ICCJ. Decizia nr. 3764/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3764/2011
Dosar nr.3963/110/2007
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1169 din 17 decembrie2008, a admis în parte contestaţia formulată de contestatorii I.D.S. şi S.M., în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Oneşti, şi pe cale de consecinţă: a anulat în parte dispoziţia nr. 2325 din 08 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Oneşti, iar acesta a fost obligat să emită o nouă dispoziţie prin care să dispună restituirea în natură a suprafeţei de 418 mp identificată în perimetrul 3, 4, 5, 6 3 în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul T.V. şi acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 582 mp care nu poate fi restituită în natură.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantele contestatoare sunt fiicele numitului S.I. Autorul reclamantelor a deţinut pe raza municipiului Oneşti imobilul compus din casă şi teren curţi, construcţii aferent în suprafaţă de 0,10 ha, astfel după cum rezultă din adeverinţa de rol agricol din anul 1961 eliberată de Consiliul Local Oneşti la 14 septembrie 2001, înscris care face dovada dreptului de proprietate potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi art. 231 lit. d) din HG/2007.
Din această suprafaţă, imobilul-construcţie şi suprafaţa de 648 mp au fost preluate în mod abuziv de către autorităţile statului totalitar comunist prin Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962, iar diferenţa de până la 1.000 mp a fost preluată de către aceleaşi autorităţi tară titlu. Această concluzie se desprinde din împrejurarea că, în prezent, întreaga suprafaţă de teren se află în proprietatea statului, în cauză devenind astfel aplicabile prevederile art. 1 lit. e) din HG 250/2007 în sensul că în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă, ori, în cauză, această prezumţie nu a fost combătută de pârâtă.
În prezent, clădirea a fost demolată iar din terenul aferent, astfel după cum rezultă din raportul de expertiză topo cadastru şi suplimentul la raportul de expertiză, poate fi restituită în natură suprafaţa de 418 mp liberă de construcţii şi reţele edilitare nesemnalizate. Cu privire la restul suprafeţei de teren aceasta este ocupată cu bloc de locuinţe, căi de acces şi reţele edilitare, după cum rezultă din acelaşi raport de expertiză.
Pentru motivele arătate a fost anulată, în parte, dispoziţia cu privire la întinderea suprafeţei de teren pentru care se recunoaşte calitatea de persoane îndreptăţite şi la modalitatea de acordare a despăgubirilor, a fost obligată pârâta să emită o nouă dispoziţie prin care să se dispună restituirea în natură cum a fost identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză şi acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 274/2005 pentru diferenţa de 582 mp.
S-a mai observat că nu s-a făcut dovada de către reclamantă cu privire la existenţa unor bunuri de aceeaşi natură pe raza municipiului Oneşti care ar putea fi acordate în compensare iar în ceea ce priveşte cererea de obligare la plata daunelor cominatorii aceasta este proprie fazei de executare a hotărârilor, motiv pentru care a fost respinsă de instanţă.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 68 din 21 iunie 2010 a respins apelul declarat de Primarul municipiului Oneşti. Împotriva sentinţei civile nr. 1169 din 17 decembrie2008 pronunţată de Tribunalul Bacău, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptăţite.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), ale art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 1 din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG 250/2007, sarcina probei proprietăţii, a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive şi a calităţii de persoane îndreptăţite la restituire, revine persoanei care pretinde dreptul.
În dovedirea dreptului de proprietate al autorului lor – S.I. - intimatele-contestatoare au administrat proba cu înscrisuri, prima instanţă reţinând în mod judicios prin coroborarea acestor înscrisuri , că acestea au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea unei suprafeţe de teren de 0,10 ha , şi nu doar a suprafeţei de 648 mp, cum a reţinut apelanta prin dispoziţia nr. 2325 din 08 mai 2007.
Apelanta a încercat să acrediteze ideea că în speţă ne aflăm doar în prezenţa unei preluări cu titlu - vezi decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962 (fila 106), actul de preluare delimitând imobilele autorului intimatelor-contestatoare, respectiv casă în suprafaţă de 6,42 mp, anexe în suprafaţă de 24,91 mp şi teren în suprafaţă de 648 mp.
Acest punct de vedere urmează a fi înlăturat atâta timp cât nici o dispoziţie a Legii nr. 10/2001 nu prevede că instituţia „preluării cu titlu" o exclude pe cea „fără titlu".
Astfel, în adeverinţa de rol eliberată la 14 ianuarie 2001 sub nr. 21889 de către Consiliul Local Oneşti (vezi fila 7) se prevedea că doamna S.V. figura în registrul agricol din anul 1961 volumul 1 poziţia de rol 28 cu suprafaţa de 0,1 ha teren curţi-construcţii, situaţie confirmată de extrasul de rol sus-menţionat mai sus , aflat la fila 8 dosar.
Ori, din economia textului art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor al persoanelor îndreptăţite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „ acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
Aşadar, din întreaga suprafaţă de 1.000 mp care a aparţinut autorului intimatelor-contestatoare, o suprafaţă de 648 mp teren a fost preluată cu titlu - prin Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962, iar diferenţa de 352 mp a fost preluată fără titlu.
În speţă devin incidente dispoziţiile art. 1 lit. a) din HG nr. 250/2007, în baza întregului material probator în cauză s-a reţinut că prima instanţă a rezolvat judicios problema întinderii suprafeţei la care sunt îndreptăţite intimatele-contestatoare, urmând a fi înlăturat pentru considerentele sus-arătate primul motiv de recurs.
S-a reţinut a fi nefondată şi critica pârâtei ce viza identificarea imobilului în litigiu.
In ceea ce priveşte expertiza S., aceasta nu a fost luată în considerare, întrucât expertul a făcut simple aprecieri subiective - exemplu „este foarte clar că S.I. a deţinut în zona expropriată suprafaţa de 648 mp şi nu există posibilitatea să fi avut suprafaţa de 1.000 mp".
Expertiza care a identificat întreaga suprafaţă în litigiu, respectiv cu 1.000 mp teren - este expertiza T. (vezi filele 212-213 şi 223).
Referitor la critica ce vizează faptul că suprafaţa de 418 mp nu este liberă de construcţii, ci are destinaţia de spaţiu verde amenajat şi aceasta este nefondată.
Astfel, dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unei amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Ori, în speţă, expertul T. a constatat că suprafaţa de 418 mp este liberă de construcţii, nu există pe această suprafaţă reţele edilitare semnalizate.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs Primarul municipiului Oneşti, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., deoarece:
- În ciuda faptului că instanţa de apel a încuviinţat proba cu expertiza topo-cadastrală, aceasta a înlăturat-o motivat de faptul că, expertul a făcut simple afirmaţii subiective. Procedând astfel, instanţa de apel nu a realizat în realitate un control asupra hotărârii atacate cu apel.
- Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
Astfel, instanţa de apel avea de observat faptul că în dovedirea dreptului de proprietate au fost depuse mai multe înscrisuri: extras de registrul agricol, Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1961, acte faţă de care instanţa de apel nu a ţinut seama.
- Faţă de acţiunea introductivă în cuprinsul căreia a fost formulat drept capăt de cerere distinct solicitarea ca instanţa să dispună restituirea în natură a terenurilor libere de construcţii, probatoriile efectuate în cauză au fost în mod greşit administrate, conducând la reţinerea eronată a situaţiei juridice a imobilului actual.
Recursul nu este fondat.
Reclamantele-intimate sunt fiicele autorului S.I. Acesta a deţinut pe raza municipiului Oneşti imobilul compus din casă şi teren aferent în suprafaţă de 0,10 ha, situaţie care rezultă din adeverinţa de rol din 1961 eliberată de Consiliul Local Oneşti la data de 14 septembrie 2001 – fila 7 dosar fond.
Înscrisul menţionat mai sus face dovada dreptului de proprietate al reclamantelor I.D.S. şi S.M., în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi art. 231 lit. d) din HG 250/2007.
În dovedirea dreptului de proprietate, reclamantele au administrat proba cu înscrisuri, iar instanţele de fond şi apel au reţinut în mod judicios faptul că acestea au calitatea de persoane îndreptăţite, conform art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 la restituirea unei suprafeţe de teren de 0,10 ha şi nu doar a suprafeţei de 648 mp cum a reţinut recurentul Primarul municipiului Oneşti.
Recurentul încearcă, fără a avea vreun fundament juridic, să acrediteze ideea că în cauză ne aflăm doar în prezenţa unei preluări cu titlu – acest sens a se vedea Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962 – fila 106 dosar fond, actul de preluare delimitând imobilele autorului reclamantelor, respectiv casă în suprafaţă de 6,42 mp, anexe în suprafaţă de 24,91 mp şi teren în suprafaţă de 648 mp Această susţinere urmează să fie înlăturată atâta timp cât nicio dispoziţie a Legii nr. 10/2001 nu prevede că instituţia „preluării cu titlu" o exclude pe cea „fără titlu".
Din cuprinsul adeverinţei de rol eliberată la data de 14 ianuarie 2001, fila 7 dosar fond, rezultă că doamna S.V. a figurat în registrul agricol din anul 1961 vol. 1 poziţia de rol cu suprafaţa de 0,1 ha teren, curţi-construcţii, situaţie confirmată de extrasul de rol, la fila 8 dosar fond.
Prin urmare, din economia textului art. 23 din Legea nr. 10/2001, rezultă că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor al persoanelor îndreptăţite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic (civil, administrativ etc.) cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
Aşadar, din întreaga suprafaţă de 1.000 mp care a aparţinut autorului reclamantelor, o suprafaţă de 648 mp teren a fost preluată cu titlu – prin Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962, iar diferenţa de 352 mp a fost preluată fără titlu.
În speţă, devin incidente dispoziţiile art. 1 lit. a) din HG nr. 250/2007.
Faţă de cele învederate, se reţine că instanţa de apel a soluţionat judicios problema întinderii suprafeţei la care sunt îndreptăţite reclamantele-intimate.
Nefondată este şi critica recurentului cu privire la identificarea imobilului în litigiu.
Corect a fost soluţionată de instanţa de apel şi critica referitoare la expertiza S., în sensul că acesta nu a fost luată în considerare întrucât expertul a făcut simple aprecieri subiective lipsite de relevanţă juridică, cu privire la speţa în cauză.
Expertiza care a identificat întreaga suprafaţă în litigiu, respectiv 1000 mp teren, este expertiza T. – filele 212-213, 223 dosar fond.
Nefondată este şi critica referitoare la faptul că suprafaţa de 418 mp nu este liberă de construcţii, ci are destinaţia de spaţiu verde amenajat.
Astfel, dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unei amenajări distincte a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Or, în cauză expertul T. a constatat că suprafaţa de 418 mp este liberă de construcţii şi nu există pe această suprafaţă reţele edilitare semnalizate.
Faţă de cele reţinute se va respinge ca nefondat recursul formulat de Primarul municipiului Oneşti, împotriva deciziei civile nr. 68 din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oneşti împotriva deciziei nr. 68 din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3773/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3763/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
