ICCJ. Decizia nr. 3773/2011. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3773/2011
Dosar nr. 2017/96/2009
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 218 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Harghita.
- s-a constatat caracterul politic al condamnării penale dispuse prin Sentinţa penală nr. 21 din 12 februarie 1985 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în Dosarul nr. 21/1985 prin care reclamantul M.G.M. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neprezentare la încorporare,
- s-a dispus obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Harghita să plătească reclamantului suma de 14.000 EURO în echivalent în lei, conform cursului BNR din data plăţii cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu executarea pedepsei în loc de detenţie timp de 1 an şi 4 luni şi cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că reclamantul, prin neprezentare la încorporare şi pentru care a fost condamnat penal, a urmărit să i se respecte una din drepturile sale civile fundamentale şi anume libertatea de gândire, conştiinţă şi religie (art. 9 C.E.D.O.), libertate fundamentală care este una din bazele regimului democratic şi include elementele esenţiale ale identităţii credincioşilor şi ale concepţiei lor despre viaţă.
S-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (3) raportat la art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita iar prin Decizia civilă nr. 38 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a respins ca nefondat apelul pârâtului pentru următoarele considerente:
Conform art. 2 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 214/1999 constituie infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop printre altele nerespectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, economice, civile, politice, sociale şi culturale.
Neprezentarea la încorporare s-a datorat convingerilor religioase ale reclamantului şi a împrejurării că libertatea religioasă era recunoscută prin art. 30 al Constituţiei din anul 1965.
Într-adevăr art. 40 din Constituţie prevedea că serviciul militar este obligatoriu, aceasta însă a constituit o încălcare a dreptului fiecărui individ în alegerea religiei şi legislaţia vremii nu a prevăzut posibilitatea serviciului militar alternativ.
Ori, potrivit prevederilor art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948, semnată de România la 14 decembrie 1955 „orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei; acest drept implică libertatea de a - şi schimba religia sau convingerile precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile sale, individual sau în colectiv, atât în public cât şi privat, prin învăţământ, practici, cult şi îndeplinire de rituri".
Statul Român avea obligaţia să garanteze respectarea libertăţii religioase şi cea de manifestare a religiei sau a convingerii religioase împărtăşite restricţiile şi îngrădirile putând fi necesare doar pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori a moralei sau libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora, aşa cum se stipula în art. 18 alin. (3) din actul normativ mai sus arătat.
Comportamentul ce este reproşat reclamantului, constituie o ingerinţă nejustificată a statului în exerciţiul libertăţii de manifestare a religiei şi a convingerilor religioase şi nu era o măsură necesară într-o societate democratică, deoarece exista posibilitatea reglementării serviciului militar alternativ.
Dealtfel, toate aceste drepturi şi posibilitatea manifestării lor exterioare sunt garantate de art. 9 din Constituţia Europeană a Drepturilor Omului care are efect direct şi preeminent.
Prin urmare, reţine instanţa de apel, reclamantul M.G.M., în calitate de adept al cultului „Martorii lui Iehova", interzis în timpul regimului politic comunist, a refuzat prestarea serviciului militar obligatoriu din motive religioase şi că prin condamnarea lui la 3 ani închisoare i-a fost lezată situaţia familială, socială şi profesională.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii reclamantului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, susţine recurentul, nu ţinea strict de regimul dictatorial ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada post – comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi cel profesionist.
Recurentul invocă Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 dată în recurs în interesul legii deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat cu putere obligatorie pentru instanţe că persoanele condamnate definitiv pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării prevăzute de art. 334 şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat.
Refuzul satisfacerii serviciului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a ţării, indiferent de natura regimului politic, neputându-se considera acest refuz ca o manifestare de protest sau ca un act de rezistenţă faţă de regimul politic.
Restrângerea libertăţii de conştiinţă în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial comunist, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada post-comunistă până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi cel profesional.
Prin urmare o eventuală represiune a serviciului de securitate prin raportare la refuzul de încorporare nu constituie o persecuţie de natură politică, cât timp motivul represiunii nu s-a datorat opoziţiei reclamantului faţă de regimul comunist, în sensul menţionat în art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, ci convingerilor sale religioase.
Ca atare, persoanele condamnate pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării prevăzute de art. 334 şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate pentru motive politice.
În acest sens de altfel s-a statuat şi prin Decizia nr. 32/2009 dată în recurs în interesul legii deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Deoarece condamnarea reclamantului se încadrează în art. 354 C. pen., fapta fiind săvârşită ca urmare a refuzului de încorporare motivat de apartenenţa reclamantului la cultul religios „Martorii lui Iehova" situaţia de fapt din prezenta cauză este identică cu cea care a făcut obiectul recursului în interesul legii, chiar dacă recursul în interesul legii vizează alt text legal, în condiţiile în care neprezentarea la încorporare nu s-a realizat ca împotrivire faţă de regimul totalitar instaurat în perioada 6 martie 1945, ci ca o exprimare a unei convingeri religioase, care a atras o sancţiune ce nu este specifică regimului dictatorial.
O astfel de infracţiune a format obiect de reglementare şi în statele democratice, nefiind specifică sistemului de represiune comunist, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauzele Grandrath contra Republicii Federale Germane din 12 decembrie 1966; N. contra Suediei din 11 octombrie 1984, în sensul inexistenţei caracterului politic al unei astfel de condamnări.
Aşadar, restrângerea libertăţii de cunoştinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial comunist, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale.
Din perspectiva celor expuse, o eventuală represiune a serviciului de securitate prin raportare la refuzul de încorporare nu constituie o persecuţie de natură politică, cât timp motivul represiunii nu s-a datorat opoziţiei reclamantului faţă de regimul comunist, în sensul art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 ci convingerilor sale religioase.
Faţă de cele expuse, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se admite recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, a se modifica hotărârea instanţei de apel în sensul admiterii apelului şi a se schimba în tot hotărârea instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita împotriva deciziei nr. 38A din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, pe care o modifică astfel:
Admite apelul aceluiaşi pârât împotriva sentinţei nr. 218 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Harghita, secţia civilă, şi în consecinţă schimbă în tot sentinţa apelată, iar în fond respinge acţiunea reclamantului M.G.M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3827/2011. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3764/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
