.358.881 ROL sumă plătită dintr-o dată cu titlu de avans şi 5.372.206 ROL sumă plătită cu titlu de preţ în rate lunare în perioada martie 1997–noiembrie 2002, actualizate conform pct. 50.3 din HG nr. 250/2007).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud iar prin Decizia civilă nr. 156 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, s-au respins apelurile reţinându-se următoarele considerente:
Art. 50 alin. (2) din acest act normativ face referire la cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Art. 501 prevede că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor intenţionale de evaluare.
Cele două dispoziţii legale evocate sunt clare, lipsite de echivoc şi nesusceptibile de interpretare.
Astfel, beneficiază de restituirea preţului actualizat cumpărătorii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Beneficiază de restituirea preţului de piaţă al imobilului cumpărat, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Singurul criteriu menţionat de legiuitor este acela vizând încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ulterior anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cu eludarea – pentru aplicarea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 - respectiv respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 – pentru aplicarea disp. art. 501 din acelaşi act normativ.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorul reclamantei a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 7121/2001 a Judecătoriei Bistriţa-Năsăud menţinută prin Decizia civilă nr. 150/A/2002 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi Decizia civilă nr. 2175/2002 a Curţii de Apel Cluj, hotărâri în considerentele cărora s-a reţinut în mod expres că încheierea actului de vânzare-cumpărare s-a făcut cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, întrucât s-a înstrăinat un imobil prevăzut cu dotări speciale. Toate considerentele pentru care prin hotărârea judecătorească irevocabilă menţionată s-a reţinut că înstrăinarea s-a făcut cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au intrat în autoritate de lucru judecat şi nu mai pot constitui obiectul unei noi analize, o reanalizare a acestui aspect fiind de natură să înfrângă această autoritate ce stă la baza stabilităţii raporturilor juridice.
Odată stabilit că imobilul nu putea fi înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, este evident că vânzarea sa către antecesorul reclamantei în baza acestui act normativ s-a făcut cu eludarea sa, ceea ce are ca şi consecinţă imediată inaplicabilitatea art. 501 din Legea nr. 10/2001, care face referire strictă la proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare s-au încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
S-a mai reţinut că celălalt motiv vizând culpa legiuitorului român manifestată în inconsecvenţă legislativă, chiar dacă este real, nu se mai impune a fi analizat, întrucât, pe de o parte, constituie un aspect care nu mai prezintă relevanţă în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare al antecesorului reclamantei este desfiinţat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar pe de altă parte, art. 501 din Legea nr. 10/2001, este cât se poate de clar şi fără echivoc – pentru a beneficia de restituirea preţului de piaţă al imobilului, contractul de vânzare-cumpărare desfiinţat trebuie să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce în speţă nu se verifică.
Prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt clare şi lipsite de echivoc în ce priveşte entitatea obligată la restituirea preţului în situaţia prevăzută de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, incidentă în speţă, potrivit celor anterior arătate.
Potrivit acestei prevederi restituirea preţului se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamanta B.A., cât şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.
Astfel criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Reclamanta a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat, susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii în condiţiile în car s-a solicitat restituirea a 46,63% din valoarea actuală a imobilului stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare.
Se mai susţine că de succesiunea în timp a transmiterii dreptului de proprietate nu se face vinovată, ci doar legiuitorul român care datorită inconsecvenţei legislative a permis reluarea unor procese irevocabil soluţionate.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa a criticat hotărârea instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel s-a susţinut greşita interpretare a legii faţă de dispoziţiile art. 50.3 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, şi raportat la faptul că unitatea specializată care a încasat contravaloarea preţului este Municipiul Bistriţa, ce are obligaţia de restituire a comisionului de 1%.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat, plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare–cumpărare încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfăşurate prin hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de plata taxei de timbru.
Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 a modificat art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2011, având astfel următorul cuprins: „restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi alin. (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Tot astfel, după art. 50, prin acelasi act normativ sus evocat s-a introdus un nou articol, art. 501, cu următorul cuprins: „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabileşte prin expertiză".
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale, Înalta Curte apreciază că, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, publicată în M. Of. nr. 63/03.02.2009, trebuie realizată distincţia între preţul actualizat şi preţul de piaţă al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate, şi această distincţie funcţionează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu rea-credintă, ce reprezenta titlul său de proprietate, ca o consecinţă a admiterii acţiunii în nulitate, sau prin admiterea unei acţiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiţie, existenţa unor titluri valabile de proprietate.
Înalta Curte apreciază astfel că, menţinându-se alin. (2) al art. 50, realizându-se modificarea de la alin. (3) al art. 50, care cuprinde ipotezele de la alin. (2) şi alin. (21), şi introducându-se art. 501, este evidentă concluzia că, nu în toate cazurile în care chiriaşii cumpărători au fost evinşi (deposedaţi), în sens larg, se impune acordarea valorii de piaţă, a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995, ci această valoare ar trebui acordată în ipoteza în care, menţinându-se valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriaşii au fost evinşi, prin efectul admiterii acţiunii în revendicare, prin compararea titlurilor.
În contextul cauzei, se constată, însă, că recurenţii nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 501 al Legii nr. 10/2001 republicată, respectiv a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, şi a menţinerii valabilităţii acestui contract, respectiv a evingerii lor, prin efectul admiterii acţiunii în revendicare prin comparare de titluri.
În acest sens, deşi se poate retine că, în sensul sau etimologic, evicţiunea desemnează pierderea unui drept prin judecată - evincere est vicendo in judicio aliquid auferre - instanţa de recurs consideră necesar să reitereze că, în opinia sa, în cauză, nu sunt incidente aceste reguli, întrucât evicţiunea presupune un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat, iar, în ipoteza în care contractul translativ de proprietate, cu titlu oneros, se desfiinţează, ca o consecinţa a admiterii acţiunii in nulitate, devin aplicabile principiile ce guvernează efectele nulităţii, respectiv desfiinţarea contractului cu efect retroactiv, cu consecinţa repunerii pârtilor în situaţia anterioară (restitutio in integrum).
În temeiul acestor principii, tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, pentru ca părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acest act nu s-ar fi încheiat, şi, cum obligaţia fiecăruia dintre părţile contractului sinalagmatic, desfiinţat retroactiv, deşi executată, apare ca şi când nu a existat vreodată, restituirea prestaţiilor se întemeiază pe plata lucrului nedatorat.
Or, în speţa dedusă judecăţii, prin Decizia civilă nr. 2175/2002 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că este exclusă buna–credinţă a cumpărătorilor.
Cum aceste aspecte de drept au fost dezlegate în mod irevocabil, printr-o hotărâre ce se bucură de o prezumţie de validitate, nu mai pot fi repuse în discuţie în prezentul recurs, urmând a se constata că în cauză a intervenit desfiinţarea titlului de proprietate al reclamanţilor ca urmare a nerespectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, situaţie ce exclude aplicabilitatea şi incidenţa dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Din perspectiva celor expuse, instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a legii raportat doar la incidenţa dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanţii având dreptul doar la restituirea preţului actualizat plătit.
Cum dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată prevăd că restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare–cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificarea şi completările ulterioare, Înalta Curte constată că Decizia recurată este dată cu corecta aplicare a legii.
Este real că restituirea prestaţiilor, expresie a principiului „restitutio in integrum" ce urmăreşte efectele nulităţii actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părţile contractante însă potrivit măsurii anterior evocate, legea specială derogă de la această regulă instituind prin textul legal anterior citat, o subrogaţie legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea preţului).
Această prevedere legală îşi are raţiunea în respectarea unei simetrii între destinaţia finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preţ de la chiriaşii cumpărători şi sursa fondurilor pentru restituirea preţului actualizat către aceştia, pentru cazul desfiinţării contractului, în ambele situaţii – fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Din perspectiva celor expuse, instanta de apel a facut o corectă şi legală interpretare a raporturilor juridice raportat la starea de fapt conturată şi la Decizia nr. 2175/2002 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a retinut reaua-credinţă a cumpărătorului, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 501 al Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta B.A., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud împotriva deciziei nr. 156A din 09 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3774/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3767/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
